Pe aceeași temă
1880: Legea pentru înfiinţarea unei „bănci de scompt şi circulaţiune“ din 29 aprilie este actul de naştere al Băncii Naţionale a României, care avea capital subscris în proporţie de o treime de statul român şi două treimi de particulari şi „dreptul exclusiv de a emite bilete la purtător“.
În perioada 1880-1888, biletele ipotecare au circulat purtând pe avers un supratipar cu numele Băncii Naţionale, data de 9 sept. 1880 şi semnăturile autorizate ale băncii centrale. Fără să fie o emisiune proprie, biletele ipotecare cu supratipar reprezintă prima bancnotă care poartă însemnele Băncii Naţionale a României.
1881: proclamarea Regatului României.
BNR emite primele bilete de bancă româneşti. Prima bancnotă emisă de Banca Naţională este datată 19 ian. 1881 şi are valoarea nominală de 20 lei, fiind tipărită în atelierele BNR din Bucureşti, folosind clişee şi hârtie cu filigran elaborate la Banca Franţei. În cursul aceluiaşi an au fost fabricate, în aceleaşi condiţii, nominalurile de 100 şi 1.000 lei tipărite în cursul aceluiaşi an. Desenul bancnotelor a fost realizat de Georges Duval, iar gravura clişeelor din cupru de Pierre Dujardin, aceiaşi artişti care au lucrat şi pentru biletele ipotecare.
Bancnotele BNR având caracteristici identice cu cele ale emisiunii din anul 1881 au fost emise până în anul 1895 (bancnota de 20 lei), 1906 (bancnota de 1.000 lei), respectiv 1907 (bancnota de 100 lei). Introducerea în circulaţie a bancnotelor BNR a reprezentat finalul constituirii sistemului monetar românesc, prin adăugarea la structura lui permanentă a semnelor de valoare confecţionate din hârtie, ceea ce a asigurat o cantitate de bani suficientă pentru dezvoltarea economiei tânărului stat român independent.
1884: încep lucrările de construcţie a Palatului BNR din str. Lipscani 25. Proiectată de arhitecţii Joseph Marie Cassien Bernard şi Albert Galleron, clădirea este un exemplu de organizare pragmatică a spaţiului, în spiritul edificiilor financiare europene din epocă.
1890: adoptarea sistemului monetar monometalist aur.
Legea din 17/29 martie 1890 menţinea definiţia unităţii monetare naţionale care a fost dată prin legea monetară din 1867 (0,3226 g aur cu titlul 900‰), dar a abrogat definiţia în argint a leului. Monedele de argint deveneau astfel monede divizionare, fiind primite în mod obligatoriu la plată pentru suma maximă de 50 lei. Noua lege nu mai făcea referire la echivalenţa leului cu cea a monedei similare din ţările Uniunii Monetare Latine, ci prevedea că monedele de aur străine „fabricate după sistemul zecimal metric, având acelaşi titlu, greutăţi şi dimensiuni ca şi monedele române, se vor primi la casele publice“. Se instituia astfel monometalismul aur ca bază a sistemului monetar naţional, în acord cu tendinţa mondială de la sfârşitul sec. XIX.
1901: Statul român se retrage din rândul acţionarilor BNR, care devine astfel o bancă privată.
1913: Al doilea război balcanic. În urma Conferinţei de Pace de la Bucureşti, România primeşte sudul Dobrogei.
BNR se extinde în judeţele Caliacra şi Durostor, prin înfiinţarea sucursalelor de la Silistra şi Bazargic (Dobrici).
1914-1927: domnia regelui Ferdinand I
28 iulie 1914: începe primul război mondial. România se proclamă neutră.
BNR urmează instituţiile statului român la Iaşi. În faţa pericolului invaziei Moldovei de către trupele germano-austro-ungare, tezaurul BNR, împreună cu o mare cantitate a patrimoniului cultural naţional, este evacuat la Moscova. După preluarea puterii în Rusia de către bolşevici, valorile româneşti trimise la Moscova au fost confiscate de noua putere politică.
1916: înfrângerea armatelor române din Oltenia şi Dobrogea şi ocuparea Bucureştiului de către trupele germane (6 decembrie 1916).
1917: suspendarea convertibilităţii leului. Este finalul sistemului monetar monometalist aur în România.
1917-1918: ocupaţia militară germană.
La sfârşitul anului 1917, Puterile Centrale au tipărit bani de hârtie pentru teritoriul ocupat al României. Ca instituţie emitentă a fost desemnată Banca Generală Română (BGR), o bancă cu capital german înfiinţată în anul 1895. Întregul volum al emisiunii a fost acoperit printr-un depozit special constituit la Reichsbank, format, în cea mai mare parte a sa, din depozitele Băncii Naţionale aflate la Berlin.
Leii de ocupaţie au fost tipăriţi în Germania şi aveau valorile nominale de 25, 50 bani, 1, 5, 20, 100 şi 1.000 lei. Circulaţia leilor emişi de BNR nu a fost interzisă, dar Administraţia Militară Germană a impus un curs mai scăzut faţă de cel al leului BGR.
1918: Pacea de la Bucureşti dintre România şi Puterile Centrale (7 mai 1918). România pierde Dobrogea şi o serie de teritorii la graniţa cu Austro-Ungaria.
11 noiembrie – Germania capitulează. Sfârşitul primului război mondial.
1919-1920: în urma Conferinţei de Pace de la Paris, prin recunoşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei, România şi-a dublat teritoriul naţional.
1920: unificarea monetară. Una dintre dificultăţile majore cu care au fost confruntate guvernele după realizarea Unirii din anul 1918 a fost problema banilor străini rămaşi în circulaţie în noile teritorii româneşti (coroana austro-ungară, rublele Romanov şi Lwow, leii BGR). Aceşti bani aveau putere circulatorie doar în regiunile desprinse din ţările de provenienţă a valutelor. În aceste teritorii a fost fixat un curs obligatoriu. De exemplu, în teritoriile fostei monarhii austro-ungare a fost fixat un curs oficial de 1 leu pentru 2 coroane, dar salariile funcţionarilor au fost plătite la cursul 1 leu = 3 coroane. Pentru a combate fenomenul afluxului de bani străini depreciaţi, în lunile iunie-august 1919 au fost ştampilate bancnotele emise de Banca Austro-Ungară (mai puţin cele de 1 şi 2 coroane) şi de Banca Generală Română (cu excepţia celor de 25, 50 bani şi 1 leu).
Unificarea monetară a fost realizată în cursul anului 1920, în baza unor împrumuturi pe care statul român le-a contractat de la BNR pentru acoperirea bancnotelor străine retrase din circulaţie. Preschimbarea coroanelor a început la 1 sept. la cursul 1 coroană = 0,50 lei. Pentru ruble, a început la 28 sept., însă au fost stabilite cursuri diferite, în funcţie de suma prezentată la schimb (pentru primele 5 000 ruble, 1 leu = 1,35 ruble Romanov = 1 rublă Lwow; peste 60 000 ruble, 1 leu = 1,10 ruble Romanov = 0,30 ruble Lwow). Bancnotele BGR au început să fie preschimbate la paritate cu leul BNR, începând cu 1 nov.
Preschimbarea valutelor străine nu a fost lipsită de speculaţii financiare, mai ales în ceea ce priveşte coroana austro-ungară, a cărei cotaţie la bursă era de doar 0,20 lei, faţă de cursul oficial de 0,50 lei.
1921: Reforma agrară. Mica proprietate devine predominantă în economia agrară românească.
1919-1922: BNR îşi extinde reţeaua de sucursale şi agenţii la nivelul tuturor judeţelor din România Mare. În Transilvania, Banat şi Bucovina, BNR preia clădirile sucursalelor Băncii Austro-Ungare.
1923: Parlamentul votează o nouă Constituţie a României.
1924: la intersecţia străzilor Lipscani şi Karagheorghevici (numită, începând cu acest an, Eugeniu Carada) este inaugurat monumentul lui E. Carada realizat de sculptorul francez Ernest Dubois.
1925: este semnată o convenţie cu statul, prin care acesta revine în rândul acţionarilor BNR.
1927-1930: Mihai I sub Regenţă
1929: Legea monetară din 7 februarie 1929 – Leul reprezenta 10 miligrame aur cu titlul 9/10, preţul unui kg de aur fin devenind 111.111,11 lei. Bancnotele emise de Banca Naţională redeveneau convertibile în monede de aur, lingouri de aur sau devize străine convertibile în aur. Institutul de emisiune avea obligaţia de a asigura o acoperire în aur sau devize convertibile în aur egală cu cel puţin 35% din suma totală a angajamentelor la vedere. Cel puţin 25% din acestea trebuiau acoperite cu aur.
Guvernul român era autorizat să emită monede divizionare de 1, 2, 5, 10, 20 lei confecţionate din aliaj de aluminiu sau nichel. Totalul monedelor divizionare aflate în circulaţie nu putea depăşi 3 miliarde lei. Redobândirea convertibilităţii leului a fost obţinută în urma refacerii stocului de acoperire al BNR printr-un aport masiv de devize, rezultat din contractarea unui împrumut extern, Împrumutul de Stabilizare 7%. Menţinerea convertibilităţii s-a realizat în anii următori prin contractarea mai multor credite străine, printre care şi Împrumutul de Dezvoltare 7,5% din 1931.
1929-1933: Marea Criză Economică compromite efortul de refacere a convertibilităţii leului. Sistemul bancar românesc este confruntat cu numeroase falimente.
1930-1940: domnia regelui Carol II
1933: Banca Chrissoveloni vinde BNR imobilul din str. Lipscani 16 (arhitect George Matei Cantacuzino), un remarcabil exemplu de clădire bancară realizată în spiritul Renaşterii italiene. În prezent este sediului Sucursalei Municipiului Bucureşti a BNR.
La Roma este inaugurată Accademia di Romania, clădire construită din fondurile BNR în vederea susţinerii studiilor de arheologie, istorie şi belle arte ale tinerilor români. La 3 august 1933, BNR a transferat clădirea şi mobilierul către statul român.
1934: Legea comerţului de bancă. Este înfiinţat Consiliul Superior Bancar, primul organism naţional de supraveghere bancară, subordonat BNR.
1935: sunt adoptate noile Statute ale BNR, pe baza cărora instituţia şi-a desfăşurat activitatea până la etatizarea sa.
1936: o nouă devalorizare oficială a leului.
Devalorizarea oficială a leului, la 7 noiembrie 1936, a fost determinată de scăderea valorii monedei naţionale pe piaţa internă şi a cursului său pe pieţele străine. Aceasta s-a realizat prin reevaluarea stocului de aur al Băncii Naţionale a României la preţul de 153.333,33 lei/kg aur fin, rezultat în urma adăugării primei de 38% (= 42.222,22 lei/kg aur fin) la preţul de 111.111,11 lei/kg aur fin, stabilit în 1929.
1938: Carol II instituie regimul de autoritate monarhică (10 februarie).
1939-1945: Cel de-al doilea război mondial
România îşi proclamă neutralitatea.
1940: România cedează, către URSS, Basarabia şi nordul Bucovinei (26-29 iunie).
România cedează, către Ungaria, nordul Transilvaniei (30 august).
România cedează, către Bulgaria, judeţele Caliacra şi Durostor din sudul Dobrogei (7 sept.)
Carol II abdică în favoarea fiului său, Mihai I (6 sept.). Generalul Ion Antonescu devine conducătorul statului.
Începe construcţia Palatului BNR din str. Doamnei 8 (arhitect Radu Dudescu). Din cauza războiului, lucrările s-au prelungit până la începutul anilor ’50.
1941: România intră în război alături de Germania (22 iunie).
1939-1945: în timpul celui de-al doilea război mondial, până la întoarcerea armelor împotriva Germaniei, BNR realizează un echilibru remarcabil al finanţelor publice.
Pentru a putea face faţă cererii tot mai mari de bancnote şi a preveni eventuala dezorganizare a producţiei în urma bombardamentelor, BNR a creat secţii de imprimare şi în provincie: Sinaia (1940), Govora (1942) şi Răşinari (1944), care au funcţionat nu numai cu utilajele transferate de la sediul central, ci şi cu unele achiziţionate de la tipografii particulare. După 23 august 1944 aceste secţii au continuat să funcţioneze, valorile fiind aduse în capitală cu camioanele băncii. Ultima secţie readusă în Bucureşti a fost cea de la Govora, în anul 1947.
1944: România părăseşte alianţa cu Germania (23 august).
În faţa pericolului invaziei sovietice, tezaurul BNR este ascuns la Mănăstirea Tismana. La sfârşitul anului, BNR a eliberat din tezaurul său cantitatea necesară baterii medaliilor „Ardealul Nostru“ (cocoşeii).
1945: Sub presiuni sovietice, este impus guvernul condus de Petru Groza (6 martie).
România sub comunism
9 mai 1945: finalul celui de-al doilea război mondial în Europa.
1946: în decembrie este votată Legea de etatizare a BNR, care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 1947.
1947: în contextul hiperinflaţiei postbelice, BNR pune în circulaţie bancnota cu cel mai mare nominal din istoria monetară a României: 5 milioane lei.
Reforma monetară din 15 august 1947 a impus retragerea din circulaţie a bancnotelor BNR, a banilor de metal emişi de Ministerul Finanţelor, a bonurilor de tezaur, a bonurilor de casă, a certificatelor de plată şi a altor asemenea semne băneşti.
Acestea au fost înlocuite cu noi bancnote ale BNR şi cu noi monede divizionare emise de Ministerul Finanţelor. Definiţia în aur a unităţii monetare era de 6,6 mg aur cu titlul 900‰, preţul unui kg de aur fiind de 168.350,17 lei. 1 leu nou reprezenta 20.000 lei vechi. Agricultorii puteau preschimba maximum 5 milioane lei vechi, salariaţii şi pensionarii câte 3 milioane de persoană, cei fără profesie doar 1,5 milioane. Întreprinderile particulare au schimbat doar valoarea salariilor pentru luna iulie, iar întreprinderile comerciale nu au avut dreptul de a schimba nici o sumă, pentru a fi obligate să pună în vânzare stocurile de mărfuri existente. Din cele 48,5 miliarde lei vechi aflaţi în circulaţie au fost schimbate 27,5 miliarde, restul a fost declarat blocat, circulaţia monetară fiind redusă la 1.377 milioane lei.
1947: Tratatul de pace de la Paris (10 februarie). României îi este recunoscută suveranitatea asupra Transilvaniei de Nord, dar pierde Basarabia, nordul Bucovinei şi Cadrilaterul.
Abdicarea regelui Mihai I. Este proclamată Republica Populară Română.
1948: 11 iunie – naţionalizarea principalelor mijloace de producţie.
1948: Banca Naţională a României primeşte denumirea de Banca RPR – Banca de Stat.
1949: se creează CAER. România este membru fondator.
1951: subordonarea băncii către Ministerul Finanţelor. Funcţia de guvernator este înlocuită cu cea de preşedinte.
1952: este creată Unitatea Imprimeria Biletelor, prin contopirea Serviciului Fabricarea Biletelor cu Serviciul Contabilitatea Biletelor, care urma să funcţioneze pe principiul „gospodăririi chibzuite“.
1952: este adoptată la 26 ianuarie 1952, noua Lege monetară care prevedea existenţa următoarelor categorii de semne băneşti: bancnotele Băncii de Stat a RPR, biletele de tezaur ale statului emise de Ministerul de Finanţe şi monedele divizionare.
Unitatea monetară reprezenta 79,346 mg aur fin, de 12 ori mai mult decât în 1947. Raportul de bază pentru recalcularea preţurilor, tarifelor, salariilor şi a sumelor din conturile întreprinderilor de stat a fost de 20 lei vechi pentru 1 leu nou. Preschimbarea banilor vechi nu a fost limitată valoric, dar sumele mici au beneficiat de un raport de schimb mai bun.
În numerar, cetăţenii şi întreprinderile particulare au schimbat prima mie de lei vechi la raportul 100:1, a doua şi a treia la raportul 200:1, iar restul la raportul 400:1; pentru organizaţiile de stat, cooperatiste şi obşteşti s-a utilizat raportul 200:1.
În cazul depunerilor populaţiei la CEC, prima mie a fost recalculată la raportul 50:1, a doua şi a treia la raportul 100:1, iar restul la raportul 200:1. Sumele din conturile întreprinderilor particulare, destinate achitării salariilor, au fost calculate la raportul 20:1, pentru restul a fost aplicat raportul 200:1.
1953: a fost înfiinţată întreprinderea de Bilete de Bancă şi Timbre, întreprindere industrială de stat, cu sediul în strada Fabrica de Chibrituri nr. 28. Aceasta a rezultat din comasarea Unităţii Imprimeria Biletelor cu sectorul de imprimat timbre şi efecte poştale, desprins de la întreprinderea Monetăria Statului şi Fabrica de Timbre. Noua întreprindere a fost subordonată Ministerului Finanţelor şi a început să funcţioneze în decembrie 1953.
1955: crearea Tratatului de la Varşovia. România este membru fondator.
România este primită în ONU.
1956: Monetăria Statului este subordonată Băncii Naţionale.
1957: Banca RPR – Banca de Stat iese de sub tutela Ministerului de Finanţe şi este trecută în subordinea directă a Consiliului de Miniştri.
Unităţile de imprimare a bancnotelor şi timbrelor au fost scoase de sub autoritatea Ministerului Finanţelor şi trecute la Banca RPR – Bancă de Stat. A luat astfel fiinţă Imprimeria Băncii de Stat, subordonată Direcţiei Generale a întreprinderilor, devenită mai târziu Direcţia Generală a Producţiei.
1958: Imprimeria băncii a fost reinstalată în localul din str. Lipscani nr. 25.
1965: proclamarea Republicii Socialiste România.
Banca RPR – Banca de Stat îşi schimbă denumirea în Banca Naţională a RSR. Prin noul statut al băncii este
reînfiinţată funcţia de guvernator.
1966: este pusă în circulaţie ultima emisiune de bancnote din timpul regimului comunist.
1970: Decretul nr. 504 din 16.12.1970 – BN a RSR „este organ central al administraţiei de stat şi unica bancă de emisie a ţării, asigură înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul monetar şi al creditului“.
1974: este instituită funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România. Nicolae Ceauşescu devine preşedintele RSR.
1989: sfârşitul regimului comunist în România
1990: BN a RSR îşi recapătă rolul de bancă centrală. Monetăria Statului este reorganizată ca regie autonomă.
4 septembrie – Mugur Isărescu este numit guvernator al BNR.
1991: 29 martie – prin Legea nr. 34 privind Statutul BNR este restabilit rolul de bancă centrală al BNR. Conform art. 1, BNR „stabileşte şi conduce politica monetară şi de credit, în cadrul politicii economice şi financiare a statului, cu scopul de a menţine stabilitatea monedei naţionale“. Păstrând aceste atribuţii fundamentale, statutul BNR a mai fost modificat şi completat de mai multe ori, în anii 1998-2004.
Este înfiinţată Regia Autonomă Imprimeria Băncii Naţionale a României.
Punerea în circulaţie a primei bancnote postcomuniste (500 lei). Este deschis un drum nou în iconografia bancnotei româneşti, care de aici înainte va privilegia reprezentările de personalităţi culturale.
1993: România este primită în Consiliul Europei.
1999: România deschide negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
2004: Aderarea României la NATO.
2005: 1 iulie – prin denominarea leului, este marcat sfârşitul perioadei de hiperinflaţie şi începutul pregătirilor pentru aderarea României la zona euro.
2007: aderarea României la Uniunea Europeană.
2008: sunt puse în circulaţie noile bancnote de 10 lei, reproiectate. Este cea mai recentă emisiune de bancnote a BNR.
