Noi impozite. Moștenirile ori donațiile care depăşesc 100.000 de euro, impozitate cu 3%

E.b. | 19.04.2017

Se pare că vom avea noi impozite. Și este, probabil, doar începutul. Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație sunt pregătite să fie impozitate cu 3%, dacă depășesc valoarea de 100.000 de euro.

Pe aceeași temă

 

 

Același impozit fiind pregătit să fie introdus și pentru veniturile realizate de către proprietarii imobilelor naționalizate la prima tranzacționare a acțiunile emise de Fondul Proprietatea și pe care le-au primit în schimbul acestor imobile. Guvernul a pregătit introducerea acestei limite valorice peste care va fi aplicat impozitul de 3% într-un draft de modificare a Codului Fiscal, aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvenamentale.
 

În urmă cu patru ani, Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru o lege care stabilește că foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau pe care le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor, sau acțiuni la Fondul Proprietatea.
 

Impozitul pe venit ar urma să fie aplicat, de anul următor, în funcție de un venit anual global pe gospodărie.
 

Însă o gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcție de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum și la o serie de deduceri, printre care asigurarea pentru casă și mașină (RCA), abonament la sală de fitness și dans, bilete la cinema, medicamente sau susținerea unor entități nonprofit, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvernamentale.

 

De asemenea, gospodăriile cu venituri mici în care se află copii minori vor primi, în anumite condiții, sprijin financiar din partea statului. Astfel, o gospodărie formată dintr-o singură persoană va avea un plafon neimpozabil de 24.000 de lei pe an, bani la care statul nu va aplica impozit pe venit. Totodată, va avea dreptul la deduceri cumulând într-un an 2.000 de lei (în cazul în care plafonul neimpozabil lunar nu variază).

 

Din venitul total obținut de acea persoană într-un an se scad în primă fază cei 24.000 de lei, după care se scad și deducerile până la un maxim de 2.000 de lei pe an, iar la ce rămîne statul ar urma să aplice un impozit de 10%. Venitul anual global (Vag) al unei gospodării va fi reprezentat de suma veniturilor/câștigurilor nete/brute, după caz, obținute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepția veniturilor neimpozabile și a veniturile impozabile realizate de persoanele scutite.

 

Venituri care nu sunt luate în calcul la stabilirea venitului impozabil pe gospodărie sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație veniturile realizate la prima tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acțiuni sau de moștenitorii acestora venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal veniturile a căror sursă nu a fost identificată. Venitul global va fi neimpozabil până la un anumit plafon (Pn), care depinde de numărul de persoane membre ale gospodăriei care va achita impozit. Astfel, fiecare familie va primi un punctaj în funcție de numărul de persoane membre în gospodărie, conform Profit.ro.

 

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22