Emilia Gane a fost numită luni în funcția de agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit unei decizii a premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial.
Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a fost citat ca martor la DNA în dosarul fostului agent guvernamental la CEDO, Viorel Mocanu, acuzat de pledoarie pro-Dragnea.
Legea care prevede reducerea numărului de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ la 20 de ore pe săptămână la ciclul primar, 25 ore la gimnaziu și 30 de ore la liceu a fost promulgată.
De față cu șefa PSD, primarul Buzăului, Constantin Toma, le-a cerut membrilor și susținătorilor PSD să voteze Dăncilă, chiar dacă nu e cel mai bun candidat, dar asta e alegerea partidului.
Leul s-a depreciat luni cu 0,62 bani (0,13%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,7729 lei/euro.
Liderul USR, Dan Barna, a luat atitudine față de scrisoarea deschisă trimisă de Dacian Cioloș membrilor USR în care cere fuziunea celor două partide și o conducere executivă unică, cerând loialitate.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an