Bucurestiul Cultural, nr. 117 - Expoziţie de sculptură la Galeria Dialog : Elena Surdu-Stănescu, În numele iubirii

Fara Autor | 25.09.2012

Pe aceeași temă

Galeria Dialog a Primăriei Sectorului 2 continuă povestea de succes începută acum 7 ani, prin deschiderea de noi expoziţii şi găzduirea de evenimente culturale.

Pe 13 septembrie, a fost vernisată expoziţia Să locuim în iubire a artistului plastic Elena Surdu-Stănescu, care poate fi vizitată până pe 14 octombrie. Ca de obicei, curatorul este criticul şi istoricul de artă Ruxandra Garofeanu, cea care a fondat, cu sprijinul primarului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, Galeria Dialog.

În prezenţa Elenei Surdu-Stănescu sau „Didi“, cum este numită de prieteni, au vorbit criticul şi istoricul de artă Adina Nanu şi prof. dr. C.D. Zeletin, care au punctat momente din viaţa şi opera sculptoriţei, ce a dat deopotrivă viaţă blocului cioplit în marmură şi modelajului turnat în bronz.

Prezentăm, în aceste pagini, imagini de la vernisaj şi din catalogul expoziţiei, precum şi câteva opinii critice exprimate, de-a lungul vremii, despre sculpturile Elenei Surdu-Stănescu.

 

Se naşte la Bucureşti, pe 15 septembrie 1942

1957-1961 Studii liceale : Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Bucureşti

1962-1965 Studii universitare : Institutul Pedagogic Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice

1978-1982 Studii universitare : Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Bucureşti. Profesori : Eugen Lungu, Constantin Baraschi, George Apostu

1965-1967 Profesor la şcoala generală şi la liceul din comuna Titu

1967-1980 Profesor la Şcoala Generală Vasile Alecsandri, Bucureşti

1980-2004 Profesor de sculptură la Şcoala de Arte nr. 1, Bucureşti

1982 Membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia sculptură

1990 Membru definitiv al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia sculptură

1990-1998 Inspector general de specialitate, director al Departamentului Artă în Ministerul Educaţiei Naţionale

1997 Membru fondator al Fundaţiei Elena Teodorini

2004 Membră a Fundaţiei Rudolf Schweitzer, Cumpăna

2005 Membră a Asociaţiei femeilor creatoare în arta plastică

Preşedinte al Fundaţiei Elena Surdu-Stănescu

Membră a Asociaţiei artistice internaţionale Aripa

2009 Premiul şi medalia Merit şi Devotament, Franţa

 

Expoziţii personale în ţară

1973 Teatrul Mic, Bucureşti

1994 Galeria Uniunii Artiştilor Plastici, Piatra Neamţ, Galeria Galateea, Bucureşti

1995 Casa Americii Latine, Bucureşti, Galeria J.L. Calderon, Bucureşti

1997 Galeria J.L. Calderon, Bucureşti

1998 Galeria Leda, Bucureşti

1999 World Trade Center, Bucureşti

2000 Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi, Bucureşti, U-Art Gallery, Bucureşti, Centrul Militar Naţional, Bucureşti, Galeria Top Art, Piatra Neamţ

2002 U-Art Gallery, Bucureşti

2004 Casa Veritas, Bucureşti, Galeria Metopa, Piteşti

2005 Galeria Metopa, Piteşti, Casa Vernescu, Bucureşti, Casa Hidalgo, Focşani

2006 Galeria Metopa, Piteşti, Casa Vernescu, Bucureşti

2007 Galeriile Apollo, Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă, Constanţa

2008 Galeria Metopa, Piteşti

2009 Galeria Regală, Cazino Sinaia, Muzeul Naţional de Artă, Craiova

2010 Muzeul Naţional Bruckenthal, Sibiu

 

Expoziţii personale în străinătate

1973, 1974, 1977, 1991, 1995, 1997 Galeria San Vidal, Veneţia, Italia

1989, 1990, 1996 Centrul Cultural Român, New York

1992 Galeria Artbeam, Seul, Coreea de Sud

1993 Lefkada, Grecia şi Biella, Italia

1996 Ambasada României la Washington

1997 Ujpest Gallery, Centrul Cultural Român, Budapesta, Ungaria

1998 Centrul Cultural Român, Paris

2001 Centrul Cultural Francez, Sanaa, Yemen, Fundaţia Culturală Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, Salonul Dantesca, Ravenna, Italia

2002 Centrul Internaţional pentru Cooperare Culturală, Cairo, Egipt

2003 Centrul Arganzuela, Madrid, Spania, Casa de Caracoles, Castellon, Spania, MUA – Muzeul Universităţii, Alicante, Spania, Muzeul Padrao dos Descobrimentos, Lisabona

2005 Fundaţia Culturală Naţională, Kolkata, India, Centrul Cultural Francez, New Delhi, India

2006, 2007 Galeria Aripa, Torino, Italia

2009 Centrul Cultural Francez, Jakarta, Indonezia

2010 Salonul Internaţional de Pictură şi Sculptură, Cannes, Franţa

2011 Muzeul Apei, Lisabona, Portugalia

2012 Salonul Internaţional de Pictură şi Sculptură, Cannes, Franţa

 

 

Lucrări în colecţii publice şi particulare

Coreea de Sud, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Indonezia, Italia, România, Spania, SUA, Ungaria, Yemen, Portugalia.

Didi Surdu-Stănescu nu poate fi confundată: „stilul e omul“, începând cu propria ei imagine, la care colaborează cu natura. Silueta ei sculpturală e remodelată de veşminte ample şi ornamentată cu podoabe de argint al căror clinchet mărunt acompaniază vocea în registru grav. Starea ei firească e comunicarea cu ceilalţi, participarea pasională; cuvântul cel mai folosit este iubirea. La fel e şi sculptura ei în care blocul masiv, cioplit în marmură sau turnat în bronz, îşi îndulceşte contururile, acţionând mai ales prin lumină. Cel mai frecvent e dialogul în viaţă, ca şi în grupurile sculpturale. Chiar şi portretele par să se adreseze unui interlocutor nevăzut.

Autoarea şi-a botezat principalele cicluri de statui cu titluri care vorbesc despre iubirea universală. Aici începe, de fapt, nonconformismul sculptoriţei, care o distinge de confraţii ei: ea rosteşte cu dezinvoltură „vorbe mari“ (ca : dragoste, pasiune, avânt), de care se feresc, în genere, scepticii actuali.

E interesant de observat că temele cele mai mediatizate din realităţile inter-umane actuale: agresiunea şi violenţa îi sunt străine artistei. Ea ocoleşte şi durerea de orice fel, alegând din viaţă clipele de bucurie.

Aparent, ultimele cicluri de lucrări par a gravita în jurul celeilalte preocupări majore a anilor noştri: sexul. În prezentarea îmbrăţişărilor, autoarea aduce însă o interpretare care nu neagă senzualitatea, dar o orientează spre tandreţe, spre trăire spirituală. Partenerii îşi apropie obrajii sau îşi lasă capul unul pe pieptul celuilalt, ei nu se strâng spasmodic, ci, deseori, folosind celebrul precedent al zeiţei Venus din Milo, ei nu au braţe. Uneori iubitul nu are nici trup, ci e redus la cap şi bust, utilizând în acest context inedit o altă convenţie veche a sculpturii.  

Criticii de artă, în numeroasele cronici care s-au scris până acum, s-au întrebat pe rând unde să plaseze lucrările artistei în cadrul istoriei sculpturii româneşti, care (pentru a cita din excelentul articol al lui Virgil Mocanu), după Brâncuşi, Paciurea, Anghel pare a fi epuizat într-o sută de ani toate modalităţile de expresie posibile, lăsând loc doar epigonilor. Artista rămâne însă indiferentă la etichete şi clasificări, la diferenţierile dintre figurativ şi nefigurativ, evocând din realitate doar cât e necesar pentru constituirea unor simboluri sau figuri de stil poetice (briza, valul, luna etc.), ascultând de singurul impuls creator de artă autentică: senzaţii, emoţii, sentimente, amintiri, dar şi gânduri şi voinţă de acţiune. Şi cum fiecare om are coardele sufleteşti acordate în felul său personal, tot aşa şi publicul receptor îi primeşte mesajul potrivit afinităţilor.

Binefăcătoare pentru orice spectator acţionează însă transfuzia de vitalitate, prin energia ieşită din comun cu care, ca un râu în cascade, Didi Surdu-Stănescu rostogoleşte la vale statui de pietre, lemn sau bulgări de metal, aruncându-le pe mal şi dăruindu-le semenilor.

Adina NANU, istoric de artă

 

Elena Surdu-Stănescu este binecunoscută în oraşul nostru pentru celelalte expoziţii personale pe care le-a avut.

Sculptoriţa demonstrează mare curaj  în a fi ea însăşi – aşa o defineşte criticul Virgil Mocanu în introducerea în catalog. S-ar putea obiecta că Stănescu nu are nevoie de curaj, putând conta pe o nativă vocaţie pentru sculptură.

În operele de marmură, de ascendenţă clasică, artista se evidenţiază prin capacitatea de a utiliza cutezătoare soluţii spaţio-volumetrice, în care căutările alternante cu materia brută contribuie la exaltarea luminii astfel capturate. Acest efect ne oferă un rar joc de tridimensionalitate şi suscită emoţii capabile să ne transpună într-un zbor al fanteziei, într-atât încât să ne facă să participăm cu ardoare la efortul ei de a insufla viaţă acestor figuri antropomorfe.

De un înalt nivel sunt şi expresivele figure din bronz la care, în sinuozitatea formelor, alternează o certă ambiguitate, nelipsită de elemente senzuale cu o propensiune aproape naturală spre o puritate care pare că-i parvine artistei în mod firesc. În aceste bronzuri sunt prezente elemente de poezie şi lirism absolute.

Giorgio PILLA, Gente Veneta, nr. 38, Veneţia, Italia, 1997

 

Operele Elenei Surdu-Stănescu sunt de o simplitate absolută, dar care prin expresivitatea lor tind să neutralizeze rigiditatea materialului, acesta devenind diafan şi transpunând întreaga forţă a spiritului crea­toarei, sensibilizat de artă.

Enrico BUDA, La Vernice, Veneţia, 1995

 

Sunt torsuri care povestesc despre drumul sculpturii de-a lungul secolelor, chipuri care te privesc cu ochi mari, migdalaţi, forme care fac legătura între Orient şi Occident şi care îşi regăsesc esenţa lor universală tocmai în respectarea originilor, a rădăcinilor culturale, a tradiţiilor.

Arta şi cultura românească îşi aduc propria contribuţie la universalitatea artelor plastice şi rolul lor pare a fi de a crea o punte între Orient şi Occident.

Bruno POZZATO, Bielle, Italia, 1993

 

O privire retrospectivă a creaţiei de până acum, semnată de Elena Surdu-Stănescu, indică un deosebit respect pentru specificitatea materialelor pe care le-a folosit. Sculpturile în piatră, de exemplu, alternează zone atent şlefuite cu vibraţia suprafeţelor în care efectele sunt asigurate de tăietura directă.

Lucrările sale în marmură sau piatră semipreţioasă au fost, dimpotrivă, supuse unor decantări subtile, care s-au efectuat pe planul mijloacelor prin simplificări maxime, ce sugerează tentaţia surprinderii esenţei în expresia simplă, dar atât de preţioasă, a materialului.

Desigur, fiecare lucrare cuprinde în ea însăşi mai multe înţelesuri. Armonios îmbinate în cadrul aceleiaşi sculpturi, rotunjimile şi angulozităţile unor portrete figurează distinct o anumită aspiraţie spre puritate, spre descoperirea nucleului din care izvorăşte frumosul. Importantă rămâne integrarea luminii în structura formelor, şi nu doar colaborarea efectelor luminoase la definirea contururilor.

Originalele îmbinări de portrete, atât de specifice sculptoriţei, ca şi torsurile create de ea, mărturisesc o dată în plus capacitatea de a decanta, de a esenţializa formele. De altfel, delimitarea în spaţiu a maselor sculpturale, şlefuirea lor conferă întregului ansamblu de lucrări un sens de energie pozitivă, ce le apropie de sensurile armonice ale arhitecturii.

Marina PREUTU, critic de artă, prezentare catalog, Veneţia, 1991

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22