Alba-neagra cu economia: Cum a bulversat coaliția de guvernare PSD-ALDE mediul de afaceri

Dora Vulcan | 27.09.2017

"Incetati cu aceasta topaiala fiscal-bugetara", se adresa presedintele Iohannis partidelor PSD, ALDE si UDMR, pe 29 iunie, la ceremonia de investire a Guvernului Tudose. Solicitarea presedintelui a fost cu totul ignorata in cele trei luni de guvernare a Cabinetului Tudose. O analiză a Claudiei Pîrvoiu.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Solicitarea presedintelui a fost cu totul ignorata in cele trei luni de guvernare a Cabinetului Tudose. Totul a inceput cu un nou program de guvernare, in care coalitia a promis masuri fata de care Guvernul s-a pozitionat in diferite moduri: pe unele le-a respins dupa scandaluri publice, pe altele le-a amanat, pe altele le-a adoptat indiferent la reactiile negative. Mediul de afaceri a fost insa serios perturbat cu masuri controversate precum split TVA, trecerea CAS si CASS din sarcina angajatorului in cea a angajatului, supra-acciza la carburanti sau obligarea companiilor de stat sa vireze dividende suplimentare. La acestea se adauga atacurile repetate asupra bancilor sau asupra fondurilor de pensii private obligatorii, soarta acestora fiind neclara. Au existat si idei din categoria "discutate si uitate" precum taxa de solidaritate sau taxa pe cifra de afaceri.

 

 

Cabinetul Tudose si-a inceput mandatul preluand de la Coalitia PSD- ALDE un program de guvernare total diferit fata de cel asumat la castigarea alegerilor, fiind amanata cu un an, pana in 2019, scaderea TVA de la 19% la 18%, si adaugate taxe noi cum ar fi taxa de solidaritate sau taxa pe cifra de afaceri, cu 2-3 trepte de impozitare. Dupa reactiile negative din piata, Guvernul a abandonat ideea introducerii acestor doua forme de taxare. Insa a renuntat si la o masura benefica pentru mediul de afaceri, chiar daca era cuprinsa in programul de guvernare: eliminarea impozitului pe dividende. In schimb, nu a renuntat la introducerea split TVA, masura care nu este primita bine de catre firmele corecte.

 

 

In mod surprinzator, masura privind split TVA in comisia de buget din Senat. Aceasta a decis, in urma unor amendamente depuse de senatori PSD, ca plata defalcata a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat si firmele aflate in relatii contractuale cu statul. Ramane de vazut care va fi forma finala aprobata in Parlament.

 

 

In plus fata de ce prevedea programul Coalitiei PSD- ALDE, Guvernul a venit cu o masura total neasteptata: aplicarea unei supra-accize la carburanti. Nici companiile de stat nu scapa de interventiile Guvernului, fiind obligate sa vireze sume suplimentare sub forma de dividende, altele decat cele distribuite deja din profitul pe 2016. Aceasta decizie pune companiile de stat in situatia de a se imprumuta anul viitor pentru marile investitii. De altfel, in cele trei luni de la investire, Guvernul nu s-a dovedit prea prietenos cu investitiile. La rectificarea bugetara, Ministerul Dezvoltarii a pierdut aproape 2 miliarde de lei, iar Ministerul Transporturilor- 6,2 miliarde lei. Cei mai multi bani au fost redistribuiti pentru plata salariilor in sectorul bugetar.

 

 

O alta masura controversata avuta in vedere de Guvern este obligarea patronilor firmelor private sa mentina un anumit nivel al salariului brut dupa ce contributiile CAS si CASS vor trece exclusiv in sarcina angajatilor. Ea a fost anuntata de ministrul Finantelor, dar nu e clar nici acum ce forma va avea legea.

 

 

Mediul de afaceri a fost greu incercat si dupa declaratiile ministrului finantelor ca Pilonul II de pensii va fi desfiintat. Imediat, piata bursiera a reactionat negativ, cele mai afectate fiind companiile energetice listate pe bursa. Ulterior, informatia a fost negata de catre premierul Mihai Tudose si liderul PSD Liviu Dragnea, insa in scurt timp au fost lansate sub diverse forme atacuri la adresa fondurilor private de pensii. Nici bancile nu au scapat de critici si atacuri repetate din partea Guvernului, fiind acuzate ca nu isi declara profiturile. In cele din urma, Ministerul Finantelor a venit cu o lista controversata care cuprindea in mare parte banci falimentate demult.

 

 

Companiile private sau de stat suporta, de fapt, incapacitatea Guvernului de a asigura veniturile bugetare necesare pentru acoperirea majorarii pensiilor si a salariilor din institutiile de stat.

 

 

 

Jocul de-a desfiintarea Pilonului II de pensii

 

Imediat dupa ce a fost desemnat ministru al Finantelor, pe 29 iunie, Ionut Misa a lansat o veste bomba: Pilonul II de pensii va disparea. Raman doar Pilonul I si III. Imediat, Bursa de la Bucuresti a reactionat inregistrand scaderi mari, cele mai afectate fiind indicele celor 10 companii din sectorul energetic si al utilitatilor. Ulterior, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) facut o analiza cu privire la efectele declaratiilor din 29 iunie ale ministrului de Finante, Ionut Misa, referitoare la desfiintarea Pilonului II de pensii, si a stabilit ca "nu sunt intrunite conditiile" pentru existenta unei fapte de manipulare a pietei bursiere. Pe fondul acestor reactii, noul premier Mihai Tudose a spus ca Pilonul II de pensii private obligatorii "nu se desfiinteaza, punct". Si Liviu Dragnea a incercat sa nege informatia, spunand ca noul ministru al Finantelor a inceput cu stangul, raspunzand, de fapt, la alta intrebare. Ministerul Finantelor a difuzat apoi un comunicat, in care afirma ca Ionut Misa nu a declarat asa ceva, dupa care Ionut Misa si-a cerut scuze public, precizand ca a fost o eroare si ca Pilonul II nu se desfiinteaza.

 

La scurt timp dupa acest episod, pe 9 iulie, Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a anuntat la Romania TV ca a solicitat Autoritatii de Supraveghere Financiara date despre pilonul II de pensie, pentru a vedea cum se calculeaza pensiile si care este diferenta intre sumele pe care le primesc pensionarii care cotizeaza si la stat. Ministrul Muncii sustinea, totusi, ca nu este vorba despre nationalizarea sau desfiintarea pilonului II.

 

Pe 9 august, ministrul finantelor a lansat un nou atac la Pilonul II, spunand ca fondurile de pensii iau comisioane de sute de milioane de lei din pensiile romanilor. "In conturile administratilor de fonduri private- Pilonul II- merg comisioane de cateva sute de milioane de lei pe an in loc sa vina in pensiile romanilor", a transmis atunci Ionut Misa.

 

Pe 23 august, a aparut in mass- media informatia ca Executivul pregateste taierea la jumatate a contributiilor viitoare la Pilonul II de pensii.

 

 

 

analiza integrală a Claudiei Pîrvoiu, făcută pentru Hotnews.ro, AICI

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22