Pe aceeași temă
La 20 de ani, după ce am terminat liceul, am fost un an la Paris şi pe urmă am început să lucrez în editura tatălui meu. Mi-a fost încredinţat la început Dicţionarul de Opere şi Personaje, care se actualiza în acel moment. Mai târziu mi s-a adăugat şi Dicţionarul de Autori. La vremea aceea îl coordona un mare savant, Paolo De Benedetti. Munca mea însemna corectarea articolelor. Ca să mă înveţe, De Benedetti îmi dădea o pagină dintr-un celebru scriitor italian bine cunoscut ca să o corectez. A fost o ucenicie formidabilă. Am trecut apoi la serviciul de Drepturi de autor.
Nu suntem suficient de mari ca să ne permitem să facem cărţi proaste
Editura Nottetempo este mult mai tânără. Care a fost proiectul ei atunci când aţi fondat-o? Cum o situaţi în ansamblul editorial italian? Ce s-a schimbat în aceşti 8 ani de când funcţionează Nottetempo? La ce tip de cititori vă gândiţi atunci când alegeţi cărţile pe care le veţi publica? În ce fel ajută statul italian editurile?
Editura Nottetempo s-a născut în 2002. Am plecat de la ideea că, dacă faci cărţi, trebuie să te gândeşti la cititori. Astăzi, în general, cititorii au îmbătrânit, la fel ca populaţia globului, şi este bine să îi iei în calcul aşa cum sunt, la această vârstă. De aceea, dar şi fiindcă lectura este o plăcere, cărţile noastre sunt „fizic“ uşor de citit, plăcute atunci când le ţii în mână, cât se poate de uşoare. Avem în grijă atât calitatea operelor, cât şi înfăţişarea lor, felul cum arată. Fără îndoială, mergem contra curentului. Ca să spun aşa, nu suntem suficient de mari ca să ne permitem să facem cărţi proaste. Statul italian nu ajută deloc editurile, dimpotrivă, se străduieşte cât poate să le facă viaţa cât mai grea.
Lucraţi cu o echipă tânără, fidelizată şi acordaţi multă atenţie textului, promovării cărţii etc. Aşa lucrează în general editurile italiene?
Editurile independente, mici şi mijlocii, lucrează în genere cu multă grijă şi mult curaj. În clipa aceasta, în marile librării italiene domnesc promoţiile şi reducerile de preţ: cărţi puţine, cu preţ mic. Cultura este pe cale de dispariţie şi micii editori sunt cei care o mai susţin, fac un efort de rezistenţă.
Puteţi să ne desenaţi un tablou al peisajului editorial italian, fireşte, în linii generale, luând drept criterii independenţa, caracterul comercial etc.? În privinţa lecturii şi a vânzării de carte, ne aflăm într-un moment bun sau prost? Care sunt pericolele, greutăţile actuale care ameninţă editurile? Sunt ele lovite de criză? În ce fel? Cum aţi putea caracteriza piaţa editorială italiană?
Aşa cum v-am mai spus, momentul este foarte dificil, nu numai din pricina crizei, dar şi din pricina fricii de criză, pe de o parte, şi, pe de alta, din pricina vânzării de cărţi on-line (Amazon) şi de apariţia e-book-ului. Teama aceasta afectează editurile mari, mai mult decât pe cele mici, şi le impinge spre politici dezastruoase: cea a reducerilor de preţ, a sconturilor etc. O lege a preţului cărţii se află actualmente în lucru la Senat. Legea schimbă prea puţin situaţia actuală, pentru că permite 11 luni pe an promoţii şi reduceri de 15% ale tuturor cărţilor, chiar de la apariţia lor. Este o situaţie pe care nu o poate susţine nici o editură, nici o librărie independentă. De aceea ne vom lupta ca legea aceasta să fie îmbunătăţită. Este ca lupta unor mici Davizi contra uriaşului Goliath. Nu se poate şti ce se va întâmpla.
Aproape jumătate dintre cărţile pe care le publicăm sunt traduceri
Între editori există solidaritate ori doar competiţie? Cine organizează târgurile de carte, editurile, Ministerul Culturii ori alte instituţii? Se poate vorbi despre o supraproducţie de carte şi o scădere a numărului de cititori?
Începe să apară o solidaritate orizontală – pe de o parte, editori şi librari independenţi, pe de alta, grupurile editoriale şi lanţurile de librării. În Italia, numărul de cititori a fost totdeauna mic. Târgurile reprezintă un loc şi un moment pentru întâlniri. Sunt mai ales multe festivaluri literare în Italia, pentru că cititorul italian este lacom mai mult de vedete şi staruri decât de cărţi.
Care este în general proporţia între traduceri şi literatura originală italiană? Dar între traducerile din literatura anglo-saxonă şi traducerile din restul lumii? Cum se explică oare că Nottetempo publică destul de mulţi autori din Estul Europei, care de obicei nu trezesc prea mult interesul editorilor şi al cititorilor occidentali?
În Italia s-au publicat totdeauna multe traduceri, cu excepţia perioadei fasciste. Şi se traduce mai departe, la fel, şi azi. Aproape jumătate dintre cărţile pe care le publicăm sunt traduceri. Interesul nostru pentru literaturile din Europa de Est se datorează faptului că este puţin cunoscută şi suntem foarte curioşi să vedem această lume postcomunistă şi precapitalistă şi literatura ei.
În dubla dvs. calitate, de profesoară de literatură şi de editoare, ce credeţi despre şansele literaturii? Cum va supravieţui ea, dacă tinerii citesc din ce în ce mai puţin?
Literatura va exista atâta timp cât vor exista scriitori.
Mai avem o experienţă comună, cea cu ziarul bosniac independent Oslobojdenie. Am făcut în anii 1992-93 un supliment al revistei 22 cu el, dvs. aţi fost chiar în redacţie la Oslobojdenie, de multe ori. Vreţi să ne povestiţi acţiunea de susţinere a acestui ziar?
Nu am susţinut ziarul, dar l-am cunoscut în timpul războiului, atunci când lucram la susţinerea bibliotecii din Sarajevo. Ziariştii lucrau într-o casă bombardată, găurită toată, cu un curaj magnific. Acest război atroce a dat prilejul să se înţeleagă cum, chiar în cadrul celui mai cumplit deznodământ, cultura este esenţială.
Unele dintre cărţile dvs., traduse în Franţa, sunt hrănite de interesul dvs. faţă de mituri, faţă de elementul fantastic. Care sunt proiectele literare actuale?
Aproape toate cărţile mele sunt traduse în franceză. Nu am în acest moment prea mult timp de scris, dar simt din nou că am nevoie de el. Editura este o activitate creativă, dar nu îndeajuns de solitară.
Interviu realizat de GABRIELA ADAMEŞTEANU
