Bucurestiul Cultural, nr. 124 - Să faci cultură în locuri periferice este o misiune posibilă

În România, scriitorii au puţine ocazii de a participa la festivaluri literare cu prezenţă internaţională. Unele sunt foarte recente, cel mai vechi, al Uniunii Scriitorilor, de la Neptun, s-a întrerupt brusc anul trecut. M-am gândit că ar fi interesant să aduc publicului românesc experienţa celor câtorva festivaluri literare din alte ţări, la care am avut ocazia să particip. Cel mai recent a fost la Chiasso, în Elveţia, la frontiera cu Italia, şi de aceea i-am adresat câteva întrebari lui Marco Galli, coordonatorul festivalului. (Gabriela Adameşteanu)

Între 3-5 mai 2013, la Chiasso, o lo­ca­li­ta­te la frontiera dintre Italia şi Elveţia, dvs. aţi organizat, împreună cu colaboratorii dvs., a opta ediţie a lui Chiassoletteraria Li­te­rary Fes­tival. Cum a început acest festival?

Festivalul a început acum opt ani în ca­mera din spate a unei librării din Chiasso, care funcţiona ca un adevărat centru de propuneri şi idei, şi, de ase­me­nea, ca un loc de întâlnire (un soi de „socialclub“). La început au fost întâlniri în librărie cu scriitori precum Arto Paasi­linna, apoi chiar şi o întrecere fot­ba­lis­ti­că cu Naţionala de fotbal a scriitorilor italieni (de altfel, cu o înfrângere 2-1). De aici dorinţa unui grup de prieteni de a face un pas spre organizarea unui fes­ti­val, făcut prin constituirea unei aso­cia­ţii nonprofit şi implicarea unor experţi de la Radio Elveţia şi Primăria din Chiasso.

De ce v-aţi hotărât să faceţi la Chiasso, şi nu la Lugano, de exemplu, o localitate mai mare, mai cunoscută, sediul acestui festival? Aţi urmat un model al unui alt festival din Italia sau Europa?

Chiar dacă Chiasso este un orăşel cu doar 8.000 de locuitori, el are o tradiţie de 25 de ani de pol cultural. A fost una dintre primele comune dotate cu un ata­şat cultural şi capabile să ofere o sta­giu­ne de calitate. Au urmat apoi reînnoirea tea­trului şi a unor spaţii expozitive, ca şi a unui muzeu al graficii (max mu­seum). După Lugano, Ticino este un oraş de legătura şi Chiasso se află oricum pe axa stradală nord-sud şi poate fi uşor ac­ce­sat de un mare număr de vizitatori ai can­tonului, ca şi ai Italiei vecine. Ele­men­te favorizante au fost şi puternica motivaţie a primăriei şi punerea la dis­poziţie de spaţii diversificate pentru festival. Chiasso este potrivit şi printr-o întreaga serie de spaţii ieşite din uz, care pot fi folosite în mod creativ pentru festival, ca, de exemplu, fostul depozit al căilor ferate sau parcul unei vile par­ti­cu­la­re. Acest lucru demonstrează că este po­sibil – şi este o misiune să faci cultură – în locuri periferice.

Există o mulţime de probleme când se or­ga­nizează un festival. Prima o reprezintă banii pentru călătoriile invitaţilor, hoteluri, săli de conferinţe, per-diem, publicitate etc. Care sunt soluţiile pe care dvs. şi cola­bo­ra­to­rii dvs. le-au găsit pentru a finanţa festi­valul?

Bugetul nostru a crescut de-a lungul anilor de la 45.000 euro la 75.000 euro, da­torită mai ales guvernului cantonal (Ticino) şi Primăriei din Chiasso (care ne pune la dispoziţie gratuit spaţiile), di­ver­selor fundaţii care susţin cultura, dar şi multor mici sponsori atât tehnici, cât şi locali. Dacă bunele contacte inter­per­so­nale sunt fundamentale pentru a pu­tea beneficia de sprijin general, atunci când festivalul creşte, trebuie să se con­te­ze mai ales pe calitatea propunerii, care poate atrage autorităţi publice sau pri­vate interesate (anul acesta, de exem­plu, Literaturhaus din Zürich, care a vă­zut în Chiassoletteraria un partener in­teresant ca vitrină pentru a propune autori helveto-germani).

În plus, nu trebuie uitată contribuţia unor asociaţi şi susţinători (circa 10.000 euro, cu un impozit social anual de 35 euro). Trebuie spus că cea mai mare par­te a muncii se desfăşoară cu titlu de vo­lun­tariat, altfel costul ar fi dublu.

Dobândirea unui buget necesar pentru oferirea unui program, dar şi a unei ambianţe de calitate nu este oricum evi­den­tă şi ea cere o mare angajare în gă­si­rea continuă de sponsori, de posibili par­teneri pentru întâlniri individuale, pre­gă­tirea de dosare profesionale etc.

Vorbiţi-mi, vă rog, despre echipa dvs. Cum lucraţi împreună pentru festival?

Avem un comitet director alcătuit din trei persoane, un grup de consultanţi ştiin­ţifici activi în sectorul literaturii şi al culturii, un grup lărgit de colaboratori care se ocupă de diferite aspecte în tim­pul festivalului: de la fotografie la ges­tiu­nea barului, la primirea scriitorilor, la contabilitate. Cu totul, vreo patruzeci de pa­sionaţi. De regulă, direcţia şi comi­te­tul ştiinţific – vreo zece persoane – se în­­tâl­­nesc de vreo zece ori, din septembrie în aprilie, pentru definirea temei acţiunii şi a programului. Cu unii consultanţi pen­tru fiecare propunere în parte, con­tac­tele au loc, în plus, bilateral. Cred că o principală caracteristică a festivalului este ca el să fie nu o vitrină de întâlniri, ci un soi de „laborator de idei“, în care să se vadă reuniţi un grup de pasionaţi de literatură, care în timpul unui an – şi mai intens în zilele festivalului – în­­cear­­că să organizeze un festival inter­na­ţio­nal: cu o programare neprevizibilă, des­chis autorilor de calitate atât elveţieni, cât şi străini, adresat unui public divers, care încearcă să implice tinerii respon­sa­bi­lizându-i în roluri de a face propuneri, an­gajaţilor publici, dar mai ales sim­pli­lor curioşi. Ne place să-l definim prin cu­vintele regizorului francez Antoine Vitez – un festival „elitist pentru toţi“. Una dintre caracteristicile festivalului este să se intereseze de partea de primire şi de cea a imaginii (scenografie, tipărituri, afişe, site, documentare etc.).

În plus, încredinţăm unor firme din re­giu­ne tipografia, grafica, biroul de presă, teh­nica. Un aspect interesant este faptul că 75% din buget rămâne pe teritoriu ca finanţare: a susţine cultura înseamnă deci a investi şi în teritoriu. Este o dis­cu­ţie atrăgătoare, aşadar, atât pentru po­li­ti­cieni, cât şi pentru întreprinderi (firme).

Cum alegeţi autorii invitaţi pentru fes­tival?

După ce s-a ales tema, stabilim o listă de autori care ne interesează sau pe care dorim să o analizăm.

Fiecare autor propus trebuie să fie citit în mod aprofundat de cel puţin două persoane, care îi sunt garanţi. Îm­preună, în colaborare, se identifică au­to­rii prioritari. Încercăm să coexiste au­tori de faimă internaţională cu autori ce trebuie descoperiţi, autori internaţionali şi autori elveţieni, scriitori, dar şi eseişti, artişti etc. Grupul de lucru îi contactează apoi direct pe autori sau editurile. Apro­xi­mativ 80% din program este pregătit cu patru luni înainte şi definitivat cu două luni înainte de începerea festi­va­lu­lui. În timp, alcătuim un registru de adre­­se şi un „capital de încredere“ cu au­tori şi edituri, ceea ce ne permite să fim mai atractivi din an în an.

Tema din acest an a fost Exilul. De ce aţi ales-o? Aţi pus programul, într-o manieră foarte originală, intr-un paşaport. Există le­gă­turi între ideea festivalului şi realităţile re­giunii?

Tema funcţionează ca un „fir roşu“, şi nu ca o colivie.

Definirea unui concept articulat care să fixeze în mod clar, deschis, peri­me­trul festivalului este una din primele te­me. Tema exilului ni s-a părut intere­san­tă ca posibilă apropiere de diverşi autori contemporani, dar şi de istoria literaturii. La Ticino au trăit un timp autori ca Hermann Hesse şi Erich Maria Remarque, ca şi numeroşi exilaţi anti­fas­cişti. În plus, Chiasso este atât comună de frontieră, cât şi sediu al unora dintre cele patru centre de înregistrare a ce­re­ri­lor de azil, aşadar tema exilului ni s-a părut interesantă şi ca reflectare asupra pre­zentului şi viitorului orăşelului nos­tru. Tema exilului sau a fiinţei „fără oraş“ într-o lume „lichidă“, cu pierderea tu­turor punctelor de referinţă, este o temă care ne atinge pe noi toţi, in­de­pen­dent de poziţia socială pe care o ocupăm.

Ideea de a realiza programul sub for­mă de paşaport este o alegere sigură de valorificare a interacţiunii substan­ţia­le dintre formă şi conţinut.

Care au fost celelalte teme ale festivalului în celelalte ediţii?

Încercăm să alternăm teme simbolic-evo­cative cu teme mai legate de actua­li­ta­te, precum dragostea în vreme de ciu­mă, destinul, răul, nostalgia viitoru­lui, camerele, marea, noaptea...

Cum vedeţi noua ediţie a lui Chiasso­letteraria: suportul financiar, invitaţii etc.?

Despre următoarea ediţie ştim doar că se va ţine între 1-4 mai 2014. Vom căuta ca prin suporturile financiare, cu toată criza economică care a făcut să scadă unele sponsorizări, să ajungem la bu­ge­tul din anul acesta, în aşa fel încât să men­ţinem gratuitatea festivalului, ceea ce ne permite să atingem în fiecare an în­­­­tre 4.000 şi 5.000 de prezenţe. Dacă tre­buie să mă exprim personal, mi-ar plă­cea să avem ca temă cea despre învă­ţă­tori buni şi răi, cea a educaţiei ca misiune prioritară a unei societăţi democratice, cea a romanului de formare, cea a cărţii ca instrument de creştere personală. Dar vom vedea ce alegere va opera gru­pul nostru de lucru. Personal, sunt gata să accept orice altă idee, dacă aceasta reuşeşte să adune un consens mai larg şi poate să deschidă piste de reflectare interesante. Veţi vedea pe site-ul www.chiassoleteraria.ch care va fi rezultatul reflectării noastre, şi pe care este posibilă vizionarea diverselor interviuri ale autorilor găzduiţi.

Interviu cu Marco Galli, realizat de Gabriela Adameşteanu

Traducere de Mariana Adameşteanu