Bucurestiul Cultural, nr. 114 - De 40 de ani, literatura pentru copii şi tineret s-a dezvoltat

Născut pe 24 martie 1960   • Pregătire: master de predare a limbii franceze ca limbă străină, Universitatea din Normandia (1995); doctorat în istorie socială, Universitatea din Franche-Comté (1991) • Activităţi profesionale: prefect, director de cabinet al ministrului Educaţiei Naţionale, Tineretului şi Vieţii asociative (2010); prefect, director de cabinet al ministrului Educaţiei Naţionale, purtător de cuvânt al guvernului (2009); director adjunct al cabinetului secretarului de stat pe probleme de industrie şi consum, purtător de cuvânt al guvernului (2008); consilier al cabinetului ministrului Economiei, Finanţelor şi Muncii, însărcinat cu restructurările, transformările economice şi ale departamentelor de peste mări (2007); consilier al cabinetului ministrului Agriculturii şi Pescuitului, pe probleme de dezvoltare rurală, păduri, munţi, ale teritoriilor de peste mări (2007); director de cabinet al prefectului din Isère (2006-2007); şeful biroului de drept şi al procedurilor de repatriere în Ministerul de Interne, Direcţia libertăţilor publice şi afacerilor juridice (2005-2006); secretar general al prefecturii din Mayotte (2003-2005); subprefect la Cosnes Cours sur Loire (2001-2003); ataşat cultural, director al biroului de cooperare lingvistică, educaţională şi universitară, Ambasada Franţei în Austria (1995-1997); director adjunct de cursuri, Institutul Francez din Budapesta (1988-1994); cadru didactic Direcţia de învăţământ francez din Germania (1982-1988) • Publicaţii: Die Familienregister der Stadt Landau (Teză de doctorat în istorie socială, Besanµon,1991); C’est la vie (metodă de învăţare a limbii franceze la distanţă, Budapesta,1994)

Pentru România, cu lunga sa istorie fran­co­fonă, prezenţa Franţei, ca ţară invitată în acest an la Bookfest, este un eveniment. Puteţi să ne spuneţi dacă există şi în Franţa o rezonanţă a statutului său de ţară invitată la un târg de carte românesc? Care sunt con­secinţele pozitive pentru relaţiile cul­tu­ra­le între aceste două ţări pe care le putem aş­tepta?

Dacă facem puţină istorie, vedem că dru­murile literare ale Franţei şi ale Ro­mâniei s-au încrucişat de multe ori, de-a lungul timpului. De exemplu, în anii ‘30, Anna de Noailles ţinea un salon la Paris. Iar Franţa a fost de multe ori o ţară de adopţie pentru autorii români – Ionesco, Cioran, Tristan Tzara. După 1990, cooperarea culturală s-a întărit,
s-a diversificat; amintesc, printre altele, de programul „N. Iorga“, venit în spri­ji­nul traducerilor. Acest târg de carte în care Franţa este ţară invitată este o nouă dovadă a unei relaţii solide, iar pen­tru noi reprezintă o superbă vitrină
în care expunem bogăţia literară a Fran­ţei. Semnalez, în primul rând, prezenţa celor douăzeci de invitaţi francezi, pre­zen­ţa unor autori cunoscuţi şi traduşi în România.

Dincolo, însă, de literatură, am dorit să punem în valoare producţia editorială în ansamblul ei, de la cărţi de artă la cele pentru tineret, de la benzi desenate la cărţi utilitare. Vom atinge şi subiecte sen­sibile, cum este cel al editurilor sau al viitoarei cooperări culturale, într-o ma­să rotundă, organizată împreună cu ICR. Mi s-a părut important şi să acor­dăm atenţie editării lucrărilor din do­me­niul ştiintelor sociale prin două serii de dezbateri, aducând astfel un omagiu gân­dirii lui Pierre Bourdieu.

Literatura franceză este foarte bine cu­nos­cută în România şi fiecare cititor aş­teap­tă, cu ocazia acestui eveniment, să se bu­cure de prezenţa autorului său favorit. Cum se pot decide, în aceste grele condiţii, numărul şi numele celor care vor fi pre­zenţi?

Scriitorii francezi care vor fi aici sunt desigur profesionişti  şi selecţia a ţinut seama de actualitatea lor literară în Ro­mâ­nia. Am dat atenţie marilor perso­na­li­tăţi, cum este preşedintele de onoare al literaturii franceze, Bernard Pivot, sau mari figuri literare precum Michel Houel­lebecq. Nu vreau să supăr cumva un autor, aici sunt cei mai bine cu­nos­cuţi, şi, de asemenea, sunt invitaţi tineri autori, fiindcă obiectul acestui eve­ni­ment este şi de a gândi viitorul cola­bo­ră­rii noastre culturale. Sunt, de asemenea, prezenţi editori şi ei vor dezbate coo­pe­ra­rea editorială viitoare, care va da şi scrii­torilor români şansa de a fi traduşi şi pu­blicaţi în Franţa.

Se pare că România va fi şi ea invitată la Sa­lonul de Carte de la Paris, în martie 2013. Cum vede, în acest moment, publicul fran­cez literatura română?

Pot să confirm această informaţie, dru­murile noastre literare se vor încrucişa din nou anul viitor. Faptul că România este invitată oficial la Salonul de Carte de la Paris este o consecinţă logică a co­la­borării noastre tot mai strânse. Pentru francezii din generaţia mea, România în­­seamnă Ionesco, Cioran, Tzara, dar acum vom avea ocazia să cunoaştem  şi alte generaţii de autori, să ne aducem la zi cunoştinţele. Salonul de Carte este, tot­odată, o ocazie de întâlnire a tuturor pro­fesioniştilor din domeniul cărţii, scriitori şi editori, iar, astfel, presa va putea difuza, vreme de doi ani, in­for­ma­ţii încrucişate despre culturile noastre.

Literatura, ştiinţele umane îşi pierd con­stant importanţa în ochii tinerelor generaţii, care sunt tot mai puţin atrase de plăcerea lecturii. Şi aceasta începe deja din şcoală. Ce părere aveţi despre rolul cărţii, al cărţii literare în formarea tinerilor şi ce credeţi că s-ar putea face mai mult în sistemele de educaţie, pentru a le sprijini?

Aţi atins un subiect care îmi este drag, o temă care m-a preocupat, asupra căreia am lucrat atât ca profesor, cât şi în calitate de director de cabinet al mi­nis­trului Educaţiei. Constatăm într-ade­văr că, în cazul tinerei generaţii, Gu­ten­berg pierde teren în faţa lumii virtuale. Ca să sprijinim lectura, cartea trebuie să îşi aibă locul ei în mediul în care creş­te copilul, acasă, sau, dacă nu este po­si­bil acest lucru, la şcoală. Cartea con­ti­nuă să fie importantă pentru această vârs­tă şi dovada este faptul că, de 40 de ani, sectorul literaturii pentru copii şi ti­ne­ret s-a dezvoltat în permanenţă. A cres­cut numărul autorilor, editorilor, per­mi­ţând astfel o diversificare a literaturii pentru tineri, ceea ce nu împiedică con­ti­nua­rea tipăririi clasicilor, precum Charles Perrault. Trebuie folosite toate oca­ziile pentru a-i determina pe copii şi pe tineri să citească. Un mare impact are Premiul Goncourt, dat de liceeni.

Cum se dă, de fapt?

Se dă mai întâi o circulară minis­te­ria­lă în acest sens, iar apoi liceele in­te­re­sate să participe vor oferi elevilor cărţile nou apărute, în parte plătite de FNAC, în parte de liceele însele. Se constituie comitete de lectură şi se adună voturile, sunt sute de licee care participă. Şi va fi un juriu care va decide, în funcţie de aces­te voturi. S-a întâmplat şi ca Pre­miul Goncourt să coincidă cu cel al li­ceenilor, dar asta nu se întâmplă des.

Revin însă la modul în care putem sprijini lectura la o vârstă fragedă, în şcoală. Important, dar deloc simplu, un lucru foarte delicat este să revezi me­to­de­le pedagogice de predare a literaturii de către profesori. S-au schimbat recent şi programele, se acordă importanţă deo­se­bită literaturii clasice – secolele XVII, XVIII, XIX – dar şi literaturii con­tem­po­ra­ne şi celei internaţionale. Pentru ele­vii de la secţiile literare, în programa de învăţare a limbilor străine s-a inclus o oră de literatură, este o noutate peda­go­gică.

Există multe semnale de îngrijorare şi pentru că limba franceză pierde teren în lume, inclusiv în România. Ce credeţi de­spre acest lucru?

Ne aflăm într-o ţară francofonă şi i-am tot auzit pe români plângându-se că franceza nu se mai învaţă. Este o im­pre­sie greşită, niciodată nu a existat un nu­măr atât de mare de persoane, in­clu­siv copii, tineri, care să înveţe limba fran­ceză. Diferenţa faţă de trecut este însă faptul că acum există o limbă con­curentă, engleza. S-a schimbat însă şi modul de învăţare. Altădată, limba străi­nă era foarte legată de o anume cultură, acest lucru s-a mai diluat. Ti­ne­rii de acum învaţă engleza conectân­­du-se la calculator. Cred că, în loc să ne plân­gem de faptul că limba franceză nu mai este învăţată destul, trebuie să acor­dăm cât mai mare atenţie pregătirii pro­fe­sorilor respectivi. Învăţarea limbii fran­ceze trebuie legată de competenţa şi carisma profesorului, iar acesta trebuie ajutat să aibă la dispoziţie cele mai bune metode şi programe. Este, de ase­me­nea, bine să multiplicăm ocaziile de practicare a limbii franceze, sunt români care mi se plâng că ei au învăţat fran­ceza, dar nu au ocazii pentru a o folosi. România trebuie şi ea să sprijine fran­co­fo­nia. Când ajungi la Otopeni, găseşti anun­ţuri scrise în italiană, în engleză, nu şi în franceză, limbă care nu apare nici în meniurile din restaurante. Nu sunt un adversar al englezei, sunt un sus­ţinător al multilingvismului. De alt­fel, un studiu recent despre copiii bi­lingvi arată că sunt mai puţin expuşi ris­cu­lui de a contracta mai târziu boala Alzheimer. Să vorbeşti mai multe limbi nu este o dovadă de inteligenţă deose­bi­tă, dar este un mod de activare a cre­ierului. Românii au înclinaţii pentru în­văţarea limbilor străine şi le place acest lucru. Este destul loc pentru mai multe limbi străine în această ţară a mul­ti­lingvismului, aşadar sper că există loc şi pen­tru franceză.

Interviu cu E.S.  PHILIPPE GUSTIN, ambasadorul Franţei în România, realizat de GABRIELA ADAMEŞTEANU