Marele câştigător de la Cannes, pe ecranele româneşti

Fara Autor | 21.01.2018

2018 / 01 / 26

Pe aceeași temă

120 BPM/bătăi pe minut (120 battements par minute), filmul recompensat cu Palme d’Or la Cannes anul trecut, va fi distribuit pe ecranele româneşti începând cu 26 ianuarie 2019.

 

Regizat de Robin Campillo şi avându-i în distribuţie pe Nahuel Pérez Biscayart, Arnaud Valois, Adèle Haenel şi Antoine Reinartz, 120 BPM/bătăi pe minut porneşte de la fapte reale – acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor ’90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi – de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregatit terenul pentru teme actuale de astăzi – de la căsătoria între pesoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

 

 

În plină epidemie, grupul de acţiune ACT UP s-a implicat în viaţa publică, combatând prejudecata că SIDA este boala persoanelor de la periferia societăţii şi conştientizând opinia şi autorităţile asupra metodelor de prevenirea a acestei boli sau a metodelor de tratament. Dincolo de temă, 120 BPM... este o poveste sensibilă de dragoste, plină de forţă şi vitalitate, de emoţie şi compasiune, fiind aplaudat la scenă deschisă la Cannes minute în şir. Regizoul Pedro Almodóvar spunea despre 120 BPM/bătăi pe minut: „Pur şi simplu iubesc acest film, care m-a impresionat de la început până la sfârşit şi mult după aceea. Robin Campillo ne-a spus o poveste cu eroi adevăraţi, care au salvat multe vieţi”.

 

120 BPM/bătăi pe minut este distribuit în România deVoodoo Films.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22