Bucurestiul Cultural, nr. 124 - Târgul Anticarilor: junglă de vechituri cu vânători iscusiţi

Restituiri ale unor valori uitate

 Între 30 martie şi 1 aprilie a.c. s-a desfăşurat, organizat de Primăria Sectorului 2 în Parcul Obor şi în incinta Primăriei, ediţia a IV-a a Târgului Anticarilor, prilej cu care a avut loc o paradă a costumului tradiţional românesc şi un concert al actorului-bard Tudor Gheorghe.

Numeroşii vizitatori, pasionaţii obiectelor de mult uitate, au putut admira, pe vechiul amplasament al Târgului Moşilor reprezentat de spaţiile Oborului de altădată, obiecte de artă de diferite genuri, cărţi, fotografii, costume vechi, numismatică, mărunţişuri fermecătoare. Gazde au fost primarul Neculai Onţanu, Mariana Georgescu, director relaţii publice, Ruxandra Garofeanu, consilier artistic.

Kitsch-ul şi „deşeurile“ s-au  vândut cot la cot cu antichităţile de clasă. Piaţa de artă se maturizează singură, la tarabe şi în corturi

În perioada 2-4 mai, în Parcul Obor din faţa Primăriei Sectorului 2, a avut loc deja tradiţionalul Târg al Anticarilor, aflat la a şasea ediţie. 84 de corturi cu expozanţi, plus 13 spaţii din interiorul Centrului Administrativ au găzduit „co­loratul“ eveniment. „Colorat“ pentru că, pe lângă obiecte vechi cu valoare de co­lec­ţie, puteau fi văzute şi cumpărate imi­ta­ţii chinezeşti cu pretenţii de original, falsuri diverse, kitsch-uri şi ustensile fără altă virtute decât aceea de a fi ru­gi­ni­te.

„Marfă proastă şi scumpă“, a catalogat cineva oferta expozanţilor. Obiecte pe care la Porte de Vanves, în Paris, le poţi cumpăra cu toptanul sau cu câţiva euro, la Târgul Anticarilor erau ofertate cu 50 sau chiar 100 de euro. „Ia uite, am avut şi eu asa ceva şi l-am aruncat la gunoi. Şi era mai bun ca ăsta!“, spunea o gos­podină. Se referea la un fier de călcat cu căr­buni. Sau un bărbat între două vâr­ste către soţie: „Ţi-am spus să nu i-o dai lu’ fiu-tău. Uite, e obiect de colecţie“. N-am înţeles la ce se referea, dar bărbatul pri­vea în direcţia unei tabachere de alamă.

Taxe simbolice sub formă de sponsorizare

Prima ediţie a Târgului Anticarilor a avut loc în primăvara anului 2006 şi a fost organizată de Primăria Sectorului 2, la propunerea a două ONG-uri: Ospeţia din România, condusă de Ion C. Ro­go­janu, şi Taina Românilor, condusă de ar­hitectul Alin Negoescu. Acestora li s-a alăturat Doru Mihalache, realizatorul revistei AnticArt. Ideea a fost agreată şi pusă pe roate de Luminiţa Târchilă şi criticul de artă Ruxandra Garofeanu, aceasta din urmă în calitate de consilier artistic al primarului de sector.

Târgul Anticarilor a fost abordat de la bun început ca o investiţie, şi nu ca o sursă de venit pentru primărie. Dar, pen­tru că mesele, scaunele, WC-urile eco­lo­gi­ce şi corturile puse la dispoziţie nece­si­tau nişte costuri, li s-a impus expo­zan­ţi­lor o taxă simbolică (între 200 şi 300 lei, în funcţie de poziţia ocupată), plătită sub formă de sponsorizare. De două edi­ţii încoace, primăria asigură pe timpul nopţii pază masivă, astfel că expozanţii nu mai trebuie să-şi strângă marfa la ora închiderii.

Harababură estetică

Săbii de dorobanţ la 400 de lei, pum­na­le de 300 de lei, râşniţe de cafea ma­nua­le (280 lei), narghilele (300 lei), o pendu­­lă uriaşă cu sferturi (2.500 euro!), monede de 100 lei cu chipul Regelui Mihai (preţ de vânzare 1 leu), bricege ruginite (2 lei), paşapoarte din timpul celui de-al doi­lea război mondial (50 de lei), livrete militare, carnete de muncă (între 5 şi 10 lei), insigne comuniste de la cele de pio­nieri şi „şoimii patriei“ până la decoraţii (3-10 lei), sunt numai câteva exemple ce ilus­trează harababura culturală a „an­ti­chi­tăţilor“ de la Târg. Un morman de de­şeuri, o veritabilă junglă estetică pentru „vânătorii“ de piese rare şi chilipirgii. Căci n-au lipsit nici obiectele cu ade­vă­rat preţioase. Unul dintre ele era o mi­nus­culă distincţie masonică făcută din aur de 14 carate, cu trei rubine şi piesă mobilă (un fir cu plumb din... aur). Pre­ţul cerut pe ea era de 500 de euro.

Interesant e că vânzările cele mai bune se făceau în parc, nu în incinta pri­mă­riei, unde confortul şi aranjamentul exponatelor ar fi trebuit să fie mai atractive pentru public. Cei dinăuntru îi ru­gau însă pe organizatori să anunţe din când în când, prin staţie, că şi în pri­mă­rie sunt standuri cu vânzare.

„Stranierii“

Târgul Anticarilor a beneficiat şi de pre­zenţă internaţională, în sensul că au venit să vândă aici şi expozanţi din străinătate. Unul dintre ei este Marilena Russei, o băcăuancă plecată de mulţi ani în oraşul Arezzo din Toscana (Italia), unde a îmbrăţisat tradiţia localităţii. Ea a prezentat bucureştenilor o expoziţie de articole rare – bijuterii, scaune stil Re­naş­tere, lămpi de sticlă şi cristal re­con­di­ţio­nate chiar de ea. „Italianca“ a adus şi tablouri din zona toscană, mese în stil Louis Philippe de la începutul secolului al XIX-lea, comode Biedermeyer etc. Un alt „stranier“ a fost Ady Maurer, un pro­prie­tar de magazin de antichităţi din Viena, care a prezentat bijuterii şi ar­gin­tă­rii, multe dintre ele în stil Art Deco.

Carafa de mănăstire şi halbele care cântă

„Se vând foarte bine mărunţişurile, zor­zoa­nele, ne-a declarat Ion C. Rogojanu, preşedintele Asociaţiei Ospeţia din Ro­mânia. Adevăratele obiecte de valoare nu-şi găsesc uşor cumpărătorii. Eu am, de exemplu, un autoportret de Eugen Drăguţescu, pe care nu l-am vândut, deşi preţul de vânzare este de numai 200 de euro. În schimb, am cumpărat o ca­ra­fă de vin din secolul al XVII-lea – deci pe la 1600 şi... –, provenită din pivniţa unei mănăstiri franceze. O piesă extrem de valoroasă, făcută din bronz masiv, pe care am achiziţionat-o cu doar 250 de euro. Am mai luat trei halbe nemţeşti din ceramică smălţuită, dotate cu cutii mu­zicale în stare de funcţiune. Două din­tre ele au mecanismul muzical pe fund – halbele au funduri duble – şi cântă doar când le ridici de pe masă. Am dat pe ele câte 80 de lei. Pe cea de-a treia am dat 120 de lei şi are mecanismul muzical în capacul metalic. Cântă atunci când îl deschizi. “

Maturizarea unei pieţe în formare

Ruxandra Garofeanu, consilierul ar­tis­tic al primarului sectorului 2, ne-a de­cla­rat: „E greu de spus dacă a existat sau nu o dezvoltare calitativă a vânzării de an­tichităţi, dar categoric o creştere can­ti­tativă s-a produs: am ajuns acum la 83 de corturi, faţă de 12, câte erau iniţial. Practic, nu mai avem spaţiu unde să ne dezvoltăm. N-am intervenit cu niciun fel de de restricţii privind calitatea obiec­te­lor aduse spre vânzare, chiar dacă unele piese erau falsuri, kitsch-uri sau obiecte fără nicio legătură cu specificul târgului. Am lăsat piaţa să se maturizeze singură. Mi-au atras atenţia şi obiecte care ono­rează intenţia Târgului. Am văzut, de exemplu, mai multe piese de mobilier foar­te frumoase, dintre care o parte s-au şi vândut. Unele erau Art Deco – început de secol XX – venite de prin Braşov, Re­şi­ţa, Oradea şi chiar din Brăila şi Galaţi. Mi-a plăcut, de asemenea, şi mobilierul ţărănesc expus mai ales în corturile Aso­ciaţiei Ospeţia“.

Din discuţia cu Ruxandra Garofeanu am înţeles că în Parcul Obor nu se poate face mai mult decât s-a făcut. Doar, even­­­tual, să se organizeze pe timpul verii în­­că o ediţie a Târgului. De o per­ma­nentizare săptămânală nici nu poate fi vorba. Nu pentru că n-ar avea cine să vândă, nici pen­tru că n-ar avea cine să cumpere. Parcul are însă altă destinaţie, ce nu poa­­te fi înlocuită de comerţul cu an­tichităţi.

Alternativa câştigului unanim

Există în schimb, în Pantelimon, lângă Cora, un teren viran generos, Dobroeşti, unde s-ar putea amenaja un târg săp­tă­mâ­nal permanent. A şi funcţionat acolo, ani buni, aşa-zisul talcioc Dobroeşti, dar mizeria lăsată în urmă de vânzători şi clienţi, lipsa oricărei organizări şi pro­tes­te­le localnicilor l-au determinat pe pri­ma­rul Nicolae Onţanu să-l închidă. Pri­mă­ria îşi păstrează însă disponibilitatea de a-l redeschide în condiţii civilizate, dacă un om de afaceri s-ar angaja să in­ves­tească în amenajarea minimă a lo­cu­lui. Practic, n-ar fi nevoie decât de un gard înconjurător, parcelarea suprafeţei, WC-uri ecologice şi corturi cu mobilier co­respunzător. În rest, o echipă de or­ga­ni­zatori, pază şi oameni de ordine şi toată lumea ar avea de câştigat: şi arta, şi comerţul, şi localnicii, şi primăria.

Ar mai fi de luat în considerare, fie şi numai ca termen de comparaţie, faptul că în Franţa se desfăşoară anual peste 50.000 de asemenea târguri, iar în în­­trea­ga Europă – peste 500.000.

În România sunt mai puţin de o sută.