Pe aceeași temă
"Primii 10 clasati in Top sunt 12.377 de companii, adica 1,9% din numarul total al societatilor comerciale active la Registrul Comertului. Este un paradox. Acesti 1,9%, ca numar 12.377, au o cifra de afaceri totala de aproape 150 de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, 57% din cifra totala de afaceri a tuturor societatilor care au depus bilantul pentru anul 2016, deci 1,9% din numarul societatilor active este realizata numai de aceste 12.377 de societati. Acest lucru spune foarte mult despre polarizarea economiei romanesti. Trebuie sa ne puna pe ganduri. Avem un mediu de afaceri bazat foarte mult pe microintreprinderi. Acestea au maximum cate 9 salariati. Este o realitate pe care am incercat sa o supunem guvernelor Romaniei, pentru ca guvernantii trebuie sa plece de la aceste adevaruri cand trag concluzii si iau decizii", a spus Mihai Daraban, citat de ziare.com.
Presedintele CCIR a apreciat ca, din cauza informatiilor vehiculate in ultimele luni si concretizate "prin ordonanta de urgenta de ieri, mediul de afaceri a facut, in aceasta perioada, doar simulari".
"Oamenii de afaceri doar simuleaza tot ce apare in spatiul public", a punctat el.
Daraban a atras atentia ca, pentru tarile din afara UE, Romania reprezinta numai 15% din comertul mondial, de aceea, firmele romanesti trebuie sa exporte mai mult spre state non-UE.
"Dar durata zborului este prea mare pentru frecventa cu care se schimba Codul Fiscal. Este incredibil ce se intampla! Mai mult de atat, am apelat la o analiza concreta a mediului de business. Sunt un sustinator al capitalului autohton, dar cred ca, la modul cel mai sincer, nu ne putem juca cu cuvinte. Nu putem blama multinationalele. Multinationalele, daca se retrag din Romania, inchidem lumina tarii. Nu cred ca este un subiect cu care ne putem juca. Sunt mari angajatori, mari platitori de taxe si impozite, nu cred ca aceste multinationale sa se inscrie intr-o escala a populismului", a avertizat Mihai Daraban.
Seful Camerei de Comert si Industrie a Romaniei a facut apel catre guvernanti sa inceteze cu atacurile la multinationale si sa se uite pe cifrele oficiale care arata care sunt exportatorii din Romania.
"O spun cu tristete: desi avem 21.880 de exportatori in Romania, primii 100 fac 49% din exportul Romaniei. Cu tristete o spun ca in primii 100 sunt doar sase firme romanesti. Sa ne inchipuim ce inseamna lipsa capitalului strain in acest segment al exportului!
Cred ca lucrurile trebuie privite si prin prisma clasamentelor UE - ultimul loc la inovare-cercetare, pe penultimul loc la productivitatea muncii si la digitalizarea administrativa", a subliniat acesta.
CCIR a premiat 12.377 de companii clasate pe primele 10 locuri la nivel national in domeniul lor de activitate.
Premiile de excelenta au revenit, in acest an, companiilor:
- Automobile Dacia SA pentru cea mai mare cifra de afaceri inregistrata in 2016
- Aramis Invest SRL pentru cel mai mare volum la export in 2016
- Hidroelectrica pentru cel mai mare profit
- Dedeman SRL pentru cel mai mare angajator cu capital privat integral romanesc
- Bancii Transilvania pentru cea mai mare valoare tranzactionata la BVB
- Conpet SA pentru cel mai mare randament al dividendului la BVB.