De același autor
Marțea trecută, Emmanuel Macron și-a expus timp de două ore, la Universitatea Sorbona, viziunea sa asupra viitorului Europei. În mare, ideile sale erau deja cunoscute. Însă acum a intrat mult mai mult în detalii. El vrea o integrare pronunțată a zonei euro, cu un parlament separat și buget separat (de câteva sute de miliarde), un ministru de Finanțe cu puteri extinse, un fond de intervenție care să poată fi utilizat în cazul unei crize precum cea din Grecia, o poliție de frontieră pentru spațiul Schengen, o structură integrată de apărare. Plus o mulțime de noi agenții, precum cea pentru Inovare. Iar acest nucleu integrat va fi partea centrală a unei structuri mai largi, un spațiu comun de cooperare și comerț mai extins, cuprinzând celelalte state din afara zonei euro, inclusiv România, plus țări ca Norvegia sau Elveția (care nu fac parte din UE) și, spune Macron, chiar Marea Britanie.
Toate aceste propuneri au fost ulterior prezentate și celorlalți lideri europeni, reuniți la o cină de lucru informală găzduită de Estonia, la Tallin, moderatorul reuniunii fiind Donald Tusk.
Evident, adepții unei Europe federale, precum Jean-Claude Juncker, și-au declarat imediat, cu entuziasm, susținerea pentru viziunea Macron. Însă alții au fost mai rezervați sau chiar ostili pe față. De pildă, Dalia Grybauskaitė, președintele Lituaniei, remarca oarecum ironic, într-un tweet postat chiar în timpul reuniunii de la Tallin: „Liniile orizontului european sunt trasate. E important însă ca pe drumul prin deșert să ne ferim de miraje“. În timp ce la Praga, Andrej Babiš, viitorul prim-ministru al Cehiei, i-a transmis lui Macron că ar face bine să se concentreze mai degrabă asupra Franței și-i critica pe federaliștii care nu au tras deloc învățăminte după Brexit.
E foarte probabil ca criticile venite de la Praga să îl lase rece pe Emmanuel Macron. Pentru că, oricum, Cehia şi celelalte țări din Estul continentului nu sunt luate în calcul pentru acest nou și ambițios proiect european integraționist. Când e vorba de Berlin e însă altceva. E adevărat, ca ton, reacția Angelei Merkel a fost una pozitivă. Însă ea a ținut să precizeze că trebuie lucrat la detalii, dincolo viziunea generală. „Să vedem ce e în spatele frazelor frumoase.“ Iar FDP, partid de care Merkel are nevoie pentru a construi o coaliție de guvernare, este mult mai tranșant în rezervele sale. Nu agreează nici ideea unui buget generos al zonei euro și, în general, nici o inițiativă care ar facilita transferuri financiare de la țările prospere către cele mai sărace, pentru că bănuiește, și cu bun temei, că asta se va face în special din buzunarul contribuabilului german, rezerve pe care le are și premierul olandez Mark Rutte. Nemaivorbind de faptul că chiar partea bavareză a coaliției CDU/CSU a doamnei Merkel, care a pierdut teren electoral la ultimele alegeri în favoarea formațiunii radicale de dreapta AfD, nu pare deloc entuziasmată de mesajul venit de la Paris. Deputatul Hans Michelbach, care aparține acestei facțiuni, a declarat deschis că nu crede că ideile lui Macron sunt în stare să facă să avanseze proiectul european, ba din contra, „vor duce mai degrabă la amplificarea diviziunii din interiorul UE“.
În principiu, argumentele lui Macron - doar așa poate Europa să facă față competiției cu giganți ca Statele Unite și China - au sens. Și, dacă vrei o structură federală, trebuie să iei în calcul și faptul că trebuie să faci transferuri de la zone prospere către cele mai sărace. Numai că, după cum arată lucrurile pe continent, acest tip de abordare nu pare să-i încânte deloc pe cei care trebuie să dea banii. După cum spunea un europarlamentar flamand, un parlament cu atribuții în introducerea unor „taxe europene“ va duce la situația în care acestea se vor colecta în Nord și vor fi cheltuite în Sud.
Dar asta e doar o parte a problemei. Există o chestiune critică care nu e neapărat una de natură economică. Pe hârtie, ca discurs tehnic, ceea ce spune Emmanuel Macron sună rațional. Numai că depinde de unde te uiți la acest set de propuneri vizând construcția unui superstat în care țările membre să fie declasate de la statutul de membri cu drepturi depline într-un club precum Consiliul European la acela de simple provincii. Ideea nu are, desigur, cum să le surâdă deloc nici liderilor acestor țări și nici locuitorilor acestora. Mai puțin Franței și, eventual, Germaniei, care știu că acest tip de aranjament va instituționaliza dominația de facto a Parisului și Berlinului asupra acestei noi entități federale. Unii o spun chiar deschis: sigur, planul lui Macron e bun pentru Franța, care își propune să facă din Bruxelles o extensie a Parisului.
Atunci când s-a constituit Comisia Europeană, Franța a reușit să-și plaseze oamenii într-o mulțime de poziții-cheie. Oameni care, deși în teorie ar fi trebuit să se deconecteze formal de țara de origine dedicându-se exclusiv intereselor general europene, au rămas în realitate intim conectați la interesele franceze. Abia după extinderea din 2004 și 2007 și cu eforturile Marii Britanii s-a reușit o dizlocare a acestora și o diversificare a ocupanților pozițiilor-cheie din directoratele generale. Or, asta e și principala temere, că francezii alături de nemți vor controla cam toate pârghiile de influență în această entitate integrată, pe care le vor folosi, previzibil, preponderent în interesul lor.
