Gaudeamus 2017 – mai ales cu bune

Dacă am privi – da, încerc un scurt ca­p­ta­tio cu acest paragraf – dinspre Moș Ni­colae către recentul târg de carte Gau­deamus, cred că am putea spune (și) așa:  cei care au fost cuminți au primit în dar posibilitatea de a se întâlni cu multe cărți bune (unele proas­pe­te, aburinde). Cei care nu au fost cuminiți i-au văzut în toată țopenia lor pe cei de la „Cenaclul Rahova“ cum s-au „produs“, cu com­plicitatea directă a unui dubios șef de editură. Exagerez, dar nu cu mult – operațiunile de „reevaluare“, de spălare, curățare și apretare a unora dintre cei mai mizerabili infractori de nivel înalt pe care i-a avut România în ultimele două decenii trebuie să fie denunțate ca atare și respinse cu fermitate. De altfel, ceea ce am avut la Gaudeamus 2017 – cu infractorii Năstase Adrian, Voiculescu Dan, Stănescu Roșca So­rin și cu țuțerii lor – nu a fost o pre­mie­ră; acum câțiva ani, închipuiți „vânători și vânătoare de securiști“ (poate mai de­grabă de sinecuri?) decretau, deșănțat, că infractori precum Năstase Adrian sunt „deținuți politici“ de talia unor Maniu sau Mihalache. Obscenitate publică și me­dia­ti­că în toată oroarea sa! La Gaudeamus 2017, vineri spre seara, cu repetiție!

Sunt de acord că veștile rele pot capta mai ușor atenția, dar nu o pot întreține într-un fel decent, fecund, pentru multă vreme. De altfel, veștile rele – din care am „picurat“ mai sus un eșantion re­pre­zen­ta­tiv – nu au fost dominante, ci, îmi place să cred, marginale. Ceea ce a fost infinit mai important e că la acest târg de carte am avut multe lucruri de valoare și, în ordinea spiritului, edificatoare. Iată numai câteva dintre acestea.

La Humanitas, în colecție distinctă, o se­rie de 12 cărți „care răspund obligației mo­rale de a înțelege lumea curățind, în prealabil, mintea care judecă de pre­ju­de­cățile ei, dar deopotrivă de patimile su­fletului și de trufiile eului“ – printre au­tori, „nobeliștii“ Czesław Miłosz, Mario Var­gas Llosa şi Octavio Paz. Tot aici, un nou Boia care pare destinat să miște, la vârf, din nou topurile de vânzări: vo­lu­mul dedicat Marii Uniri. Și tot la Hu­manitas (sunt ul­traselectiv) o carte nouă și minunată de Gabriel Lii­cea­nu (Con­ti­nentele insom­ni­ei), de­bu­tul (remarcabil) în volum  al lui Cosmin Cio­tloș, proză contemporană ro­mâ­nească (din ce în ce mai mul­tă – Andreea Răsuceanu, cea care girează noul proiect pe această linie, pro­mite un ritm de apariții și mai alert pen­tru viitorul imediat), titluri noi și bune (in­clusiv pentru Crăciun) în Raftul De­nisei.

Proză redutabilă de foarte bună calitate și la Polirom (ce face, în colecția sa, Lucian Dan Teodorovici este admirabil!) – titluri multe, diversitate tematică, prospețime și, cred, multe speranțe pentru viitorul pro­zei la noi. De altfel, e de spus și de repetat: ultimii ani sunt cu adevărat foar­te mănoși pentru proza autohtonă și ceea ce face, (și) în această direcție, Poliromul este realmente lăudabil. Tot la această ca­să editorială, multe titluri noi și foarte tentante în colecția de literatură străină, coordonată de Bogdan-Alexandru Stă­nes­cu. Pe vânzări, dacă la Humanitas lider a fost un autor autohton, la Polirom, nr. 1 a fost unul străin – Yuval Noah Harari, au­torul deja celebrului Sapiens (și căruia, în curând, i se va traduce și publica, tot la Polirom, și  Homo deus).

Cu mai puține titluri pe această nișă decât la târgurile anterioare, cărțile de interviuri au la Gaudeamus 2017 un titlu care iese, în bine, în evidență: un volum consistent și foarte bun de dialoguri realizat de Da­niel Cristea-Enache, Convorbiri cu Ni­co­lae Manolescu. Cartea a apărut la... Car­tea Românească – această casă editorială continuând să publice, cu un ritm tot mai bun, titluri de referință pentru literatura noastră.

Titluri noi și apetisante și la Pu­blica – pe nișele deja consacrate ale acestei edituri. Bunăoară, pen­tru cei interesați de eco­no­mie (aici, la Publica, sunt aduși în lim­ba română și pe piața autohtonă mai mulți „nobeliști“ sau autori de mare im­pact din Occident în acest domeniu). Sau, într-o colecție care este impresionantă, biografii recente (cu precădere ale marilor sportivi sau manageri din tenisul con­tem­poran, dar nu numai din tenis). La Edi­tu­ra Trei, li­teratură, psihologie, psihanaliză și istorie – pentru fiecare dintre aceste di­recții, cu titluri noi, aproape la zi în Vest, bine vân­dute și la noi. Remarc aici, pe fugă, deși ar fi mai multe, un singur titlu: Ro­man­o­vii 1613-1918, cartea lui Simon Se­bag Mon­tefiore, faimosul istoric și scriitor care, à propos, va veni peste câteva luni și în Ro­mânia, în primul rând pentru a face un mic turneu de promovare a aces­tei cărți.

Din nou, îmi face plăcere să re­marc pre­zen­ța editurilor mai mici la acest târg (parcă, to­tuși, mai puține decât la cel din vară). Și în spațiul cel mai aglomerat, dar mai ales pe inelele de la cele două ni­ve­luri, s-au putut răsfoi și cum­păra multe cărți valoroase; cărți care, altfel, nu se bu­cură, din varii motive, de o difuzare ge­ne­roasă în lanțurile de librării. De asemenea, la Gaudeamus 2017 a im­pre­sionat va­rie­ta­tea literaturii pentru copii. Aici, pe acest culoar editorial, dar și de pia­ță, se văd în ultima vreme tot mai multe detalii. Practic, din ce în ce mai multe edituri și-au amenajat colecții sau, la unele dintre ele, chiar subdivizii pentru acest segment de public. Mă grăbesc să apreciez că este foarte bine că au ajuns să facă așa ceva. În fond, ziua de mâine se pregătește astăzi – și, pentru o țară care e, în materie de lec­tu­ră (dar nu numai), la coada cla­sa­mentelor europene, această atenție pentru „ziua de mâine“ poate echivala cu o mică rază de speranță.

Nu în ultimul rând, am avut multă poezie (și) la acest târg – și, dincolo de orice apre­ciere de ordin calitativ (care ar fi, poate, superficială venind de la mine), este de re­marcat tocmai această abundență de texte poetice tipărite în volum. Poeții, s-a mai spus aceasta, simt mai repede vremurile tulburi, iar această acumulare de poezie dă seama, subtil, despre faptul că este probabil că suntem chiar în mijlocul unor asemenea vremuri.

Pe de altă parte: sigur că da – am avut și „manele“ editoriale la acest târg. Și oameni – unii din­tre ei scriitori – care mer­geau aproape cocoșați prin târg, fiind­că grija lor numărul unu era să își târâie după ei, la vedere, vanitatea. Sigur că da – am avut și edituri care au confundat faptul de a fi la un decent târg de carte cu o petrecere deșănțată la care e indicat să pui, și asta cât mai tare, muzica. Sigur că am avut, și nu e primul târg, pseu­do­eseiști rătăciți care nu vor, bunăoară, să scape – deși, clinic, e chiar sănătos pentru ei– din „obsesia Băsescu“. Dar am avut, îmi place să cred, mai ales lucruri bune. Cărți bune, oameni cum-se-cade. Altfel spus:  în orice caz, despre Gaudeamus 2017, chiar dacă în perimetrul nostru vi­zual a fost și altceva, de alt semn, e bine să vedem și să păstrăm ceea ce a fost în regulă, ceea ce a fost normalitate, ceea ce a fost bun-simț.

P.S. O precizare importantă care, sper, ate­nuează din posibilele critici că unghiul ales de mine în acest articol lasă (pesemne că) mult(e) pe dinafară: spaţiul din această pagină nu permite decât un inventar su­mar, un survol fatalmente incomplet. Im­presiile – inclusiv cele consemnate pe foi – sunt, în realitate, mult mai multe. Poate că e subînțeles că faptele bune ale acestui târg sunt și ele, desigur, mult mai multe. De altfel, pe foarte multe dintre acestea le puteți (re)descoperi: pe Internet, pe Face­book (au fost multe transmisiuni live pe Facebook de la târg) și, mai ales, în li­bră­rii. Da, da, da: sub forma unor cărți. Unor multe și minunate cărți...