Bucurestiul Cultural, nr. 118 - Privirea piezişă a lui M.H.S.

Scriitor recuperat (şi multipremiat) după 1989, membru al Şcolii de la Târ­go­viş­te gustat, cum o remarcă Eugen Ne­grici în Prefaţa cărţii scrise de Gabriela Gheorghişor, de „cititorii instruiţi, dotaţi cu simţul umorului şi dedaţi deliciilor «artei neconforme»“, Mircea Horia Si­mio­nes­cu e un autor care nu a beneficiat de o monografie până la volumul de faţă. Cartea Gabrielei Gheorghişor se re­mar­că printr-o metodică abordare şi pu­nere în context a operei lui M.H.S., pre­ce­dată de câteva precizări legate de per­so­nalitatea acestuia, de biografia timpu­rie şi perioada studenţiei, şi de ceea ce autoarea numeşte „intrarea în «sistem»“, stilul pentru care optează aceasta în prima parte a demersului său fiind unul ataşant, ce îi dezvăluie întreaga empatie şi un interes autentic faţă de opera pro­za­torului Şcolii de la Târgovişte. De altfel, eleganţa şi sinuozitatea frazei, cursivitatea fără cusur, firescul cu care abordează deopotrivă teritoriul biografic, dar şi subiecte „spinoase“, ce presupun cla­sificări, analize şi interpretări, im­pli­când elemente de teorie şi istorie lite­ra­ră, sunt „marca“ discursului Gabrielei Gheorghişor. Aşa încât amatorii sau de­trac­torii scrisului lui M.H.S. vor sfârşi, cu siguranţă, prin a-i aprecia demersul şi a se lăsa cuceriţi, fie şi numai pe par­cursul citirii acestei cărţi, de farmecul prozei rafinate, sufocate de aluzii li­vreşti, ludice şi parodice a autorului Ingeniosului bine temperat. Din păcate, un destin al cărţilor şi oamenilor deopotrivă a făcut ca volumul să intre la tipar cu doar câteva zile după moartea lui Mir­cea Horia Simionescu, cum aflăm dintr-o dublă notă, a Gabrielei Gheorghişor şi a edi­turii, făcând imposibilă întâlnirea au­to­rului cu monografia ce-i fusese dedi­ca­­tă.

În Argumentul cărţii, autoarea sem­na­lea­ză un aumit „efect pervers“ pe care re­des­coperirea lui M.H.S. l-a presupus: re­in­trat în atenţia cititorilor, „recanonizat“, acesta a devenit în acelaşi timp un scrii­tor „la modă“, citat şi mai puţin citit. Miza cărţii de faţă ar fi prin urmare o atentă aplecare asupra scrierilor lui M.H.S., o încercare de a explica „di­nă­un­tru“ dinamica operei sale, dar, totodată, şi o punere în relaţie a acesteia cu fe­no­me­nul literar pe care l-a presupus Şcoa­la de la Târgovişte şi cu operele celor­lalţi membri ai acesteia (Radu Petrescu, Costache Olăreanu). Primul capitol, Proza anilor ’60-’70 şi «Şcoala de la Târgo­viş­te», propune o astfel de contextua­li­za­re, de ordin istorico-politic şi estetic, a ope­rei lui M.H.S., autoarea optând pen­tru reconsiderarea opiniilor celor mai im­por­tanţi critici care au analizat feno­me­nul Şcolii de la Târgovişte şi locul operei lui M.H.S. în contextul acesteia; pe ur­mele lui Eugen Negrici, ale lui Carmen Muşat şi Ion Bogdan Lefter, autoarea trece în revistă câteva dintre sintagmele esenţiale care au circulat în legătură cu literatura postbelică şi experimen­talis­mul românesc. Incluzând aici aşa-numi­ta „literatură a dezacordului“ (sintagma îi aparţine lui Carmen Muşat), tezele de­spre rolul subversiv şi de subminare în­­deplinit de aceasta (în linia Monicăi Spi­ridon şi a lui Virgil Nemoianu), autoarea pledează pentru importanţa neignorării fac­torilor de ordin istoric şi politic, dez­vă­luind totodată miza ulterioară a pro­priei cărţi: „o hermeneutică adecvată, cu inerente implicaţii existenţiale, epistemo­lo­gice şi etice, asociată cu o minuţioasă analiză critico-estetică va trebui să sta­bi­leas­că / aproximeze valoarea fiecărei ope­re şi a fiecărui scriitor în parte. Acest lu­cru vom încerca şi noi să-l realizăm, pe parcursul cărţii de faţă, în cazul parti­cu­lar al prozatorului Mircea Horia Simio­nescu“.

Trecând în revistă anumite aspecte biografice, sintetic şi fără a stărui asu­pra acestora (deşi, odată fiindu-i deschis apetitul, cititorul ar fi apreciat poate o mai detaliată incursiune în anii formării ca scriitor a lui M.H.S., graţie şi harului de povestitor al autoarei, fără îndoială), Gabriela Gheorghişor adună cu fervoare date, informaţii, confesiuni ale autorului din periodice sau volume şi reconstru­ieş­te cu farmec universul primilor ani de viaţă ai acestuia. Pe linia investigaţiilor (pline de umorul indubitabil, contagios, al lui M.H.S.) întreprinse de autorul în­­suşi asupra „datelor“ propriei sosiri pe lume – „gurmandismul“ spiritual, dato­rat, graţie unor misterioase conexiuni, orei naşterii, predipoziţia pentru docu­men­tul scris („registre, formulare şi foto­grafii“) etc. –, Gabriela Gheorghişor recon­stituie, fără a abandona registrul ludic atât de reprezentativ pentru „obiec­tul“ ei de studiu, primele contacte ale acestuia cu scrisul, începând cu Şcoala Pri­mară Nr. 1 din Târgovişte şi termi­nând cu facultatea şi perioada în care lucrează ca reporter la ziarul Scânteia, apoi cu renunţarea la studii şi construi­rea casei de la Pietroşiţa.

În subcapitolul Scepticismul temperat, au­toarea depistează şi direcţiile prin­ci­pale de lectură ale scriitorului, schiţând totodată, în linii mari, „crezul“ artistic al acestuia: sceptic printr-un dat de na­tu­ră „psihologic-temperamentală“, domi­nat de subiectivism, de ludic, cu o viziu­ne relativistă ce respinge distincţiile ca­te­gorice ale metafizicii, lipsit de con­vin­geri religioase, dar raportându-se mereu, într-un dialog conflictual, la Divinitate, „Mircea Horia Simionescu ridică lite­ra­tura la rangul speculaţiei intelectuale, aşezând-o, de fapt, pe picior de egalitate cu filosofia“. Obsedat de formă (pasiunea pentru aceasta datorându-se unui lung şir de membri ai familiei, „conţopişti şi hâr­ţogari cu un înalt, ridicol simţ al da­to­riei“ şi cu o „caligrafie de îngeri“), „caligraful“ M.H.S. îşi păstrează privirea relativizatoare, neîncrezătoare, „privirea piezişă“ care nu scapă nici o latură a lu­crurilor, traversând perioada comunistă fără a se implica într-o rezistenţă activă împotriva acesteia, ci izolându-se şi ma­ni­festându-se exclusiv între limitele lite­ra­turii sale, păstrându-şi, cum observă Gabriela Gheorghişor, „rezerva subli­niată vizavi de adevărurile primite de-a gata şi, în genere, faţă de orice fel de dogmatism şi de îngrădire a libertăţii umane“.

Fără îndoială, capitolele cele mai va­lo­roa­se ale cărţii sunt cele care propun o abor­dare atentă şi, din nou, contex­tua­lizată a volumelor lui M.H.S., autoarea alegându-şi cu grijă instrumentele de ana­liză. Folosindu-se de o bibliografie adec­vată, atentă la referinţele critice de bază, româneşti sau străine, jonglând fi­resc cu diverse concepte, autoarea inven­ta­riază tehnici şi procedee narative, me­reu cu un ochi la „bogatul depozit cultu­ral-livresc“ al scriitorului, la ansamblul operei acestuia, fie că e vorba despre cărţi, interviuri, evocări, jurnal etc., fă­când astfel dovada unei bune cunoaşteri a scrierilor acestuia, dar şi a capacităţii de a opera cu fermitate asocieri, de a de­pista corespondenţe subtile şi de a for­mula observaţii pertinente. Astfel, după autoarea volumului Mircea Horia Simio­nescu. Dezvrăjirea şi defetişizarea literaturii: „Operaţia de combinare şi de intercalare a elementelor deja-existentului literar cu instantanee de viaţă cotidiană, cu în­­semnări diaristice «de-o banalitate exas­pe­rantă», cu note de lectură şi cu reflecţii metatextuale seamănă cu tehnica bri­co­lajului“. Autoarea identifică, de altfel, în confesiunile autorului, rădăcinile acestei concepţii despre literatura hibridă, ce amestecă teme, personaje, stiluri literare şi fapte de existenţă cotidiană, consi­de­rând vitale afirmaţiile timpurii ale aces­tuia despre dorinţa sa de a crea „legături neobişnuite între lucruri“, de a lega „o în­­tâmplare trăită cu una scoasă dintr-o carte“. Trecând la analiza Dicţionarului ono­mastic, „un «bazar» literar“, „o com­po­ziţie muzicală“, autoarea creează o para­lelă între limbajul muzical al barocului şi stilul literar din tetralogia lui M.H.S., continuată cu câteva observaţii de pro­fun­zime despre revalorizarea, în cheie pa­rodică, ludică, a unor elemente ale culturii româneşti clasice (tot despre o astfel de „reciclare“ a unor formule din creaţia populară fiind vorba şi în coralul protestant, fundament pe care se con­stru­ieşte muzica sintetică, complicată a lui Bach): „Prin capacitatea de sin­te­ti­zare a tradiţiei, imaginaţia impro­viza­to­ri­că, scriitura polifonică şi ştiinţa contra­punctului, arta literară a lui Mircea Horia Simionescu se apropie mai ales de muzica lui Johann Sebastian Bach“. Poa­te cel mai savuros capitol al cărţii, „Bibliografia generală“ – o utopie livrescă, de­butează cu imaginea emblematică a celor trei prieteni – Mircea Horia Si­mio­nescu, Costache Olăreanu şi Radu Pe­trescu – aşezaţi „sub coroana rotată a unui măr bătrân“ şi schimbând idei, moment în care M.H.S. are ideea alcă­tuirii unei antologii cu autori închipuiţi. Cartea autorilor imaginari, „carte de nisip“ borgesiană, îl dezvăluie pe M.H.S. ca pe un „îmblânzitor al cuvintelor“, spu­ne Gabriela Gheorghişor, trimiţând la un text al lui Gheorghe Crăciun, şi nu „un anarhist“, căci „«dezvrăjirea» litera­tu­rii merge aici mână în mână cu feti­şi­za­rea ei“, „antiliteratura parodică“ a aces­tuia transformându-se în metali­te­ra­tură. Capitolul al V-lea, Metaficţionalul şi devitalizarea epicului, porneşte de la câ­te­va precizări legate de poziţia tetralogiei Ingeniosul bine temperat în economia ope­rei lui M.H.S., autoarea subliniind că di­fe­renţa dintre aceasta şi celelalte texte ale scriitorului nu e una de fond, de sub­stanţă, ci de „«ambalare» a produsului şi de dozare a ingredientelor“. Receptării critice a lui M.H.S. Gabriela Gheorghişor îi conferă un capitol (penultimul), în pan­dant, lămuritor şi concluziv, după atenta analiză pe text realizată, la precizările le­gate de experimentalismul românesc şi viziunea criticilor despre literatura ro­mâ­­nă postbelică din prima parte a cărţii.

Cu Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi defetişizarea literaturii, Gabriela Gheor­ghişor reuşeşte o carte utilă, un în­­drep­tar binevenit al operei lui Mircea Horia Si­mionescu, deschizând, totodată, dru­mul unor interpretări ulterioare care să îm­bogăţească bibliografia critică dedi­ca­tă scriitorului târgoviştean.

Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi defetişizarea literaturii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2011