Bucurestiul Cultural, nr. 118 - Matei Negreanu – artistul sticlar

N. Bucureşti, 1941 • absolvent al Academiei de Arte Plastice, Bucureşti • trăieşte şi lucrează în Franţa din 1981

• Selecţie din principalele expoziţii individuale după stabilirea în Franţa:

1983: Renouveau du verre, Musée des Beaux-Arts de Rouen (Franţa)

1985: Zweiter Coburger Glasspreis, Cobourg (Germania)

1985: Art du verre actualité internationale, Musée des Beaux-Arts, Rouen (Franţa)

1986: Expression en verre, MUDAC, Lausanne (Elveţia)

1986: 100 ans de verre en France, Galerie Ho-Am, Seul (Coreea de Sud)

1986: European Crafts today, Osaka, Tokyo (Japonia)

1988: Glass Metarmorphosen, Rolandsek (Germania)

1988: World Glass Now, Hokkaïdo, Museum of Modern Art, Sapporo (Japonia)

1989 et 1991: Salon Découvertes (Fiac), Clara Screminy Gallery, Paris (Franţa)

1989: Le verre grandeur nature, Parc floral de Vincennes, Paris (Franţa)

1989: International New Art Forms, Chicago (USA)

1989: Glass Invitational, Habattat Gallery, Pontiac (USA)

1990: 50 artistes, 50 concepts, Neues Glass in Europ, Glass Museum Hentrich, Dusseldorf (Germania)

1992: Cristallomania, Musee Tamayo, Museo de Arte Contemporaneo, Monterey (Mexic)

1994: A new century in European Design, Metropolitan Museum, Tokyo (Japonia)

1996: Venezia Aperto Vetro, Musée Corer, Veneţia (Italia)

1999: Global Art Trienal, Borgholm (Suedia)

2000: Lignes de silence, résidence d’artistes. Musée du verre de Sars - Poteries (Franţa)

2004: Pavillon des antiquaires et des Beaux-Arts, Paris (Franţa)

2004: Les Beffrois de la Culture autour de Rembrandt, Rodin, Picasso, Avesnes sur Helpe (Franţa)

2004: Sculpture en verre, square de Vergennes, Paris (Franţa)

2007: Parcours, Musée de Conches (Franţa)

2008: Le verre à l’Orangerie du domaine de Madame Élisabeth, Versailles (Franţa)

2009: Exposition dans la ville, Oisterwijk (Olanda)

2009: Exposition personnelle au Conseil Régional d’Alsace, Biennale de Strasbourg (Franţa)

1989-2010: Les Verriales, Galerie internationale du verre, Biot (Franţa)

2011: Expoziţie personală, Galeria Clara Scremini, Paris

2011-2012: Expoziţie colectivă Les verriales, Galeria Serge Lechaszynski (Franţa)

2011: Expoziţie colectivă Matieres à reflexion, Galeria Capazza (Franţa)

2012: Expoziţie colectivă Contraste, Galeria Capazza (Franţa)

2012: Expoziţie colectivă, 7 artişti români, Kunstart, Bochum (Germania) şi apariţia volumului 2 Şapte (Sieben), Klartext-Verlag

2011-2012: Expoziţie colectivă Eclats!, Musee Wurth (Franţa)

2012: European Glass Context, Bornholm Art Museum (Danemarca)

• Lucrări în colecţii publice, la:

Musée des Arts Décoratifs, Athènes (Grecia)

Ulster Museum, Belfast (Marea Britanie)

Musée des Arts Décoratifs, Bordeaux (Franţa)

Muzeul de Arte Decorative, Bucureşti (România)

Musée Unterdenlinden, Colmar (Franţa)

Corning Museum of Glass, Corning (SUA)

Kunstmuseum, Düsseldorf (Germania)

Musée de Design et d’Arts Appliqués Contemporains, Lausanne (Elveţia)

Fonds National d’Art Contemporain, Paris (Franţa)

Mobile Museum of Art, Mobile, Alabama (SUA)

Musée des Arts Décoratifs, Paris (Franţa)

Carnegie Museum of Art, Pittsburgh (SUA)

Autotran Museum, Rosmalen (Olanda)

Saxe Collection, San Francisco (SUA)

Hokaido Museum of Modern Art, Sapporo (Japonia)

Musée du Verre, Sars-Poteries (Franţa)

Hoya Industry collection, Tokyo (Japonia)

Museum Bellerive, Zurich (Elveţia)

Kunstammlunen der Veste Coburg (Germania)

Ernsting Museum, Coesfeld-Lette (Germania)

Pilkington Glass Museum, St. Helens

Muzeul de Artă, Cluj-Napoca (România)

• Cataloage personale:

1977: Căminul Artei (România)

1987: Galerie MR, Angoulême (Franţa)

1989: Glas 8, Immenhausen Glas Museum, Galerie Clara Scremini, Paris (Franţa)

1992: Galerie di Folco, Niort (pictură)

Galerie Place des Arts, Montpellier

1995: Galerie Espace 54, Nancy

1996: Galerie L’éclat du Verre, Paris

1997: Galerie Nadir, Annecy

2000: Musée-Atelier du verre de Sars-Poteries (Franţa)

2003: Galerie HD Nick, Aubais, (Franţa)

2007: Galerie Capazza, Nancay

2007: Parcours, Musée du Verre de Conches

• Monografii:

1994: Matei Negreanu, Éditions Vers les Arts, Niort, texte de Jean Luc Olivier (Paris), Helmut Ricke (Düsseldorf), Dominique Naran (Paris), Herve Claude (Paris)

1998: Matei Negreanu, Trajectoires HD Nick Éditions, Aubais (Franţa)

2000: Matei Negreanu, Neues Glass nr. 1/2000

* * *

Opera lui Matei Negreanu, una dintre figurile cele mai importante pe scena internaţională a sticlei con­tem­porane, este marcată de transparenţe şi despărţiri. Aceste două cuvinte, aceste două noţiuni îi reflectă mun­ca şi viaţa. Transparenţa ambiţiei, a materialului, a sentimentelor, a înverşunării lui. Despărţiri fami­lia­le, artistice, politice, afective.

Artistul stă în gardă în faţa sticlei seducătoare. Nu este fascinat de ea. O utilizează doar ca materie primă a ambiţiilor lui. Traseul lui ne arată că n-a şovăit nici un moment să lucreze în orice direcţie în care această ma­terie, atât de specială, i-a permis. N-a avut nici o ezi­tare să maltrateze sticla ca s-o supună ideilor lui ori­gi­nale, noilor lui ambiţii.

Matei Negreanu este un căutător în artă. Cum ajunge la un capăt de drum, nu întârzie nici un mo­ment, ia altul, alege altă perspectivă, chiar dacă din când în când se va întoarce, ca să perfecţioneze o teh­ni­că sau o invenţie deja obţinută. Asta poate să aga­se­ze, dar el nu se repetă niciodată. Originalitatea lui sur­prin­de întotdeauna. Este marca unui artist veritabil.

Astfel, există în acest traseu seria de Valuri făcută din mii de bucăţi de sticlă decupate şi lipite ca să ajun­gă la forme elegante şi uşoare, ca spuma mării. Azi, ele se transformă în aceste Figuri libere, mai ab­strac­te, dar şi mai rotunde, mai blânde.

Pe urmă, este munca rece pe blocurile de cristal, pe care artistul le atacă cu fierăstrăul ori cu dalta, ca pe orice bloc de marmură sau piatră. Acelor lente le adaugă alte materiale, precum plumbul. Casele sunt în cristal pur şi transparent. Pentru Liniile de tăcere cu contururi ar­hitecturale, pasta de sticlă.

În fine, Falezele recente provin dintr-o muncă mar­ca­tă din ce în ce mai mult de abstracţia formelor, de vio­lenţa conţinută şi de o surprinzătoare senzualitate a sticlei.

Acestea sunt marile momente ale unui traseu marcat de întâlniri importante. Inutil să mai reamintim că lui Matei Negreanu i-au trebuit doar trei ani ca să se im­pu­nă în Franţa pe scena sticlei, în expoziţii colective. Pe urmă, critica favorabilă a revistelor specializate. Pe urmă, opera care atinge un public larg prin articole din presa naţională sau reportaje la televiziune. Con­ti­nua­rea traseului este egală şi marcată de balize: Am­ster­dam, New York, Chicago, Montréal, colecţii publice, muzee, expoziţiile cele mai neaşteptate, precum cea a pic­turii lui la Perth, în Australia. Locuri unde arta tră­ieş­te, se vinde, este expusă, se schimbă, se valorizează.

Toate etapele unui parcurs azi consacrat, ale unei opere bine instalate şi apreciate pentru continuitatea şi armonia ei. În transaprenţa sticlei şi dincolo de des­păr­ţirile voite.

Hervé Claude, Traseu

Decisivă în cariera sculptorului sticlar franco-român Matei Constantin Negreanu (n. 1941) a fost fuga-exil în Occident, declanşatoare de supramotivaţie profe­sio­na­lă. Aşa a ţâşnit diversitatea inovatoare – formală şi teh­nologică – în domeniul artei sticlei şi, în final, con­sa­cra­rea deplin internaţională. Anul 2011 este un reper memorialistic pentru acest artist complex al scenei franceze. Se împlinesc 30 de ani de la răsturnarea cu­pei: în 1981, Matei Negreanu s-a exilat la Paris din ma­ras­mul ceauşismului. Şi-a dirijat experienţa a 40 de ani de viaţă şi de scenă artistică bucureşteană spre o de­cizie profesională dârză. După nici patru ani în dias­pora, din experienţa şi falimentul fabricii de sticlă de la Portieux s-a ivit, din pure constrângeri, origina­li­ta­tea feliilor de geam lipite şi sablate în creşteri de val – întâia marcă „Negreanu“. Artistul şi-a construit cu te­na­citate un nume profesional în domeniul sticlei de artă (verrerie, glass art), încât, în 1993, conservatorul Centrului Sticlei de la Muzeul Artelor Decorative din Paris i-a girat o monografie. Dar Negreanu nu-i uită pe men­torii români şi pe cei care l-au sprijinit profesional: sculp­toriţa Zoe Băicoianu, pictoriţa-pedagog Lucia Ioan, ceramistul George Tiutin şi colega de exil şi de ex­presivitate a sticlei, Monica Damian.

Siliciul vitrifiat deţine splendorile sale genuine din estetica astrelor şi meteoriţilor: puritate, luminozitate, transparenţă-opalescenţă, culoare-lumină, maleabilitate totală, dar şi expresivităţi de tăietură şi ciobire. De aceea devine obligatoriu să translezi-transfigurezi pas­ta sticloasă dinspre natură spre regnul artei. În anii ‘90, lui Negreanu i-a venit pofta de a ciopli cristale de sticlă optică. Atacul blocului de sticlă de tip Corning cu dalta sau fierăstrăul electric livrează cel mai insolit portet surprins foto într-un atelier de sticlar: Matei pur­tând căştile de antifonare ale halelor cu ciocane pneumatice. Cariera artistică i-a devenit o tăietură trans­parentă prin destinul generaţiei sale. Este vorba despre o coacere târzie, dar cu bune arpegii pe mai mul­te expresii artistice. Vecinătăţi i-au fost, la începuturi, scenografia şi moda. Desenul analitic i-a tapetat con­ti­nuu atelierul, iar acum, tot mai des, pictura de ab­strac­ţie liberă îi acompaniază voiajele australe.

Sticlarii, în genere, sunt tăcuţi, pricepuţi, inspiraţi şi mis­terioşi. Lucrează la incandescenţă, la propriu şi la fi­gurat. Căci la gura cuptorului magmatic trebuie să in­tu­ieşti tocmai clipa privilegiată când îngheţi forma. Trebuie să ai o altfel de incandescenţă în decizie. Supui fru­museţea intrinsecă a sticlei, cea care are seducţia materică fulgerătoare. Dar Negreanu a fost identificat drept casseur-ul vehement al gustului burghez pentru tehnologia sticlei graţioase. A substituit bucolicul cu hybris-ul în acest material străvechi al artei. A radi­ca­li­zat gesturile sticlarului, deloc confortabile în sine, în­­tru violenţa cioplirii. De două decenii i-a fost atribuită tre­cerea la alt nivel de expresivitate, dramatic sculp­tu­ra­lă, în creaţia de sticlă. Dar Matei Negreanu nu-şi de­cla­mă, de fapt, un nou regn coroziv prin sticla cioplită. Refuză pragul urât-grotescului sarcastic ca panaş al interesantului. Chiar dacă sablează şi muşcă trans­pa­ren­ţa, artistul iubeşte lumina, puritatea şi frumuseţea sticlei. Pulsiunea lui este să rănească cristalul pentru a provoca o tăietură vie, o dezordine luminoasă de re­frac­ţie. Atunci debridează şi despleteşte duritatea pură. Caută carnalul sticlei prin ciobire. Drept argu­ment, familia de forme metabolic organice, pe care ar­tis­tul nu a abandonat-o niciodată, de la Valuri şi Aripi la­melare la Indefinibile şi Figuri libere. Pe lângă tecto­ni­ca, mai recentă, a Caselor şi cea, din anii ‘80, a mobi­lie­ru­lui din lamèle stratificate, Negreanu concepe calu­puri armonioase de sticlă pe o gamă senzualistă. Rea­li­za­te prin suflare, turnare, coacere de pastă, formele tur­­gescente pot primi ferecături de benzi de plumb, plas­ticităţi de intruziuni şi, neapărat, blicuri colorate. Sunt piese carnale şi fluide cu adâncuri colorate, pig­mentate parcă plasmatic. Ele dialoghează cu clisura, ciobirea, frângerea, răzuirea. Cum poate oare sticla lui Ne­greanu să conseve vuietul falezei cu Spuma valu­ri­lor peste Carcasele unui cimitir marin transparent? Din Fricile orbitoare ale luminii conţinute de sticlă s-a născut relaţia lui personală cu rana îmblânzită a cio­bu­lui pe carne. Un bulgăre de sticlă brută rămas în cup­to­rul răcit poate deveni lesne obiect de contemplaţie. Ma­teriile prime şi chiar deşeurile meşteşugului sticlei sunt fascinante în sine. De aceea trebuie escaladate ar­tis­tic, cu un efort şi o pricepere care au parcurs milenii în această practică a decorativului. Iar în modernitatea târzie calităţile estetice ale pastei oprite din in­can­des­cen­ţă pot fi interogate prin retorsiune. Pot fi contra­ria­te, dejucate şi conjugate cu toate mixturile alcătuirilor plastice din vizualul contemporan.

AURELIA MOCANU

(Dubla cetăţenie artistică: tăietura celor şapte decenii,

text apărut în Ziarul Financiar, 9 sept. 2011)

Este formidabil să constaţi cum se reînnoieşte ne­con­te­nit Matei Negreanu. Ca majoritatea sculptorilor, el rea­lizează piese care se înscriu într-o serie. Un timp, ex­ploatează o idee, o formă, ca să treacă apoi la alta... Dar şi mai fascinant este să vezi că sculpturile pre­ce­den­te nu-şi pierd forţa odată cu trecerea anilor. Sferele aco­perite cu fâşii de plumb rămân fără îndoială unele din­tre cele mai arogante mesaje adresate artelor deco­ra­tive cu care este deseori asociată creaţia contem­po­ra­nă în sticlă franceză. Mai intime, Casele trimit la eter­na seducţie a sticlei netede, în timp ce artistul tra­tea­ză materia în acelaşi fel: sculptând sticla.

Cum să explici talentul lui Matei Negreanu? Fără în­­do­ială, are în el energia creatoare a marilor artişti care nu trăiesc decât pentru ceea ce fac. Când a ajuns în Fran­ţa, în 1981, arta sticlăriei tocmai renăştea. În acest context, el s-a impus rapid prin abordarea sculp­tu­rală a materialului. A fost doar începutul şi 25 de ani mai târziu se poate spune că demersul său a făcut să basculeze artele sticlei în sfera artelor plastice, acolo unde opera – forma, culoarea, materia, raportul ei cu spaţiul – nu se mai referă decât la ea.

Eric Louet