Pe aceeași temă
Când Nicu a deschis fereastra de la bucătărie, d-na Glodeanu intra pe Făinari. Mergea încet, cum merg femeile în vârstă, aşa că a văzut-o încă înainte de a ajunge în dreptul lui. I-a remarcat pantofii de culoare deschisă, apoi fusta dreaptă, ca o teacă.
S-a prefăcut că are treabă la ghiveciul cu ardei, fixat în pervaz, dar a continuat să privească strada lăcuită de lumina lunii septembrie. Şi-n timp ce răsucea un ardei cât cireaşa, d-na Glodeanu l-a privit surâzând. Avea o faţă prietenoasă şi ceva neserios în modul în care se uita, cu tâmpla înclinată, răsucindu-se ca să ajungă cu ochiul până la etajul întâi. Nicu şi-a-nfipt dinţii în micul ardei, iar în urechi l-a izbit glasul maică-sii, care voia să ştie ce făcea acolo, la fereastră. D-na Glodeanu îi zâmbea de pe trotuar, iar, în spate, Silvica îşi scotea pantofii.
A lăsat ardeiul să-i alunece dintre degete şi-a întors capul. Din fereastra bucătăriei, holul arăta ca un borcan de magiun.
Abia atunci şi-a adus aminte că nu se descălţase şi nici nu dusese gunoiul. În bucătăria îngustă, Silvica îi spunea, ca de obicei, Uite! Nici nu ţi-ai scos adidaşii! Gunoiul e nedus şi precis ai dat iama prin blide! Iar el îşi răsucea răbdător un nasture de la sacou.
S-a strecurat intimidat pe lângă dulapul roz, ştergând şoldurile subţiri ale maică-sii. Mirosul particular, pe care îl aducea în fiecare zi de la serviciu, umpluse deja bucătăria.
A luat găleata de gunoi, care avea iarăşi mânerul unsuros, şi-a ieşit din apartament, dându-şi abia atunci seama cât de iute fusese ardeiul, a cărui amintire se pierdu şi ea printre tecarii Străzii Făinari.
*
În curtea Şcolii 307 se mişcau nişte caschete, iar în aer pluteau glasuri grave. Nicu grăbi pasul spre poarta deschisă, iar portarul îi făcu semn s-o ia prin spate. În faţa intrării principale, directoarea vorbea cu doi poliţişti şi
cu-un civil pus la costum.
Mai înainte a fost şi Smurdul, care a dus-o la Urgenţe!
Feţişoara lui Moni era revizuită şi importantă, încât se simţi dator să-i ceară amănunte.
Dimineaţă au găsit-o pe Kiki în curtea şcolii, chiar lângă poartă. Cred c-au violat-o nişte golani.
Nu i se părea ieşit din comun. Se aşteptase ca lui Kiki să i se întâmple aşa ceva.
În clasa lor era mare dezbatere. Fiecare ştia cine i-o trăsese lui Kiki. Vocea lui Fieroiu ajungea până în curtea şcolii.
Profesorul întârzia, iar vociferările îi găureau creierul, aşa că se bucură când uşa se deschise cu zgomot, iar directoarea intră ca un tanc.
Lângă ea, puţin mai în spate, se hlizea o mămăiţă prietenoasă, cu siluetă de adolescent.
Directoarea avea chef de vorbă şi se vedea că voia s-o impresioneze pe însoţitoarea ei, care continua să surâdă, cu un aer destul de şmecher. Pe sub urechea necunoscutei, între şuviţele patinate, se răsucea un fuior albăstrui, ceea ce lui Nicu i se păru foarte hazliu. Iar în momentul acela, când directoarea tocmai le-o prezenta pe d-na Glodeanu, îşi aduse aminte de întâlnirea de la fereastră.
*
D-na Glodeanu vorbea încet, încât o bucată de vreme fu o linişte constipată. După ce le spuse ce vor face în trimestrul ăla, lucrurile intrară în normal. Le citi ceva, iar peste clasă se lăsă un murmur monoton, întrerupt de pâsâituri. Apoi ridică privirea din carte şi se uită drept spre banca lui. Şuviţa albastră îi ajungea la claviculă.
Ne-am mai întâlnit, nu-i aşa?
Îl privea în ochi, cu acelaşi zâmbet ştrengăresc, iar lui i se păru că între ei plutea un parfum cunoscut. Intimidat de această descoperire, începu să-şi răsucească alene un nasture de la haină şi răsuflă uşurat când ea întrebă despre ce era vorba în fragmentul citit.
Chiar de la prima oră, toată clasa îşi dădu seama că d-na Glodeanu era o profă de paie, aşa că nimeni nu-i mai acordă vreo atenţie. În afară de Nicu.
Într-o zi se întâlniră la ieşirea din şcoală şi merseră împreună până la blocul lui.
Nici eu nu locuiesc departe, spuse ea, aici, pe Episcopul Radu, a treia poartă. Dacă ai timp, poţi să-mi faci o vizită.
Pe casa d-nei Glodeanu era săpat, în tencuială, anul construcţiei: 1901. Nicu îşi imagină cum trecuseră atâţia ani şi, prins în meditaţia asta, îşi scoase adidaşii din două mişcări. D-na Glodeanu îl puse să se încalţe la loc şi în glasul ei se strecură o infimă nemulţumire.
Pe un perete al sufrageriei erau numai cărţi, de sus până jos. Nicu se aşeză pe fotoliu şi încercă să cuprindă dintr-o privire toate micile obiecte din jur. Pe măsuţa rotundă trona o casetă argintie.
Toate răspunsurile pe care le aştepţi sunt în cărţi, spuse ea, cu un surâs care parcă voia să spună exact contrariul. Apoi îi arătă un cărţoi cu desene:
Sunt metamorfoze...
Nicu privi circumspect oamenii înaripaţi, mâinile cu gură, plantele cu picioare omeneşti ori broaştele bărboase. Nu era nimic interesant sau nimic de fapt nu-l interesa ca vizita în sine. Era prima oară când intra într-o casă străină.
După ce d-na Glodeanu ieşi să aducă ceaiul, împinse cu arătătorul capacul argintiu al casetei. Înăuntru, pe catifeaua neagră, stătea cuminte un mic ardei, pe jumătate muşcat.
*
După această vizită, chiar din seara aceea, în filozofia lui de viaţă se schimbară câteva lucruri.
Silvica îl luă în primire de cum intră pe uşă, dar în loc să se închidă în tăcerea lui obişnuită, îi mărturisi imediat că fusese la profesoara Glodeanu. În prima clipă se lăsă liniştea, apoi sufrageria se umplu de nemulţumire. Ce căutase el acasă la profesoară? Cine a mai auzit să te duci după ore la profesori acasă? Ce profesoară e aia care îşi aduce elevii acasă? De ce tocmai pe el îl invitase?
Şi nici măcar n-ai dus gunoiul!
El nu răspunse, dar după felul în care îşi scotea hainele, era clar că nu avea de gând să ducă niciun gunoi.
*
La şcoală viaţa trecu fără evenimente, timp de două săptămâni. Kiki, care nu stătuse decât trei zile la spital, le povesti că n-o violase nimeni. Pur şi simplu, cineva o muşcase de braţul stâng. Povestea ei părea cam însăilată cu aţă albă.
Apoi, într-o recreaţie, Moni fu găsit agonizând în faţa toaletelor. Şi el avea un fel de ventuză rozulie pe braţ.
Uneori se întâmplă lucruri de acest gen, spuse d-na Glodeanu, iar explicaţiile sunt stupid de simple.
Stătea cu braţele rezemate pe catedră, ceea ce îi dădea un aer foarte uşuratic, iar şuviţa ei albastră părea că şerpuieşte prin părul oxigenat.
Nicu îi zâmbi, răsucind lent nasturele lui cel mai drag.
În schimb, Fieroiu voia să ştie ce explicaţii are ea pentru treaba cu Moni.
Este posibil, de exemplu, ca un animal flămând să-şi fi băgat trompa în braţul lui! spuse d-na Glodeanu, închizându-şi un ochi.
Când ieşiră în pauză, pe Nicu îl aştepta elevul de serviciu.
*
În cabinetul directoarei era o linişte de fier şi-un parfum risipit. Pe un scaun stătea Silvica, îmbrăcată cu taiorul ei de ocazii. Nicu tresări şi rămase pironit lângă uşă.
Mama ta spune că în fiecare zi te duci la profesoara Glodeanu acasă. Aşa e?
Nu în fiecare zi, preciză Nicu.
Dar ce faci tu acolo? Spune-i lu doamna directoare, că mie nu vrei să-mi spui!
Silvica vorbea cu un fel de frână, încât Nicu se gândi pentru o clipă că poate nu era ea. Pe colţul biroului tremura celofanul unui buchet de tufănele grena.
Iniţial, directoarea părea cam dusă, apoi se uită spre el şi schimbară un zâmbet complice.
Pe ferestrele largi se vedeau coroanele plopilor, iar Nicu trecu peste văicăreala maică-sii, direct la cuvintele de final ale directoarei:
Educaţia înseamnă tocmai schimbare. Duceţi-vă acasă, dragă doamnă, şi staţi liniştită, că aveţi un băiat cuminte şi-o să ducă el şi gunoiul. Nu-i aşa, dragul meu?
*
Pe la sfârşitul lui octombrie, la Şcoala 307 erau opt cazuri de elevi muşcaţi de braţ. Poveştile lor erau asemănătoare. Fiecare simţise un parfum iute, apoi îşi pierduse cunoştinţa. Când se trezeau găseau şi muşcătura, ca o garoafă de vară.
Poliţia păzea porţile şcolii şi o sumă de copii fuseseră interogaţi.
Cu toate că li se ceruse tuturor să nu meargă decât în grupuri şi să nu mai iasă seara din casă, pe la începutul lui noiembrie, Nicu începu să vină din ce în ce mai târziu. Ajungea după miezul nopţii şi era imun la observaţiile mamei sale.
Într-o noapte de ianuarie dispăru pentru totdeauna. Silvica îl plânse amarnic, iar după un timp fu scos din registrul matricol.
*
În semestrul al doilea, d-na Glodeanu îşi făcu apariţia la o şcoală din cartierul Izvor. Ea intră pe poarta Gimnaziului 110, subţirică, îmbrăcată cu un pardesiu bej.
Pe trunchiul unui cais bătrân, înfipt în marginea aleii, strălucea un ghemotoc de gumă, încă umed, risipind un vag iz de căpşuni.
D-na Glodeanu dezlipi cu eleganţă guma proaspăt mestecată şi-o pipăi cu vârfurile degetelor. Apoi scoase din poşetă o cutioară cât nuca şi lăsă înăuntru micul gunoi, exact pe locul pe care altădată fusese păstrat un inel.
La clasa a VIII-a D era aşa de cald, încât deschiseseră toate geamurile.
D-na Glodeanu îşi roti ochii peste elevi şi imediat o văzu. Era o fată înaltă, al cărei miros ajungea în valuri până la catedră. Acum mesteca altă gumă pe care se pregătea s-o lipească de dosul băncii.
D-na Glodeanu îi zâmbi, răsucindu-şi fără grabă un nasture de la pardesiul ei nou.
*
După vacanţa de Paşte, deschise uşa Şcolii Generale nr 3. Directorul o conduse pe coridorul învăluit în lumina de mai şi, privind-o cu coada ochiului, îşi dădu seama că mesteca ceva, într-un mod duios şi preocupat.
Aţi auzit de cazurile astea de copii muşcaţi ori înţepaţi de ceva la încheietura braţului?
D-na Glodeanu confirmă din bărbie, iar directorul se convinse că ea mesteca, într-adevăr gumă.
Se pare că schimbările astea climaterice au făcut să apară specii noi, mai ales insecte, de tip subtropical. Nu credeţi?
D-na Glodeanu se opri, în fine, lângă o fereastră şi, în timp ce lipea cu discreţie guma sub pervaz, îi explică directorului cu un aer foarte doct:
Sunt alergii. Copiii ăştia sunt într-adevăr sensibili la schimbări. Dar aţi văzut că în câteva zile sunt bine-sănătoşi. Credeţi-mă, nu sunt în niciun pericol! Aici este a VIII-a A?
Directorul se răsuci spre uşa albă, pe care într-adevăr era scris numele clasei, şi se repezi spre clanţă. Dinăuntru se auzea larma obişnuită, dar în nările d-nei Glodeanu ajunse doar un singur parfum, venit de la acel sânge căutat şi plictisit de atâta aşteptare.
Directorul îi făcu semn să intre. Pe ferestrele înalte se vedea dunga roşie a tramvaiului 46.
