Pe aceeași temă
O veste foarte bună pentru asociaţiile de proprietari - Primarul Neculai Oţanu continuă reabilitarea gratuită a blocurilor. Primăria Sectorului 2 va reabilita termic, în 2013, alte 850 de blocuri. In blocurile reabilitate termic, iarna, costurile de încălzire sunt cu până la 40% mai mici, iar vara, confortul termic este mult îmbunătăţit.
|ncă de la lansarea Programului Naţional de Reabilitare Termică a blocurilor de locuinţe, program care a devenit prioritar pentru primarul Neculai Onţanu, pentru a veni în sprijinul asociaţiilor de proprietari, edilul Sectorului 2 a luat iniţiativa salutară ca Primăria Sectorului 2 să preia cota de 20% din valoarea totală a lucrărilor care revenea acestora.
Graţie seriozităţii cu care a fost tratat acest program, în numai şase ani, sectorul 2 a devenit lider la nivel naţional cu cele 1.600 de blocuri aflate în diferite stadii de lucru.
Anul trecut, când Uniunea Europeană a lansat un alt program de reabilitare termică prin POR (Programul Operaţional Regional), prin care finanţează 60% din costurile anvelopării (programul priveşte direct asociaţiile de proprietari, locatarii trebuind să contribuie financiar, proporţional cu veniturile individuale, cu sume variind între 10 şi 30% din costurile totale), primarul Onţanu a reacţionat cu promptitudine vizavi de problemele ridicate de noul program, trimiţând mai multe memorii premierului Victor Ponta, vicepremierului Gabriel Oprea şi ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Liviu Dragnea, prin care solicita menţinerea, alături de acesta, a vechiului program ce permitea primăriilor să preia costurile ce revin asociaţiilor de proprietari.
Că eforturile şi argumentele edilului sectorului 2 n-au fost zadarnice o dovedeşte faptul că, la finele lunii februarie a.c., guvernul a acceptat propunerea primarului sectorului 2 ca, în paralel cu noul program de reabilitare termică prin POR (care presupune obligatoriu plata unei cote părţi de către asociaţiile de proprietari), să continue şi vechiul program prin care primăriile să poată prelua cota de 20% care revine asociaţiilor de proprietari.
Iniţiat în anul 2005 de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, în colaborare cu autorităţile publice locale, Programul Naţional de Reabilitare Termică se adresează blocurilor de locuinţe – condominiu realizate în perioada 1950 – 1990.
Demarat încă din 2006 la nivelul sectorului 2, Programul de Reabilitare Termică şi-a produs primul efect la începutul anului 2008, atunci când au fost predate noilor locatari apartamentele din blocurile 16 şi 17 din Aleea Lunca Florilor nr. 5 şi 6, blocuri mansardate şi reabilitate termic.
Este suficient să parcurgi lista cu blocurile din ţară şi din Bucureşti incluse în programul lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru a te convinge de efortul uriaş făcut de Primăria Sectorului 2 în desfăşurarea acestui proiect. Astfel, sectorul 2 este liderul de necontestat al momentului, prezentându-se cu un număr record de aproape 1.600 de blocuri înscrise în Programul Local de Reabilitare Termică a Imobilelor, cifră ce depăşeşte cu mult numărul de blocuri cu care se prezintă oraşe precum Bacău, Braşov, Cluj Napoca, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Ploieşti, Tg. Mureş, Târgovişte sau Timişoara.
La ora actuală, în sectorul 2 se desfăşoară cinci programe de reabilitare termică după cum urmează:
Programul I: 120 de blocuri
– 60 de blocuri sunt finalizate;
– 58 de blocuri se află în faza de recepţie a lucrărilor;
– un bloc – se află în execuţie;
– un bloc – execuţia va începe în acest an.
Programul II: 148 de blocuri
– 52 de blocuri sunt finalizate;
– 96 de blocuri vor fi terminate în acest an.
Programul III: 252 de blocuri
– 239 de blocuri vor fi terminate în acest an;
Programul IV: 597 blocuri (39.000 de apartamente)
|n prezent, se desfăşoară faza de proiectare – expertiză tehnică (ET), audit energetic (AE) şi documentaţia de achiziţie lucrări de intervenţie (DALI), proiect tehnic (PT), detalii de execuţie (DE), documentaţie tehnică de autorizare a construcţiei (DTAC) şi caiet de sarcini (CS) –, urmând ca execuţia lor să demareze
în semestrul 2 al acestui an.
Programul V: 487 de blocuri
Se află în evidenţă şi verificare a documentelor, iar în acest an vor fi realizate expertizările tehnice şi auditurile energetice, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici în consiliul local şi la asociaţiile de proprietari. Execuţia propriu-zisă la aceste blocuri, dacă nu vor interveni anumite blocaje legislative, va începe în 2014.
Reabilitarea termică oferă noi locuri de muncă pentru şomeri în perioadă de criză
|ntr-o perioadă de profundă criză economică, pe care o traversează întreaga planetă, reabilitarea termică a blocurilor vine ca o mană cerească pentru firmele de construcţii, circa 40.000 de persoane – constructori, vopsitori, instalatori, montatori schele etc. – fiind implicate în acest vast program realizat la nivelul sectorului 2, program care vizează: atragerea şi menţinerea forţei de muncă; reducerea numărului de persoane care, în cazul în care ar ajunge în situaţie de risc social, ar fi nevoite să apeleze la ajutoarele sociale; menţinerea şi înfiinţarea de noi locuri de muncă; reducerea numărului firmelor ameninţate de faliment; încasarea la bugetul local a taxelor şi impozitelor plătite de firmele de construcţii angrenate în Programul de Reabilitare Termică a blocurilor din sectorul 2; reducerea costurilor facturilor aferente plăţii încălzirii populaţiei pe timpul iernii, cu până la 40%; menţinerea în apartamente, pe timpul verii, a unei temperaturi constante în cursul zilei. Totodată, nu sunt de neglijat nici avantajele imediate care ţin de imaginea exterioară a clădirilor reabilitate, având ca rezultat îmbunătăţirea imaginii peisagistice a oraşului, printr-o nouă, modernă şi îndrăzneaţă cromatică a faţadelor.
O gamă variată de culori calde
Pentru a evita monotonia cromatică a ultimelor patru decenii, monotonie care a dominat piaţa construcţiilor de locuinţe, primarul Neculai Onţanu s-a întâlnit, în repetate rânduri, cu specialiştii în domeniu – constructori, arhitecţi urbanişti şi profesori universitari de la o serie de institute şi universităţi de prestigiu –, pentru a stabili coordonatele pe care să le urmeze firmele şi societăţile care au în execuţie lucrări de reabilitare termică a imobilelor de pe raza sectorului 2.
Aşa a fost posibil ca fiecare dintre blocurile aflate în prezent în stadiu de execuţie să capete o personalitate distinctă, marcată printr-o combinaţie proprie de culori, accentul fiind pus pe culorile calde, luminoase, care domină suprafeţe mari, la baza clădirilor optându-se pentru culori într-o nuanţă mai închisă, capabile să reziste mai bine acţiunilor mediului (praf şi umezeală în exces).
Fără rabat la calitate şi termene de execuţie
Referitor la calitatea lucrărilor de anvelopare a faţadelor şi a terasei, izolare a planşeului la nivelul solului, înlocuirea tâmplăriei din lemn cu tâmplărie de termopan, lucrări de instalaţii, primarul Neculai Onţanu a solicitat constructorilor şi firmelor angajate să verifice calitatea lucrărilor executate, pentru ca aceasta să nu se abată sub nici o formă de la cerinţele proiectelor, să dea o importanţă sporită calităţii lucrărilor, să se înscrie cu acestea în graficele de execuţie. De asemenea, edilul a insistat ca inspectorii primăriei să se deplaseze în teren pentru verificări în prezenţa reprezentantului Inspectoratului de Stat în Construcţii şi în prezenţa diriginţilor de şantier pentru a constata, în baza documentaţiilor existente, calitatea lucrărilor, modul în care au fost respectate operaţiile, graficul lucrărilor. |n cazul în care se vor depista neconcordanţe între proiecte şi situaţia reală din teren, să fie sancţionaţi diriginţii de şantier, nivelul sancţiunilor mergând până la recuperarea pagubelor şi chiar înlocuirea acestora. Să fie verificat, în detaliu, modul în care se respectă combinaţiile cromatice stabilite pentru fiecare bloc în parte. „Noi nu suntem interesaţi să refacem lucrările pentru a le întârzia. Noi cerem constructorilor şi celor care supraveghează activitatea acestora să-şi facă aşa cum trebuie meseria! Să nu facă lucruri de mântuială, pentru că nu le vom achita nici o factură! Să înţeleagă faptul că noi nu tolerăm slaba calitate a lucrărilor şi nu vrem ca locatarii blocurilor să fie nemulţumiţi!“ – ne asigură edilul Sectorului 2.