Pe aceeași temă
"Pe 1 martie, domnul Timmermans (prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans - n.r.) va veni la Parlament. Se va întâlni cu preşedintele Camerei, cu domnul Dragnea, iar după aceea cu membrii Comisiei speciale (Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei - n.r.)", a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, la finalul şedinţei Biroului permanent, citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că programul vizitei lui Timmermans va fi anunţat ulterior.
Background
La sfârşitul lunii ianuarie, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și prim-vicepreședintele instituției, Frans Timmermans, au emis o declarație comună în care își exprimau „îngrijorarea” față de „evoluțiile recente din România”. Ei se refeau la modificarea legilor justiției și la amendamentele aduse Codurilor penale, dezbătute în Palament.
„Urmărim cu îngrijorare evoluțiile recente din România. Independența sistemului judiciar românesc și capacitatea sa de a combate în mod eficace corupția constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, se arată în declarația comună.
„Comisia a subliniat faptul că Guvernul și Parlamentul ar trebui să asigure transparența totală a procesului legislativ privind legile justiției și să țină seama în mod corespunzător de consultările desfășurate în cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat că un proces în care independența sistemului judiciar și punctul de vedere al acestuia sunt apreciate și luate în considerare în mod corespunzător și în care se ține seama de avizul Comisiei de la Veneția reprezintă o condiție prealabilă pentru sustenabilitatea reformelor și este un element important în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de referință stabilite prin mecanismul de cooperare și de verificare”, se mai spune în declarația celor doi.
”(...) legile justiției reprezintă un test important cu privire la măsura în care interesele legitime ale părților interesate din sistemul judiciar și ale altor părți interesate au ocazia să fie exprimate și sunt luate suficient în considerare în cadrul deciziilor finale. Evenimentele de până acum nu au contribuit cu nimic la rezolvarea acestor preocupări”.
În declarația comună, CE face apel la Parlament „să regândească acțiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei și să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia avertizează din nou cu privire la pericolul regresării și va analiza în detaliu modificările finale aduse legii justiției, codurilor penale și legilor privind conflictul de interese și corupția pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenței sistemului judiciar și de combatere a corupției”.
Vizita lui Timmermans are loc pe fondul mai multor declaraţii și replici date de Dragnea și Tăriceanu care le-au transmit oficialilor de la Bruxelles că sunt dezinformați și se lasă influențați de surse răuvoitoare. Recent, și premierul Dăncilă a declarat că i-ar fi spus atât lui Timmermans cât și lui Juncker să nu-și mai ia informațiile despre România de aiurea ci direct de la guvernul României.
- CE:Dacă presiunea asupra DNA afectează anticorupția, Comisia își va reevalua raportul MCV
”Faptul că DNA şi-a menţinut evoluţia în ciuda presiunilor intense a fost văzut ca un semn de rezistenţă. Comisia a mai notat de asemenea în acest raport (MCV - nr.) că, dacă acolo unde presiunile încep să afecteze lupta anticorupţie, Comisia va trece la reanalizarea concluziilor sale din rapoartele precedente”, spune Comisia într-un răspuns transmis Digi 24.
„Comisia urmăreşte cu atenţie şi îngrijorare ultimele evoluţii. Independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea sa de a lupta efectiv împotriva corupţiei sunt elemente fundamentale pentru o Românie puternică în cadrul UE, aşa cum au reamintit şi preşedintele CE, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene în declaraţia lor comună de luna trecută. Comisia va urmări evoluţiile procedurilor declanşate împotriva şefei DNA”, arată Comisia Europeană într-un comunicat pentru Digi24.
„În toate rapoartele precedente din cadrul MCV faptul că DNA şi-a menţinut evoluţia în ciuda presiunilor intense a fost văzut ca un semn de rezistenţă. Comisia a mai notat de asemenea în acest raport că, dacă acolo unde presiunile încep să afecteze lupta anticorupţie, Comisia va trece la reanalizarea concluziilor sale din rapoartele precedente”, se precizează în comunicat.
Comunicatul CE a fost dat după ce ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat joi seară declanșarea procedurii de revocare a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi după o declarație de presă de 2 oră în care a citit ”pe diagonală” un raport de peste 30 de pagini pe care a anunțat că-l va da publicității după încheierea conferinței de presă. De joi seară site-ul MJ este, însă, nefuncțional. Sinteza lui Toader este un amalgam de acuzații lansate în spațiul public, prin televiziunile unui fost pușcăriaș și unui urmărit internațional, ultimul fugit din țară pentru a se sustrage anchetei DNA. Decizia lui Toader a fost cerută imperativ de liderii PSD - ”Tudorele, fă ceva!” (Codrin Ștefănescu) - după ce în urmă cu aproape două săptămâni un fost deputat PSD a lansat pe cele două televiziuni un atac la adresa DNA, acuzând instituția de falsificare de probe. Printre acuzațiile aduse lui Kovesi de ministrul Toader se află stricarea imaginii României și faptul că a dat interviuri în presa străină.
După anunţul ministrului Justiţiei, mai multe proteste spontane au fost înregistrate în București, Sibiu, Timișoara, Deva, Iași.
Duminică seara câteva mii de persoane au protestat în București, în țară și în diaspora față de decizia lui Toader. În ciuda viscolului care și-a făcut simțită prezența și a temperaturilor scăzute din toată țara, oamenii au ieșit în stradă ca să ceară demisia ministrului de Justiție Tudorel Toader, pe care l-au considerat a fi o portavoce a penalilor din politică, șefi în coaliția de guvernare.