„Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude, în premieră mondială la Festivalul de la Locarno

Fara Autor | 04.08.2016

2016 / 08 / 07

Pe aceeași temă

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate” va fi proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Pelicula, care a fost inclusă în competiția oficială a prestigiosului festival din Elveția, va avea premiera de gală pe 7 august, de la ora locală 16,30, la Auditorium FEVI, pe 8 august, filmul este programat de la ora 23,15 (La Sala) iar pe 9 august, de la ora 11,00, la Pala Video.

Proiecțiile vor avea loc în prezența regizorului Radu Jude, actorilor Lucian Teodor Rus, Ilinca Hărnuț, monteurului Cătălin Cristuțiu, sound designer-ului Dana Bunescu, producătorului Ada Solomon.

 

„Inimi cicatrizate” este o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher. Acțiunea filmului are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de 20 de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării. Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

 

„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă și EURIMAGES.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22