Bucurestiul Cultural, nr. 128 - Șansa de a face cunoscută literatura română în țara care decernează Premiile Nobel

Întreaga presă suedeză a luat notă de participarea românească

Ce a însemnat pentru România să fie oaspete de onoare a Târgului de Carte de la Göteborg, cel mai mare târg de car­te din Scandinavia?

O șansă unică de a-și face cunoscută cultura, în ge­ne­ral, și literatura, în special, în țara în care se de­cer­nea­ză Premiile Nobel și asta chiar în perioada care pre­cede acordarea Premiului pentru Literatură și când pulsul mediatic și pronosticurile ajung la cote maxime. Cele aproape 22.000 de persoane care au vizitat stan­dul României, la care se adaugă alte câteva mii care au urmărit programele în care au fost implicați par­ti­ci­panți români, au putut să cunoască ce are mai bun li­te­ra­tura română de astăzi, precum și tradițiile acesteia. Programul României la târg a inclus, însă, pe lângă se­mi­narii pe teme relevante pentru literatura și cultura română și altele din domeniul filosofiei, istoriei, știin­țe­lor sociale și lingvisticii, manifestări menite să ofere pu­blicului suedez o imagine mai nuanțată a României.

Deosebit de impresionante au fost ecourile par­tici­pă­rii românești în Suedia, de exemplu numărul artico­le­lor apărute, atât înainte, cât și în timpul târgului sau faptul că principalele două cotidiane naționale, Dagens Nyheter și Svenska Dagbladet, au avut România drept cap de afiș al edițiilor lor culturale pe toată perioada târ­gului. Practic, întreaga presă suedeză, de la ziare na­ționale la reviste, de la TV la radio, a luat notă de par­ticiparea românească și de noile apariții editoriale.

Ce au putut găsi vizitatorii la standul României de la târg? Și care au fost evenimentele cap de afiș?

La stand am expus cărțile tuturor scriitorilor invitați la târg, atât în limba suedeză, cât și în limba română, iar acolo unde a fost cazul, și în alte limbi străine. Mul­țu­mesc cu această ocazie editurilor românești care ne-au trimis cărți special pentru acest eveniment. Am ex­pus cărți ale scriitorilor români apărute în traduceri finanțate prin programele ICR. Au putut fi consultate atât publicații apărute la editura ICR, cât și cărți pu­bli­cate de filiala de la Stockholm a ICR. Au putut fi răs­foite atât cărți ale scriitorilor contemporani, cât și ale clasicilor literaturii române. Au fost oferite publi­cu­lui cărți ale scriitorilor suedezi traduși în limba ro­mâ­nă, albume de artă și multe, multe altele. Totodată, standul României a găzduit o expoziție dedicată artei cărții, expoziție care a prezentat cele mai frumoase apa­riții editoriale din producția românească de carte din ultimii doi ani, de la cartea pentru copii la albume de artă, de la cartea științifică la cea de beletristică. La loc de cinste au fost și cărțile lui Marin Sorescu, unul dintre motive fiind acela că Institutul Cultural Român de la Stockholm acordă în fiecare an un premiu care poartă numele marelui scriitor român. Și tot la stand au putut fi admirate caricaturile făcute de Ște­fan Popa Popa’s unor scriitori români și unor per­so­na­li­tăți suedeze și internaționale. Și pentru că artistul a fost și el de față, practic putea obține o caricatură ori­ci­ne dorea să-i pozeze.

Din statisticile primite de la organizatorii târgului reiese faptul că gradul cel mai mare de popularitate l-au avut seminariile la care invitați au fost Mircea Căr­tărescu, Norman Manea și Varujan Vosganian, în săli de 600 de locuri: În mintea unui scriitor (Mircea Căr­tărescu în dialog cu Sara Danius, proaspătul mem­bru al Academiei Suedeze), Implicarea scriitorului în dez­baterea publică (discuție între Björn Wiman, șeful re­dacției de cultură a prestigiosului cotidian suedez Dagens Nyheter, Mircea Cărtărescu și Norman Manea), A scrie despre și sub oprimare (seminar cu Mircea Căr­tă­rescu și scriitoarea finlandeză Sofi Oksanen), Des­ti­nul armenilor (Varujan Vosganian în dialog cu scrii­to­rul Ola Larsmo, președintele PEN-Clubului Suedez). Scriitorii români cel mai mult menționați de jurnaliștii suedezi în perioada târgului au fost Mircea Cărtărescu, cu un număr de 235 de apariții în presa scrisă, și Nor­man Manea, cu un număr de 190 de apariții.

A fost desfășurarea târgului conform așteptărilor? Un mo­ment memorabil al târgului?

Mă simt tentat să vă răspund la prima întrebare tot cu o întrebare. Conform așteptărilor noastre din ce pe­rioa­dă? Întrebare firească pentru că istoria participării României ca țară invitată la Târgul de Carte de la Göteborg reflectă trei faze distincte: perioada domnului Horia-Roman Patapievici, când târgul ne-a lansat in­vi­ta­ția, perioada domnului Andrei Marga, când ar fi tre­buit să începem pregătirile propriu-zise pentru parti­ci­pa­rea noastră la târg, și perioada domnului Lilian Zam­firoiu, aceea în care s-a văzut cum s-au mate­ria­li­zat eforturile noastre. În prima perioadă, entuziasmul nostru era fără margini, căci totul ni se părea posibil de realizat și așteptările noastre erau pe măsura en­tu­zias­mului. A urmat a doua perioadă, în care tot ceea ce noi am construit alții au dărâmat. Ni se spunea „nu“ la majoritatea propunerilor noastre legate de târg. Participarea României la ediția din acest an a Târ­gului de la Göteborg era văzută de conducerea ICR de atunci drept o „toană“ a ICR Stockholm, drept ceva care nici măcar nu merita să fie luat în seamă. Acu­za­țiile care mi s-au adus atunci erau foarte grave. Aștep­tă­rile noas­tre din această a doua perioadă erau, deci, aproape nule. Spre norocul nostru, epoca Marga s-a în­­che­iat cu câteva luni înainte de începerea Târgului de la Göte­borg. Noua conducere a readus lucrurile pe fă­ga­șul nor­mal, așteptările noastre au renăscut și ele, dar efectele negative produse de echipa domnului Marga nu aveau cum să nu-și pună amprenta asupra par­ti­ci­pă­rii noastre la târg. Și, totuși, sunt mulțumit: pre­zen­ța Ro­mâ­niei la acest târg a fost până la urmă un succes, și asta nu o spun eu, ci conducerea târgului și mass-media din Suedia și România. Repet: fără efor­tu­ri­le din ultimul moment ale colegilor mei de la Bu­cu­rești și Stockholm, lucrul acesta nu ar fi fost posibil. Le mul­țu­mesc și le sunt recunoscător pentru aceasta.

Un moment memorabil? Ceremonia de deschidere oficială a târgului, acolo unde România a fost actorul principal și nu în cea mai mică măsură datorită mi­nu­na­tului discurs de inaugurare rostit de Mircea Cărtă­res­cu, alocuțiune care ar merita să apară și într-o pu­bli­cație românească.

Criterii de selecție a autorilor invitați

Cum au fost alese cărțile și selectați scriitorii pentru târg?

Bănuiesc că vă referiți la cărțile traduse anul acesta în limba suedeză, 11 la număr. Vreau să subliniez încă de la început că, din cauza blocării programelor Cennac, toate aceste 11 cărți au fost finanțate exclusiv de editurile suedeze, ceea ce este un semn în plus al pres­tigiului de care se bucură literatura română. Iar in­vestiția acestor edituri nu a fost în van, fiindcă toate vo­lumele publicate au fost foarte bine primite de presă. Totodată, mai multe reviste, cum ar fi 10TAL, Cora, Författaren, Avista, Lyrikvännen, Akademikern au publicat în acest an numere tematice despre România, fără nici­un fel de sprijin financiar.

Cum au fost alese cărțile? Uneori am fost noi, cei de la ICR Stockholm, care am propus editurilor suedeze titluri de carte sau nume de autori. Singurul criteriu al selecției făcute de noi a fost valoarea cărții res­pec­ti­ve sau a scriitorului propus. Alteori, editurile însele s-au oprit asupra unui titlu sau scriitor. Nu noi am decis, nu noi am impus vreo carte, căci nici o editură din Sue­dia nu publică o carte dacă nu este convinsă că aceasta merită într-adevăr să fie publicată. Orice editură se­rioa­să ține la bunul ei renume.

Am ținut să fie prezenți la târg toți scriitorii cărora le-a apărut o carte în Suedia anul acesta. Am invitat și câțiva cu traduceri nu foarte recente în limba sue­de­ză. Unii dintre invitați au fost traduși în Suedia pen­tru prima oară anul acesta, alții și-au adăugat noi tra­du­ceri celor mai vechi. Au fost prezenți atât scriitori ro­mâni cu merite recunoscute, cât și tinere talente, care împreună reprezintă ceea ce are mai bun literatura ro­mâ­nă astăzi. Au venit la Göteborg scriitori români care trăiesc în afara granițelor României, unii dintre ei con­tinuând să scrie în limba română, alții preferând să scrie în limba țărilor în care s-au stabilit. Au fost pre­zenți prozatori, poeți, eseiști și critici literari. Iată, deci, principalele criterii de selecție.

Care sunt urmările unui astfel de eveniment pentru cul­tu­ra română în general și pentru scriitorii participanți în special?

Sper ca participarea noastră drept țară invitată de onoa­re să fi reușit să deschidă apetitul cititorilor sue­dezi pentru literatura română. Sper, de asemenea, ca în anii ce vor urma, editurile suedeze să îndrăznească să publice cât mai mulți scriitori români și cât mai mul­tă carte românească. Abia atunci vom putea spune că investițiile noastre de astăzi nu au fost zadarnice. Da, cultura costă și, chiar dacă rezultatele nu se văd pe loc, roadele vor fi până la urmă culese!

Care a fost bugetul pentru Târgul de Carte de la Göte­borg ?

Bugetul a fost de aproximativ 140.000 de euro. Pro­gra­mul a fost finanțat de Institutul Cultural Român, îm­preună cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Culturii. La această sumă se adaugă contribuțiile partenerilor noștri din Sue­dia. Târgul de Carte de la Göteborg a invitat din buget propriu câțiva scriitori români, oferindu-ne și alte facilități. Au mai contribuit editura suedeză 2244, Ambasada Elveției la Stockholm, ProHelvetia și AIEQ (Association des études québécoises).

Târgul de la Göteborg este nu doar un târg de carte, ci și un târg al bibliotecarilor, așa cum îi spune și numele – Bok&Bibliotek. Ce aduce diferit un astfel de format de târg?

Târgul de Carte de la Göteborg îmbină ceea ce au mai bun celelalte mari târguri de carte din lume. El este nu numai un târg comercial, un târg unde se vând cărți și se încheie contracte, ci și o arenă importantă pen­tru dezbateri internaționale, atât în domeniul lite­ra­turii, cât și al politicii, economiei, drepturilor omului. Pe lângă literatura română, anul acesta târgul a pus ac­centul pe ce trebuie făcut ca elevii suedezi să ci­teas­că mai mult. Asta în condițiile în care s-a constatat că gustul pentru lectură al copiilor și tineretului a scă­zut. Aici bibliotecarii au un rol important.

De altfel, așa cum ați remarcat, încă de la înființarea lui, în 1985, Târgul de la Göteborg a fost atât un târg de carte, cât și un târg al bibliotecarilor. Concret, aceas­ta înseamnă că an de an bibliotecarii vin la târg pen­tru a discuta ce este nou în profesia lor, atât în Sue­dia, cât și pe plan internațional, ce probleme întâm­pi­nă și cum pot fi ele rezolvate. Între bibliotecile sue­de­ze există o strânsă colaborare, iar târgul este un loc po­tri­vit de întâlnire și un prilej minunat de schimburi de experiență.

Apoi nu este suficient doar să publici cărți. Ele tre­buie să-și găsească drumul către cititor, și aici rolul bi­blio­tecarilor este foarte important. În Suedia, biblio­te­ci­le organizează frecvent programe literare, lecturi, în­­tâl­niri cu scriitorii, serii de conferințe. De aceea cele două componente ale Târgului de la Göteborg se îmbină foarte bine.

Numele lui Alice Munro figura de mult timp pe lista candidaților

Ce programe se află în planul ICR Stockholm în acest mo­ment?

În primele trei seri de după Göteborg am avut la In­sti­tut trei programe diferite cu câțiva dintre scriitorii in­vitați la târg: Norman Manea, Daniela Crăsnaru, Felicia Mihali, Cătălin Dorian Florescu. A fost ca un fel de „mini-târg“, de data aceasta la sediul nostru de la Stockholm. Până la sfârșitul anului vom mai vernisa o expoziție, tot la sediul nostru, vom avea proiecții de film și programe de literatură. Din păcate, după par­ti­ci­parea la Târgul de la Göteborg, nu ne-au mai rămas prea mulți bani anul acesta. Suficienți însă ca să pu­tem acorda Premiul Sorescu, un premiu instituit de ICR Stockholm, care răsplătește un scriitor suedez pen­tru întreaga sa creație. Este un premiu de care suntem foarte mândri, apreciat în Suedia și care constituie o ve­ritabilă punte de legătură între cele două țări.

Ne puteți dezvălui care este partea cea mai plăcută sau care vă oferă cea mai multă satisfacție din activitatea de di­rec­tor al ICR Stockholm?

Am mai povestit deja într-un interviu recent că, nu de mult, m-a oprit pe stradă o doamnă, suedeză de ori­gi­ne, ca să-mi spună că tocmai se întorsese din prima ei vizită în România. Mi-a mărturisit că ceea ce a fă­cut-o curioasă să meargă acolo au fost programele noas­tre de la Institut, pe care le frecventează cu asiduitate. A vizitat Clujul, Sighișoara, mănăstirile din Moldova. A fost încântată. Mi-a declarat că România este cea mai frumoasă țară pe care a vizitat-o și că și-ar dori să afle și mai mult despre cultura și literatura ei. Mi-a mul­țumit că datorită ICR Stockholm a făcut această des­coperire. Mi-am dat seama că munca noastră este apre­ciată și că își atinge scopul. Da, a fost o sa­tisfac­ție!

A fost anunțat câștigătorul de anul acesta al Premiului Nobel pentru Literatură – scriitoarea canadiană de proză scurtă Alice Munro. A fost o alegere care v-a surpins?

Nu, nu am fost deloc surprins de alegerea pe care a fă­cut-o Academia Suedeză anul acesta. Numele lui Alice Munro figura de mult timp pe lista candidaților. Apoi, sosise vremea ca premiul să fie acordat unui scriitor nord-american, lucru care nu s-a mai întâmplat de mult timp. Bănuiam, de asemenea, că e rândul unei fe­mei. Prin Alice Munro, însă, adevăratul câștigător al Pre­miului Nobel pentru Literatură este nuvela ca gen li­terar. Motivația Academiei Suedeze este mai scurtă ca niciodată și, în același timp, mai explicită ca nicio­da­tă: „maestrul contemporan al artei nuvelei“. Trebuie să mergi mult în trecut ca să găsești alți scriitori pre­miați care au excelat în acest gen literar: Isaac Bashevis Singer în 1978 și Ivan Bunin în 1933.

Anul acesta, Academia Suedeză nu mai poate fi acu­za­tă că la baza acordării premiului se află un motiv po­li­tic. După comentariile – unele virulente, ca de exem­plu cele ale Hertei Müller – legate de inoportunitatea acordării Premiului Nobel scriitorului chinez Mo Yan, câș­tigătorul de anul trecut, Academia Suedeză avea ne­voie de un moment de respiro. Și ce este și mai inte­re­sant, alegerea lui Alice Munro dă posibilitatea Aca­de­miei Suedeze ca la anul să răsplătească un scriitor va­lo­ros, dar cu o faimă poate mai mică și cu o creație poa­te mai puțin cunoscută.

Care credeți că sunt cei mai puternici candidați români la Premiul Nobel pentru Literatură?

Este o întrebare la care mă feresc să răspund, deoa­re­ce apar mai tot timpul reacții și comentarii pe care doresc să le evit. Dar, pentru că tot am vorbit la înce­pu­tul interviului despre pulsul mediatic și pronosticuri, o să-mi iau, totuși, inima-n dinți și o să afirm că, în mo­mentul de față, așa cum se văd lucrurile de aici, din Suedia, se pare că nu există decât un singur candidat român cu mari șanse de a dobândi Premiul Nobel pentru Literatură, și acesta este Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu, din a cărui operă s-a tradus mult în suedeză, a devenit pentru mulți critici literari de aici un nume de referință. Aș îndrăzni să spun că el este mai bine văzut în Suedia decât în țara sa. Un fe­no­men de altfel obișnuit. Un exemplu care îmi vine acum în minte este Ingmar Bergman, apreciat mult mai mult în America decât în Suedia.

Ceea ce mă bucură este faptul că există mai mulți scrii­tori români despre care presa suedeză a afirmat de-a lungul anilor că se ridică la nivelul Premiului Nobel. Aceștia sunt Norman Manea, Andrei Codrescu, Nina Cassian și Daniela Crăsnaru, ceea ce de­mon­strea­ză cât de apreciată este literatura română în Suedia.

Cum e Stockholmul în preajma decernării Nobelului?

Premiile se decernează pe 10 decembrie, ziua în care a murit Alfred Nobel. Festivitățile țin o săptămână. Deci totul se întâmplă în preajma Crăciunului, când Stockholmul arată așa cum arată orice altă capitală europeană în această perioadă. Atâta doar că în acea săp­tămână din decembrie, săptămâna Premiului Nobel, toate privirile se îndreaptă spre capitala Sue­diei. În centrul atenției se află de fiecare dată lau­rea­tul pentru Literatură. Alice Munro a lăsat să se înțe­leagă că s-ar putea ca, din cauza sănătății șubrede, să nu vină la Stockholm să-și ridice premiul. Ar fi păcat, căci o bună parte din farmecul acelei săptămâni va dis­părea.

Interviu cu Dan Shafran, directorul Institutului Cultural din Stockholm, realizat de Andreea Chebac

(Titlul și intertitlurile aparțin redacției)