Premierul Dacian Ciolos a efectuat zilele trecute o vizită de lucru în Canada, obiectivul principal al acesteia fiind discutarea ridicarii vizelor pentru români.
Premierul Dacian Ciolos efectueaza o vizită de lucru în Canada, obiectivul principal al vizitei fiind discutarea ridicarii vizelor pentru români, atat pe linia dialogului româno-canadian, cat si pe cea a formatului tripartit România-Canada-Comisia Europeană, anunta Guvernul intr-un comunicat.
Romania si Bulgaria fac demersuri diplomatice comune pentru eliminarea vizelor necesare cetatenilor din cele doua tari pentru a calatori in Canada, a declarat miercuri premierul Dacian Ciolos, dupa o intrevedere la Sofia cu omologul sau bulgar, Boiko Borisov. Ciolos a luat decizia sa plece la Ottawa.
Yigit Bulut, un consilier al presedintelui Erdogan, a declarat ca Turcia ar putea suspenda toate acordurile semnate cu UE, inclusiv cel legat de uniunea vamala, daca vor fi folosite in continuare standarde duble in negocierile cu Ankara, anunta Reuters.
Donald Tusk, presedintele Consilului European, a transmis recent autoritatilor de la Ankara ca UE este dispusa sa respecte acordul semnat cu Turcia in privinta migrantilor si a ridicarii vizelor atat timp cat prevederile acestui acord vor fi respectate.
Parlamentul European va analiza astazi posibila ridicare a vizelor pentru turci, parte a acordului semnat de UE cu Turcia pe tema migratiei.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an