Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Document şi memorie. Istoria comunismului
Smaranda Vultur - - - -
2017-12-19
Cultura
1

Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, medievişti la bază, s-au reorientat spre trecutul recent prin descoperirea urgenţei de a-l scoate la iveală în dimensiunile sale mai puţin sau deloc cunoscute şi, nu în ultimul rând, cred, pentru a da mai multă greutate contribuţiilor proprii şi ale colegilor de echipă. Au ajuns astfel la reconstituirea unei istorii a comunismului inedite ca perspectivă.

 

Simplul fapt că se află înregistrat într-o arhivă nu-i conferă unui document scris valoare. Abia încadrarea în contextul pro­ducerii şi receptării sale îl face inteligibil, îl transformă în parte a unei memorii vii şi în argument valabil pentru istorici. Când trecutul evocat de el e recent şi se nu­meşte perioada comunistă, acest exer­ci­ţiu e mai cu seamă necesar şi util. Mai ales dacă acest trecut „ne urmăreşte încă“, ne poate transforma democraţia câştigată cu sacrificii - la care ar trebui să ne gândim, poate, în aceste zile, mai mult ca oricând - în ceea ce se întrevede: o întoarcere prin chiar mijloacele democraţiei la un regim de tip autoritar, discreţionar.

 

Pe fondul acestei îngrijorări, neaşteptat îm­prospătate la acest sfârşit de an, dar şi cu memoria marcată de atmosfera ten­sio­nată şi ostilă a şedinţei de parlament din 18 decembrie 2006, când a fost condamnat comunismul ca „regim ilegitim şi cri­mi­nal“, am dorit să atrag atenţia asupra vo­lumului al treilea din Istoria co­mu­nis­mu­lui din România, publicat la sfârşitul anu­lui trecut la Polirom de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu.

 

Editorii, toţi trei istorici şi pro­fe­sionişti notorii, care ar merita cu prisosinţă un premiu academic pentru lucrarea lor, onorează cu brio o promisiune, făcută de Co­misia Prezidenţială pentru Analiza Dic­ta­turii Comuniste din România condusă de Vladimir Tismăneanu: aceea de a publica do­cumentele folosite de experţi în ela­bo­rarea Raportului Final1. Dacă ele păreau în 2009 a nu depăşi dimensiunile unui vo­lum, un fel de Anexă a Raportului Final2, s-a ajuns la o serie de volume, dintre care al treilea, la care mă refer aici, a apărut în 2016, iar al doilea3 în 2012.

 

Cei trei editori sunt la bază me­dievişti. Această primă spe­cia­li­zare explică pro­ba­bil maniera de lucru scrupuloasă şi res­pectul pentru document. S-au reo­rien­tat spre trecutul recent – spun ei în pre­faţă - prin descoperirea urgenţei de a-l scoate la iveală în dimensiunile sale mai pu­ţin sau deloc cunoscute şi, nu în ul­ti­mul rând, cred, pentru a da mai multă greutate con­tri­buţiilor proprii şi ale co­le­gilor de echi­pă. Au ajuns astfel la re­cons­tituirea unei is­to­rii a comunismului ine­di­te ca pers­pec­tivă.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-smaranda-vultur-1449.jpg

MIHNEA BERINDEI, DORIN DOBRINCU, ARMAND GOŞU (editori) - Istoria comunismului din România. Volumul III. Documente Nicolae Ceauşescu (1972–1975)
(Iaşi, Polirom, 2016)

Dorin Dobrincu (cel care a re­for­mat ca di­rector Arhivele Na­ţio­nale ale României, în­tre 2007 - 2012) şi Armand Goşu, re­pu­tat politolog şi jurnalist, au ţi­nut să su­bli­nieze în prefaţă determinarea şi com­pe­ten­ţa puse în slujba travaliului co­mun de re­gretatul istoric Mihnea Berindei. Spe­cia­list în studii otomane, figură impor­tan­tă a exilului parizian şi apărător al drep­tu­rilor omului, el nu a mai apucat să va­dă, din pă­cate, volumul al treilea pu­bli­cat.

 

Fie că se găsesc azi în Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fie în fondul Do­cu­men­tar de la CNSAS sau în alte locuri men­ţio­nate cu grijă, documentele luate în consi­derare pentru a contura o istorie a co­mu­nismului, aşa cum se vede ea din culisele şi de la vârful puterii (o parte provin din fondul Cancelarie al CC al PCR), s-au do­ve­dit a fi mult mai numeroase. Conştienţi de acest lucru, editorii pun bazele unei largi platforme de lucru, consacrată cer­cetătorilor, dar şi celor care ar dori să îşi facă o imagine mai completă şi mai puţin bazată pe folclorul istorico-politic în cir­culaţie, despre cine a fost Nicolae Ceau­şescu, cum a acţionat el şi elita de partid de care s-a înconjurat. Mitologia liderului ca­re nu ştia ce se întâmplă e complet des­trămată, iar presupusul patriotism, clamat de Securitate, o simplă lozincă.

 

Cele două volume privitoare la epoca Ceau­şescu, între care există destule conti­nui­tăţi, documentează, întâi de toate, traseul naşterii unui dictator, conjuncturile care îl favorizează, dar şi peisajul unei epoci, cu obsesiile ei ideologice şi deciziile ei arbitrare, care ne-au influenţat viaţa şi une­ori destinul, fără să o ştiut atunci (mul­te note sau documente poartă menţiunea „strict secret“).

 

Selecţia bine gândită a editorilor şi munca lor de adnotare a celor 140 de documente, reflectată în­tr-un aparat critic de o mi­nu­ţio­zi­tate şi bogăţie excepţionale, dau o mare parte din valoarea volumului. Fişe biografice ale personajelor politice de mai mare sau mai mică notorietate, care intră rând pe rând în scenă, situate pe di­verse paliere ale puterii şi aflate în relaţii bine conturate cu altele din societate, tri­miteri bibliografice (la autorii care au mai tratat subiectul respectiv) sau între do­cu­mentele înrudite prin tematică, rezu­ma­tele bine structurate, comentariile ce le însoţesc şi acribia ştiinţifică susţin reuşita editorilor.

 

Care ar fi temele de studiu mai importante spre care ne pot orienta documentele? Con­trolul partidului „în tot ce mişcă“ ar fi una dintre ele. Trădează dorinţa de a acapara total puterea şi de a-i elimina pe cei care o contestă. Un partid unic ce se identifică cu statul şi tot mai mult cu Ceau­şescu însuşi. Cine pune în relaţie discursul acestuia din plenara CC al PCR din iunie 1967 (doc. 46, vol. II) - când se creează Con­siliul Securităţii Statului şi el se de­li­mitează de abuzurile „fostei“ Securităţi pen­tru a se debarasa de Alexandru Dră­ghici - cu documentele 11 şi 12 din vo­lu­mul III, care vorbesc de interzicerea con­trolului Securităţii asupra conducerii de partid, poate vedea care sunt pârghiile pe care le foloseşte. Acuză şi apără în acelaşi timp, face cu şiretenie un joc dublu. Se dis­tanţează aparent de trecutul stalinist şi crimele acestuia, fără a renunţa la fo­lo­sirea poliţiei politice ca „braţ înarmat al partidului“. Îi limitează prerogativele doar atunci când se simte vulnerabil, desco­pe­rind că a devenit el însuşi un „obiectiv“.

 

Organele de supraveghere continuă să îşi facă însă treaba, din moment ce do­cu­men­tele consemnează „abateri“ ale celor din conducerea de partid. Domeniul in­cri­mi­nabilului cuprinde căsătorii neagreate ale co­piilor activiştilor de rang înalt cu copii ai unor foşti „duşmani ai poporului“ (chiar după ce aceştia ispăşiseră pedepse uneori îndelungate), aventuri amoroase, averi ilicite, tentative de „trădare a idea­lurilor“ sau altele din lista păcatelor foar­te numeroase pe care le identifică Se­cu­ri­tatea. Culpa nu se prescrie cu una, cu do­uă, chiar dacă a fost inventată. Se extinde asupra familiei şi duce la pierderea po­ziţiei în partid sau chiar la eliminarea din rândurile lui, dacă nu, ca în epoca Dej, la eliminarea fizică.

 

Tratat cu obedienţă, menajamente sau doar cu o prudentă lipsă de reacţie, de cei ca­re îl înconjoară, oameni cu funcţii im­por­tante în partid, Ceauşescu devine fac­torul de decizie, judecătorul suprem. El dă „directive“ privitor la subordonarea ideologică şi controlul partidului asupra unor institute de cercetare prin crearea Academiei de Știinţe Sociale (doc. 27, 76), diminuarea tirajului cărţilor, dar şi a nu­mărului de reviste sau de pagini ale unor reviste de cultură pentru eco­no­misirea hârtiei (doc. 34 – unul dintre cele mai spectaculoase). Stabileşte cantitatea de fibre sintetice pe care trebuie să le aibă textilele şi consumul de zahăr pe cap de locuitor. Reduce numărul de muzee, deci­de comasarea lor şi destinaţia clădirilor, dreptul la viaţă sau la moarte al femeilor care fac avorturi, împotriva legii care le interzice acest lucru, restrângerea per­so­nalului din instituţii, promovările şi ex­cluderile, măririle de pensii.

 

Ar trebui să dăm largi citate pentru a ară­ta cum gândeşte - o gândire adesea ab­surdă (bibliotecile să comande doar acele cărţi ce sunt cerute mai des de cititori?!), oarbă la punctul de vedere al celorlalţi, atât cât acesta se mai exprimă, com­ple­zentă doar cu sine. Spectacolul e şi mai hi­lar (dacă nu ar avea consecinţe tragice), când îl privim din perspectiva celor care iau parte la şedinţe. De la exprimare la atitudini, aflăm cine sunt ei, asistăm la un fel de ritualizare a unei practici politice, fondate pe supunere şi oportunism, pe lipsă de asumare a responsabilităţii, min­ciu­nă şi manipulare. Reflectate inclusiv în felul de a rescrie sau a reinventa istoria, în­că un subiect de care Ceauşescu se ocu­pă personal.

 

Documentele ne mai arată cum duşmanul dinăuntru e treptat înlocuit cu cel din afară: străi­nul, în diverse forme, devine „periculos“, e transformat în „ţap ispăşitor“. Dar străinul poate fi, de­sigur, folosit şi în alte scopuri. Lista cu su­mele care compensează aprobarea plecării evreilor sau germanilor, în funcţie de meserie sau statut profesional (doc. 138), nu mai lasă dubii asupra tranzacţiilor ruşi­noase în care libertatea de mişcare şi drep­turile omului devin obiect de negociere şi şantaj. Dar şi resursă economică pentru a acoperi o situaţie de criză ce se pre­fi­gu­rează deja pe mai multe planuri.

 

Studentă la Litere la Bucureşti între anii 1969–1973, am descoperit acum, citind vo­lumul, discrepanţa dintre ceea ce reţine me­moria acelei perioade şi ceea ce do­cu­mentele publicate acum scot la iveală. Aşa arăta maxima deschidere ideologică şi re­lativa prosperitate din acei ani? Aşa de pu­ternic fusese impactul revirimentului din iulie 1971 (doc. 99 din vol. II)? Lectura aten­tă, capacitatea de a corela lucrurile ne vor ajuta să descoperim cum ni se pre­gă­tea, de atunci, viitorul. //

 

Note

 

1. Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport Final, Editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Bucureşti, Humanitas, 2009.

2. Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu, Istoria comunismului din România, Documente Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945–1965), Bucureşti, Humanitas, 2009.

3. Documente Nicolae Ceauşescu (1965–1971), Iaşi, Polirom, 2012.

 

TAGS : MIHNEA BERINDEI DORIN DOBRINCU ARMAND GOŞU storia comunismului din România
Comentarii
Mircea M. Cociu 2017-12-22
"Studentă la Litere la Bucureşti între anii 1969–1973"... Am fost coleg cu aceasta fosta studenta, la Bucuresti, si subscriu cu totul la finalul acestei interventii.
Total 1 comments.
Mai multe din Cultura
3288
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22