Bucurestiul Cultural, nr. 113 - Un altfel de portret al Anei Ruxandra Ilfoveanu

Daria Ghiu | 24.04.2012

Pe aceeași temă

Odată ce vizitezi expoziţia artistei Ana Ruxandra Ilfoveanu de la Galeria Dialog – deschisă pe 14 martie şi cuprinzând peste 60 de lucrări –, te izbeşte o impresie a inadecvării. Galeria unei primării, aflată la Obor, deci în mijlocul acţiunii şi agitaţiei continue, găzduieşte o lume total diferită de cea reală, din jurul nostru: o lume atemporală, plasată într-un spaţiu anonim şi solar, cu personaje ascuţite, înaripate sau nu, inexpresive, un soi de oameni-maşină, cu „ipostaze de manechin“, „figuri parcă decupate din teatrul oriental sau descinse din universul unui Lomazzo“, aşa cum observă criticul şi curatorul acestei expoziţii, Ruxandra Garofeanu.

În Seria „Paradisul“, tot Garofeanu remarcă prezenţa artistei în interiorul lucrărilor sale. „Două autoportrete, deloc fardate“ demonstrează faptul că artista îşi asumă arta sa, lumea pe care ea o generează e una care o închide înăuntru şi pe ea. E un soi de pictură activă, deloc detaşată, pictura unor maşinării reci la prima vedere, dar care sunt umanizate, atunci când regăseşti trăsăturile artistei.

Zmee, ceşti de ceai, fluturi, cutii muzicale, pisici şi titluri de lucrări pe măsura acestei lumi în afară, o lume suspendată şi inexistentă: Florăreasa, În paradis cutia muzicală cânta despre primăvară, Dresorul de pisici, Aparatul timpului, Vânzătorul de cristaluri, Maestrul de ceai, Cavalerul, Despre farmecul lucrurilor mărunte, Cutia muzicală, În poză la fotograf, Ceaşca cu fluturi. O lume mută, dar care îşi ia muzica din cutiuţe elaborate, şi fiinţe aproape imposibile, care împreună dau naştere unui univers fabulos.

Pe mine toată această lume ireală şi utopică pusă pe simeze în mijlocul vieţii reale mă duce cu gândul la Veneţia, la momentul când eşti în mijlocul bienalei de artă, vara. Bienala este evenimentul-cheie al artei contemporane, locul unde se întâlnesc artiştii momentului şi practicile artistice cele mai riscante sau nu, locul deopotrivă cool şi hot. Dar e plasat în acea Veneţie dezolantă şi fermecătoare, decăzută, în acel oraş în care te simţi ca pe o scenă imensă de teatru şi ca într-o imensă butaforie. Şi, de fapt, Veneţia apare acum în poveste pentru că acolo am văzut o expoziţie destul de copleşitoare: Le Macchine di Leonardo. Iar toate acele mecanisme elaborate ale lui Leonardo m-au dus, discret, cu gândul la lucrările Anei Ruxandra Ilfoveanu. Artista vorbeşte despre drumul său singular, pe care a folosit mereu „forţa existenţei şi experienţei“, un drum aşezat şi asumat, cu înţelepciune; iar înţelepciunea este fiica experienţei, declara Leonardo. Lumea Anei Ruxandra Ilfoveanu e o lume absolut unică şi întotdeauna recognoscibilă.

Ana Ruxandra Ilfoveanu s-a născut în 5 decembrie 1947, la Ploieşti. A urmat Universitatea de Arte Bucureşti, fiind membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1977. A avut numeroase expoziţii personale şi în străinătate în ţări precum Norvegia, Argentina, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Belgia, Spania şi multe altele. A fost omagiată, în anul 2006, cu Premiul pentru pictură „Nicolae Tonitza“ şi decorată cu Medalia „Ordinul cultural“, grad de ofiţer, în 2004.


Ana Ruxandra Ilfoveanu
Un altfel de portret
14 martie-24 aprilie 2012
Galeria Dialog

Expoziţii personale

1976 – Galeria Metopa, Piteşti
1982 – Galeria Galateea, Bucureşti
1992 – Galeria Orizont, Bucureşti
1995 – Galeria Apollo, Bucureşti
1997 – Galeria First, Timişoara
1998 – Galeria Agora, Reşita
2000 – Galeria Artexpo (Ronda), Bucureşti
2001 – Galeria UzinBank, Bucureşti
2002 – Muzeul de Artă, Ploieşti
2002 – Galeria Frezia, Dej
2004 – Librăria Cărtureşti, Bucureşti
2004 – Galeria Sabina & Jean Negulesco, Bucureşti
2004 – Galeria Apollo, Bucureşti
2006 – Muzeul de Artă, Râmnicu Vâlcea
2006 – Galeria Apollo, Bucureşti
2007 – Muzeul de Artă, Constanţa
2008 – Galeria Ana, Bucureşti
2011 – Galeria Veroniki Art, Bucureşti
2012 – Galeria Dialog a Primăriei Sectorului 2, Bucureşti


Expoziţii de grup
1975 – Sala Dalles, Bucureşti. În perioada 1980–2001 a participat la Saloanele municipale de artă din Bucureşti, inclusiv la bienalele de arte vizuale organizate la Sala Dalles
1986 – Muzeul de Artă, Curtea de Argeş, expoziţia de inaugurare
1987 – Galeria Orizont, Bucureşti (acuarelă)
1999 – Galeria Apollo, „Timp şi anotimp“, Bucureşti
1999 – Muzeul de Artă, Bârlad
2002 – Galeria World Trade Plaza, Bucureşti
2006 – Galeria Artelor, Palatul Cercului Miltar, Bucureşti, „Balcic”
2007 – Festival George Enescu, Bucureşti
2008 – Ellite Art Club UNESCO, Bucureşti
2009 – Galeria Artmark, Bucureşti

Expoziţii în străinătate
1991 – Galeria Municipală, Volda, Norvegia
1996 – Galeria Municipală, Argentan, Franţa
1997 – Soleil de l’Est, Collioure, Franţa
2003 – Galeria La Passarelle, Tour Chateau Royal de Collioure, Franţa
2004 – Festivalul din Montmartre, Paris, Franţa
2003 – Tabăra de creaţie „Dealul Malului“, ediţia a II-a, Râmnicu Vâlcea
2004 – Parlamentul Uniunii Europene, Fundaţia Arthis, Bruxelles, Belgia
2007 – Festivalul de la Saria, Spania

Participări la simpozioane
2005 – Simpozionul de artă naţională, Bârlad
2006 – Simpozionul de pictură, Balcic, Bulgaria
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22