Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Tezaurul pierdut
Codrut Constantinescu - - - -
2017-11-28
Cultura
0

Cartea lui Marian Voicu dovedeşte încă o dată faptul că viziunea istorică a ruşilor este complet diferită faţă de a noastră.

 

Tezaurul României de la Moscova. In­ven­tarul unei istorii de o sută de ani, cartea publicată de Marian Voicu anul trecut la Hu­manitas, oferă o mulţime de detalii ine­dite sau puţin cunoscute despre ceea ce a fost pierdut la Moscova în timpul Primului Război Mondial, dar spune destule şi des­pre autorităţile române: „Ministerul Cul­telor şi Instrucţiunii Publice fusese res­pon­sabil în 1916 şi 1917 pentru cen­tra­li­zarea şi trimiterea întregului Tezaur, cu excepţia celui financiar-bancar. Dacă în­să BNR avea o situaţie exactă, celelalte instituţii - muzeele, Arhivele Statului, Aca­demia Română etc. - nu aveau.“ Este evi­dentă panica birocraţiei ministeriale ro­mâne în anul 1917 - nici măcar nu prea se ştia ce s-a trimis la Moscova.

 

Marian Voicu oferă în volumul său şi o cronologie amă­nun­ţită a anului 1917, în strânsă conexiune cu soarta uria­şu­lui nostru Tezaur depus la Mos­cova. La 6 octombrie 1917, guver­na­torul militar al Moscovei îl sfătuia pe re­prezentantul României să mute urgent Te­zaurul în afara Rusiei, nemaiputând ga­ranta siguranţa lui, presimţind cataclismul care avea să vină la 25 octombrie 1917. Deo­sebit de îngrijorate (dar deja prea târ­ziu), autorităţile române au trimis 20 de jandarmi la Moscova la 15 noiembrie 1917, în urma cererii disperate a BNR, pentru a se asigura paza Tezaurului. Cei 20 erau îm­brăcaţi în civil şi erau înarmaţi cu pistoale (!), dar nu au ajuns nici măcar în preajma tezaurului, căci în Kremlin nu se putea intra decât cu permis special eliberat de bol­şevicii care cuceriseră Moscova. În ia­nuarie 1918, situaţia s-a limpezit, cele do­uă părţi (Regatul Român şi bolşevicii) in­trând în coliziune directă. La 13 ianuarie Consiliul Comisarilor Poporului rupând relaţiile cu Iaşiul, diplomaţii români au fost expulzaţi, când nu au fost arestaţi şi întemniţaţi, iar Tezaurul a fost confiscat de bolşevici, care promiteau să-l redea doar „poporului român, şi nu oligarhiei sale” (formulare ambiguă, de care avea să se folosească Ceauşescu mai târziu).

 

Dacă trimiterea aurului BNR la finalul de­zastruosului an 1916 poate fi justificată, celelalte zeci de vagoane trimise la Mos­co­va în vara anului 1917 rămân o greşeală tragică, ce putea fi evitată. Problematica Te­zaurului românesc a însoţit în mod strâns relaţiile româno-sovietice din perioada in­terbelică. Şi acestea au fost în mod deschis conflictuale, în ciuda iluziilor lui Ti­tu­les­cu. În perioada interbelică a avut loc un lung şir de negocieri între ruşi şi români pe cele două teme esenţiale: restituirea Te­zaurului şi recunoaşterea de către Mos­co­va a Unirii Basarabiei cu Regatul Român. În mare măsură, a fost un dialog al sur­zi­lor, având în vedere că ruşii nu au re­cu­noscut niciun moment că Basarabia a fost răpită din trupul Moldovei în 1812.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrut-1443.jpg

MARIAN VOICU - Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani (Editura Humanitas, 2016)

Prima restituire a avut loc în 1935, când sovieticii, în mod surprinzător pentru par­tea română şi în semn de bunăvoinţă pentru reluarea raporturilor diplomatice, au restituit Bucureştiului 1.443 de lăzi, în principal de documente. Ruşii erau atât de indiferenţi, încât s-a convenit ca, în ca­zul în care în această imensă arhivă s-ar fi aflat documente ţariste sau sovietice, ele să fie remise Legaţiei Sovietice la Bu­cu­reşti. Alături de aceste arhive, au restituit şi 18 cutii de carton care conțineau do­cumente medievale muntene şi moldovene de o mare valoare istorică. Transportul a plecat de la Moscova spre Odesa, fiind îm­barcat pe un vapor direcţionat spre Cons­tanța. La acestea s-au adăugat şi ose­min­tele lui Dimitrie Cantemir şi placa fu­ne­rară a bisericii ctitorită de el la Moscova, care fusese dărâmată de comunişti în tim­pul lucrărilor la metroul moscovit. Re­pa­trierea şi reînhumarea osemintelor fos­tu­lui domnitor la Iași, la 16 august 1936, au prilejuit mari manifestaţii, băi de mul­ţi­me, pe care Carol al II-lea le iubea. Era şi o victorie a regimului său. Cu toatea aces­tea, unii erau sceptici că era Cantemir, mai ales că lipsea craniul. Românii au des­chis cutiile şi au constatat că în ele se aflau hărţi vechi, cărţi, dosare, bancnote ro­mâneşti tipărite la Moscova, registre con­tabile ale unor bănci, dar nici urmă de aur din bijuteriile Coroanei. Opinia pu­bli­că interbelică a fost repede dezamăgită (în afara ziarelor de stânga, Adevărul și Di­mineața). O altă enigmă: inventarul cu ce s-a primit a dispărut iarăşi din arhivele românești, fiind posibil să fi fost re­ch­i­zi­ţionat de Armata Roşie după 1944.

 

Guvernarea Antonescu s-a arătat in­teresată de actualizarea in­formaţiilor despre Tezaur, poate şi crezând că germanii vor ocu­pa Moscova, ceea ce în toamna lui 1941 nu părea deloc imposibil. La Ode­sa, ocupată şi aflată sub administraţie ro­mânească, s-a înfiinţat Serviciul Capturi, „pentru a rechiziţiona obiecte culturale româneşti din teritoriul inamic“. De la Bu­cureşti a fost trimisă o Comisie în teri­toriile eliberate/ocupate de Armata Ro­mâ­nă, guvernatorului Transnistriei  solici­tându-i-se sprijinul. Două vagoane au fost repatriate în aprilie 1942 - dar ce căutau obi­ectele Tezaurului nostru depozitat în Kremlin tocmai în sudul Ucrainei? În mai 1942, trupele române au ajuns în Crimeea, iar MSM a cerut Ministerului Culturii Na­ționale trimiterea unei echipe de pictori pentru a verifica ce s-a găsit acolo. Cum soarta războiului ne-a devenit potrivnică, Armata Roşie aflându-se pe teritoriul ro­mâ­nesc în primăvara anului 1944, BNR şi-a ascuns de data aceasta aurul mult mai bi­ne, la Mănăstirea Tismana. La începutul lui septembrie 1944 s-a decis acunderea lui într-o grotă din apropiere, care a fost zi­dită. Tot acest aur s-a reîntors la BNR în ianuarie 1947.

 

Cea de a doua restituire, mult mai valo­roasă, a avut loc în anul 1956, fiind la fel de neaşteptată precum prima - 1.350 de ta­blouri, gravuri şi desene semnate de cei mai mari artiști plastici români (Gri­go­rescu, Aman, Luchian, Băncilă, Rosenthal etc.). Evenimentul a fost exploatat intens propagandistic de comuniştii români, pen­tru a dovedi marea prietenie care, chi­pu­rile, ar fi existat între cele două regimuri. Pânzele au fost expuse la Galeria Naţională a Muzeului de Artă al RPR, care îşi des­chisese festiv porţile, primii vizitatori fi­ind, la 22 august 1956, ştăbimea comunistă de nivel înalt (Dej, Stoica, Apostol), mân­dră nevoie mare de succesul pro­pa­gan­distic obţinut, poate şi în contextul dez­gheţului, care a purtat, pentru scurt timp, marca lui Hruşciov.

 

De problematica Tezaurului nu a fost stră­in nici Ceauşescu, care a pus problema res­titurii integrale în timpul vizitei unei de­legaţii oficiale de stat la Moscova, în faţa lui Brejnev, căruia nu i-a picat deloc bine în­drăz­neala liderului român. Brejnev s-a es­chivat şi a minţit, dând vina pe alb­gar­dişti, care ar fi împrăştiat şi cheltuit aurul ro­mâ­nesc, în condiţiile în care el nu a fost de­pla­sat din Kremlin, iar Albii au ajuns la cel mult 400 de kilometri de oraş. Delegaţia ro­­mâ­nă a făcut subtil referire la hotărârea Con­siliului Comisarilor, care spunea că aurul este interzis oligarhiei româneşti, ur­mând a fi restituit „poporului român mun­citor şi exploatat“.

 

După 1989, baletul diplomatico-politic în­tre Moscova şi Bucureşti a continuat şi mai acerb, dar fără rezultate.

 

Cartea lui Marian Voicu dovedeşte încă o dată faptul că viziunea is­torică a ruşilor este complet di­fe­rită faţă de a noastră şi practic nu există dosar faţă de care aceas­tă diferenţă să nu se manifeste, in­di­ferent dacă vorbim de regimurile co­mu­niste sau de cele de după 1989. Unui ar­gu­ment românesc i s-a răspuns mereu cu un altul de partea rusă, tendinţa lor, în ge­neral, fiind de a extrapola. „Vreţi Tezau­rul? Dar staţi, că problematica este una po­litică mai amplă. Ce aţi căutat la Sta­lin­grad?“ Partea română răspunde vioi: „Dar voi de ce ne-aţi furat Basarabia în 1940 şi, mai mult, Bucovina de Nord, fa­ţă de care nu aveaţi nici cel mai mic drept?“. Ruşii răspund cu ocupaţia ro­mâ­nească din 1918 şi naţiunea mol­do­ve­neas­că, răpită din închisoarea popoarelor (Im­periul Ţarist) etc. Românii vin cu 1812. Ru­şii, nevinovaţi, dau vina pe Imperiul Oto­man, care ar fi cedat o provincie îna­po­iată. Reaua lor voinţă şi credinţă este evi­dentă, manifestată în formă continuă, fă­ră nicio jenă. Probabil doar o democraţie ru­să autentică va putea face ordine în aceste dosare, însă până atunci mai avem ce­va de aşteptat.

TAGS : Tezaurul României Marian Voicu BNR Guvernarea Antonescu MARIAN VOICU Editura Humanitas 2016
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
2017
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22