Bucurestiul Cultural, nr. 121 - Gala Premiilor de Excelenţă în Civism „Om între oameni“

Fara Autor | 26.02.2013

Pe aceeași temă

Un eveniment care an de an strânge laolaltă oameni de mare valoare şi de înal­­tă ţinută morală şi profesională – Gala Premiilor de Excelenţă în Civism „Om între oameni“ – a avut loc la Ga­le­ria Dialog de la parterul Primăriei Sec­to­ru­lui 2, la iniţiativa primarului Neculai Onţanu.

Desfăşurată la sfârşitul fiecărui an, Gala a devenit una dintre importantele ma­nifestări găzduite în Capitală. Pe po­dium urcă, la fiecare ediţie, personalităţi re­­marcabile ale vieţii ştiinţifice, cul­tu­ra­le şi artistice din România, oameni care s-au ilustrat în domeniul în care ac­ti­vea­ză, modele pentru semenii lor. Cele două ediţii anterioare au omagiat nu doar oameni foarte cunoscuţi şi admiraţi – Raed Arafat, Mugur Isarescu, Eugen Si­mion, Nicolae Manolescu, Ioan Pop de Popa, Gheorghe Leahu –, dar şi oameni sim­pli, adevăraţi eroi ai comunităţii.

Nominalizările au aparţinut, ca la fie­care ediţie a Galei, unui juriu alcătuit din vicepreşedintele Academiei Române, Ma­rius Sala, academicianul Eugen Si­mion, criticul de artă Ruxandra Garo­fea­nu, profesor Alexandrina Peter, scrii­to­rul şi publicistul Tudor Octavian, preşe­din­tele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Horia Gârbea, PC. Părinte protoiereu Ioan Rădulescu, prof.univ.dr. ing. Mihai Voi­culescu, prof.univ.dr. Sorin Dimitriu şi directorul Filarmonicii „George Enes­cu“, Andrei Dimitriu.

La cea de-a treia ediţie, pe podiumul Galei Premiilor de Excelenţă în Civism au urcat: academician Maya Simionescu, an­trenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, Înalt Prea Sfinţia Sa Ciprian Câm­pineanu, episcop vicar patriarhal, me­dicul Şerban Brădişteanu, inginerul Emilian Ţiţaru, criticul de artă Dan Hău­lică, profesorul Sever Popa, actriţa Valeria Gagialov şi ambasadorul Andrei Ma­gheru, generalul Vasile Ciornei, ac­to­rul Ion Caramitru şi un reprezentant al Fundaţiei Principesa Margareta.

În discursul său, primarul Neculai On­ţa­nu a spus:

„... În decembrie 2010, când am des­chis ediţia întâi a Galei «Om între oa­meni», anunţând primii laureaţi ai pre­mii­lor de Excelenţă în Civism, mi-am îm­­plinit un vis... Am spus atunci că am reuşit să construim, în anii aceştia, în Sectorul 2, o comunitate puternică, soli­da­ră, care şi-a demonstrat forţa în multe împrejurări.

Vă amintiţi, probabil, relatările presei, în ianuarie, la incendiul de la biserica Sfântul Pantelimon, când ziariştii erau ui­miţi că, dintr-o dată, ca din pământ, au apărut zeci de cetăţeni, care s-au pus pe treabă, ajutând pompierii şi punând la adăpost sfintele odoare.

Dar poate cea mai emoţionantă dovadă de solidaritate rămâne iarna lui 2011, când am ştiut să avem grijă unii de al­ţii, să-i sprijinim şi să-i îmbărbătăm pe cei din sectorul nostru, dar şi din judeţul Ilfov care au avut nevoie de ajutor. Am avut printre nămeţi echipe de voluntari, în care experienţa seniorilor s-a împletit cu entuziasmul celor tineri.

Însă edificarea spiritului comunitar nu ar fi fost posibilă fără existenţa unor in­dividualităţi excepţionale, care ne sunt mo­dele, cărora le datorăm prestigiul na­ţio­nal şi internaţional al României. Dacă n-am fi avut mentori, n-am fi con­struit nimic durabil. Cum să-i omagiem pe aceşti oameni? m-am întrebat, când societatea românească pare a se întrece în cel mai bun caz să-şi uite valorile, dacă nu chiar să le blameze. Cum să le evo­căm – pe lângă meritele profesionale care i-au consacrat – meritele lor civice? Le-am spus simplu «oameni între oa­meni».

Privindu-vă pe cei adunaţi în Galeria Dia­log – foşti, actuali şi viitori laureaţi –, am sentimentul tonic că în ultimă in­stan­ţă valorile individuale contează, ele fac diferenţa, ele sunt motorul progre­su­lui omenirii. Mulţi colegi de-ai mei din Bucureşti şi din ţară, privindu-vă, m-ar in­vidia. Premiul meu, pentru toţi anii aceş­tia de muncă şi de renunţări, sunt co­legii mei şi domniile voastre şi vă mul­ţu­mesc pentru aceasta!“

Fiecare premiant, aşa cum cere cutu­ma, a fost prezentat de un membru al ju­riu­lui, prin intermediul unei laudatio din care reproducem fragmente.

 

Maya Simionescu

Distinsei doamne aca­de­mician Maya Si­mio­nescu, care a primit Marele Trofeu, i-a făcut un splendid portret dom­nul aca­de­mician Eugen Simion…

Maya Simionescu conduce din 1995 Institutul de Biologie şi Patologie Celu­la­ră „Nicolae Simionescu“. A fost opt ani vi­cepreşedinte al Academiei Române şi din 1999 este preşedinte executiv al Fun­da­ţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), fundaţie de utilitate publică. Are cele mai mari premii din domeniul ştiinţei sale.

Un pedagog de elită: a educat trei ge­ne­raţii de biologi celulari. A lucrat peste 10 ani cu laureatul Premiului Nobel Geor­ge Palade şi, împreună cu soţul ei, Ni­colae Simionescu, au înfiinţat în anii 1971-1979, cu eforturi uriaşe, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nico­lae Simionescu“, o perioadă în care ştiin­ţa pe care o profesau era considerată sub­versivă.

Crede în ştiinţa celulei, cere nu numai pre­cizie, dar şi capacitatea de a visa.

 

Octavian Bellu - Mariana Bitang

A doua distincţie ex-aequo a celei de-a treia ediţii a Galei „Om între oameni“ re­vi­ne lui Octavian Bellu şi Marianei Bi­tang, pentru înalta lor performanţă în spor­­tul românesc. Personalităţi distinc­te, Octavian Bellu şi Mariana Bitang şi-au unit forţele creatore, profesio­na­lis­mul, tenacitatea, pentru a ridica steagul Ro­mâ­niei pe cele mai înalte catarge ale lumii. Gimnastele pe care le-au antrenat şi le antrenează au o caracteristică co­mu­nă, un aer de mare familie sportivă.

Avem în mijlocul nostru un om care a intrat în Guiness Book – Octavian Bellu – drept „cel mai de succes antrenor din lume“. Palmaresul său – care, de la un mo­ment dat, este şi al Marianei Bitang – cuprinde pe perioada cât au activat ca an­trenori federali ai Lotului olimpic fe­mi­nin de gimnastică, 279 de medalii, din­tre care 106 de aur, 86 de argint şi 87 de bronz. Bellu şi Bitang sunt un model de excelenţă pentru colegii lor mai tineri.

Domnul Bellu şi-a început cariera ca pro­fesor de educaţie fizică la Valea Călu­gă­rească, în 1974. Doamna Bitang a por­nit în carieră ca profesor antrenor la Clu­bul Sportiv Deva, în 1985. Cola­bo­ra­rea lor profesională a făcut ca numele Ro­mâniei să fie rostit cu admiraţie şi res­pect. Au demisionat de la Lotul olim­pic în anul 2005, din pricina ingrati­tu­di­nii unora dintre compatrioţii lor. Până când, în 2010, au revenit la Lot, gim­nas­ti­ca feminină românească a intrat într-un con de umbră.

Atât Octavian Bellu, cât şi Mariana Bi­tang au obţinut, până astăzi, în cursul pres­tigioasei lor cariere, nenumărate dis­tinc­ţii naţionale şi internaţionale. Le conferim fiecăruia titlul de „Om între Oa­meni“, nu doar pentru că au contribuit decisiv la progresul sportului românesc şi mondial, ci şi pentru că au făcut din sport o pepinieră a performanţelor, dar şi a caracterelor.

 

Dr. Şerban  Brădişteanu

Puţini sunt aceia care – având o ca­rie­ră strălucită – pot pune semnul egal, fără rest, între viaţă şi profesie. Unul din­tre aceşti oameni rari este doctorul Şerban Brădişteanu, o somitate a chi­rur­gi­ei cardiologice, şeful Secţiei de Chi­rur­gie Cardiacă de la Spitalul Floreasca, me­dicul care a realizat, în octombrie 1999, primul transplant de cord din Ro­mânia.

Medicul chirurg generalist Florin Bră­diş­teanu din Târgu Jiu, tatăl său, i-a fost primul şi cel mai important model în viaţă şi în carieră. Mama s-a stins când el avea doar nouă ani şi jumătate. O astfel de traumă fie te prăbuşeşte, fie te întăreşte, mărturisea doctorul Şerban Bră­dişteanu. Pe el l-a proiectat într-un vârtej al studiului şi al muncii.

A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj. A fost medic cardiolog la Târgu Mu­reş, între 1978 şi 1994. A ajuns la Bu­cu­reşti, după un intermezzo la Timişoara, între 1994 şi decembrie 1997. La Târgu Mureş l-a cunoscut pe celebrul cardiolog Cristian Barnard, dar şi pe fratele său, Marius Barnard. Acestuia din urmă, mai ales, îi poartă o admiraţie deosebită. El l-a învăţat, prin exemplul propriu, că un chirurg cardiolog stă lângă patul bol­na­vului, la terapie intensivă, nu în camera de gardă.

Un om în inima semenilor săi – doc­to­rul Şerban Brădişteanu, pe care îl oma­giem astăzi!

 

Dan Hăulică

Pe vremea regimului comunist, nu­me­le său era sinonim cu critica de artă. Dan Hăulică a fost atunci, pentru foarte mulţi, o pre­zen­ţă culturală ieşită din ti­pare. După Revoluţie, personalităţii sale complexe i s-a mai adăugat o dimensiune – di­plo­ma­ţia culturală, în care s-a ilus­trat stră­lu­cit.

A scris cărţi fundamentale, despre ar­tişti şi curente artistice, dar opera mag­na rămâne, în conştiinţa cititorilor ro­mâni, revista Secolul 20, un spectacol al ideilor, o ilustrare magistrală a rezis­ten­ţei prin cultură.

Cei peste zece ani petrecuţi ca am­ba­sa­dor la UNESCO au fost o şansă pentru România ca, într-o perioadă is­to­ri­că tul­bu­re, să-şi facă auzit glasul pro­fund, au­ten­tic, să-şi promoveze valorile spiri­tua­le, apartenenţa europeană. A ştiut ca ni­meni altul să promoveze cul­tu­ra română în cercurile intelectuale şi ar­tis­tice eu­ro­pe­ne.

Preşedinte de onoare al Asociaţiei In­ter­­naţionale a Criticilor de Artă, mem­bru corespondent al Academiei Române, distins cu premii internaţionale de pres­ti­giu, maestrul Dan Hăulică a ştiut – cu o modestie exemplară, apanaj al marilor spirite – să fie alături de comunitatea Sec­torului 2, oferind demersurilor noas­tre autenticitate şi anvergură culturală. Rafinamentului său intelectual pro­iec­tele noastre îi datorează enorm. Am­pren­ta sa rămâne, ca o garanţie a bunului gust, asupra a tot ce am realizat şi vom rea­liza în materie culturală.

 

Ion Caramitru

Omagiem astăzi nu doar un mare ac­tor – inegalabilul recitator din Emi­nes­cu, me­mo­ra­bilul Hamlet –, nu doar un dis­tins spirit artistic, ci mai ales oma­­giem un om al Cetăţii, o per­so­na­li­ta­te care s-a dedicat – cu generozitate şi aplomb – comunităţii.

Clişeul despre marii artiştii este că sunt, dacă nu misogini, rupţi de rea­li­ta­te, contemplativi. Ion Caramitru este exem­plul că talentul nu se împuţinează, ci – dimpotrivă – sporeşte, când Actorul se dedică binelui breselei sale.

În calitate de preşedinte al UNITER – instituţie teatrală al cărei nume l-a transformat în renume –, niciodată re­tri­buit, a sprijinit cu fonduri nenumărate pro­iecte artistice. În calitate de ministru al Culturii, a obţinut pentru membrii uniu­nilor de creaţie suplimentarea cu 50 la sută a pensiilor; a promovat Hotă­râ­rea de Guvern care a instituit, pentru marii artişti ai României, indemnizaţia de merit.

Ion Caramitru rămâne în istorie ca unul dintre cei mai dedicaţi miniştri ai Culturii, unul care s-a bătut exemplar, în Parlament, pentru implementarea le­gis­laţiei specifice domeniului. Este ar­ti­za­nul restaurării, în integritatea ori­gi­na­ră, a Coloanei fără sfârşit a lui Con­stan­tin Brâncuşi, la Târgu Jiu. A iniţiat pro­gra­mul naţional de restituire a mo­nu­men­telor şi a lărgit lista UNESCO de la 8 la 30 de unităţi de patrimoniu.

Actor, regizor, pedagog, director al Tea­tru­lui Naţional din Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu“, Ion Caramitru a în­­ţe­les ca nimeni altul că arta trăieşte şi în contingent, iar respectul pentru nevoile celor care o slujesc nu se exprimă doar prin aplauze, ci şi prin grijă faţă de pâi­nea lor cea de toate zilele.

Munca sa exemplară a fost onorată cu dis­tincţii dintre cele mai prestigioase: în 1995 a obţinut titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, fiind de­corat de Regina Elisabeta a II-a; doi ani mai târziu, a fost înnobilat Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor în Fran­ţa, iar în anul 2000 i s-a conferit Or­di­nul pentru Merit al României, în grad de Mare Cruce.

Îl omagiem anul acesta, când – în plină criză economică, demonstrând că spi­ritualitatea nu poate fi ajustată sau am­putată – a realizat recordul de a atra­ge zeci de milioane de euro pentru con­so­li­darea, modernizarea şi reconfigurarea
în forma iniţială a templului culturii – Tea­trul Naţional.

 

Ciprian Câmpineanul

... Avem cinstea să vorbim în cea de-a treia ediţie a Galei „Om între Oameni“ de­spre Prea­sfin­ţitul episcop vicar pa­triar­hal Ciprian Câmpineanul. Un tâ­năr epis­cop – sfinţit în luna septembrie anul 2002, la vârsta de doar 37 de ani – care ne-a stat mereu alături, la bine şi
în mo­men­te de restrişte. Omagiindu-l, de­fi­nim... dimensiunea socială a Bisericii Or­to­doxe Române, aşa cum se manifestă aceasta în viaţa noastră, a cetăţenilor din Sectorul 2.

De altfel, nu este deloc întâmplător fap­tul că Preasfinţia Sa Ciprian Câm­pi­nea­nul – doctor în teologie al Facultăţii din Tesalonic, cu studii aprofundate de bi­zantinologie la Institutul Ecumenic din Bari (Italia) – a slujit, între 1999-2002, ca inspector eparhial şi apoi consilier pa­triar­hal în cadrul Departamentului „Bi­se­rica şi Societatea“, fructificând exem­plar această experienţă în dialogul fe­cund cu enoriaşii comunităţii noastre.

După hirotonia sa în cea mai înaltă dem­nitate preoţească, aceea de arhiereu, Preasfinţiei Sale i s-au încredinţat spre coordonare departamente importante ale Administraţiei Patriarhale, precum Sec­to­rul pentru Relaţii Externe Bisericeşti, Sectorul Social Filantropic, Sectorul Teo­logic Educaţional şi, în ultimii ani, Can­ce­laria Sfântului Sinod, îndeplinind, din 2009, şi responsabilitatea de secretar al celui mai înalt for de conducere al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române.

Pe plan local, exemplul personal al Prea­sfinţiei Sale, munca neobosită, atât în domeniul pastoral-misionar, cât şi în cel al asistenţei sociale, ne-au fost şi ne sunt de un real folos. Proiectele noastre au primit binecuvântarea Patriarhiei Ro­mâ­ne, dar şi ajutorul concret al Preasfin­ţi­ei Sale, în realizarea într-un timp foar­te scurt a Centrului de îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie Taumaturgul“ şi în desfăşurarea proiectului 50 de ani de că­să­torie – reînnoirea jurămintelor în stil eu­ropean, iniţiat de Primăria Sectorului 2 în urmă cu opt ani.

Această distincţie laică i se acordă as­tăzi Preasfinţitului episcop vicar Ciprian Câmpineanul pentru contribuţia impor­tan­tă pe care a avut-o la realizarea şi inau­gurarea Centrului de Îngrijiri Palia­tive menţionat mai sus, unde îşi petrec ultimele zile bolnavii aflaţi în faze ter­mi­nale. Distincţia noastră este pentru ie­rar­­­hul care, şi anul acesta, a bine­cu­vân­tat, în cadrul unei slujbe religioase des­fă­şurate la Teatrul Naţional, 164 de cupluri care au împlinit 50 şi peste 50 de ani de împreună vieţuire...

 

Emilian Ţiţaru

Inginerul Emilian Ţiţaru este unul dintre eroii... istoriei ştiinţei şi tehnicii ro­mâneşti în construcţii, un nume de referinţă în domeniul structurilor de be­ton ar­mat, în ingineria seismică, în cal­cu­lul plastic. După o viaţă de muncă şi suc­cese profesionale, între anii 1994-1997 a fost preşedintele Consiliul tehnic su­perior al Ministerului Lucrărilor Pu­bli­ce. Este preşedintele de onoare al Aso­ciaţiei Române de Inginerie Seismică, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti...

A formulat concepţii originale, care se apli­că astăzi peste tot în lume, în ce priveşte proiectarea antiseismică a struc­tu­rilor de oţel, dar şi în ce priveşte me­to­do­logia de calcul şi de conformare anti­seis­mică a pereţilor structurali din zidă­rie near­mată sau armată, folosită la ex­per­ti­za­rea, proiectarea antiseismică şi proiec­ta­rea consolidării clădirilor cu structură din zidărie de cărămidă. Împreună cu ilustrul său coleg, profesorul Alexandru Ciş­migiu, a fost pionieriul întocmirii unor norme de calcul la cutremur. Ţiţa­ru şi Cişmigiu au adus România pe locul 4 în lume, în anul 1960 – după SUA, URSS şi Mexic –, introducând în pro­iec­ta­re teoria spectrelor. Marele inginer con­structor Emilian Ţiţaru, născut în urmă cu 90 de ani, în comuna Gârleni din judeţul Bacău, a purtat prestigiul României pe toate meridianele globului, ca expert al ONU, din Iugoslavia în Algeria, din Grecia în Siria şi Irak.

Îi oferim astăzi înalta noastră distinc­ţie şi pentru că, la 90 de ani, acest om ex­cepţional se duce zilnic la muncă, cu aceeaşi vioiciune cu care o făcea, tânăr fiind şi la... 80 de ani!

 

Fundaţia Principesa Margareta a României

Avem deosebita onoa­re de a acorda Pre­miul pentru filantropie unei instituţii de renume a societăţii civile româneşti.

Fundaţia Principesa Margareta a Ro­mâ­niei s-a născut odată cu România de­mo­crată, în 1990. Ceea ce şi-a propus la înfiinţare a ridicat, după mai bine de două decenii, la rang de excelenţă.

Preocupările Fundaţiei sunt şi pre­ocu­pă­rile noastre: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor, vârstnicilor, tine­ri­lor şi familiilor defavorizate; stimularea solidarităţii între generaţii; încurajarea tinerelor talente. În plus, o preocupare comună, constantă, este voluntariatul, crea­rea unui spirit comunitar autentic, viu, funcţional.

Instituţia de elită Fundaţia Principesa Mar­gareta a României nu este un me­ca­nism civico-filantropic rece, abstract. Este însufleţită, în primul rând, de per­so­nalitatea sa fondatoare şi tutelară, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta. Viziunea şi munca Alteţei Sale merită oma­giul nostru. Respectul şi recu­noş­tin­ţa trebuie îndreptate, de asemenea, asu­pra întregului Comitet Director, în frun­te cu vicepreşedintele Anca Harasim, Anne Marie Martin, Sandra Pralong, Ma­rie-Louise Stoicescu, Eduard Pe­tres­cu, Radu Florescu, Radu Dop, Camelia Şucu, Andreea Roşca, Bryan W. Jardine, Dan Schwartz, Linda Griffin, Sinclair Stevenson.

Dar demersul nostru de astăzi nu este doar un exerciţiu de admiraţie. Dorim să fie începutul unei colaborări care
ne-ar onora. Avem scopuri comune şi, în­­drăz­nim să credem, multe de învăţat unii de la alţii.

 

Sever Popa

Marele Premiu pentru Educaţie al Galei „Om între oameni“ îl acor­dăm di­rec­torului unui celebru colegiu din Sec­to­rul 2, care a reuşit să-şi menţină in­sti­tu­ţia de învăţământ la cele mai înalte stan­darde. Mulţi dintre cei care îl cu­nosc îl confundă cu o instituţie: Colegiul Na­ţional „Mihai Viteazul“. Nici măcar nu sunt departe de adevăr aceia, de­oa­re­ce istoria Colegiului, în această formă, se lea­gă de numele domniei sale, Direc­to­rul.

Deci, cine este Sever Popa? Profesorul de fizică şi-a început cariera didactică la liceul de aviaţie. Vizionarul care a în­­ţe­les importanţa acelui HC 85 în viaţa şco­lii, atunci când foia liniată şi rigla de calcul constituiau vârful de lance în sta­tis­tică şi proiectare. Şi care şi-a dotat şcoa­la cu primele computere perfor­man­te, atunci când termenul PC era încă la li­mita ştiinţifico-fantasticului, iar utili­za­rea lui, o utopie. În cele 25 de ore ale zilei, dincolo de Masterul în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor în educaţie, Directorul a pus pe peretele unei săli de clasă o tablă interactivă. Tablă in­terac­ti­vă? Ce era aceea? Azi, toată lumea ştie. Dar puţini ştiu că la „Mihai Vitea­zul“ a fost instalată una dintre primele cu uz educaţional, o minune tehnologică co­borâtă direct din birourile de formare ale firmelor de top. Şi acum au înţeles mulţi dintre profesorii Colegiului de ce au fost instruiţi, cu numai un an îna­in­te, pe o platformă stranie, AEL. Pentru că elevi şi părinţi au făcut un salt ca­li­ta­tiv, odată cu acea tablă şi programele sale. Au urmat altele şi, încet, din ta­va­ne­le claselor au coborât videoproiectoare, într-un demers firesc.

Dar ceea ce pare atât de firesc ascunde stră­dania asiduă, tăcută, a celor 25 de ore ale zilei de muncă a Directorului.

... Îl omagiem şi fiindcă, în sectorul nostru, cu cele mai multe colegii din Ca­pi­tală, anul acesta aproape jumătate din nu­mărul olimpicilor au ieşit de pe băn­ci­le şcolii pe care o conduce.

 

Vasile Ciornei

Marele Premiu pentru Voluntariat al celei de-a treia ediţii a Galei „Om între oameni“ se acordă unui mare su­fle­tist. Ge­neralul de bri­ga­dă Vasile Ciornei n-a fost nici o zi „în retragere“, cum se spu­ne. Harnic, ambiţios, inteligent, pa­sio­nat, este astăzi voluntarul cu majusculă – un adept nedezminţit al lucrului bine făcut, un model de responsabilitate ci­vi­că pentru mai tinerii şi foarte tinerii săi colegi.

Vasile Ciornei s-a născut în satul lui Ni­colae Labiş, Mălini. A avut o carieră mi­litară de excepţie, pornind de la Li­ceul Militar „Ştefan cel Mare“ din Câm­pu­lung Moldovenesc, absolvind apoi Şcoala Militară de Ofiţeri de Geniu din Râmnicu Vâlcea – amândouă ca şef de pro­moţie. După absolvirea Universităţii Naţionale de Apărare, a îndeplinit func­ţii de comandant de unitate, lector uni­ver­sitar la Catedra de Geniu, specialist în domeniul organizării-mobilizării şi coor­donator în elaborarea strategiilor, po­li­ti­ci­lor şi reglementărilor din domeniul ma­na­gementului resurselor umane, în ca­drul Ministerului Apărării Naţionale.

Experienţa deosebită dobândită sub arme, domnul general Vasile Ciornei a decis s-o pună în slujba comunităţii. În anul 2010, primarul Neculai Onţanu i-a ve­nit în întâmpinare, iniţiind – cu o echipă de specialişti – proiectul Foişorul de Foc. Voluntariat şi Parteneriat pentru viaţă. Peste 100 de voluntari – cărora li se adaugă în permanenţă alţi oameni de suflet şi conştiinţă – sunt instruiţi spre a fi în măsură să intervină în sprijinul con­cetăţenilor, în diferite situaţii de urgenţă. Proba de foc au făcut-o chiar iarna trecută, când au deszăpezit oa­meni şi le-au asigurat strictul necesar.

Pentru faptul că este un reper în ceea ce astăzi reprezintă etalonul modern al voluntariatului un model în comunitatea Sectorului 2, generalul Vasile Ciornei bine­merită nominalizarea celei de-a treia ediţii a Galei de excelenţă în ci­vism „Om între Oameni“.

 

Valeria Gagealov - Andrei Magheru

Îi admiram de multă vreme, dar i-am cu­noscut îndeaproape în ultimii trei ani, când a luat fiinţă ceea ce, la debut, părea un experiment cultural-ştiinţific ris­cant de ambiţios – Centrul pentru Ac­ti­vităţi Recreative şi Inovare Ocupa­ţio­nală „Jean Louis Calderon“.

La vârsta când alţii poate că îşi fac bi­lan­ţul, Valeria Gagealov şi Andrei Ma­gheru au luat-o de la zero. Au avut energia debordantă de a aduna în jurul domniilor lor nume de referinţă ale tea­tru­lui, artelor, literaturii, ştiinţei ro­mâneşti. Au construit, într-o desăvârşită, modestă, tenace, conclucrare cu echipa pri­marului Onţanu, un spaţiu sui ge­ne­ris, greu de definit. Clubul Calderon este, în egală măsură, o întreprindere eli­tistă, unde îşi dă întâlnire crema in­te­li­ghenţiei româneşti, dar şi un loc des­chis oricui are bucuria de a intra, de a se iniţia, de a admira, de a exersa. Ex­po­zi­ţii de pictură, simpozioane ştiinţifice, cenacluri literare, colocvii culturale – iată structura de rezistenţă a Clubului Calderon.

Pentru că, în 2012, s-au împlinit trei ani de când Valeria Gagealov şi Andrei Magheru şi-au pus energia şi talentul pen­tru a da Clubului Calderon strălu­ci­re culturală, cu aceeaşi abnegaţie cu care altădată – ca ambasadori ai spiri­tua­lităţii româneşti la Paris – strângeau toată lumea bună la spectacolele tru­pe­lor noastre, pentru că Gala noastră coin­cide în chip fericit cu ziua de naştere a doamnei Valeria Gagealov, premiul aces­ta este menit să le marcheze pe toate la un loc.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22