Pe aceeași temă
actul I
o mansardă deschisă non stop
geamuri cu nori
adormitul nu doarme numără
începe al treilea război mondial
după cortina noului teatru
unde bătrânul paris
urlă ca un disperat
„sunt cel mai frumos“
şi tu vierme mic
creşti la mine-n burtă
când o să faci nouă luni
între placi şi pleci
cine ştie ce face un cuvânt
noaptea în somn
între placi şi pleci
două porţii de var răsturnat
aşa a început dimineaţa la viena
cu un picior de lemn
care sare şotronul
bicicleta bătrânului siegmund
unii se duc la plajă
unii descarcă baloturi de bumbac
trotuarul schelălăie când trece
bicicleta bătrânului siegmund
gulerul apretat şi nările arcuite
eşti un câine lup veritabil i-am spus
vezi aici sub berggasse
miliarde de cârtiţe sapă
s-ajungă ’ntr-un vârf neştiut
„se jertfesc pentru patrie
cos fără nod“ mi-a răspuns
vorbea cu pământul
guri răsturnate
din care se scurge uleiul
almosnino mi-a spus că numele lui
seamănă cu un măslin
şi-a pus faţa cu gura-n jos
să nu se vadă că plânge
vorbea cu pământul ştii
mă gândeam să-ţi desenez
cu un băţ doi ochi
şi măcar o ureche mă auzi?
nu sunt la viena aici se forează
canalul e-aproape n-ai cum să ştii
dunărea îşi vede de drum
„pot să v-ajut cu ceva?“
domnul din viena are ochi căprui
copilul taie râma cu lopăţica
nici un strop de sânge pe pod
dunărea îşi vede de drum
domnul din viena a împrumutat ochi albaştri
de la doamna din frankfurt
„nu dau bani la cerşetori!“
cum beau ei seara din acelaşi râu
cum se iartă cum se spală ei
în sala de disecţie
m-aş duce la gară
iese soarele pe butuc
capul mariei vecera
şi domnul profesor:
„nu există moarte nici înviere“
fluturele zboară de la un bec
la altul în sala de disecţie
pielea burţii ei de culoarea portocalei
ochi de prepeliţă albuş scurs
ţi-e frică nu ştiu
coroana e rotundă
scrisoare datată 12 iunie din siebenhirtengasse
am fost cu metroul
la siebenhirtengasse
m-aşteptam să văd şapte păstori
dar erau containere cât un transatlantic
şi scria pe toate numele PAPIER
cred că erau neamuri
şi-mi era ruşine că tocmai atunci
am văzut că-n nouri
s-a deschis o poartă
prin care trecea goală
sania lui moş crăciun
plâng şi japonezii fix la cinci spre seară
poate vreun tsunami s-aducă scrisori
sau vederi cu domuri că păstoru’ aşteaptă
un semn de iubire ce dacă-i container
nu e şi el om
poezie
ce ţi-a făcut părul meu
de nu-l laşi să fluture
ce ţi-au făcut picioarele mele
de nu le laşi s-alerge
am să mă duc la baltă
şi-o să te spun broscoiului
parcă-l aud că-mi răspunde iar
„câte stele sunt pe cer
pân’ la ziuă toate pier“
că altă poezie nu ştie
când înfloreşte pisica
şi adică de ce avea mereu maximilian
un doi trei patru porumbei în marsupiu
până mai ieri se recomanda în mexic
l’ami de la france şi înflorea liliacul
înflorea apa şi pisica
i se agăţa de gât din prietenie
sau de nevoie că n-ai cum să ştii
cine pe cine electrocutează
când se udă tricoul şi iese vopseaua
pastila efervescentă
ce să-i faci uneori
o sacoşă de plastic
are urechi muzicale şi schubert
stă pe umeraş şi-şi scurge apa
din mâneci aşa începe orice plecare
cu o pastilă efervescentă
în vagonul de tren numărul 4
la fereastră pe doi genunchi un laptop
pe alţi doi genunchi câteva degete
subţiri şi bine spălate
pe alţi doi genunchi un ceas
vrea să sară ‘n prăpastie
o călătorie la capătul lumii
nu ajungi niciodată buzele lui
s-au subţiat ca un fir de gumă
tras peste gura borcanului
(Din volumul în pregătire la Editura Cartea Românească)
