Pe aceeași temă
editorial
E-un zgomot de sfârşit de leat şi de mileniu
Politica şi întinsele ei proprietăţi
Economia lipsită de orice tandreţe
Socialul şi nesfârşitele lui vocalize
Ba chiar şi războiul
Fac atmosferă de lucru la noi şi aiurea
|ntre aceste arme să fi tăcut muzele? Da de unde!
Se scrie în draci şi în îngeri
Ziua se scrie. Noaptea se scrie, dimineaţa se scrie iar
Măcar poezia se umflă tot dând din gură
Văd poeţi câtă frunză şi câtă iarbă
Unii pleacă, alţii stau, alţii vin, toţi se află în treabă
Lirele zdrăngăne în chip şi în fel
Uite şi reclama scăderii preţului la Ariel
„când redevii pentru o clipă
un om vechi“
De ce mi-amintesc acum de un dar de la marginea oraşului?
Balele mele de beţiv sunt ghirlande-ngheţate-n copaci
Sarea gri şi albă îmi e seara alte vieţi când răbdam timpul, când trăgeam sania
Să-mi fac mici bucurii
Acum ninge otova şi-aş vrea eu să fiu limpede şi subtil
Să fiu hrănitor şi solid
Să mă ţină minte muribunzii
Aş vrea eu să-mi picure nările doar aur
Să-mi zbârnâie vieţile de taur
Să-mi fie somnul doar un coclaur prin care să zburd
Dar prietenii mei nu mai sunt cuprinşi de delicii
Nu mai fac apel la bunele mele servicii de smurd
Eu însumi m-am cam răcit cu eu însumi
Dar lasă, va-ncepe o ploaie de vară şi-n urmă-i zeul pufnind în râs cu duioşie
Atroce, totuşi, când licăreşte din cerneluri şi din hârtie
nu se aude nici o muzică nemuritoare
Numai acum şi atunci
|ntre ele ruptura fulgeră peste întinderi obscure
Ce popoare, ce istorii, ce visuri necutreierate – şi toate ne-însemnate
Pentru că tot timpul sunt atent la fantasmele care îmi pregătesc muţenia ultimă
Ca de bou ieşit în rât pe iarba brumată
Privind la răchite ori la ultimele stele de dimineaţă
Doar lucruri din-astea pe care nu le-a păţit nimeni niciodată
|mi târşesc dintr-o odaie în alta sabia, scutul, biciuşca, tolba
|nvechita-mi piele de drac
Şi deodată-n uşă capul vânăt al calului Victor şi pe sub prag
Pişatul tulbure galeş bogat al calului Victor şi
Mai marele a toate căruţaşul încă mestecând codrul de pâine
Şi porunca lui: Hai!
cerneluri oboseală spectre
Până la mare, noapte şi paie: acolo, briza de august. Suntem departe de origini
Inhalăm aerul vieţii scurte şi seci – tineri de tot, fără ecouri, coborând până-n
Al şaptelea strat, unde Mătuşa Schiloadă ne hrăneşte cu o perversă înţelegere
A iubirii noastre sfruntate. Sărim. Unchiul de la munte cu obrajii umflaţi de îmbucătura de caş, Făcând ceva pe povestea noastră de mântuială. Dragă, nu vreau să te visez, vreau să sug una dintre
ţâţele tale exponenţiale, aici unde a început moartea amândurora. Cu hârâit de plămâni, cu alte
Pofte pe covoraşe de iută, peste care ne tăvălim uzi de furie. Sărim. Odăi din case străine, aşternuturi străine, obiecte de care nu ne pasă pentru că mai avem puţin timp
cloşarzii de după-amiază
Uite-uite-i cum deschid capacul pubelei ca şi cum ar pregăti pentru concert
Un straniu pian plin de gunoaie
Or, eu n-am treabă, hrănesc porumbei
|ntr-o bună zi mă vor primi între ei pe pervaz şi de-acolo prin aer
|ntr-un zbor firesc şi definitiv
Voi părăsi şi această singură odaie
Eliberat ca lumea de lenea de-a fi treaz
Voi cădea direct în duminică – o zi aşezată, o zi cu penajul oliv
Unde frate poţi fi doar cu nefăcutele
Deocamdată doar nervii îmi ies din trup cu gheare roşii şi mov
Mă învârtesc pe loc sătul de grăunţe domestice
Şi greu de aerul criptografic al Tabelului Marmeladov
vreo uşă
Suntem patetici dimineaţa
Uneori, seara, suntem patetici
Dar moartea-şi are programul ei (f)riguros
Neapărat să duc pe maidan scheletele din debara
Tot mai des noaptea cad din pat în timpul visului
Cu suspiciune, cu duşmănie deschid vreo uşă
Spre umezeala de primăvară, coclauri, coline, mlaştină
Oricum, n-o să ies bine de-aici
|n drum priponit de-o garofiţă calul cu cap dublu desfoliindu-se vertiginos
Şi azi mi-au spus: fără crâcneală!
un bileţel de amor
Vă pot comunica prin prezenta
Că începând cu iunie curent
Porumbeii de cartier
Devin mult mai fricoşi
Furtunile de noapte saltă ca apucatele
Din fulgere
Ca într-un studio de efecte speciale
Lumină a ochilor mei, eşti tot mai slabă
Eşti plângăcioasă mai tare, grămado de mâzgă
Numai Maica Tribului întinerită mult
Strigă spre copiii ei bezmetici: Ce-i, mă? Ce-i?!
Ehei, ehei,
„Pe lumea asta sunt femei...“
miercuri de iulie, ’98
Am deschis fereastra să aud ploaia
O ploaie concretă, nu visată
Mai bine n-aş fi, de la o vreme mor încet-încet în acest aranjament floral
Aş vrea să nu spun nimănui ceva asemănător în cuvinte oarbe
Să îmi înfund mâinile-n apa grasă
Să mint dulce-acrişor cum că viaţa mi s-a părut frumoasă doar pe celălalt mal
Dar uite că nici azi nu m-am dus la Maica Tribului
Ea pe moarte, eu pe moarte
E bine aşa: că aşa nu se mai poate
|ndelung m-am spălat pe mâini în marea noastră
Şi marea sfioasă s-a făcut o vorbă-n vânt
|n doi peri şi-n doi nori cu însângerare albastră
Aşa-s zilele lungi fără gânduri – ca nişte lanuri oranj de paragini
Cu ceva mac arzând pe margini în pace
Ploaia a stat, vederea se încheie, şi ţie ţi-o las ţie femeie rapace
Tu şi iubirea-ţi mă terminaţi şi zburd greoi ca hipopotamul
Prin noroi
Şi tu mă dai de gol, drace, cu care-mi împart coastele
La nimeni nu-mi mai stă gândul
|mi vine, în fine, şi mie rândul la buza
Prăpastiei
„...existenţele embrionare: germenii, limburile, cuarcii, leptonii“
Ieri când am dus dis-de-dimineaţă gunoiul
Căţeluşul de scorţişoară dormea încovrigat pe-o moviliţă în grădiniţa părăsită
Deasupra canalului cald
Şi-a ridicat căpşorul, m-a privit, i-am mormăit ceva ca unuia de-al blocului şi
S-a culcat la loc. Mă-sa, căţeluşa, latră sistematic la ţiganii ce vin să scotocească pubela
Pubela-i galbenă şi albastră, aerul plumburiu. Ieşirea prin porţi dosnice. Cele de aur rămân
|nchise. Se tânguie porumbeii în land. Toţi suntem
îmbrăcaţi second-hand. Câte-o maşinuţă
Proletcultistă pe străduţele cu pietre de râu. Domnişoara bătrână flutură o batistă, cântece groase-
N cazarmă o suflecă iarăşi şi iarăşi până la brâu: risipă de apă pe timp de secetă. Saltimbancul îşi
Vopseşte părul şi nu mai pregetă să-şi dea de-a dura capul prin praf
O să dau gata-un miracol, un vraf
De obscenităţi mai mult ori mai puţin discrete
Voi muta calendarul de pe-un perete pe alt perete
Văduva nu foarte veselă ne va servi
Nu pe unul sau altul – pe îndelete pe toţi, care pe pântecul ei se va sui
Ea e o prăpastie verde-întunecată, o iarbă pe care am visat-o mereu, mă pierd
în ea ca niciodată într-un harem de minereu
„Cu cine, cu cine, în devălmăşie
şi în beţia de după amiază
O să, o să, o să – de o mie
De ori voi fi mai trează“
Tânără mamă, scriere bătrână
în capul meu groaza şi mila
Tu eşti şi strigi şi eşti stăpână
Ne Ve Ro Si Mi La
