Pe aceeași temă
Debutul românesc al Îngerilor în America i s-a datorat regizorului Theodor Cristian Popescu, care a pus în scenă la Teatrul Nottara prima parte a piesei în 1998. Integrala acestei piese emblematice, în regia lui Victor Ioan Frunză, va avea premiera la Teatrul Metropolis din Bucureşti, la începutul stagiunii viitoare. (Ioana Ieronim)
* * *
TONY KUSHNER
Îngeri în America.
Fragmente din partea a II-a: Perestroika
Personajele: ROY, avocat de elită în New York, mijlocitor neoficial în cercurile puterii; JOE, funcţionar principal al Judecătorului Theodore Wilson la Curtea Federală de Apel; HARPER, soţia lui Joe, agorafobă, dependentă de valium; LOUIS, secretar – specialist computere, Curtea Federală de Apel; PRIOR, prietenul lui Louis, uneori face design şi catering de club, trăieşte foarte modest, dar cu stil, dintr-o mică alocaţie; HANNAH, mama lui Joe, din Salt Lake City, oraşul mormonilor, trăieşte din pensia de militar a soţului decedat; BELIZE, fost travestit, fost amant al lui Prior, asistent medical de înaltă calificare; ÎNGERUL, patru emanaţii divine, Fluor, Fosfor, Lumen şi Lumânare – manifestate într-Unul, Principatul Continental al Americii,
ea-îngerul are aripi magnifice de culoare gri-oţel; ETHEL ROSENBERG ş.a.
ACTUL I: LAPŢI. Scena 1
VOCEA (din întuneric): Sala Deputaţilor, Kremlin. Ianuarie 1986. Aleksii Antedilluvianovich Prelapsarianov, Cel mai Bătrân Bolşevic în Viaţă din întreaga Lume.
(Luminile pe Prelapsarianov care este pe podium, în faţa unui mare steag roşu. Extrem de bătrân, complet orb.)
ALEKSII ANTEDILLUVIANOVICH PRELAPSARIANOV: Marea Întrebare este: Suntem condamnaţi? Marea Întrebare este: Oare trecutul ne va elibera? Marea Întrebare este: Ne putem noi schimba? În Timp? Schimbarea o dorim cu toţii. (O mică pauză, apoi cu o pasiune bruscă, violentă): Şi Teoria? Cum procedăm cu Teoria? Reformatorii – ce Sistem de Gândire au ei de adus în dezorganizarea asta, în devălmăşia asta planetară, în faţa Răvăşitorului Nevăzut al faptelor, evenimentelor, fenomenelor, calamităţilor? Avem noi, aşa cum am avut până acum, o Teorie extraordinară, îndrăzneaţă, Măreaţă, un construct la fel de cuprinzător...? Vă închipuiţi când am citit noi prima oară Textele Clasice, când în noaptea tenebroasă a oprimării, neştiinţei şi spaimei noastre cuvintele-seminţe au dat lăstari şi-au măturat din calea lor ignoranţa, când lupta vegetală neînchipuit de sângeroasă, ca să se ajungă la Înflorirea cea Roşie, ne-a dat nouă Practica, Adevărata Practică, Adevărata Teorie legate de Adevărata Viaţă. Voi, care trăiţi în această Măruntă Epocă a Acrelii, nu vă puteţi imagina grandoarea perspectivei pe care am avut-o noi: era de parcă stăteam pe cel mai înalt vârf al prea-puternicului Caucaz, sorbind cu privirea atotcunoscătoare ordinea de granit a creaţiunii. Voi nici măcar nu vă puteţi închipui acest lucru. Vă deplâng. Iar acum, ce aveţi de oferit, voi, urmaşii Teoriei noastre? Voi ce aveţi de oferit în schimb? Stimuli pentru Piaţă? Cheeseburgeri americani? Capitalism de-al lui Buharin îndoit cu apă, improvizat şi cârpăcit! Oameni ai Noii Politici Economice! Fiii pigmei ai unei rase de giganţi! Schimbare? Da, trebuie, trebuie să ne schimbăm, dar arată-mi mie Teoria şi voi fi sus pe baricade, arată-mi mie cartea cu următoarea Teorie de Excepţie şi vă promit că aceşti ochi orbi vor vedea iar, doar ca să poată citi, să devoreze acel text. Arătaţi-mi cuvintele care vor reaşeza lumea – sau, dacă nu, păstraţi tăcerea. Când şarpele îşi leapădă pielea înainte ca pielea cea nouă să-i fie pregătită, gol va fi el pe lume, pradă forţelor haosului. Fără piele, se va descompune, îşi va pierde coerenţa şi va muri. Aveţi voi, şerpişorilor, o piele nouă?
(Un zgomot cumplit de ruptură şi cădere, marele steag roşu e aruncat afară...)
Ei, atunci, noi nu îndrăznim, nu putem, NU TREBUIE în nici un caz să mergem înainte!
Scena 5
Roy în patul de spital, bolnav şi foarte speriat. Intră Belize cu pomul de perfuzie.
ROY: Pleacă de-aici, n-am nimic să-ţi spun...
BELIZE: Nu-mi fac decât...
ROY: Vreau o asistentă albă. E dreptul meu constituţional.
BELIZE: Eşti la spital, aici nu-i cu dreptul constituţional.
(Belize începe să pregătească braţul drept al lui Roy pentru perfuzie, îi palpează vena, dezinfectează pielea etc.)
ROY (îl nelinişteşte acul): Găseşte vena, dobitocule, nu-mi înfige scârba de ac în braţ, până nu-mi găseşti vena, băga-mi-aş să-mi bag, că te dau în judecată, să te facă ăia de-ţi sar măselele din gură, cioroiule, fu...
BELIZE (i-a ajuns; fioros): Ia să-ţi bagi minţile-n cap. Nu-mi vorbeşti tu mie aşa când umblu cu ceva ascuţit în mână. Că poate-alunecă ăsta un pic şi ţi se-nfige în inimă. Dacă ai inimă.
ROY: Oh, am. Un muşchi mic şi-al dracu´. Nu sângerează niciodată.
BELIZE: De asta sunt sigur. Fac perfuzii de mult. Pot să bag acu-n tine aşa de uşor de zici că te-ai născut cu el. Sau pot să te fac să zici că ţi-am pus un sac de-ăla de sodă pentru desfundat canale. Aşa că, ia vezi, sau eşti drăguţ, sau ajungi pân-la ziuă un cur ciuruit de vai mama lui.
ROY: Drăguţ. (...) La operaţiile de facelift, i-am zis doctorului să-mi facă anestezie locală. Mi-au ridicat toată faţa ca pe-un serveţel şi eu treaz, acolo, privind.
BELIZE: Căcat. Niciun doctor n-ar face asta.
ROY: Eu pot să oblig pe oricine să facă orice vreau eu. De exemplu: hai să fim prieteni. (cântă) „We shall overcome...“ Evrei şi coloraţi, coaliţia liberală istorică, nu? Ai mei au fost primii care-au vândut alor tăi cu amănuntul, ai tăi au fost primii pe care şi-au putut permite ai mei să-i angajeze să le măture magazinul sâmbăta dimineaţa, după care ne dădeam cu toţii mâna şi luam autobuzul de Selma. Eu nu, sigur, pentru că eu nu servesc autobuze, numai taxiuri. Dar fapt este că negrul american nu s-a făcut niciodată comunist. Evreul, pierzător, da. Voi l-aţi avut pe Isus, aşa că roşii n-au pus mâna pe voi. Jos pălăria.
BELIZE: În fişa ta nu scrie că ai halucinaţii.
ROY: Nebun de legat. (...)
BELIZE: ...nu-mi placi chiar deloc, dar să-ţi spun un lucru sau: mâine o să te ducă jos să-ţi facă radiaţii pentru leziunile de sarcom, dar e bine să nu-i laşi, pentru că radiaţiile distrug celulele T şi tu nu mai ai de unde pierde. Aşa că spune doctorului nu, mulţumesc, radiaţii nu. N-o să vrea să te asculte. Tu să-l convingi. Altfel, te omoară.
ROY: Nu eşti decât un nenorocit de asistent. De ce-aş asculta eu de tine – şi nu de doctorul meu supercalificat şi superscump, WASP – alb – anglo-saxon – şi protestant?
BELIZE: El nu e homo. Eu sunt. (Belize îi face un semn lui Roy.)
ROY: Nu-mi mai face mie semne. Ai zis un lucru sau două. @sta a fost unul.
BELIZE: Nu ştiu ce sfori ai tras ca să pui mâna pe azidothymidină.
ROY: Am căile mele.
BELIZE: Ah-hah. Bagă de seamă să nu te şunteze pe-aici. Te vor pune să semnezi o hârtie cum că primeşti să-ţi administreze M&M în loc de adevăratul medicament. Tu vei muri, dar ei cu asta îşi fac statisticile pe care le publică în Jurnalul Medical din Noua Anglie. Şi nu poţi da pe nimeni în judecată, de vreme ce ai semnat. Iar dacă nu semnezi, nu mai primeşti pastile. Aşa că dacă mai ai ce sfori să tragi, trage-le, pentru că toţi au fost duşi în felul ăsta şi timpul e împotriva ta, nu-ţi mai permiţi să te joci de-a placebo. (...)
ROY (foarte nesuferit): Asistent ahtiat după bacşişuri, poponar băgăcios. Cred că... ai tu un mic motiv să m-ajuţi.
BELIZE: Spune-i solidaritate. Din partea unui poponar către altul. (...)
ROY (Ridică receptorul telefonului de lângă pat): (...) Martin Heller. Oh, salut Martin. Da, ştiu ce oră e, dar n-am putut să dorm, sunt ocupat să dau ortu´ popii. Ascultă, Martin, e vorba de medicamentul pe care mi-l dau ăştia, azido-methatalo-molamocawhatchamacallit. Da. AZT. Eu vreau doctoriile mele personale, alea din ascunzătoare, Martin. Medicamente pe bune, garantate. Pe care să le ţin eu sub ochii mei aici în salon. Nu vreun placebo, că nu-s eu să facă ei experienţe pe mine, Martin, prefer eu să înşel. Aşa că trimite-mi tu pastilele mele cu un buchet de „însănătoşire grabnică“, acum PE LOC, altfel sun la televiziune la CBS şi le zic din cântecul lui Mike Wallace: (încet, cu încântare) balada splendidului Ollie North şi-a fondului secret scurs la contra sud-americană... (Depărtează receptorul de la ureche; Martin se arată foarte interesat) Oh tu îţi închipui doar că ştii tot ce ştiu eu. Nici chiar eu nu ştiu tot ce ştiu. Juma´ din timp doar inventez şi tot se dovedeşte că am dreptate! Am învăţat trucul ăsta din anii ´50. Mâine, bă, mâine, stârpitură josnică, de două parale, mâncător de lături, hârtie de lipit muşte, căcăţel uscat ce eşti. O cutie mare, frumoasă de hapuri pentru Nenea Roy. Că altfel ai să plăteşti la chitanţe pentru şapte iaduri în şir. (Trânteşte receptorul)
ACTUL IV. Scena 1
Joe în camera lui Roy la spital. Roy stă în pat, legat, ca de obicei, de un pom de perfuzie.
ROY: Dacă vrei fum şi baloane ascultă la Kissinger, la Schultz şi unii ca ei, dar dacă vrei să vezi inima conservatorismului modern, priveşte-mă pe mine. Toţi ceilalţi au abandonat lupta, astăzi totul e să bei ceai cu Nixon şi Mao – ceea ce-a fost de-a dreptul scârbos, ai văzut? Erai născut pe vremea aia?
JOE: Sigur că eu...
ROY: La generaţia mea exista claritate. Nedescurajat de viziunea miasmei profunde care zace în inima lumii, eu am căutat întreaga mea viaţă străfundurile absolute şi le-am găsit, crede-mă: Stixul. Cât este de tragică, scurtă şi brutală viaţa. Cât sunt oamenii de păcătoşi. Inima neclintită a ceea ce suntem, inima care sângerează în faţa a ceea ce putem deveni. Restul e zădărnicie. (...)
ROY: ...Spune-mi ceva, tu ţi-ai angajat vreodată avocat?
BELIZE: Nu Roy. Niciodată.
ROY: Ia-ţi avocat şi dă pe cineva în judecată – face bine la suflet. Avocaţii sunt... Înalţii Preoţi ai Americii. Doar noi ştim cuvintele care-au făcut America. Din aer. Doar noi ştim să folosim Cuvintele. Legea: singurul club din care am vrut să fac parte. N-o să-mi ia nimeni asta până-n clipa când voi muri.
Scena 9
Roy, în Cer, sau Iad, sau în Purgatoriu – stând în smoală fierbinte până la brâu, cu faţa la un mare Aleph în flăcări, care îl scaldă pe el şi toată sala de spectacol într-o lumină vulcanică, roşu pulsatil. Dedesubt, un vuiet de bas-profund, ca o mie de furnale Bessemer funcţionând simultan, adânc sub pământ.
ROY: Proces de paternitate? Abandon? Procesele matrimoniale sunt în mod special mon métier, eu sunt demonul, dat dracului în chestiuni de Legislaţia Familiei. Spuneţi-mi doar cine e judecătorul şi ce bijuterii îi plac. Dacă e cu juriu, e mai greu, la juriu pierzi mai mult timp cu vorbirea, dar uneori se merită aşa, cu juriu, pentru că economiseşti la bacşiş. Da, am să te reprezint, Rege al Universului, da, voi cânta şi voi eviscera, voi teroriza şi voi seduce, voi câştiga în numele tău şi voi aduce noi reclamanţi, trădătorii – de nu le-aş fi auzit numele în viaţa mea... (Tunet uriaş) S-a făcut, mergem înainte cu deal-ul? Bine, atunci trebuie să spun de la început că n-ai avantaj, vinovăţia e de proporţii infernale, fără-ndoială, n-ai ce pleda, dar fii liniştit, iubire, inventez eu ceva.
EPILOG
Bethesda, februarie 1990
Prior, Louis, Belize şi Hannah stau pe marginea Fântânii Bethesda din Central Park (New York).
LOUIS: A căzut Zidul Berlinului. S-a terminat şi cu Ceauşeştii. El construieşte socialismul democratic. Noul Internaţionalism. Gorbaciov este cel mai mare gânditor politic de la Lenin încoace.
BELIZE: Nu cred că ştim destul despre el ca să începem să-l şi canonizăm. Ruşii îl detestă.
LOUIS: Da, dar ţi-aduci aminte acum patru ani? Tot timpul ni se părea că lucrurile s-au înţepenit peste tot – şi uite Rusia! Uite! Perestroika! Dezgheţul! E sfârşitul Războiului Rece! Întreaga lume se schimbă! Peste noapte!
HANNAH: Mă-ntreb acum ce se va întâmpla în locuri cum este Iugoslavia.
PRIOR (către public): Hai să dăm mai încet la asta, OK? O s-o ţină aşa ore-ntregi. Nu zic că n-ar fi important ce spun ei, dar... ăsta-i locul meu favorit din New York. Nu, chiar din întregul univers. Cât am văzut. Într-o zi cum e astăzi. O zi însorită de iarnă, în acelaşi timp caldă şi rece. (...) Pe fondul cerului albastru, acel albastru de toamnă trist, copacii sunt mai mult lumină decât vegetaţie. Sunt copaci yankei, transplantaţi din Noua Anglie. Acum sunt goi. Este ianuarie 1990. Eu trăiesc cu SIDA de cinci ani. Asta înseamnă 6 luni mai mult decât am stat eu cu Louis.
LOUIS: Orice se va mai întâmpla, trebuie să admiri la Gorbaciov, la ruşi, că au făcut un salt în necunoscut. Nu poţi să mai stai să aştepţi o teorie. Răspândirea vieţii, ciudată...
HANNAH: Interconectivitatea...
LOUIS: Da.
BELIZE: Poate dimensiunea terenului, pur şi simplu.
LOUIS: Acum e prea mult ca să poţi cuprinde totul într-o teorie unică.
BELIZE: Lumea este mai rapidă decât mintea.
LOUIS: Asta-i politica. Lumea care merge înainte. Şi doar în politică se întâmplă miracole.
BELIZE: Dar şi asta e o teorie.
HANNAH: Nu poţi trăi în lume fără să ai o idee despre lume, dar ideile răsar din viaţă. Nu poţi sta să aştepţi o teorie, dar ai nevoie de ea.
LOUIS: Acum, du-te. Aşa ar spune bunică-mea.
PRIOR (face iar sunetul mai slab): Îngerul. Ea este îngerul meu preferat. Cel mai mult îmi plac îngerii când sunt statui. Ele celebrează moartea, dar presupun o lume fără moarte. Sunt din materiile cele mai grele de pe pământ, piatră şi metal, cântăresc tone, dar au aripi, sunt dispozitive şi instrumente de zbor.
Acesta e îngerul de la Bethesda. Louis vă va spune povestea.
LOUIS: Oh. Hm, da, ea, îngerul ăsta, a aterizat în piaţa Templului din Ierusalim, în zilele celui de-al Doilea Templu, chiar în toiul unei zile de lucru, s-a pogorât şi-a atins pământul doar cu un picior. Şi unde a atins, din pământ a ţâşnit o fântână. Când romanii au distrus Templul, Fântâna Bethesda a secat.
PRIOR: Belize are să vă vorbească despre natura fântânii înainte să rămână seacă.
BELIZE: Dacă un om suferind, cu trupul ori sufletul, trecea prin apele Fântânii din Bethesda, el se vindeca, se spăla, rămânea curat şi fără durere.
PRIOR: Ei ştiu astea pentru că le-am spus eu, de multe ori. Hannah, aici de faţă, ea mi-a povestit. Şi ea mi-a mai spus...
HANNAH: Când va veni Mileniul ...
PRIOR: Nu anul 2000, ci Mileniul cu M mare...
HANNAH: Corect. Atunci Fântâna din Bethesda se va umple iar de apă. Şi i-am spus că atunci eu personal am să-l duc şi am să-l scald acolo. Toţi ne vom scălda şi vom fi curaţi.
LOUIS: Nu în Ierusalimul propriu-zis, adică, nu vreau ca treaba asta să aibă cumva implicaţii sioniste, noi...
BELIZE: Întocmai.
LOUIS: Însă, pe de altă parte, recunoaştem dreptul statului Israel de a exista.
BELIZE: Dar Teritoriile de Vest ar trebui să fie patria palestinienilor, Înălţimile Golan ar trebui...
În româneşte de Ioana Ieronim
