Nobel pentru ce?

Proaspăta decernare a Premiului Nobel pe­n­tru literatură a făcut „să curgă multă cer­neală“, după cum se spunea cu ani în ur­mă, chiar dacă, de data aceasta și-n noul context, zecile, sutele de comentarii și in­terpretări pe care le-am citit au fost pre­ponderent în social media. Umberto Eco deplângea faptul că Internetul dă drept la cuvânt unor „legiuni de imbecili“; dar, cu ocazia acestui Nobel pentru literatură acor­dat lui Bob Dylan, legiunile de co­men­tatori erau formate din ascultători și fani ai lui Dylan. Cine n-a auzit, baremi, de Bob Dylan? Cine n-a ascultat măcar o pie­să a lui? Cine nu poate reproduce un refren?

Faima acestei figuri iconice a pă­truns în discuțiile literare asupra unor texte literare ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, spărgând tot ce găsea în cale, de la Roth la Murakami și de la Adonis la Căr­tărescu. Porțelanul din urmă, al nostru, el însuși activ pe Facebook, a avut mai mul­te postări, oscilând între stupoare și revol­tă în prima zi („ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!“) și acceptare en­tu­ziastă, a doua zi („este minunat că Bob Dy­lan a primit premiul Nobel pentru li­teratură!“). Al doilea porțelan s-a con­solat cu un citat: pe wall-ul de Facebook al lui Murakami au apărut două propoziții din Pădurea norvegiană, cu tot cu co­per­ta unei ediții: „Don’t feel sorry for your­self. Only assholes do that.“.

Adevărul e că, dacă până și fanii lui Dylan au fost luați prin surprindere de această premiere, șocul celorlalți este explicabil - ce­ea ce nu-l face mai ușor de gestionat. De ce Dylan? Nobel pentru ce literatură a lui Dylan mai valoroasă decât cea a lui Roth și Pynchon? Acestea au fost în­trebările puse și repuse în spațiul virtual, cărora li s-au dat cele mai sofisticate răs­punsuri. O interpretare subtil-politică a oferit, de pildă, Mihai Șora, tot pe Fa­ce­book: „Greu de aflat în detaliu ce socoteli au onorabilii domni ai juriului Nobel, în­să nu cred că, premiindu-l pe Bob, poți sal­va Americile de personajul acela (ca­tin­dat) cu meșă blondă (al cărui nume nu l-am știut niciodată și nu țin să-l în­văț de acum înainte)“. Postarea aceasta a fost distribuită de peste 100 de ori, du­când discuția pe alte wall-uri, cu alte și al­te distribuiri, comentarii, comentarii la co­mentarii. Ca să rezum: „legiunile de im­becili“ ai Internetului discută ceea ce în­țe­lepții de la Comitetul Nobel au premiat.

Bob Dylan, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru literatură

Când a fost premiat Llosa, n-a fost niciun fel de controversă, ba chiar cunoscătorii au exclamat: „așa târziu?“. Dacă, anul aces­ta, ar fi fost premiat Roth, ar fi fost de asemenea ceva în ordinea meritelor lite­rare și a ierarhiei simbolice constituite pe baza acestora. E greu de crezut și de sus­ți­nut că Academia Regală nu cunoaște aces­te merite și nu are idee de această ierar­hie. Și totuși, în ultima decadă, de prea puține ori ea a fost asumată prin premie­re. De mai multe ori, în ultimul deceniu, premierile nu au fost literare sau estetice, ci extraestetice și chiar extraliterare. Prin urmare, simbolic, controversatul Premiu Nobel pentru literatură acordat lui Dylan are „precedente“ care, paradoxal, îl pun în valoare. Nu te poți indigna că a luat Bob Dylan premiul în 2016, de vreme ce, în 2004, l-a luat Elfriede Jelinek.

Să discutăm așadar la rece, nu la caldul anunțului public, și la mo­dul rațional, nu pasional. În 1953, Premiul Nobel pentru li­te­ratură a fost primit de Churchill, „for his mastery of historical and bio­graphical description as well as for brilli­ant oratory in defending exalted human values“. În 1970, l-a primit Soljenițîn, „for the ethical force with which he has pur­sued the indispensable traditions of Russian literature“. După Churchill, în 1954, a fost laureat chiar un scriitor (He­mingway), iar înainte de Soljenițîn, în 1969, Beckett.

Să observăm, privind aceste premieri suc­cesive, cât de fluctuant este criteriul pro­priu-zis estetic și cum el este suspendat de fiecare dată când personalitatea avută în vedere nu se lasă exprimată fără rest prin acesta. Criteriul fixat de Alfred Nobel însuși e următorul: „prizes to those who, du­ring the preceding year, shall have con­ferred the greatest benefit to man­kind“. În lumina acestui criteriu și în grila de evaluare utilizată pentru departajare, și Churchill în 1953, și Soljenițîn în 1970 meritau cu prisosință Premiul Nobel pen­tru literatură. Primul avusese o con­tri­buție decisivă la înfrângerea în război a Ger­maniei naziste, al doilea se opunea des­chis regimului totalitar sovietic și docu­menta ororile Gulagului. Meritul lor pur literar a fost și poate fi în continuare con­testat; însă că acțiunea lor a adus un mare beneficiu umanității e cert.

Este la Bob Dylan altfel, e în cazul lui alt­ceva?

Aparte de contribuțiile sale în muzică, de va­loarea lor ca muzică, împletită sau nu cu literatura, Comitetul Nobel a premiat exact ceea ce a cerut fondatorul Premiilor: un om care a adus „the greatest benefit“ to „mankind“ - și nu doar în anul pre­ce­dent, ci printr-o întreagă carieră. A fost premiată nu literatura ca literatură, ci mu­zica plus literatura ca atitudine. A fost apre­ciată nu atât arta (sincer, este Solje­ni­țîn, pe care-l respect enorm, un artist pre­cum Nabokov?), ci articularea artistică a mesajului. S-a răsplătit nu experimentul li­terar, nu reforma artistică, ci reformarea societății prin muzică plus literatură, im­pactul socio-cultural uriaș, influența pe ca­re Bob Dylan a avut-o asupra mai mul­tor generații. Firește că el nu-i un scriitor ca Llosa, dar Churchill era?

Ne-am obișnuit să vedem în Pre­miul Nobel pentru literatură cea mai înaltă distincție acor­dată pentru literatură, artă li­terară, rafinament artistic, ex­cepționalitate flamboaiantă, subtilitate pa­rabolică, finețe analitică, tipologii me­mo­rabile. Greșit. Sunt multe jurii care exact aceste merite pur artistice le caută și le recompensează simbolic. Comitetul Nobel caută, după cum s-a văzut, altceva, cen­trându-și opțiunile, de la an la an, nu nu­mai în aria performanței literare (Pyn­chon), ci și în cea a portanței socio-cul­turale. Or, de pe lista celor aflați „în cărți“ anul acesta, Bob Dylan era întâiul. Da­că, anul următor, se va face mișcarea de pendul a premierii către literatura-lite­ratură (după Soljenițîn, au fost premiați Pablo Neruda în 1971 și Heinrich Böll în 1972), e foarte probabil că Premiul îi va sa­tisface pe mulți iubitori și cunoscători de literatură.

Un ultim alineat pentru comentatorii an­tisemiți, al căror conspiraționism se hră­nește, ca de obicei, din etnia laureatului de anul acesta. Pentru acești cons­pi­ra­ționiști, de aceea a luat Bob Dylan Premiul No­bel pentru literatură - fiindcă este evreu. Or, „știm noi“ cum se dau premiile aces­tea și cine „trebuie“ să le ia. Mare pă­cat, zic eu, că antisemiții de pe Facebook și de pe forumurile ziarelor noastre au fost, ca de obicei, post-festum. Ei nu ne-au în­științat, vai!, că Bob Dylan va lua premiul înainte să facă anunțul public Comitetul Nobel. Știind că acești experți în premiile internaționale nu se înșală niciodată, aș fi pa­riat pe Dylan, spre câștigul meu. //