Pe aceeași temă
Până la capătul liniei este o carte tulburătoare despre iubire, moarte, suferinţe şi speranţe. O carte întocmai ca viaţa. Nimic nu există separat, protejat de o graniţă bine definită. Iubirea înfloreşte în preajma morţii şi luminează suferinţa, iar durerile se revarsă în speranţe. O carte în care personajele cred cu tărie că iubirea va învinge moartea şi că speranţele lor pot alina, ca nişte medicamente, suferinţele. Toate se regăsesc în câteva destine, greu de introdus într-un spaţiu bine delimitat şi imposibil de situat într-o ierarhie. Tocmai de aceea este frumoasă viaţa, pentru că le cuprinde pe toate, de-a valma, într-o dulce şi amară îmbrăţişare!
„Petre Barbu este unul dintre cei mai subtili prozatori români contemporani. Impregnate de «freamătul viu al realităţii», povestirile din Până la capătul liniei te cuceresc prin umanitatea lor profundă, transcrisă adeseori într-o tonalitate ludică. Reflecţia existenţială şi reflecţia artistică se împletesc în acest volum exemplar, în care obsesia fidelităţii faţă de realitate este sistematic subminată de parodie. Ceea ce îl recomandă în mod special pe acest prozator – cehovian prin capacitatea de a construi, în puţine cuvinte, destine întregi – este excepţionala sa putere de a descifra, în aparenta discontinuitate a banalităţii cotidiene, coerenţa dramatică a vieţii şi a morţii.“ (Carmen Muşat)
„(...) Petre Barbu creează un univers al emoţiilor subtile, profunde, devastatoare şi, totodată, al fantasmelor care (asemenea emoţiilor, de altfel) «n-au act de identitate». Tocmai de aceea, sper ca această carte, prin forţa ei de a radiografia fragilitatea fiinţei umane în faţa iubirii, a bolii şi a morţii, să atragă atenţia, în egală masură, a criticilor care cunosc deja (din volumele anterioare) marca originală a scriitorului, ca şi pe aceea a cititorilor care caută fraţi din cuvinte pentru a putea înainta (mai uşor, poate) prin culoarele necunoscute şi imprevizibile ale vieţii.“ (Sanda Cordoş)
