Pe aceeași temă
Dacă prima antologie a poeziei „noi“ din România a fost cea realizată, la mijlocul anilor ΄20, de Ion Pillat şi Perpessicius, cea de-a doua – Antologia poeţilor tineri alcătuită de Zaharia Stancu în 1934 şi reeditată pentru prima oară după 75 de ani de la prima apariţie – poate fi privită ca un indicator al mentalităţii lirice autohtone din deceniul următor. Şi într-un caz, şi în altul, antologatorii sunt nişte insideri (Pillat regăsindu-se şi ca postfaţator al celei de-a doua culegeri), iar ilustratorii, remarcabili, sunt ei înşişi ilustrativi pentru stilul generaţiei lor: Marcel Iancu, respectiv Margareta Sterian. Spre deosebire însă de Antologia poeţilor de azi, cea a lui Stancu are un caracter mai „generaţionist“ şi reuneşte, de regulă, poeţi debutaţi în volum după 1920 sau chiar după 1930. Este, în fapt, prima antologie de acest fel din literatura română, cap al unei serii jalonate, în ultimele decenii – prin demersurile unor George Alboiu, Alexandru Muşina, Dan-Silviu Boerescu, până la „douămiistul“ Daniel D. Marin. Nu e prea clar totuşi care vor fi fost criteriile de antologare şi în ce ar consta „tinereţea“ celor 55 de poeţi selectaţi, câtă vreme apar aici aproape 20 de autori născuţi în ultimul deceniu din secolul al XIX-lea (G. Bărgăoanu, D. Ciurezu, Mihai Moşandrei, Al. Ceuşianu, V. Ciocâlteu, Alexandru Rally, Bazil Munteanu, Teodor Murăşanu, Ion Ojog, George Nichita, A. Pop Marţian, Emil Riegler, George A. Petre, Petre Strihan, Sandu Tudor, I. Valerian, D.N. Teodorescu, George Voevidca, Raymonde Han), dar lipsesc poeţi de aceeaşi vârstă cu ei, precum Lucian Blaga, Ion Barbu, Adrian Maniu, Ion Vinea, B. Fundoianu sau Al. A. Philippide, pentru a aminti doar numele cele mai proeminente. Dacă nu cumva prin „tânăr“ se va fi înţeles cumva „insuficient afirmat“. Cea mai plauzibilă ipoteză rămâne, totuşi, cea a debutului editorial, care nu coboară niciodată sub 1920. Trecând peste unele inexactităţi prezente în mini-fişele biografice (de exemplu, Radu Boureanu s-a născut în 1906, nu în 1905, Barbu Brezianu în 1909, nu în 1908, Stephan Roll s-a născut în 1903, nu în 1904), peste diverse lacune bibliografice sau peste faptul că numele reale – dacă tot sunt date între paranteze în unele cazuri – nu apar în cazul multora dintre poeţii cu pseudonim, avem de-a face cu o selecţie filtrată prin sensibilitatea poetului Zaharia Stancu. Numărul mare al autorilor proveniţi din cercurile „tradiţionaliste“ de dreapta sau de stânga şi puţinătatea avangardiştilor (chiar şi puţinii dintre ei prezenţi aici, ca Ilarie Voronca, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu, parţial Romulus Dianu şi Sergiu Dan, au fost selectaţi cu texte mai cuminţi) sunt conform cu realitatea poetică a epocii. Cine ar fi „riscat“, în 1934, cu poemele lui Geo Bogza, să zicem? Nici măcar Stancu, care îl va aduce mai târziu ca reporter la Lumea românească... Chiar dacă multe nume din Antologia poeţilor tineri nu mai spun nimic decât istoricilor literari (unora dintre poeţii listaţi anterior li se pot adăuga nume obscurissime ca Al. Ceuşianu, C. Miu-Lerca, Ioan Georgescu, D.N. Teodorescu, N. Milcu, Const. Lucreţia Vâlceanu, Ştefan Stănescu), eşantionul se dovedeşte a fi reprezentativ sub toate aspectele. Mulţi „poeţi tineri“ colaborează simultan la reviste din tot spectrul literar, de la Gîndirea la Contimporanul, de la Credinţa şi Floarea de foc la Sburătorul literar, de la Universul literar la Bilete de papagal, Vremea, Cuvîntul liber, RFR, diferite publicaţii din provincie ş.a. Era inevitabilă prezenţa în sumar a unor nume ale noii generaţii ca Maria Banuş, Dan Botta, Radu Gyr, Emil Gulian, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu, Horia Stamatu, Cicerone Theodorescu, Andrei Tudor, Al. Robot, Emil Giurgiuca, Barbu Brezianu, Simion Stolnicu, Eugen Ionescu, George Lesnea, Sandu Tudor, D. Ciurezu, Paul Sterian, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu, N. Crevedia, chiar Sanda Movilă şi Dragoş Vrînceanu, fără a-i omite pe „iconarii“ bucovineni Mircea Streinul şi Iulian Vesper sau pe Zaharia Stancu însuşi. Relaţiile apropiate ale antologatorului – inclusiv ca director (din 1932) al revistei Azi – cu mulţi dintre colegii de generaţie antologaţi va fi făcut, probabil, ca multe dintre texte să aibă un caracter inedit. Unii poeţi nu debutaseră încă în volum (Maria Banuş, de pildă), iar pe ansamblu numărul manuscriselor nepublicate, indicate în notele „bio“, e mai mare decât cel al volumelor editate. Are dreptate criticul Eugen Simion să observe, într-o substanţială prefaţă ce aproape epuizează subiectul, că deşi reuneşte, pe lângă numeroase nume de pluton, destui autori talentaţi, iar multe dintre texte generează şi azi oarecari emoţii estetice, selecţia nu cuprinde nici un mare poet (cu amendamentul că Ilarie Voronca este un poet de vârf al avangardei noastre interbelice şi nu numai). Mă tem că nu altfel stau lucrurile cu cele mai noi antologii poetice douămiiste... Explicaţii retrospective ar fi. Mulţi dintre „tinerii poeţi“ de la începutul deceniului patru au fost deviaţi de angajamente politice infamante (vezi legionarismul unor Horia Stamatu, Radu Gyr sau Mircea Streinul, realismul socialist emulat o vreme de Maria Banuş, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, Radu Boureanu sau Zaharia Stancu). Alţii au sfârşit în exil, în puşcăriile comuniste ori au eşuat în anonimat. Câţiva au abandonat repede poezia ori au cultivat-o ca pe un violon d΄Ingres: Eugen Ionescu după arghezienele Elegii pentru fiinţe mici, Bazil Munteanu, chiar Vladimir Streinu, iar Ioan I. Ciorănescu şi N. Milcu, morţi foarte tineri, n-au apucat să-şi dea măsura. Există însă un număr de poeţi notabili, cărora stigmatul angajărilor totalitare le-a făcut dificilă reconsiderarea. Mă gândesc în primul rând la Radu Gyr, Dan Botta sau Horia Stamatu. A existat şi un mare poet al „tinerei generaţii“ – fantastul existenţialist Emil Botta –, dar autorul Întunecatului April, mult preţuit de criterionişti, a debutat în volum la câţiva ani după apariţia antologiei lui Stancu, care nu l-a inclus...
Unele aspecte merită, retrospectiv, o atenţie specială: 1) calitatea şi relevanţa selecţiei, b) tendinţele „poeziei tinere“ a momentului 1934, 3) fizionomia ei de ansamblu. O surpriză plăcută e să vezi cât de curat sună, după opt decenii, multe dintre textele unor poeţi mărunţi, ignoraţi sau uitaţi. Mă gândesc, de pildă, la livrescul superior ironic al lui Alexandru Rally, la câteva „pasteluri“ lirice graţioase (Dimineaţă pe Bărăgan de George Nichita, Toamna de George A. Petre, Stogurile de fân de G. Bărgăoanu ş.a.), la crudele poeme „cu păpuşi“ şi copii ale lui A. Pop-Marţian şi Petre Strihan... În schimb, mai curând neconvingătoare apar azi poemele selectate din Eugen Jebeleanu (laborios, dar încă nedecantat la acea dată) şi Barbu Brezianu (barbianism minor, stângaci). Unii autori, frizând veleitarismul, puteau lejer lipsi (Al. Ceuşianu, Ştefan Stănescu, D.N. Teodorescu, Ion Ojog). În cazul altora, selecţia nu e întotdeauna inspirată, însă la majoritatea ea e cel puţin satisfăcătoare şi destul de omogenă valoric. Sunt puşi foarte bine în valoare Maria Banuş (care deschide antologia nu doar alfabetic, ci şi simbolic), Sanda Movilă, Radu Gyr, D. Ciurezu, Cicerone Theodorescu, Romulus Dianu, Raymonde Han, Emil Gulian, Radu Boureanu, Nicolae Crevedia, George Lesnea şi, last but not least, Zaharia Stancu. Tendinţele lirice sunt foarte diverse – nu neapărat şi divergente! – mergând de la un neosimbolism visător, sentimental şi desuet până la confesiunea existenţialistă directă (Maria Banuş, Cicerone Theodorescu), de la imagismul avangardist şi manierismul cinico-ironic (Romulus Dianu, Horia Stamatu, Paul Sterian, Emil Gulian) la „expresionismul ţărănesc“ şi social marca Aron Cotruş (marcat la poetul proletar Ion Th. Ilea şi la obscurul bănăţean C. Miu-Lerca), de la hermetism şi lirism ortodoxist la litanii panteiste sau „animiste“, de la bucolice agreste, pasteluri stilizate şi balade în cheie modernistă la orfismul incantaţilor „folclorice“ – descântece şi doine, meditaţii mitozofice, scenografii teatralizante.
Ceea ce frapează e asimilarea intimă, organică a lirismului „pur“ în poezia unor autori proveniţi din zona gândirismului, ortodoxismului şi ruralismului, la Nicolae Crevedia şi D. Ciurezu, la Sandu Tudor şi Paul Sterian, la Radu Gyr şi „eseninianul“ Lesnea, la „iconarii“ Mircea Streinul, George Voevidca şi Iulian Vesper, cu al lor neguros „gotic moldovenesc“. Predilecţia cvasi-generalizată pentru transfigurarea subiectivităţii şi muzicalizarea incantatorie (fie ea liturgică, magico-folclorică sau de altă natură), pentru metafore insolite, pentru poemul înţeles ca joc secund al imaginarului, pentru infuziile mitice şi păgânismul htonic al viziunii face inoperantă vechea şi tendenţios-ideologizanta opoziţie modernism vs. tradiţionalism. Faptul că neotradiţionalismul nostru poetic valorifică predilect elemente de recuzită religioasă (bisericească), rurală, peisagistică şi folclorizantă face din el – cum s-a tot subliniat, de la N. Manolescu la Mircea A. Diaconu – o subcategorie în interiorul modernismului, marcată de expresionism şi purism. Eventual, un alt modernism decât cel transgresiv, „cosmopolit“ şi „urban“, el însuşi identificabil mai degrabă la simbolişti şi la avangardişti gen Voronca şi Roll. N-aş fi însă de acord cu cei care supralicitează influenţa lui Ion Barbu asupra generaţiei lui Jebeleanu, Gulian, Stamatu & Co., la fel de tributară altor modele contemporane, preponderent gândiriste (Blaga, Pillat, Adrian Maniu), fără a mai vorbi despre cele externe (Jammes, Rilke, Poe, Cocteau, Claudel, Esenin ş.a.). Între energia luării în posesie a existenţei trupeşti din textele adolescente ale Mariei Banuş („Mă gândesc să sorb din viaţă ca atâţia alţi golani./Dar mă frige până şi aburul iute al zemii/Ştiţi, am împlinit azi optsprezece ani“, Optsprezece ani) şi beatitudinea purificării muzicale din Descântecul lui D. Ciurezu („Apă/apă lină,/cu miros de bolbotină,/neatinsă de lumină/nici de umbră de sulfină,/nici de gură de albină,/apă,/apă lină“) sau din mioritismul orfic al Cantilenei lui Dan Botta, poemele „tinerilor“ antologaţi descriu o gamă foarte variată de crize ale interiorităţii, nu şi ale limbajului. Aerul de familie ce uneşte poemele incluse în antologia lui Zaharia Stancu este dat de interiorizarea intimă a lirismului împins spre halucinaţia abstractă, atras de originar şi mitic, dar şi de o intensă nostalgie a „stării de natură“, o căutare obstinată a „cărării pierdute“, pentru a relua titlul unui roman al lui Alain Fournier, apreciat în mediile tinerei generaţii. Alături de nota expresionistă, sentimentul crizei umanului răzbate, peste timp şi mode, până la cele mai noi promoţii lirice autohtone, arătându-le, dincolo de orice diferenţe – aparent insurmontabile – o faţă familiară.
Zaharia Stancu, Antologia poeţilor tineri, cu 55 de chipuri de Margareta Sterian şi o postfaţă de Ion Pillat, ediţia a doua, prefaţă de Eugen Simion, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2009, 270 p.
