Bucurestiul Cultural, nr. 15/2006

Fara Autor | 15.09.2006

Pe aceeași temă

STELIAN TANASE

 

Perspectiva istorista

 

 

 

Teama multora, o teama care s-a instalat destul de solid, pentru a fi folosita ca argument puternic impotriva scoaterii la iveala din arhivele semideschise, cum sunt, a numelor informatorilor-scriitori (sau scriitori-informatori, cum e mai corect?), este ca asta va declansa o vanatoare de vrajitoare. Ca unii, multi-putini, vor fi pusi la stalpul infamiei. Ca vor fi aratati cu degetul pe strada, in redactii, ca unii vor fi rusinati, lipsiti de semnatura, scosi din carierele lor de scriitori. Ca nimeni nu ii va mai publica...  Este o viziune apocaliptica, una care pune pervers raul inainte, in loc sa sublinieze efectul pozitiv asupra spiritului public). Se agita sperietoarea anilor 48-53. Se vorbeste iar de procese de tip stalinist, de persecutii si represalii, de Mc Carthy. Altii prefera alt limbaj. Ei vorbesc despre incalcarea drepturilor omului - informatorul este un om -, de discriminari, de mila si iertare, de cainta, de regrete, de uitare, de amnezie si amnistie, dupa formula lui Michnik. Cei care cer dezvaluirea numelor informatorilor sunt acuzati, sunt demonizati ca vor sa demoleze literatura romana, ca judeca pripit, ca urmaresc nu stiu ce interese (vendeta, glorie personala etc.), ca pun la cale un fel de mineriada. Se anunta ca cineva se pregateste sa demoleze statuile din parc. Mai curand cred ca ar fi util, si cu mare efect terapeutic, ca macar unii dintre informatori sa marturiseasca, sa exprime regrete, inainte ca dosarele lor sa iasa din arhive... S-au pomenit nume grele, Alexandru Paleologu, Mihai Ursachi, Sorin Titel, Stefan Aug. Doinas, Ion Caraion, Vladimir Streinu... Fiecare e alta poveste si merita o citire distincta.

 

Totusi, nu cred ca ajungem prea departe daca purtam discutia in acesti termeni. Adevarul trebuie restabilit, "nu putem trai in minciuna". Regimurile comuniste, fondate pe minciuna au incercat sa ne faca sa traim astfel, dar nu au reusit, chiar daca au supravietuit decenii. Nu cred ca acum se va reusi. "Avocatii arhivelor inchise"  nu au nici o sansa sa opreasca fenomenul, chiar daca 16 ani, de bine-de rau, au reusit sa obscurizeze deschiderea dosarelor, au impins la periferia vietii publice dezbaterea si incearca si acum sa o faca uitata. In anii 90 pentru ca era prea devreme, in anii 2000 ca e prea tarziu, argumenteaza acestia. Pana la urma, un cercetator va ajunge intr-o arhiva si va scoate la iveala "detalii" pe care azi unii le doresc sa ramana ingropate. Sigur, unii zic: mai tarziu e mai bine, societatea va fi mai experimentata in practici democratice, mai toleranta, infuzia de normalitate si Occident mai consistenta. Etc. Cand noi nu vom mai fi, se subintelege, ar veni acest timp. Operatia asta pe cord deschis se va putea face... Daca pacientul nu va deceda intre timp.

 

Cred ca trebuie sa schimbam miza discutiei pe alta tema. Anume: cum rezista o societate la ocupatia straina si la dictatura. In cazul nostru, e vorba despre intelectuali, scriitori. Sa spunem ca reactiile au fost extrem de diferite. Daca ne uitam la anii 40-50, ai sovietizarii societatii romanesti, observam ca primii care au devenit colaborationisti (cu exceptia celor convinsi din anii 30, Mihai Cruceanu, N.D. Cocea, Scarlat Callimachi, Matei Socor, Gheorge Dinu, Miron Radu Paraschivescu) au fost cei care scrisesera impotriva bolsevicilor, a lui Stalin, cu diferite ocazii: procesele de la la Moscova, ocuparea Basarabiei, razboiul ruso-finlandez, campania din Est. Mihail Sadoveanu si Zaharia Stancu ar fi doua exemple, echivalentii literari ai politicienilor Gh. Tatarescu, Mihail Ralea, Stefan Voitec & Ion Pas etc. Mai tarziu, odata cu inghitirea, comunizarea lumii romanesti, aceste distinctii s-au sters. Daca pana in 1956 mai existau sperante ca lucrurile se vor intoarce, dupa revolutia de la Budapesta a fost clar ca sferele de influenta exista si, dincoace de Cortina de Fier, Kremlinul este stapan absolut. Fiecare a incercat solutia individuala. Unii au ales exilul, altii tacerea, putini au incercat sa se opuna. Atitudinea societatii a fost sa se acomodeze - in absenta unei perspective istorice si odata cu disparitia generatiei educate in anii 20-30, ultima care cunoscuse libertatile si valorile unei lumi normale. Regimul comunist parea instalat macar pentru o jumatate de mileniu in regiune, ba era privit de multi ca invingator in competitia cu capitalismul, "intrat in declin". Atata vreme cat URSS supravietuia, sansa de a trai liber intr-o tara si pe un continent normal, nedivizat intre sisteme, era exclusa. Posibilitatea ca URSS sa se prabuseasca nu o intrevedea nimeni nici macar in anii 80, dupa ce Gorbaciov luase puterea la Moscova si declansase programul sau de reforme, glasnost&perestroika. Iluzia - pentru ca a fost o iluzie - a durat pana la final, 1989, desi esecul bolsevismului fusese anuntat de cateva cutremure, Praga 1968, grevele din 1970, Solidarnosc si Legea martiala dupa 1980, miscarea de disidenta cu cateva figuri tutelare - Soljenitin si Saharov, Kuron si Michnik, Havel... Pe acest fond al pierderii perspectivei istoriste asupra lucrurilor, resemnarea, defetismul, nihilismul, fatalismul cel mai negru si-au facut loc. Pe acest fond societatea romaneasca a capitulat si a fost devertebrata de comisarii sovietici, in complicitate cu instrumentele lor autohtone. Cand sovieticii au plecat, regimul era suficient de solid instalat ca sa continue opera devastatoare inceputa de ocupatia straina. A fost o capitulare treptata, s-a produs intre 1944-71. La finele acestui interval totul era pregatit pentru instalarea regimului personal al lui Ceausescu, amestec de maoism&stalinism, cu reflexe de extrema dreapta.

 

Pe fundalul pierderii iluziei istoriste ca lucrurile sunt reversibile, ca dictatura se va sfarsi intr-un timp previzibil, pe durata vietii contemporanilor, a unei generatii, fibra morala a slabit pana la disparitie. A supravietui a fost din ce in ce mai mult o solutie realista. Daca ii asteptam degeaba pe americani, daca sovieticii sunt stapanii acestei parti de lume, atunci trebuie sa ne acomodam, sa ne facem frate cu Dracu...  Chiar si cei mai rezistenti s-au indoit de valorile lor. Au ales exilul interior sau exterior, cum le-a fost norocul. In anii 80 atmosfera a devenit irespirabila, tavalugul trecea peste capetele oamenilor. Cine nu a trait acei ani in Bucurestiul devastat, cu minciunile lansate zilnic de TV, in care Ceausescu aparea zilnic sa-si tina discursurile lui tipate, flancat de o masinarie de propaganda imensa, "nu a trait nimic" asemanator cu o halucinatie, un cosmar. Cine nu isi aminteste frigul din casa, cozile interminabile, noptile petrecute in gangul unei macelarii, saracia, umilinta fara sfarsit, la fel, "nu a trait nimic", nu poate intelege. Peste toata aceasta suferinta, se afla plasa informatorilor la panda, agentii de Securitate, frica. Sa fiu mai exact: FRICA. Nu cumva uitam prea usor acea lume desprinsa din utopia negativa a lui Orwell? Vrem sa uitam, sa scufundam trecutul? Sau vrem sa il citim, sa il analizam? Inteleg perfect nevoia de uitare pe care o avem fata de experientele traumatice. Dar sunt mai aproape de cei care privesc inapoi cu manie.

 

In anii 80, ai comunismului tarziu (nu cunosc experienta anilor 48-53 decat din arhive si carti), presiunea pusa pe fiecare individ ajunsese extrem de dura, insuportabila. Mica lume a intelectualilor, ca sa o iau ca exemplu, era pusa zilnic in situatia de a opta. Gesturile cele mai normale cereau un anume efort, pentru ca puteau fi citite ca acte de opozitie, de sfidare, cu consecinte incalculabile. Care erau aceste gesturi? Cele mai simple. Sa refuzi sa colaborezi cu Securitatea, sa refuzi sa contribui la volumele de omagii adresate lui Ceausescu, sa nu accepti sa iti ciunteasca manuscrisul la cenzura...  La aceasta situatie de rasturnare a normalitatii in inversul ei, foarte toxica, informatorii Securitatii au avut un rol deloc neglijabil si care astazi se cere descifrat. Sa spunem ca delatiunile lor au contribuit la interzicerea unor carti, ca unii si-au pierdut slujbele, arestatii fiind dati pe mana Securitatii de un denunt, cum ca ar fi dusmanii regimului. Sau ca se pregatesc sa se refugieze in Occident la prima calatorie, ceea ce ducea la respingerea cererii de pasaport...  Azi, daca li s-ar raspunde delatorilor cu aceeasi moneda, ar fi o enorma greseala. Ei trebuie lasati in pace, sa isi duca singuri crucea, sa nu pacatuim si noi cu ei cum au pacatuit ei cu noi. Dar asta numai dupa ce le aflam numele. Este singura reparatie morala la care victimele lor au dreptul. Nu vad utila nici un fel de sanctiune impotriva celor care si-au epuizat o parte a talentului lor scriind denunturi. Sunt deja pedepsiti. Unii au dat tomuri de note informative. Poate un editor, candva, va avea ideea sa publice opera completa a autorului X, punand alaturi de volumele antume si lucrarile postume, si vrafurile de note informative uitate in arhivele Securitatii. S-ar putea ca unii critici sa considere aceste delatiuni ca mai valoroase decat opera propriu-zisa. Sa dam peste un Saint Simon sau un Argetoianu...

 

Detest orice forma de persecutie, chiar si pe cea impotriva delatorilor. Nu vreau sa ma fac partasul unei campanii declansate impotriva "gresitilor nostri". Citesc de cativa ani buni in arhive si, ocupandu-ma de oameni insemnati politic sau cultural, descopar cu dezamagire ca unii au fost informatori. Unele nume au greutate in istoria literaturii romane postbelice. Ii gasesc cu pseudonime, nu ai cum sa ii identifici pe toti, si nici nu merita, dar observ ca sunt prea multi. Remarc ca altii au refuzat sa colaboreze. Doua nume, Ion Vinea, Nicu Steinhardt. Avem in plus victimele informatorilor. In ultimele doua aspecte se afla miezul problemei. Sa spunem, reactia la represiune si la dictatura a fost diferita de la om la om, de la grup la grup, de la o generatie la alta. Nu toata lumea a acceptat sa colaboreze. Unii au infundat puscariile, altii au ajuns in exil, altii au trait la periferia societatii, pastrand decenii tacerea. Putini au protestat, s-au opus. Altii au facut pactul. A analiza atitudinile foarte diferite este extrem de necesar in societatea romaneasca de azi. In acest context, dezbaterea despre "informatori" si "relatiile scriitorilor cu Securitatea" este numai un capitol.

 

 

 

 

 

Scriitorul lunii septembrie

 

MARIUS CHIVU

 

(n. 20 SEPTEMBRIE 1978)

 

 

 

Vantureasa de plastic

 

 

 

lungita acolo pe pat

 

e nodul inconstient al tuturor furtunaselor

 

care intra si ies din corpul ei

 

 

 

o sarut pe gura apasat

 

astept sa vad daca deschide ochii

 

si gura ei mi se pare ca are

 

gustul dulceag de manitol osmofundin perfalgan

 

si toate celelalte care i se scurg

 

prin incizia din gat

 

noapte dupa zi dupa noapte

 

 

 

mi-o imaginez clipocind pe dinauntru

 

plina de lichidele artificiale ale vietii

 

un borcan cu formol intors pe dos

 

cu exponatul imbracand peretii

 

pe dinafara

 

 

 

de fata cu ea ne tinem tari

 

facem tot ce e de facut cu cele mai firesti gesturi

 

suntem cel mult tacuti si obositi

 

 

 

unul ii tine gura deschisa celalalt ii strecoara

 

lingura cu supa

 

dizolvam sute de medicamente in zeci de cesti cu ceai

 

inlocuim perfuziile cateterul leucoplastul bandajul

 

o spalam cu servetele umede

 

ii masam incheieturile cu geluri

 

cu balsamuri ii improspatam trupul inert

 

ne stapanim frisoanele si ne purtam nodul din gat

 

ca pe o cravata imaginara

 

apoi iesim din salon sa golim plosca

 

si plangem care pe unde putem

 

 

 

s-ar putea spune ca o tinem in viata cu ipocrizie

 

adevarul e ca deznadejdea

 

e un pacat ca oricare altul:

 

 

 

trebuie savarsit in secret

 

 

 

visez femei multe femei batrane

 

ne intalnim in secret in subsoluri sordide

 

intunecate spoite cu cacat

 

pasesc absent prin paste maronii

 

peretii sunt umezi miros a urina

 

si a dezinfectant

 

urc in containere uriase unde

 

femeile batrane ma asteapta tolanite indecent

 

peste deseurile spitalului

 

imi proptesc mainile in seringi in pungi de perfuzii

 

 in sonde urinare sparte peste pansamente innegrite de iod

 

ele ma cheama

 

ma cheama cu guri stirbe si buze crapate

 

ma alinta imi soptesc cuvinte vulgare

 

ma culc peste ele

 

le strang la piept

 

ele ma incurajeaza

 

intru in carnurile lor vechi moi

 

patate de sange

 

 

 

sunt ultimul lor barbat

 

acolo

 

in containerele cu deseuri

 

biologice

 

 

 

neurologul a citit sentinta

 

ridicand in lumina tomografia

 

ultimele luni trebuie reluate, a spus

 

uneori boala nu merge in sensul acelor de ceas

 

 

 

nimic nu e mai greu de suportat in spital

 

decat previzibilul suferintei

 

cand cosmarul incepe sa semene cu destinul

 

cand tratamentul se prelungeste ca ziua cartitei

 

cand doctorii dispar pe coridoare tot mai lungi

 

cand iti vorbesc in cuvinte tot mai scurte

 

cu privirea mereu in alta parte

 

 

 

oare vanitate e daca ma intreb ce ar mai fi de suferit

 

cum de nu e de-ajuns ce-a fost

 

cine ce mai are de demonstrat

 

 

 

uneori bisericile sunt mici si arata banal

 

camarute din lemn acoperite cu tabla

 

dar inauntru...

 

 

 

...inauntru e cald si multa lumina

 

icoanele sunt familia ta

 

ochii lor sunt cu tine si cu ceilalti

 

necajiti si tacuti

 

pititi in scaunele cu rotile

 

cu guri strambe si amutite

 

sprijiniti de cadre sau in carje

 

ingenunchind greu din cauza ortezelor

 

inchinandu-se grotesc cu maini paralitice...

 

 

 

preotul citeste despre bolnavi ce-I ating hainele

 

doamne, Tu esti doctorul trupurilor si sufletelor noastre!

 

 

 

...la sfarsit primim de pomana chifle graham

 

eugenii mandarine

 

plecam cu greu spre paturile noastre

 

fantome credincioase de nevoie

 

dar pana vineri nu e mult

 

ne vom tari

 

ne vom aduna

 

ne vom ascunde din nou aici

 

in aceasta camaruta din lemn acoperita cu tabla

 

unde o voce calda imbracata in negru

 

ne va citi din nou

 

despre bolnavi ce-I ating hainele

 

 

 

fata ii e desfigurata de tristete

 

o privesc pe furis

 

de teama sa nu-mi ghiceasca in ochi persistenta raului

 

 

 

de fata cu ea vorbim la persoana a III-a

 

si uneori la timpul trecut

 

ii hotaram destinul cu o precizie oarecum linistitoare

 

nici nu pare ca ne asculta mesteca marul

 

sau bea absenta laptele

 

din cand in cand ofteaza

 

oftatul e punctuatia a tot ce nu poate rosti

 

 

 

ii crapa fata de tristete

 

noi o ignoram vorbind despre ea

 

este portretul de femeie in negru pe care

 

basilius barth nu l-ar fi putut picta

 

niciodata

 

 

 

e o zi chinuita ca oricare alta

 

dar azi ea se ridica de pe perna

 

trage aer in piept

 

de parca tocmai si-ar fi scos capul din apa

 

priveste precauta in stanga

 

apoi in dreapta

 

ma mangaie cu mana buna

 

si imi sopteste la ureche:

 

tu esti poarta prin care se intra in sufletul meu

 

 

 

ea e vantureasa taiata in doua

 

un zmeu cu o aripa franta

 

atarnand intr-o parte

 

o pereche de ochelari fara toarte

 

o jumatate de para ramasa pe o farfurie

 

ciobita...

 

 

 

partea dreapta a lumii ii lipseste

 

un singur picior o singura mana un singur ochi

 

o jumatate de gura vorbind in gand

 

unui sfert de memorie

 

 

 

se misca intr-o jumatate de lume

 

cu fata intoarsa inspre

 

cealalta

 

 

 

suferinta e doar o barfa

 

toata lumea stie ca va fi bine

 

toti cunosc pe cineva care a avut un accident

 

cerebral

 

toti au auzit despre cerebrolysin si tanakan

 

 

 

se stie dinainte prin ce am trecut

 

nu spun nimic sfasietor

 

s-a mai vazut

 

s-a mai auzit

 

s-a mai citit

 

s-a mai vindecat lume

 

o sa fie bine

 

 

 

inteleg prea bine:

 

nenorocirea stanjeneste

 

incurajarea atotstiutoare e doar o forma de protectie

 

lumea e satula de povesti nefericite

 

oricum toate seamana

 

nimeni nu mai are rabdare sa le asculte

 

doar le dau mai departe la schimb

 

suferinta e doar o barfa

 

o fictiune personalizata intr-o conversatie

 

stradala

 

 

 

oamenii sunt despartiti prin ceea ce cred ca stiu

 

 

 

scrisul nu indreapta viata

 

si nici nu o aduce inapoi

 

cel mult ii rascumpara posteritatea

 

cand oricum nimanui nu-i mai pasa cu adevarat

 

 

 

ce imi pune insa pixul in mana

 

cand mai de folos as fi pregatind un ceai

 

strecurand o supa in borcan

 

spaland o plosca

 

facand acele lucruri al caror bine e imediat

 

si in afara oricarei indoieli

 

 

 

scrisul e doar o pauza

 

un antract

 

ceva simplu gol si temporar care iti da iluzia ca mai leaga lucrurile

 

sa nu cazi

 

 

 

 

 

ANDREEA GRECU, director Administratia Fondului Cultural National

 

Reticenta la schimbare si la nou

 

 

 

 Cine este  AFCN

 

 

 

 Cand s-a format  Fondul Cultural National (FCN)? In iarna era inca in formare.

 

 Ca program de finantare al Ministerului Culturii si Cultelor, FCN exista din 1998. In 2005 s-a trecut la crearea unei institutii de sine statatoare - Administratia Fondului Cultural National. Perioada de formare si dezvoltare organizationala este in plin proces de formare. AFCN gestioneaza, administreaza fondul special, care colecteaza, din peste 20 de surse, conform OG 10/2005, taxe si impozite utilizate pentru finantarea de proiecte culturale si editoriale. Pentru a se dezvolta ca institute care lucreaza in beneficiul operatorilor culturali si pentru a imbunatati modalitatile de acces la fondurile nerambursabile, in 2005 AFCN a participat la o serie de consultari succesive cu sectorul neguvernamental si guvernamental, cu institutii publice de cultura, ONG-uri si cu reprezentanti ai asociatiilor profesionale ale artistilor, in urma carora s-au adus completari in plan legislativ, pe baza carora Administratia functioneaza in prezent, prin aportul Consiliului sau. Consiliul AFCN este format din 11 membri, reprezentanti ai MCC, Ministerului Finantelor Publice, Guvernului Romaniei, prin Departamentul pentru relatii interetnice, si ICR, iar altii sunt numiti la propunerea sectorului guvernamental si neguvernamental, specialisti din diverse domenii, urmarindu-se acoperirea proportionala a domeniilor culturale. Consiliul are un rol decisiv in stabilirea liniilor strategice prin care se acorda finantari din fonduri publice, a prioritatilor anuale sau pe termen mediu, avand misiunea de a desemna expertii pentru comisiile care evalueaza si selectioneaza proiectele. Tot Consiliul decide practic marile linii pentru care se vor acorda finantari si, in consecinta, proiectele, pentru ca, prin desemnarea de experti, contureaza o anumita componenta a comisiilor de evaluare si selectie. Cu alte cuvinte, Consiliului ii revine o misiune cruciala de care depinde intreaga activitate a Administratiei.

 

 

 

Cine si cum decide comisiile de evaluare?

 

 

 

In urma propunerilor primite din partea asociatiilor profesionale ale artistilor, a ONG-urilor, a institutiilor publice de cultura din intreaga tara, Consiliul  AFCN desemneaza comisiile de experti. Comisiile sunt alcatuite din specialisti, persoane care sunt coordonatoare de proiect sau administreaza programe de anvergura sau artisti care de-a lungul timpului au dobandit experienta in evaluarea de proiecte. Vorbim de un profil profesional care difera de la caz la caz. Evaluatorii sunt fie persoane care au fost invitate la Bruxelles sa evalueze proiecte in cadrul unor programe precum Cultura 2000, fie persoane care pe plan local au fost invitate de diverse institutii publice de cultura sa acorde finantari. Inaintea noastra, Programul elvetian pentru cultura, fosta Fundatie Pro Helvetia, a facut apel la o serie intreaga de specialisti, deci exista o baza de date din care putem identifica experti. Comisiile decid in procesul de evaluare a proiectelor. Mandatul comisiilor difera in functie de tipul proiectelor culturale pe care le administreaza. La proiecte culturale se numeste o comisie la inceput de an. La finalul anului, cum va fi si in 2006, ea va fi data publicitatii, dupa ce se incheie evaluarea pentru cea de-a doua sesiune de concurs. La proiectele editoriale, componenta comisiilor se publica imediat dupa ce se afiseaza rezultatele. De ce e important sa delimitam misiunile in cadrul Administratiei? Au existat o serie de discutii si interpelari legate de cine decide, cum si de ce. M-as referi la cadrul general in care lucram, anume Planul national de dezvoltare, in care si cultura este parte componenta. Planul care se refera la dezvoltarea culturala are circa 170 de pagini. In aceste linii mari directoare se inscrie si activitatea Administratiei Fondului National. De pilda, procesul de digitalizare si introducerea societatii informationale si in Romania e un deziderat generos, dar destul de greu de atins, pentru ca implica numeroase costuri si dezvoltarea unei infrastructuri, destul de limitata in acest moment. Pentru alte obiective generoase legate de patrimoniul cultural national, vor exista si alte surse adiacente incepand cu 2007, si anume fondurile structurale si de coeziune europene, care au printre obiective promovarea patrimoniului national cultural - prin turism, dar nu numai.

 

 Sa vorbim despre echipa  AFCN. Cine sunt oamenii cu care lucrati?

 

In noiembrie se implineste un an de la infiintarea AFCN. Nimic nu se face batand din palme. Precum copilul care reuseste sa puna talpile pe pamant si sa faca primii pasi independent, asa si noi incercam sa ne imbunatatim procedurile de accesare a fondurilor nerambursabile pentru toti operatorii culturali. Suntem in plina formare, atat institutionala, cat si a resurselor umane. Lasand de-o parte aspectele logistice - sediu, echipamente, un mod de lucru - mi se pare important mediul care sa te motiveze profesional si sa te ajute.

 

Misiunea mea este de a administra atat institutia, cat si echipa AFCN. E destul de dificil sa atragi un personal calificat si cu bune deprinderi intr-o institutie publica. Exista apoi si reticentele si prejudecatile legate de munca intr-o institutie publica, de care m-am izbit si eu in septembrie 2005, cand mi-a fost dificil sa gasesc colaboratori. Sunt departe de a ma declara multumita si cred ca doar in cateva cazuri am intalnit tipul de profesionist pe care mi-l doream. Nu e vorba numai despre motivarea financiara...

 

Desi nu poate fi ignorat nici acest aspect....

 

Intr-adevar, nu poate fi ignorat. Plaja de retributie pleaca de la salariul minim pe economie si ajunge la 9 milioane brut. Pentru volumul de munca si pentru responsabilitate, e putin. Noi gestionam foarte multe fonduri. Or, a antama fonduri inseamna o responsabilitate ridicata, si la aceasta nu te implici oricum, si pe o perioada foarte lunga de timp. Tipul de activitate pe care o desfasoara colegii mei e stresant, fiindca se lucreaza foarte mult cu publicul, cu beneficiarii de finantari. Trebuie sa fii in egala masura politicos, clar, compliant, e nevoie de concentrare si de abilitati de comunicare cu oamenii. Or, e dificil sa gasesti angajatul care sa fie si punctual, si eficient, si politicos, 8 ore din 8 ore, si 5 zile pe saptamana, remunerat insa precar. Am reusit sa interesam si colaboratori de care am fost foarte multumiti. Am speranta ca in bugetul anului viitor sa primim acel spor de importanta nationala, pentru ca asta ar reprezenta un mic stimulent pentru cei cu care lucrez. Pentru a face eficienta activitatea de gestionare a FCN, am avea nevoie de cel putin doi reprezentanti in fiecare judet, care sa colecteze zi de zi contributiile la Fondul special FCN. De fapt, aceasta va fi sursa principala de finantare. Este vorba de o serie intreaga de activitati, precum cele de producere sau distributie de obiecte de artizanat, institutii care desfasoara activitati in spatii protejate de patrimoniu si platesc o cota parte din incasari. S-a constituit o miniechipa care, impreuna cu MFP, incearca sa eficientizeze partea de colectare a taxelor si impozitelor la FCN, dar va fi nevoie de timp. Fara o supraveghere din teritoriu (care se va rezolva probabil prin ANAF), nu va fi posibila eficientizarea acestei colectari. Pentru ca una e sa fii la Bucuresti si alta sa fii in fiecare judet si sa stii permanent cine este potential platitor si cine plateste efectiv, iar apoi sa intervii. Or, asta este o sursa de finantare care probabil peste 5 ani va echivala cu finantarea de la minister. Dar avem doua situatii: in Ungaria, unde acest sistem functioneaza foarte bine si Fondul Maghiar dispune de fonduri pe masura, dar sunt in al 10-lea an de de existenta si au 70 de angajati, in comparatie cu Fondul Cultural Bulgar, care exista de 4 ani, are 5 angajati si nu functioneaza colectarea, pentru ca 5 angajati nu o pot administra. FCN din Romania exista din septembrie 2005, are 6 angajati, va avea pana la 15 angajati maximum si nici aici colectarea de contributii nu functioneaza destul de bine.

 

 

 

Cultura - perceputa ca parte a dezvoltarii societatii

 

 

 

 In Franta exista  Centre National du Livre. In ce masura se regasesc atributiile acestei institutii printre cele ale AFCN?

 

E o intrebare interesanta, multa lume s-a referit la CNL cand s-a pus problema proiectelor editoriale. Nu ne putem compara cu Franta, in primul rand pentru ca sistemul lansat de Jack Lang ca ministru al Culturii are acum peste 20 ani de experienta. Iar economic si financiar nu vom egala niciodata bugetul alocat culturii in Franta. Sigur ca ar fi interesant sa vedem daca in Romania, peste 3-5 ani, experienta CNL s-ar putea repeta, cu adaptarea la specificul mediului cultural romanesc. Dar primul lucru care ne-ar interesa ar fi strategia. Eu sper sa aflu mai multe de la centrul creat anul trecut de MCC si care se ocupa de cercetarea in domeniul cultural romanesc - s-a publicat acum 6 luni primul Barometru de consum cultural in Romania. Or, pe noi ne-ar interesa trendul, evolutia. Cred ca mai pot fi facute eforturi suplimentare in acest sens, mult mai serios, mai riguros. La Institutul National de Statistica nu vom putea identifica asemenea indici. Dar cand ei vor exista si va exista si dinamica lor, nu o fotografie incremenita, nu o luna din 2006, ci ce se intampla in 2-3 ani, atunci vom putea sa cream o strategie, o planificare: ce dorim noi sa dezvoltam in cultura sau ce am putea noi sa finantam cu resursele pe care le avem. Si abia atunci am putea discuta despre prioritate de finantare in cultura. In multe tari cultura este un indicator prin care se masoara standardul de viata al societatii respective. La noi cultura nu e considerata ca avand o contributie la dezvoltarea societatii in general.

 

 Dar care sunt programele pe care intentionati sa le lansati?

 

Exista experienta primei sesiuni, ale carei rezultate au fost publicate in martie a.c. Atunci s-a vorbit despre 8 domenii culturale (patrimoniu cultural national, teatru, dans, muzica, arte vizuale si arhitectura, management cultural si formare profesionala si activitati muzeale). In septembrie lansam al doilea concurs anual. Ariile tematice sunt putin mai largi, se vor adauga ariile interdisciplinare. Pe parcurs vom identifica si alte arii tematice. Prima sesiune de finantare a implicat 8 comisii. In toamna vor fi 10, 11, in functie de cate arii tematice vor fi sau cate proiecte se inscriu.

 

Se pastreaza comisiile de evaluare a proiectelor?

 

Da. Nu vom putea pastra 100% componenta lor, pentru ca unii membri au fost numiti in functii de conducere, nu mai sunt in Romania etc. In a doua sesiune destinata proiectelor culturale, suma de care dispunem este egala cu cea din 2005, respectiv 2 milioane lei noi. La final de an asteptam cu mare interes si curiozitate profesionala numarul de solicitari pe care le vom primi. In 2005 au fost 344 de solicitari.

 

 

 

Criterii de evaluare si relevanta culturala

 

 

 

Cum au fost finantate proiectele culturale: au fost repartizate egal sau erau domenii unde veneau mai multe cereri decat in altele?

 

Repartizarea n-a fost egala. Au fost 77 proiecte la arte vizuale si arhitectura, 20 la dans, 36 la teatru. Anul trecut, cand FCN era un program al MCC, au fost 315 solicitari. Am facut parte din comisia care a evaluat proiectele. Deci, ca numar, se pastreaza interesul fata de acest program de finantare. Sincer vorbind, mi se pare putin ca numar de solicitari la nivelul unei tari, pentru ca in Romania sunt multe organizatii active sau artisti. Din experienta noastra, informatia ajunge mai repede la cel interesat prin canale clasice: scrisori, anunturi de presa. Aceste instrumente sunt uneori mai lente. Noi lucram mult prin intermediul postei electronice. Proiectele se depun pe format electronic. Dar in urma diferitelor deplasari in centre culturale cum ar fi Timisoara sau Clujul, dar si in centre mai putin bogate din punct de vedere al vietii culturale, unde exista un interes real pentru cultura, am sesizat, din pacate, faptul ca deocamdata principala cale de comunicare ramane scrisoarea, eterna scrisoare tiparita. Ceea ce spune foarte multe despre nivelul de dezvoltare. Dar aceasta inseamna ca noi vom reflecta asupra prioritatilor de finantare, deoarece va fi necesar sa ne adaptam realitatilor. Poate ca stacheta e mult prea sus si vom pleca de la ceea ce exista actualmente. Nu putem compara nivelul de informare din Bucuresti cu cel din Botosani sau Braila: acutele si joasele au nevoie de armonizare. Or, era de asteptat, nu e nimic surprinzator. Dar e dramatica repartizarea finantarilor pe arii geografice. Ele se concentreaza in Bucuresti, in Timisoara, in Ardeal. E vorba si de un alt fenomen. ONG-urile din domeniul social s-au dezvoltat fantastic in ultimii ani, pentru ca au fost obligate sa lucreze cu fonduri private si sa invete o metodologie de utilizare a instrumentelor specifice de accesare a fondurilor (pachetul de formulare), de elaborare, de respectarea a termenelor, de prezentare a documentelor. Daca nu obtineau finantare din fonduri private, dispareau. ONG-urile in domeniul social sunt bine pregatite sa faca fata unor asemenea instrumente, dar cele culturale, nu: nu si-au format oameni pentru acest tip de demers, pentru a fi in masura sa raspunda unor asemenea provocari. De fapt, vorbim despre deprinderi de invatare: un om se scoleste, pe banii institutiei, invata cum se scrie un proiect si cum se prezinta un intreg sir de activitati, de la concept pana la materializare. Or, asta nu se invata decat mergand la un curs si apoi aplicand in practica. Nu putem face noi alfabetizarea pe un teren viran unde nu exista aproape nimic. Noi functionam asa cum se deruleaza si programul Cultura 2000 sau alte programe cu fonduri publice europene sau internationale. Nu introducem nimic nou. Instrumentele de lucru sunt de inspiratie europeana, utilizam ceva ce s-a mai folosit, concepte si cadre de lucru cunoscute deja de operatorii culturali. Doar o mica parte a mai lucrat cu acest tip de abordare. Proiectul cultural se refera la planificare strategica a resurselor financiare si umane, incluzand si dezvoltarea organizationala. Era ideal sa fi avut 5 ani de pregatire si nu 10 luni, cum avem de fapt. Fondul Cultural Maghiar a suferit o serie intreaga de adaptari din mers, au fost si ei foarte criticati pana la aparitia fondurilor de structurare si coeziune, in 2004. Ungaria este membru UE de doi ani, iar organizatiile culturale maghiare au redescoperit fondurile europene in varianta noua, mai putin prietenoasa, diferite de programele nationale de tip PHARE. S-au bucurat atunci, pentru ca FCM este mai accesibil si mai putin restrictiv.

 

Si Fondul nostru?

 

Si al nostru. Procedurile de solicitare a finantarilor la nivel national nu se compara cu cele europene: sunt mai blande, mai simple si nu presupun o forta financiara sporita, in comparatie cu cele presupuse de fondurile structurale si de coeziune. La aceste tipuri de fonduri, incepand cu iulie 2007, vor avea acces consortii, de cele mai multe ori entitati publice. Cand discutam despre fonduri structurale si de coeziune, discutam despre o contributie nationala destul de importanta. Niciodata o finantare europeana nu acopera 100% din costuri, totdeauna pe langa ea exista cofinantarea nationala. Cu alte cuvinte, intram intr-o ecuatie in care cineva aduce o pusculita destul de generoasa si o foloseste in proiect.

 

Din 2007, in speranta ca vom deveni membri UE in ianuarie 2007, bugetul national al Romaniei nu va mai fi buget national, el va fi parte a bugetului centralizat comunitar. Subiectul care ne intereseaza pe noi, anume subventiile, va fi un subiect delicat. Se va respecta un set de reguli drastice. Acestea exista. Ele au fost de curand completate, au fost formulate de curand si alte recomandari de catre Comisia Europeana. In ce ne priveste, pentru finantari din fonduri publice destinate proiectelor editoriale si culturale, deocamdata discutam despre finantari mici. Acestea nu cad sub incidenta celor mai stricte reglementari, dar si se supun criteriilor de transparenta, competitivitate, acces egal pentru toti cei interesati sa solicite asemenea fonduri.

 

Contributia solicitantului va fi mai mare de 10%?

 

N-as vrea sa dau un procent care sa nu fie real. Contributia nationala va fi aproximativ 10-15%, dar sumele vor fi mult mai mari. La sume mari, si contributia nationala e mult mai mare. Astfel de fonduri vor putea fi gestionate de agentii nationale, de primarii sau de institutii publice cu un buget destul de semnificativ. Un ONG va putea lua parte la un astfel de proiect cu dificultate. In orice caz, el nu va aduce partea de resurse financiare, mai degraba va contribui prin know how, expertiza. Din pacate, din experienta Poloniei si Ungariei, gradul de absorbtie este redus pentru fondurile structurale si de coeziune. Se inregistreaza o serie de falimente deoarece programarea financiara si respectarea ei impiedica de cele mai multe ori returnarea unor credite bancare antamate pentru realizarea proiectului.

 

Ceea ce invatam anul acesta ne va folosi si la anul sau veti schimba si dvs. regulile?

 

Pentru ca functionam pe principiul consultarii cu sectorul guvernamental si neguvernamental, la fiecare sesiune invatam ceva nou. Dupa prima sesiune, a avut loc un schimb de mesaje, apoi o intalnire la MCC, la care au participat organizatii culturale, artisti, reprezentantii MCC si ai AFCN. Intre perioada de inscriere la proiectele editoriale (publicatii si carte) la concursul pentru finantari nerambursabile si momentul publicarii rezultatelor a avut loc si o intalnire cu reprezentanti ai unor asociatii si organizatii profesionale din domeniul editorial. Cu cei din urma s-a convenit constituirea unui grup tehnic de lucru care sa imbunatateasca, sa completeze atat formularul prin care se solicita finantari, cat si grila de evaluare a proiectelor. Probabil ca si la proiecte culturale se va ajunge la aceeasi concluzie, anume se va constitui un grup de lucru, in care vor fi reprezentanti din Administratia Fondului si reprezentanti ai ONG-urilor, ai institutiilor publice, artistilor interesati, sigur, intr-un numar restrans, pentru a asigura o activitate eficienta. Cu cat grupul e mai mare, cu atat eu sunt de parere ca nu se poate lucra de fapt.

 

Invatam din experienta acumulata, din opiniile beneficiarilor sau ale celor care n-au castigat, dar au solicitat finantari, din ceea ce primim ca informatie de la institutii similare locale si internationale. Administratia FCN este membra, din acest an, a unei Federatii Internationale a Consiliilor de Arta si a Agentiilor pentru Cultura, organisme publice finantatoare de proiecte culturale de pe 5 continente. Cu cat aflam mai multe elemente, cu cat Comisia Europeana publica si imbunatateste programele care vizeaza finantarea culturii, sigur ca preluam elementele adaptate realitatilor autohtone. Dupa cum va spuneam, cand plecam in tara ne intalnim cu tot felul de situatii, una mai inedita decat cealalta.

 

Am reusit sa cream la Focsani un punct de informare. La el au acces toate organizatiile culturale regionale. Ateneul Popular din Focsani s-a oferit sa difuzeze informatiile pe care le distribuim, pentru ca un numar cat mai mare de persoane interesate din regiune sa le poata accesa. Pe parcurs, vom deschide un numar cat mai mare de astfel de minipuncte de informare.

 

Mai exista un aspect. Misiunea noastra se concentreaza pe proiecte de rang international, national, regional si doar in ultimul rand pe proiecte locale si judetene. Acolo exista si resurse, judetene, descentralizate. Nu putem acoperi toate solicitarile de finantare in cultura in momentul de fata in Romania, nu avem resursele necesare.

 

Care sunt noutatile sesiunii de finantare din septembrie?

 

Fata de sesiunea din 2005, nou este formularul, modificat integral: are 4 pagini. O noutate absoluta este faptul ca evaluarea se realizeaza in doua etape. In prima etapa se solicita un numar redus de documente pe baza carora se face notarea.

 

Finantarea se va primi doar la sfarsitul proiectului? Sau se vor deconta sume si pe parcurs?

 

Sunt doua situatii diferite. Pentru proiecte culturale, exista posibilitatea primirii unui avans, in anumite conditii tehnice. Exista o metodologie de monitorizare a proiectului. Daca expertul nu recomanda deschiderea liniei de finantare, platile nu se efectueaza. Pentru proiectele editoriale, de regula, plata se efectueaza o singura data.

 

 

 

 AFCN  nu este unicul finantator al proiectelor culturale

 

 

 

Sa ne intoarcem la proiectele editoriale. S-a incheiat acum o sesiune...

 

O parte a ei.

 

Ce puteti spune dupa aceasta prima experienta?

 

Am observat ca suntem perceputi ca unic finantator. Ceea ce este magulitor, dar nu este productiv. Mai exista si alte surse de finantare pentru proiecte editoriale. Experienta acestor ani e destul de descurajanta, pentru ca suma a fost la nivelul anului 2005.

 

Finantarea se acorda la jumatatea anului pentru proiectele editoriale. Cine a lucrat jumatate de an nu primeste nici un sprijin pentru primele 6 luni din 2006?

 

Anul trecut rezultatele s-au dat in octombrie, anul acesta s-au publicat in august. Pentru carte, ele vor fi disponibile in septembrie. Recuperam o defazare de doi ani, o intarziere in ceea ce priveste finantarea proiectelor editoriale. In februarie 2006 ministerul inca platea finantari pentru proiecte din 2005. Daca bugetul alocat de MCC va fi mic, nu vom putea finanta decat aparitii limitate, iar la carte, va fi vorba de un numar mult mai mic de volume.

 

Asadar, un alt finantator se impune pentru toata lumea.

 

O alta sursa, alternativa, care sa completeze finantarea din bani publici. Atata timp cat, economic si financiar vorbind, nu vom atinge un anumit nivel de dezvoltare, bugetul pentru cultura se va afla intotdeauna pe un loc marginal. Un instrument pentru cei care sunt activi pe scena culturala nationala ar fi elaborarea unei platforme de promovare care sa exercite o presiune, astfel incat bugetul pentru cultura sa fie mentinut in termeni reali cel putin la nivelul anului 2006.

 

Ati avut solicitari de la publicatii si edituri care nu au primit nimic.

 

67 de redactii au inscris solicitari de finantare pentru 88 de publicatii. Academia Romana a inscris, de exemplu, 21 de publicatii. Jumatate dintre solicitari au fost aprobate spre finantare, respectiv 35. Subliniez, s-au finantat, nu s-au subventionat. S-a finantat un numar de aparitii, aferent lunilor august-noiembrie, in functie de tipul de publicatie. Bugetul a fost minimal, auster si insuficient, astfel ca 3 miliarde de lei vechi au revenit celor 35 de publicatii, care au intrunit minimum 70 de puncte.

 

Ce s-a punctat in aceasta evaluare?

 

Punctajul se acorda pe baza unei grile de evaluare. Cadrul general de concurs este Legea 186/2003 pentru sustinerea si promovarea culturii scrise. Normele de aplicare ale legii s-au dezbatut public in perioada februarie-martie a.c.; proiectul de norme a fost afisat pe pagina MCC si a AFCN. Din pacate, nu am primit nici un ecou, comentariu, remarca, sugestie, opinie pozitiva sau negativa. In aceste Norme, pe langa procedura de scriere a proiectelor, a fost publicata si o grila cu punctaj de la 0 pana la 100 de puncte. Grila contine cinci mari criterii. Proiectul de Norme actual asigura o trecere progresiva de la procedurile aplicate in anii trecuti la noi proceduri de finantare.

 

Criteriile de evaluare cuprinse in Norme se refera la calitatea proiectului, la experienta celui care solicita finantarea (redactii de publicatii, edituri, ONG-uri culturale, institutii publice), la anvergura proiectului, la nevoile grupului/grupurilor tinta, la experienta internationala si/sau nationala si la o serie de alte aspecte, pe care de altfel le regasim pe pagina noastra web www.afcn.ro, Sectiunea Legislatie si respectiv sectiunea Finantari.

 

S-a elaborat o grila de evaluare mult simplificata fata de cea utilizata pentru proiectele culturale, astfel incat sa fie usor de utilizat de catre evaluatori pentru numarul foarte mare de proiecte editoriale inscrise (88 reviste, respectiv 1.413 titluri de carte).

 

Grila este structurata pe trei aspecte importante: relevanta, fezabilitatea si dezvoltarea durabila a proiectului respectiv.

 

Aceste criterii sunt cele pe care le aplica si UE si vor fi in continuare aplicate in perioada 2007-2013.

 

 Se pot finanta si proiecte cu parteneri europeni prin  AFCN?

 

Proiectele culturale cu parteneri europeni se pot prezenta in toate sesiunile de finantare AFCN. Proiectele care au cofinantare UNESCO, europeana sau internationala sunt privite cu interes sporit de catre comisii, dar trec prin acelasi mecanism: sunt punctate, sunt evaluate, se prezinta in acelasi format tip. Procedurile sunt precizate in Normele de aplicare ale Ordonantei 10/2005, pentru ca una dintre misiunile AFCN este si sustinerea relatiilor culturale internationale ale Romaniei. In prima sesiune de finantare au fost declarate castigatoare multe proiecte cu parteneri europeni.

 

Deci proiecte in care este invitat un artist strain?

 

Prezenta artistilor straini in cadrul proiectelor culturale nationale este un aspect.

 

Ce considerati important sa transmiteti in final operatorilor culturali?

 

1. Schimbarea mentalitatii. Mi se pare ca marea problema e reticenta la nou, la schimbare si la nou. E nevoie de multa rabdare si de timp. Or, noi nu mai avem timp. Iar ceea ce se vede este varful iceberg-ului.

 

2. Adaptarea la noile concepte cu care va opera Romania dupa ianuarie 2007. Unul dintre conceptele noi, putin explicate, este cel de finantare nerambursabila. Finantarea nerambursabila este acordata de institutiile care au ca obiect de activitate distribuirea de fonduri publice prin concurs. Finantatorul respecta normele specifice elaborate si aprobate de autoritatea ierarhic superioara. Astfel, finantatorul AFCN respecta normele elaborate si aprobate de autoritatea ierarhic superioara, MCC.

 

 Fondurile publice, definite prin Legea nr. 500 privind finantele publice din 2002, "sunt sumele alocate din bugetele prevazute la art. 1", si anume bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale.

 

Ceea ce opinia publica percepe prin sintagma subventie reprezinta o modalitate de alocare a unor fonduri publice, in virtutea conventiei nescrise dintre cetateni si autoritatea de stat, prin care cetatenilor li se asigura accesul la servicii publice, inclusiv la servicii culturale. Alocarea fondurilor publice prin "subventie" se face pe baza unei cereri, in timp ce concursul de proiecte presupune un intreg proces: solicitare de finantare, grila de evaluare, criterii de evaluare, prioritati de finantare, tematici si arii de competenta.

 

3. Invatarea permanenta. Dobandirea de noi deprinderi de lucru pentru accesarea fondurilor publice nationale si europene va necesita un timp, nu va aparea intr-un an sau doi. De asemenea, un numar de institutii organizeaza cursuri concentrate, pe specificul scrierii si administrarii de proiecte, accesarii de fonduri nationale si europene.

 

Printre proiectele derulate cu succes in acest prim an de finantare, se numara, fara a avea un caracter exhaustiv, si proiectele organizatiilor Q Group Proiect SRL, Fundatia Culturala META, Asociatia Galeria Noua, Centrul International pentru Arta Contemporana, Asociatia Artphoto, Muzeul National de Istorie a Romaniei, CIMEC - Institutul de Memorie Culturala, Fundatia Transilvania Trust, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caras-Severin, Muzeul Taranului Roman, Fundatia Teatrul fara Frontiere, Liga pentru Teatru, Fundatia Culturala Proiect DCM, Asociatia Artlink, Asociatia Figura, Asociatia Groundfloor Group, Fundatia pentru Mestesuguri, Institutul Intercultural Timisoara, Centrul de Asistenta Rurala, Add - asociatie de tineret, Asociatia Culturala Ecumest. Acestea reprezinta cateva exemple de buna practica. Este vorba doar de cativa dintre cei 344 de operatori culturali care au depus proiecte in sesiunea de finantare din noiembrie 2005.

 

Mai sunt cateva luni pana in ianuarie 2007. Nu stiu de ce imi vine in minte un celebru citat: "timpul n-a mai avut rabdare", poate pentru ca din 2007 va deveni un laitmotiv pentru multi dintre noi.

 

 

 

Interviu realizat de Gabriela Adamesteanu

 

 

 

 

 

IOANA IERONIM

 

Dulceamar de primavara pana toamna

 

 

 

Un spectacol teatru-dans delectabil si rafinat: Dulceamar, deschis la Teatrul National din Constanta spre sfarsitul densei stagiuni 2005-2006, e o frumoasa promisiune pentru spectatorii sezonului viitor. Un asemenea spectacol ar fi fost o componenta ideala pentru o stagiune de vara, in plin sezon la Marea Neagra - ceea ce nu exista inca, dar sa speram ca va deveni o realitate cat mai curand. Nu ar fi si acesta un mod de a demonstra ca Romania este in mod special, cum dorim sa credem, o tara a culturii? (Se pot da nenumarate exemple despre cum procedeaza altii; as aminti in treacat doar expozitia permanenta la aeroportul din Amsterdam, cu picturi originale aduse de la Muzeul Regal si interesante referinte la ansamblul culturii olandeze.)

 

Incursiune in europenitatea ce ne leaga, Dulceamar e o "naratiune" scenica in stil de cabaret al secolului XX, mai ales german 920 - 930, les années folles, aerul acelui timp complicat, dintre doua razboaie mondiale. O calatorie cunoscatoare si inocenta, nostalgica si nelinistita, din care nu s-au pierdut mirarea copilareasca in fata miraculosului, bucuria lejera, ludica a artei si a vietii (kitsch-ul inclusiv). Un demers creator purtand in subtext intrebarea obsesiva: cum a fost, cum este posibila deraierea catre (auto)distrugere si catastrofa? Cum si unde se petrece o asemenea ruptura? Ne aflam, cu Dulceamar, in constelatia unor Lola Blau, de la Teatrul Evreiesc de Stat, sau Ingerul albastru, la Odeon, fara dominanta sarcastica a celor din urma. Sunt implicate aici emanciparile epocii, obsesiile cu bataie lunga, modernismul, suprarealismul, potentialul ascutimii politice a vocii artiste, fascinatia exotismului, absorbtia in forme noi a unor vechi traditii ale continentului: commedia dellarte, arta naiva a balciului, a circului cu dresurile sale si iluzionismul - prezente de altfel si in avangardele momentului… Bucurie si dezabuzare, explozia subconstientului, hedonism dezlantuit si angoasa, senzualitatea ludica si decadenta. Barbatul dandy si femeia vampa, eventual unisex, ori de sex intersanjabil. Totul in ritmuri, ritmuri nebune de tango, charleston, foxtrot.

 

Productia este, in mod singular, preluarea unui spectacol de succes international al prestigioasei dansatoare si coregrafe Yvette Bozsik si trupei sale de la Teatrul Katona Jozsef din Budapesta - pregatit in timp record de interpretii de la Constanta, actori si dansatori deopotriva (jocul lor expresiv si perfect adecvat genului sterge diferenta intre cele doua categorii de interpreti).

 

Merita toate felicitarile trupa de la Constanta, pentru transpunerea acestei dificile partituri scenice. "Nu cred in cuvinte", spune Yvette Bozsik - care a venit ea insasi in Romania sa colaboreze la punerea in scena, alaturi de Beatrice Rancea - "ci in miscare, in gesturi, in ochi. Ochii dansatorului sunt, pentru mine, mai importanti decat corpul."

 

Printre interpreti se afla si directoarea teatrului constantean, spectacolul readucand-o pe Beatrice Rancea pentru prima oara pe scena, dupa ce ea a renuntat la cariera de prima balerina a Operei Romane, devenind regizor. Personajul ei, un mic clovn, simbolizeaza energia discreta, esentiala, a omului, la dimensiune omeneasca si magica totodata. Se implica aici un sens al dansului ca metonimie, ca motor al vietii. Sub grima de clovn, cu ochii larg deschisi in mirare, inocenta, spaima, Beatrice Rancea reuseste, cu economie de mijloace, sa iradieze forta care cristalizeaza energiile intregii echipe. Tonul spectacolului atinge note amenintatoare grave, disonante in partea a doua (apar citate din Simfonia V a lui Ceaikovski) - iar coreografia ansamblului traduce efortul de a ocoli distrugerea si de a supravietui, prin orchestrarea energiilor individuale.

 

Scenografia transpune in spatiul teatral panza lui Magritte Valorile personale - odaia in care se afla un pat, un dulap cu usi-oglinda (gen Biedermeier) si peretii aratand un cer bleu cu nori albi, cunoscutul trompe loeuil recurent la Magritte, care ne invita din nou aici sa contemplam ambiguitatile vizuale si altfel. Spectacolul valorizeaza fatete ale artificialitatii, citatului, distantarii si prin tehnica de playback. In spectacol, banda sonora reproduce songuri originale de epoca germane, dar si franceze, engleze - ca si alte muzici, in timp ce interpretii danseaza si mimeaza sunetul si cuvintele cu bine dozate écart-uri de sincronizare. Se figureaza transferuri fluide intre forme, intre personaje, intre om si obiect. Sunt numere de "magie", in care personajele ies si intra in dulapul "privat", utilizat in stil de dulap de balci, locuit de "femeia gigant" si devenit o metafora de aceeasi natura cu trupul femeii - joc din care nu lipseste omul-sarpe: de admirat mobilitatea lui Pavel Barsan in aceasta ipostaza si in general; sarpele insusi fiind coborat parca direct din taramul de vraja al Vamesului Rousseau. Peste asemenea metamorfoze plutesc, desigur, sugestii onirice, freudiene. In finalul piesei, personajele gliseaza magrittian - si postmodern -- in rama unui tablou, pentru aplauze…

 

Se cuvin mentionati si interpretii Marian Adochitei, George Calin, Diana Cheregi, Dan Zorila, Dana Dumitrescu, Diana Lupan, Cristian Osolos, Raimonda Popescu, Oana Botez, Daniela Hasiade, Daniel Dragomir, care au contribuit la reusita acestei fine alcatuiri din prefabricate culturale, un poem scenic de teatru-dans plin de farmec si energie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22