Pe aceeași temă
ANDREIA ROMAN
Hortensiei, cu stima si proiecte
Nu-mi plac oamenii cusurgii si ma entuziasmez usor cand aud lucruri bune despre Romania. Ma cuprinde însa tristetea de cate ori nevoia ma împinge sa caut prin librariile sau bibliotecile Parisului vreo carte romaneasca. In marile librarii pariziene, rafturile de literatura expun dezolant de putine nume romanesti si acelea sunt, invariabil, de autori francofoni. Pe ici, pe colo, se mai traduce cate ceva, dar procurarea cartilor în cauza tine de arta unui detectiv încercat. La Targul anual de carte de la Porte de Versailles plecam de fiecare data cu impresia ca totul s-a organizat la repezeala si fara noima. Biblioteca Centrului Cultural Roman dispune de un fond de carti foarte modest, iar libraria romanesca din centrul Parisului, cu reputatia sifonata de masinatii obscure, are nevoie urgenta de un retus al imaginii. Stiindu-se ca numai în Paris, pe langa o diaspora romaneasca importanta, sunt trei centre universitare unde se preda limba si literatura romana, nu se poate pretexta ca lipseste oferta de cumparare. Trebuie deci ca ceva sa se schimbe în strategia de exportare a literaturii romane.
Sa fie semne în toamna asta ca vom intra într-o zodie mai fasta? S-ar parea ca da, observand forfota din jurul manifestarilor literare Les belles etrangères, organizate de Ministerul Culturii din Franta si dedicate de data asta Romaniei. Brosurici colorate, publicitate pe Internet, cateva noutati editoriale, un spatiu de comentarii rezervat în suplimentul Lire al ziarului Le Monde inspira, toate la un loc, un tonus promitator de succes.
Printr-o apropiere fericita de date, sarbatoarea literaturii romane a fost precedata de o întalnire selecta cu critica literara. Un colocviu dedicat Hortensiei Papadat-Bengescu, prilejuit de semicentenarul mortii, a adunat, pe 9 si 10 noiembrie, în saloanele INALCO din Paris, universitari din Romania, Italia si Franta. Marturisesc ca veneratia pe care o am pentru “marea doamna a literaturii romane”, cum o numea Ovid Crohmalniceanu, a fost dublata de o mica intentie polemica la adresa unei prejudecati încetatenite pe aici, cum ca doar scriitorii romani francofoni ar avea drept de cetate în Franta. Voiam sa demonstrez ca autoarea Concertului din muzica de Bach îsi merita consacrarea europeana, desi a trait în Romania si a scris romaneste. Intentia s-a evaporat însa repede, constatand ca la aceasta aniversare nici una din revistele literare din Romania n-a gasit de cuviinta sa scrie macar un rand. De ce m-as mira de asemenea absenta, avand în vedere ca nici centenarul nasterii scriitoarei (1976) n-a facut mai multe valuri? Mai greu e de înteles cum de, în anii cei mai sinistri ai proletcultismului, Tudor Vianu gasise un spatiu în Gazeta literara pentru a-i dedica romancierei - trasa de altfel pe linie moarta - un distins necrolog, iar, în 1957, Silvian Iosifescu, evitand cu dibacie stilul partinic, scria despre ea, în Viata romaneasca, unul dintre cele mai substantiale studii critice, perfect lizibil si astazi. Eram gata sa-mi explic indiferenta pentru scriitoare prin cine stie ce schimbare în timp a canoanelor estetice si a gusturilor publicului, daca n-as fi descoperit dintr-o data cu ce admirabila solicitudine s-a raspuns initiativei colocviului. Fara festivisme de circumstanta, cei zece critici participanti, cu lecturi solid ancorate în experientele moderniste si postmoderne din ultimele decenii, au revizitat proza Hortensiei, restituind-o în perfecta ei actualitate. Scriitoarea ne-a reaparut vibrand în feminitatea ei si în splendidul ei nonconformism, ca o cronicara lucida a lumii burgheze din anii interbelici. Analizele intertextuale au amendat partial cliseul traditional al derivatiei proustiene: Florica Courriol (Lyon III), punand în evidenta alte posibile filiatii; Mircea Anghelescu (Bucuresti) i-a gasit înrudiri neasteptate cu Colette; Gisèle Vanhèse (Universitatea din Calabria) i-a sondat arhetipurile subconstientului, hranite cu legenda Ondinei si cea a Zburatorului. Documente tulburatoare privind conditia dramatica a scriitoarei în anii 50 au fost expuse de Sanda Cordos (Cluj), iar interviurile scriitoarei, studiate de Ion Pop (Cluj) au pus implicit în lumina intensitatea dezbaterilor intelectuale de la Viata romaneasca si Sburatorul. Doua alte comunicari au comentat în tandem disimularile eului în fictiunea narativa a prozei lirice (Calin Teutisan, Cluj) si a ciclului familiei Halippa (Ion Bogdan Lefter, Bucuresti). Philippe Loubière (Paris III Sorbonne) a oferit un comentariu subtil al eseului liric Lui Don Juan în eternitate. Inclinarea scriitoarei catre studiul patologiilor a fost comentata din perspectiva sociologica de Andreia Roman (INALCO), iar jurnalistul Dan Culcer (Paris) a facut unele consideratii mai generale privind sansele scriitorilor romani de a interesa publicul occidental. Catherine Durandin, directoarea sectiei de romana de la INALCO, a onorat deschiderea sesiunii. S-a baut sampanie si s-au schitat proiecte, cu convingerea împartasita de toti ca si alti scriitori romani îsi merita, macar la cate “o aniversara”, reîmprospatarea memoriei : si, întai de toate, în tara lor de bastina. Oamenii de litere din strainatate nu asteapta pentru asta invitatii speciale. Un simplu anunt pe Internet îi va mobiliza. Andreia Roman
PAUL CERNAT
Miracolul în transmisiune directa
Din gama de tendinte, orientari si formule a colectiei Ego. Proza lipsea un ingredient important: problematica spiritual-religioasa. Cel care vine sa completeze lipsa sus-mentionata din proza “tanara” este Florin Lazarescu. Romanul cu care autorul recidiveaza acum - Trimisul nostru special - joaca pe ambiguitatea semantica dintre reportaj si scenariu mistic.
Formula predilecta a autorului este romanul-puzzle cu deschideri ludice si fantastice. La prima vedere, viziunea este una satirica. Dezamagit de previzibilitatea si stereotipia lumii, dar fascinat de spectacolul ei, autorul redescopera imaginativ si bonom miracolul. “Minunile” sunt puse în scena cu o exuberanta plina de umor si de discret farmec poetic atins de o unda melancolica. Spre deosebire de prozatorii nostri “apocaliptici”, care abordeaza sacrul cu o constiinta acuta a pacatului, Florin Lazarescu vine cu o perspectiva a inocentei copilaroase, proiectînd în basm si în fabulatie ludica ororile lumii. In filigranul poftei narative si al dezinhibarii lexicale, al focurilor de artificii, al procedeelor comice si al dialogurilor de o irezistibila oralitate se pot lesne citi puritatea interioara, profunzimea si gravitatea unui suflet de copil mare: un copil care se joaca sucar, scriind despre lumi alternative pentru a-si îmblanzi spaime si nelinisti metafizice concrete. Totul începe cu un urlet inexplicabil: “Sombrerooo”, venit de la fereastra unui “bloc din cartierul adormit”. Urmeaza relatarea lui Antonie, întors din zona crepusculara dintre viata si moarte. Iesirea sufletului din trup ofera prilejul unei delicioase satire urmuziene la adresa cliseelor corectitudinii politice: drumul spre Judecata de Apoi e strajuit de panouri publicitare antitabac; la un moment dat, o voce îl acuza pe muribund ca are probleme cu minoritatile si ca neaga Holocaustul; la capatul tunelului oranj, un sfant îl întampina ca un amfitrion si, dupa un dialog aparent mistocaresc, îl evalueaza si îl trimite înapoi în lume pe post de Noe. De aici încolo, se dezvolta contrapunctic povestea “trimisului” Antonie, ziarist la pagina de cultura a unui cotidian. Prins în mecanismul idiotizant al presei de senzatie - care îl transforma pana si pe Dumnezeu în stire-bomba de pagina întai -, terorizat de un redactor-sef cu ambitii de dirijor media, “eroul” viseaza sa realizeze de unul singur un cotidian independent tocmind esenta Universului pre limba gazetareasca. Relatia tata-fiu (variante ale relatiei Tata-Fiu) constituie un ax major al cartii. Profesorul de istorie Iosif, tatal lui Antonie, se refugiaza din calea tavalugului comunist într-o scoala de munte, împreuna cu familia; aici, dupa ore, le spune elevilor povesti pe care unii dintre ei nu le vor uita niciodata. Mana lunga a turnatorilor Securitatii îl ajunge însa, omul intra la puscarie si înnebuneste, dar, odata eliberat, îsi recupereaza copilul pierdut si-i populeaza mintea cu povesti de tot felul - sacre si profane: Geneza, Noul Testament, Don Quijote, Moby Dick, povestile istorico-eroice si cele fantastice despre o “capetenie huna” se amesteca, psihedelic, cu “realitatea”, lasand sa se întrevada talcuri teribile. Comicul naiv trece, de la un punct încolo, în tragism terifiant: moartea tatalui ratacit pe linia ferata este o scena de film tarkovskian. Ajuns la manastire în grija calugarului Ioan (care - botezator fiind... - îl boteaza si-l creste crestineste), ingenuul Antonie va fi trimis, adolescent, în lume ca s-o “învete”, sa-i cunoasca toate ispitele spre a putea alege în cunostinta de cauza. Avem de-a face cu o initiere în “viata care se vietuieste”: a treia, dupa cea magic-infantila (prin povestile spuse de tata) si cea religioasa (prin textele sacre citite la manastire). Programat sa scrie si sa cunoasca lumea, tanarul devine reporter la un mare cotidian. Aici, dupa tatal real (Iosif) si cel duhovnicesc (Ioan), se procopseste cu un tata redactoricesc (Cristi - sic!), care sufera la randul sau de un complex patern. Copil fiind, acesta fusese pus candva, în gluma, de catre parintele sau muzician sa dirijeze “ce nu trebuie”. Rezultat dramatic: arestat de comunisti, barbatul moare prematur, iar fiul va ramane, peste ani, cu dorinta obscura de a-si dirija ziarul ca pe o orchestra simfonica. Mai departe: teroristul Mohammad este fiul unui profet (Salman) care vegheaza asupra “ordinii cosmice” a camilelor. In fine, calugarul Ioan de la schitul din munte are drept tata un preot mort în închisorile comuniste. Nota bene: toti tatii mentionati mor ca victime inocente ale Istoriei. Un destin tragic de cu totul alt tip are tiganul Elvis, în cazul caruia relatia filiala e “investigata” pe linie feminina: mama sa fusese o vrajitoare pedepsita de Pronie pentru magie neagra. Traficant de cocaina, rromul e - pe de alta parte - aservit unui “tata” (mafiotul-sef Mauru) si spera sa se elibereze furand degetul facator de minuni. Acelasi Elvis spera zadarnic sa vada în oglinda sa magica un Dumnezeu al tiganilor... Secventele se întretes într-un mozaic aiuritor, comic în aparenta si nelinistitor în fond: proaspat angajat la ziar, tanarul Antonie devine el însusi stire senzationala: “salbaticul coborat la ses”, barbarul neatins de civilizatie; vrand sa faca un reportaj despre inundatii, acelasi Antonie devine victima comica a “potopului” biblic venit din munte; apar în cadru turisti germani speriati în mod stupid de extraterestri, dar excelent informati despre contele Dracula; un tanar preot “în slujba comunitatii”, bransat la Internet, îl descopera pe calugarul Ioan-sfantul facator de minuni în prezenta Necuratului si, într-un loc ascuns, cei doi privesc scheletul sfantului “cu pumnul strans si degetul mijlociu desfacut înainte”; mai tarziu, venit chipurile sa se spovedeasca, redactorul-sef Cristi descopera uluit moastele lapidate. Scene de un umor eclatant învaluie semnificatiile grave: o disertatie despre substratul antropologic al jocurilor pe calculator; “socializari” redactionale distractive în intentie, dar grotesti în fapt; un reportaj despre un “caine boschetar” care a înghitit degetul sfantului; o vizita la psihoterapeut, înaintea careia Antonie trateaza ca pe un copil o asistenta pitica si retardata; colaje “enciclopedice” de stiri. Si asa mai departe...
In Trimisul nostru special, Dumnezeu face “semne” prin intermediul altui element neconventional: degetul mijlociu îndreptat catre lume. Ca toate manifestarile sacrului, semnul libertatii sfidatoare si al datului obscen cu tifla este prezent în mai multe puncte ale romanului, într-o retea de corespondente. Aflat într-o biserica pustie, caci înmormanarea “marelui ziarist” (model recognoscibil: Dumitru Tinu) nu s-a mai tinut acolo, teroristul Mohammad gaseste în racla moastele sfantului cu degetul furat. Frustrat de absenta oficialilor romani pe care astepta sa-i arunce în aer, e sfatuit de Antonie sa-si bage mintile-n cap si sa renunte la atentat. In închisoare, unde ajunge ca urmare a sfidarii regimului comunist, profesorul Iosif si colegii sai de celula transforma gestul în parola a libertatii. In final, Antonie însusi - revenit din tunelul oranj - le face acelasi semn cameramanilor, sositi la fata locului sa imortalizeze salvarea dublului sau retardat: un pitic autist de 33 de ani, împreuna cu care evadase din spital... Daca piticul muribund e o imagine a inocentei orientate integral spre interior, “fratele” sau Antonie se deschide, dintru început, catre lumea exterioara, dar, dupa ce o cunoaste sub toate aspectele, îi arata ceea ce merita...
Ca în precedentul roman, ursul panda apare discret într-un punct cheie al naratiunii. Mai precis, acolo unde tiganul Elvis - posesor al oglinzii magice - întalneste o fetita si o lasa, în schimbul unui covrig, sa priveasca în ea. Fetita tine în cealalta mana un urs panda de plus pe care-l face sa priveasca, la randul lui, în oglinda. Nu înainte de a-si pune - la cererea tiganului - o dorinta. Din acest moment, totul se deregleaza: dupa ce arunca degetul unui caine vagabond “ca sa aiba ce roade”, Elvis cumpara de la pescarie un crap monstruos si, subit, începe sa cante Love me tender. Victima, ca si tizul sau Presley, a cocainei prizate în timp ce se uita în oglinda, tiganul moare sufocat simultan cu pestele malefic pe care abia izbuteste sa-l spintece. Sceptic, refuza sa admita existenta lui Dumnezeu: singura realitate ramane pentru el mafiotul-sef Mauru.
La limita, micul roman devine o imagine caleidoscopica a lumii: lumea noastra postcomunista, consumista, butaforica, un reality-show irigat de miracolul divin ca de o apa plina cu peste... Finalul - simbolic - închide cercul: strigatul inexplicabil ce bantuie de la bun început romanul (“Sombrerooo!”) pare a apartine autorului, romanul însusi pare a se naste din strigat. Pus în abis, Antonie se dezvaluie ca “trimis” al Autorului sau, iar vocea tatalui suprapusa peste îndemnul imaginar: “Scrii, ba? Scrii? Scrie!” îl ajuta pe fiu sa depaseasca momentele de impas.
Florin Lazarescu stie sa puna în pagina misterul: unele fire sunt inexplicabil abandonate, corespondentele si subtextele “sacre” clipocesc derutant la tot pasul, golurile narative si ambiguitatile functioneaza ca atractori de semnificatii. Nici o stridenta, nici o afectare teribilista, nici un bruiaj tezist: atat cuvintele “tari”, argotice, cat si reflectiile despre Dumnezeu, moarte, nebunie, nemurire, sfintenie s.cl. suna extraordinar de familiar. Frazele sunt foarte simple, dar, dincolo de verva spumoasa, deschid mintea si imaginatia. Scurtimea romanului este compensata prin densitate. Trimisul... poate fi citit de doua ori, de zece ori cu aceeasi savoare, fara a avea sentimentul ca i-ai epuizat semnificatiile. (varianta prescurtata a prefetei volumului Trimisul nostru special, Editura Polirom, 2005).
Bursa de Valori Literare (X)
Ne aflam intr-un moment de crestere a interesului pentru literatura, in ciuda avalansei de prost gust care a inundat prin tabloide, emisiuni stupide de televiziune - urmare directa a crahului sistemului de valori traditional. Cine aduce insa cartile spre public, cine si cum motiveaza lectura?
Librarii nu, deocamdata: ei nu detin profesionalismul colegilor lor din Vest, nu citesc cartile noi cu competenta sau, daca le citesc, nu au destula incredere in gustul lor ca sa ii ghideze pe cititori. Noua pleiada de critici tineri este in curs de a se impune, desi unii dintre ei sunt mai preocupati de propriile strategii de afirmare, iar altii nu au tribunele de autoritate de la care ar putea vorbi. Dar fenomenul afirmarii unei alte pleiade de critici tineri, pe tot teritoriul tarii, in locul “echipei de aur” din comunism, este una din revelatiile Bursei.
Bursa trebuia sa fie, in intentia noastra, doar o ancheta. Raspunsurile ample ale criticilor si dorinta redactionala de a acoperi o arie geografica si generationala cat mai echilibrata, pentru a nu alimenta in plus razboaie culturale, au facut-o sa atinga 10 editii, fiecare numar aducand alte nume si chiar o alta asezare a lor, in functie de opiniile critice acumulate.
Vreau sa subliniez inca o data ca tabelul nu indica valorile, ci cresterile (si scaderile) in vizibilitate in opinia criticilor de azi (foarte multi dintre ei tineri, pentru ca acestia au aratat mai mare disponibilitate fata de ancheta noastra). Alaturate, insa, numele tes un tablou schimbat fata de “lista lui Manolescu” sau de listele Observatorului Cultural. Nu exista deocamdata nici o alta “sinteza” de acest gen.
In ciuda a ceea ce se spune uneori, scriitorii afirmati sau cu debuturi notabile in anii comunismului domina de departe piata literara actuala. Aceasta este o alta concluzie a Bursei.
Daca vrem sa discutam mai departe in termeni de generatie, asa cum se obisnuieste la noi, Bursa arata ca in noua ierarhie, pe primele locuri, la poezie, proza si critica sta generatia 90. Primele locuri la jurnale si memorii sunt in exclusivitate detinute de tinerii din anii 40, o generatie nefisata si nebotezata inca, iar eseul pune alaturi personalitati care s-au contestat uneori reciproc.
Cresterea maxima in vizibilitate, comparata cu punctul de pornire (1989) o detin, conform Bursei, anumiti membri ai generatiei 80, deja “clasicizati”. Segmentul extins al celor eliminati de cenzura inainte de 90 pentru ca alesesera libertatea ofera doar cateva nume, dovedind ca memoria publica recupereaza greu.
Se mai marcheaza cresterea “apoliticilor” si scaderea celor ce si-au datorat pozitia (si interpretarii/intentiei politice a textului.
Poate unele intrebari ale noastre au fost insuficient de precise, poate cititorii au asteptat o ierarhie a valorilor, fixa, imuabila, nu un tabel (fluctuant, in functie de subiectivitati) al vizibilitatii (sporite sau scazute) a autorilor, dupa pragul lui 1990.
Intelegand frustrarea lor, vom reveni la inceputul anului 2006 cu o Bursa mai matura, cu intrebari mai exacte.
Daca Bursa s-ar fi prelungit dincolo de numarul 25-26 al Bucurestiului Cultural, pe tabele ar fi intrat probabil cei care deocamdata au obtinut doar 2 nominalizari. Ni se pare firesc sa ii amintim, cu precizarea ca orice enumerare de acest gen este incompleta. Ne cerem scuze pentru omisiuni, chiar daca ele nu ni se datoreaza.
Poezie: Teodor Duna, Letitia Ilea
Proza: Ioana Bradea, Veronica A. Cara, Paul Cernat, Aura Christi, Felicia Mihali, Alina Nelega, Ioan Stanomir
Jurnale, memorii: Jeni Acterian, Gheorghe Jurgea-Mihailesti, Herta Muller, Alice Voinescu
Eseu: Gabriel Andreescu
Critica si istorie literara: Adrian Lacatus, Costi Rogozanu, Simona Sora, Octavian Soviany, Andrei Terian, Tudorel Urian
Afirmati inainte de 90: Petru Cretia, Serban Foarta, Radu Mares, Mariana Marin, Angela Marinescu, Gabriela Melinescu, Ioana Ieronim, Mircea Mihaies, Gellu Naum, Marian Papahagi, Toma Pavel, Virgil Podoaba, Andrei Plesu, Ion Pop, Aurel Sasu, Eugen Simion, Cornel Ungureanu, Ion Vartic, Alexandru Vlad, Mircea Horia Simionescu In scadere: George Balaita, Petru Dumitriu, Petre Salcudeanu, Marin Sorescu. Gabriela Adamesteanu
MIRCEA A. DIACONU
Despre fragilitate si reverie conceptuala, cu drag
1. Revizuiri? Canon literar? Iata concepte - despre care am scris eu însumi de cateva ori - care dau seama foarte bine despre asezarea intelighentiei noastre daca nu în plin provincialism, macar într-un localism cu bataie repetata. Sunt - sau macar au fost - teme la ordinea zilei, generate deseori nu atat de angajari si credinte, cat de dorinta situarii în contemporaneitate. Or, despre revizuiri a vorbit Lovinescu (invocat cand si cand, macar pentru a spune ca altele sunt contextele care intereseaza), iar despre canon, Leopold Bloom. In fine, se va zice, decat amortirea în autocontemplatie, de preferat reveria conceptuala care ne poate da iluzia ca dezbaterile însumeaza credinte. De preferat chiar si butaforia discursului aplicativ, cu perspectiva instituirii unui alt desen axiologic. La rigoare, cred ca as putea vorbi despre varstele canonului literar la noi, stabilind, adica, anumite structuri în care se înscrie, fara sa stie chiar, scriitura unui timp mai cuprinzator. Pe de alta parte, cum un spirit al secolului se manifesta pana si în receptare, canonul si revizuirea sunt date complementare. Fireste, atat cat e posibil ca lucrurile sa fie disociate, nu ma refer la revizuirea facuta pe temei ideologic. La drept vorbind, adevarul e, si din acest punct de vedere, care pare la îndemana multora, o chestiune extrem de delicata, din moment ce sunt la mijloc metamorfoze în timp, situatii irepetabile, cazuri, si nu “modele”. N-as intra în detalii, dar pe multi nu i-a înspaimantat riscul de a judeca în paradigme si atunci cand n-ar fi trebuit s-o faca. Nu ascund ca si trimiterea la canon sufera de aceeasi carenta, a simplificarii dogmatice, si tocmai de aceea nu am deloc cultul canonului. Daca vreti, sa-i dam canonului ce este al lui, dar sa nu pierdem din vedere detaliile. Oricum, cand e vorba de revizuirile care-si propun înainte de toate sa sanctioneze, nu cred în judecati absolute, si asta nici macar în plan moral, ci în încercarea de a întelege, de pe o pozitie care sa fie dispusa sa vada valoarea ori de unde ar veni ea. Valoarea si curajul. Asadar, vorbind de revizuire, nu m-as referi la receptare decat în masura în care ea însasi modeleaza într-un anume grad creativitatea sau în masura în care implica activitatea editoriala. Si e vorba mai mult de un fragment de problema, din moment ce am în vedere scrieri elaborate în alte timpuri - si includ aici multitudinea de jurnale si scrierile asa-zis recuperate.
In fine, sa revenim: canonul antedecembrist va fi intrat partial în deriva. Teama mi-e ca functionau chiar atunci canoane paralele (chiar paralele într-o oarecare succesivitate), fiecare cu centrele de putere si de autoritate care le legitimau pentru anumite medii, si ele vietuind în paralel, uneori în dispute dure si oarecum dezechilibrate. Daca trecem peste Eugen Barbu sau Adrian Paunescu (ca realitati care, sa spunem, nu ne-ar mai pune probleme, desi faptele nu-s deloc asa de simple), sa nu uitam ca în 1989 optzecistii ajunsesera în buna masura la maturitate. Dar carti valoroase publicau si scriitori care debutasera cu douazeci sau treizeci de ani înainte. Erau ei în afara canonului? Si daca vectorul istoriei parea sa dea credit solutiilor optzeciste, nu trebuie deloc uitat ca în chiar interiorul optzecismului se manifestau optiuni aproape antagonice. Stim prea bine: chestiunea canonului e provocatoare pentru felul în care ne ajuta sa întelegem cum anume prezentul remodeleaza trecutul, dar mai ales pentru felul în care prezentul se instituie pe sine. Vom putea privi înapoi si vom spune: cutare romancier sau cutare poet, supralicitat în vremea sa, nu mai raspunde sensibilitatii de astazi, care-si gaseste precursori în altii care traiau atunci într-o margine. Numai ca fenomenele au o oarecare ciclicitate si eu cred ca un limbaj care o data, o singura data macar, a avut forta de a crea mutatii si limbaj o va mai face. De aceea, nu mizez pe substituirile de autoritati. Cred în spiritul conciliant al istoriei. Nu cred ca Virgil Mazilescu sau Mircea Ivanescu amana, în absolut, poezia lui Nichita Stanescu. Nu cred ca Radu Petrescu sau Costache Olareanu amana, în absolut, proza lui Nicolae Breban. Or, canonul ne obliga sa simplificam, sa practicam, eventual, un fel de militantism care mie îmi displace.
Fireste, sunt preocupat de metabolismul literaturii noastre, dar, daca-mi îngaduiti, ca si Calinescu, cred într-un inefabil al istoriei literare si în diversitate. Diversitate în sincronie si, deopotriva, în diacronie. Apoi, nici nu mai stiu daca este posibila azi instituirea, cu atribut de adevar, a unei istorii literare. Sunt sceptic, pentru ca îmi place mai degraba fragmentul si marginea. Asta nu înseamna ca nu e posibil sa vina un erou care sa împlante - nu-i asa? - semnul adevarului într-un fapt la randu-i tranzitoriu; sa legitimeze o singura poveste ca adevar unic. In fine, deocamdata nu-l vad - si de aceea multi credem ca poate sa faca timpul ceea ce ar trebui sa facem noi, criticii. Dar, cum spuneam si cu alt prilej, cred mai degraba în critica fascinata decat în cea militanta. Si-atunci, simplificand eu însumi, dar în alt sens, nu pot decat sa constat ca, dupa 1989, coborarea lirismului în strada, pentru care luptasera optzecistii (într-o anume falie a ei), a parut repede ceea ce si era de fapt: mistificarea unei autentificari. Solutia aceasta, ca si aceea a ironiei ori a jocului intertextual, a ajuns repede caduca. Proza care se hranea, de-acum fara sa stie, din noul roman francez ori care facea din naratiune o panza de paianjen pentru cenzura (da, iata, exista un cititor profesionist, dar el era cel care vana) a descoperit ca nu mai are nevoie de parabole, limbaj oblic, inteligenta gratuita a limbii; a redescoperit prezenta concretului în care poate pulsa un ritm al vremii, unde burlescul, grotescul se substituie sublimului. Dar iata ca, o repet, simplific eu însumi...
In fine, as prefera ca atentia noastra sa se îndrepte înainte de toate spre particular. Sunt carti mari din care editurile, critica, mediul literar însusi nu stiu sa faca, asa cum ar merita, evenimente. Dinspre ele, se poate articula si canonul. Dar canonul n-ar trebui sa fie mai mult decat dovada unei permanente fragilitati.
2. Daca e vorba de ultimii cincisprezece ani,
a. Poezie - Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Marian Draghici, Emilian Galaicu Paun, Claudiu Komartin.
b. Proza - Petru Cimpoesu, Adrian Otoiu, Dan Lungu, Constantin Arcu, Constantin Virgil Negoita.
c. Jurnal - Matei Calinescu, Nicolae Steinhardt, Monica Lovinescu, I.D. Sirbu, Mihail Sebastian (la fel de bine puteau fi, credeti-ma, Gabriel Liiceanu, Ioana Em. Petrescu, Aurel Dumitrascu, Traian Chelariu, Miron Radu Paraschivescu).
d. Eseu - Horia-Roman Patapievici, Adriana Babeti, Vitalie Ciobanu, Marta Petreu, Ruxandra Cesereanu.
e. Critica si istorie literara - Sanda Cordos, Daniel Cristea Enache, Virgil Podoaba, Paul Cernat, Tudorel Urian.
3. Ce autori s-au impus si ce autori au “iesit” din aceasta lista a memoriei literare? O întrebare tulburatoare. La noi, ies din memorie foarte repede scriitorii care mor. Nu-i vorba, ei pot reveni în memorie în diferite contexte. Pana la urma, importanta nu e memoria, extrem de subiectiva, ci faptul ca scriitorii acestia exista. Caci vorbesc, fireste, despre scriitorii adevarati. O întrebare numai: ce efect au avut volumele postume, din seria de Editii definitive de la Editura Vinea, ale lui Justin Panta?! Dispar apoi scriitorii altor grupuri, altor generatii decat acelea carora le apartine cel care formeaza acum tinta noastra - si care poate fi de oriunde. O dovada ca istoria nu e numai concilianta, dar, pe fragmente scurte, si nedreapta. Cat despre cei care au aparut, ei se afla în lista de mai sus, indiscutabil, incompleta.
BOGDAN ALEXANDRU STANESCU
Tristetea lamailor in floare
Daca citesti Metroland, primul roman al lui Julian Barnes, nu poti ramane indiferent la melancolia echilibrata degajata de volumul unui debutant: scriitorul britanic intra in lumea literara cu un roman care exprima renuntarea la orice inseamna “spirit activ”. In acelasi timp, se anunta despartirea afectiva de insula si orientarea spre spatiul francez. Nu cred ca ma insel cand afirm ca cel mai recent volum de nuvele, The Lemon Table, tradus la Nemira sub titlul Tristeti de lamaie (trad. Mihai Moroiu), incheie cercul peregrinarilor lui Barnes intre doua lumi. Melancolia ponderata din Metroland, deghizata in cercetare pasionata a unei alte melancolii, in Flauberts Parrot, in ironie blanda (Starring at the sun) sau acida (England, England), revine aici sub o forma autentica, nesuplimentata de nici un artificiu.
Rar se intampla ca un romancier exceptional (cum este Barnes) sa dea dovada de aceleasi calitati si in povestiri, cum este celebrul caz al lui Henry James, de exemplu. Barnes reuseste sa dea un volum atat de unitar, in ciuda aspectului compozit al Tristetilor... sale acre, incat te intrebi (avand in vedere inclinatia sa spre experiment) daca nu cumva citesti un roman deghizat... Ar fi un roman inchinat batranetii sau, mai corect exprimat, batranetilor. Cum imbatranim?
Cat din perceptia noastra asupra batranilor este exacta? De ce incetam practic sa-i consideram pe batrani oameni intregi? Aventura lui Barnes in pielea unor personaje “trecute” deschide un teritoriu halucinant (cel putin pentru cititorii care n-au inca de-a face cu aceasta etapa a vietii), asemanator cu cel descris de Casares in Jurnal din anul porcului. Un octogenar isi insala sotia cu o tinerica sexagenara, un batran homosexual se ocupa cu agresarea diversilor tipi care-l calca pe nervi intr-o sala de concert, un compozitor alcoolic descopera in pragul mortii simfonia linistii, iubirea ratata “par delicatesse” a lui Turgheniev, dragostea neconstientizata dintre un batran si o prostituata pe care o frecventeaza de ani buni etc., etc.
Daca sarmul si inteligenta lui Barnes cel din Papagalul..., ne-au facut pe multi sa-l adoram complice, daca Privind in soare a dezvaluit un prozator de o finete incomparabila, Tristetile de lamaie se nasc dintr-o scriitura paradoxala, palimpsestica: monumentalitatea finalitatii este inghitita in minimalismul subiectului. Pe langa senectute, un alt personaj major al cartii ar fi materia pastoasa a obisnuintei, care transforma puritatea sentimentului in zacamant indiscernabil. Tocmai ceea ce personajele lui Barnes considera de-a lungul vietii un simplu auxiliar se dovedeste a fi parte esentiala a existentei: amanta batrana capata aceeasi importanta (dupa disparitie) pe care ar trebui s-o aiba sotia (aici un Barnes jucaus si nelinistitor intra pe taramul alegerilor gresite, niciodata evidente, dar mereu apasatoare in mod nedefinit)...
O lume inca zgomotoasa, clocotind de dorinte si afecte pe care ceilalti le considera definitiv stinse, ce se indreapta inexorabil spre tacere: “pentru cea din urma miscare a ei, viata are la pupitru doar un betiv, un batran care nu-si recunoaste propria muzica, un nerod care nu deosebeste repetitia de spectacol. Sa-l marchez tempo buffo? Nu, asta am oricum. Sa-l marchez simplu sostenuto si sa-l las pe dirijor sa hotarasca. De fapt, adevarul se poate exprima in mai multe feluri”. Si fiecare carte a lui Julian Barnes dovedeste acest lucru...
Julian Barnes, Tristeti de lamaie, Editura Nemira, 2005
In memoriam Ion Stratan
Uniunea Scriitorilor din Romania si Asociatia Scriitorilor din Bucuresti anunta cu consternare si profunda tristete încetarea din viata a distinsului scriitor Ion “Nino” Stratan. Literatura romana îi datoreaza lui Ion Stratan numeroase volume de poezie, articole despre poetii si poezia contemporana, toate scrieri de remarcabila valoare. Ion Stratan s-a nascut în anul 1955 la Ploiesti si a absolvit Facultatea de Filologie la Bucuresti. A debutat în anul 1981 cu memorabilul volum Iesirea din apa. A fost unul dintre membrii cei mai importanti ai Cenaclului de Luni si a facut parte dintre autorii volumului colectiv Aer cu diamante care a marcat nu numai consacrarea generatiei 80, dar si un moment de înnoire pentru poezia romaneasca. Dupa 1990 Ion Stratan a publicat numeroase volume de poezie importante, distinse cu premii si comentate elogios de critica literara. A facut parte din redactia revistei Contrapunct si s-a distins prin prezentari generoase ale confratilor mai tineri. Ultimul dintre volumele sale de poeme a fost Tara disparuta, publicat în 2003. Scriitor înzestrat cu verva si farmec inimitabile, Ion Stratan va ramane în memoria confratilor si prin “opera sa orala”, prin sclipitoarele sale calambururi si prin seria, ramasa apocrifa, a parodiilor dupa Albatrosul lui Baudelaire. Poezia lui Ion Stratan, cu profil dificil de caracterizat, ramane posteritatii sale ca o valoare indiscutabila si ca o provocare pentru exegetii viitorului. Disparitia prematura si tragica a lui Ion Stratan reprezinta pentru literatura romana o grea, ireparabila pierdere.
Noua Europa culturala se bucura de sprijin german
GABRIELA ADAMESTEANU
Actualitati literare diferite, trasaturi comune
Fundatia Gerhart-Hauptmann-Haus s-a infiintat in 1957 la Dusseldorf, in centrul Rhenaniei, o provincie in care aveau sa se integreze milioane de germani veniti din tarile invecinate sau din fostele provincii (numarul total este de 15 milioane, populatia unei tari de dimensiuni mijlocii). In 1988, la conducerea Fundatiei vine dr. Walter Engel, banatean de origine, care, prin activitatea viitoare, va sustine perspectiva culturala a acestei Fundatii, create cu scopuri politice si sociale. Deja in acel an, cand inca nu se intrevedea Caderea Zidului, dr. Engel organizeaza primul Forum Ost-West, invitati fiind scriitori din Polonia.
Care era scopul acestor forumuri ce vor avea loc, de atunci, an de an si la care vor participa si scriitori romani sau germani din Romania, intre care Ana Blandiana, Mircea Dinescu, St. Augustin Doinas, Stefan Banulescu, Petre Stoica, Cornel Ungureanu, Herta Muller, Werner Sollner, Gerhardt Csejka, Peter Motzan, Joachim Wittstock s.a.? “Fundatia Gerhart-Hauptmann-Haus (spune dr. Engel) si-a propus sa popularizeze in Germania culturile din tarile vecine, din Estul Europei, si sa stabileasca contacte si dialoguri cu personalitati din domeniul artei, literaturii, politicii. In acelasi timp, a existat o preocupare constanta pentru pastrarea istoriei culturii germane din fostele provincii (Prusia de Est, Pomerania, Silezia etc.) si a minoritatilor germane din Polonia, Cehia, Romania, Ungaria, Rusia etc. Ni s-a parut important sa fim un intermediar intre publicul german si culturile, prea putin cunoscute inca, din Europa de Est. Acum suntem constienti ca trebuie sa ajungem la o innoire a constructiei si identitatii europene, astfel incat chiar denumirea Forumului (Forumul Literar al Noii Europe) sa exprime schimbarea. In acest context am invitat pentru prima data scriitori din patru tari (Slovenia, Romania, Ungaria si Germania), care au prezentat un tablou al fiecareia dintre aceste tari, cand s-au descoperit multe similitudini intre aceste culturi de tranzitie”. Similitudinile au fost si mai vizibile atunci cand s-a trecut la discutiile moderate de dr. Walter Engel, impreuna cu profesoara universitara de germanistica de la Universitatea Heinrich Heine din Dusseldorf si criticul si traducatorul Georg Aescht. S-a vorbit despre premii si reviste literare (care dupa razboi erau la fel de multe ca in Romania de azi si in Germania, iar pe urma au ramas mai ales in cadrul marilor cotidiane si al editurilor importante), despre tensiunea dintre generatii si felul in care tinerii scriitori desconsidera literatura scrisa in comunism, despre felul in care aceste literaturi au patruns pe piata literara europeana. Schimbul de opinii s-a purtat atat pe tematica si estetica operei literare, cat si pe structurile vietii literare. Ramane intrebarea in ce masura noile conditii sociale si politice favorizeaza evolutia unui discurs literar si estetic care sa reflecte conditia umana individuala, confruntata cu provocarile actualitatii (singuratatea, lipsa de solidaritate etc.). Pentru toti autorii de fata a parut importanta patrunderea in circuitul cultural pe ambele nivele (national si european), gasindu-se o compatibilitate intre criteriul economic si estetic. S-a vazut ca in toate aceste tari am asistat la “decaderea” literaturii ca mondenitate si eveniment senzational si (mai ales in Romania) ar fi nevoie ca noua literatura sa stabileasca filiere normale cu cea anterioara, inclusiv interbelica. Astfel de intalniri sunt cu atat mai importante cu cat Romania se afla in fata portilor europene, ducand in spate o imagine negativa. “Ignorarea culturilor din Est, considera dr. Walter Engel, favorizeaza crearea unei imagini inautentice, cimentarea unor stereotipuri. Avand un alt mediu de perceptie, literatura poate contribui, subtil, la revizuirea acestei imagini dinainte fixate”.
De altfel, noi insine functionam in cadrul unor stereotipuri, de pilda, consideram ca literatura germana din Romania a plecat odata cu scriitorii care au devenit foarte cunoscuti in Vest (Herta Muller, Richard Wagner, Franz Hodjak, Oskar Pastior etc.). Tabloul prezentat de Joachim Wittstock arata ca in Romania exista o noua generatie de scriitori de expresie germana (grupul timisorean Die Stafette, Carmen Elisabeth Puchianu; Michael Astner si destul de multi altii), fara a-l pomeni pe Eginald Schlattner, devenit foarte cunoscut in Germania prin cele trei carti ale sale, dar si insusi Joachim Wittstock, al carui roman Confirmat si sigilat, aparut in 2003 la editura ADZ, ar trebui cat mai curand tradus si publicat in Romania. Neputand intra cu adevarat pe piata literara germana si nebeneficiind de o editura cum era fosta Kriterion, acesti scriitori ar merita o mai mare atentie, nu doar din partea publicului roman, ci si din cea a colegilor lor, scriitorii romani. Sa speram ca Bucurestiul Cultural din 2006 va avea paginile necesare pentru a se ocupa si de aceasta tema, ce va deveni si mai importanta in pregatirea momentului cand Sibiul va fi o capitala europeana. Cat de strans legate pot fi cultura romana si germana au dovedit-o si poeziile citite de Herta Muller, care, prin intermediul colajelor, a patruns cu aura sa specifica in lirica romana.
NORA IUGA
La Dusseldorf n-am mai fost “ceilalti”
Am o usoara retinere; nu poti sa incepi un articol dedicat unui eveniment cultural care priveste literatura europeana in general pe un ton personal, chiar daca sau tocmai pentrru ca te incluzi si tu in aceasta cultura atat ca scriitor, cat si ca locuitor al Europei. Dar nu pot sa imbrac costumul adecuat care desparte riguros, pedant si constrangator limbajul unui raport obiectiv de cel al unei pagini de literatura imbibata de subiectivism. Asadar marturisesc ca la toate festivalurile, colocviile si congresele unde am participat in ultimii 15 ani, am avut, de fiecare data, aceeasi strangere de inima, aceeasi vaga senzatie de umilinta a rudei sarace care e ingaduita la masa familiei bogate, cand citeam pe programul respectivelor actiuni culturale eticheta resimtita de mine ca un stigmat: literaturile central si est-europene. Pentru 34 zile bariera se ridica si dupa un invariabil dineu de adio cu imbratisarile de rigoare si promisiunile unei grabnice revederi bariera cadea din nou - bariera exista, asadar ramanea. Zambeam mereu in interiorul meu pentru ca de fiecare data imi aparea brusc in minte titlul unui roman de Nina Cassian: Atat de grozava si adio!. Si iata minunea s-a intamplat. Intre 9-11 noiembrie 2005 la Dusseldorf, in orasul de pe Rin, sub un soare neverosimil, cand targurile improvizate incepeau deja sa cheme Craciunul cu brazi impodobiti, cu coroane de Advent si vin fiert, s-a desfasurat traditionalul Literaturforum in titulatura caruia de aceasta data formula uzuala “Zentral- und Osteuropäische Länder” a fost inlocuita cu sintagma Neues Europa care ne includea intr-o mare familie, ne situa pe picior de egalitate; nu mai simteam acel vizavi separator, nu mai eram ceilalti. “Iata primul semn ca Europa ne-a primit”, imi spun si cred.
Deschiderea “lucrarilor” (ce neavenit suna acest cuvant cand e vorba de un domeniu in care lucrarea propriu-zisa nu-si revendica valoarea de intrebuintare). Asadar deschiderea are loc la Gerhard-Hauptmann-Haus. Discursuri oficiale rostite de notabilitatile orasului, retrospective, perspective, buchete imense de flori pentru doamne... sufletul casei, animatorul ubicuu, entuziasmul insusi e Dr. Walter Engel - acest factotum al Forumului literar. In prima seara citeste Herta Muller din poeziile ei scrise cu foarfeca ba pe nemteste, ba pe romaneste si sufletul meu se bucura intr-ascuns cand se intreaba: Herta ce tara reprezinta, Germania sau Romania? Iar Marton Kalasz, presedintele Uniunii Scriitorilor din Ungaria, ne demonstreaza pe viu cat de mladioasa poate fi limba ungara in rostirea unui poet. Incredibil. Ziua a doua schimbam resedinta. La Universitatea Heinrich-Heine, domnul decan ne vorbeste de utilitatea cursurilor de pregatire si formare a viitorilor scriitori “pentru ca literatura e o meserie ca oricare alta, nu-i asa?”. Ma gandesc fara sa vreau la Scoala de literatura care a existat prin anii 60 si in Romania. Oare si talentul se invata? Scepticismul meu incepe sa cedeze cand aflu ca aceste cursuri de literatura au ca scop si formarea unui bun cititor. Iata o idee de stringenta actualitate. Daca la ei, cu o asemenea traditie culturala, s-a tras semnalul de alarma, noi ne aflam in plina stare de urgenta. Urmeaza referate despre starea literaturii in cele patru tari, Romania, Slovenia, Ungaria si Germania, reprezentate in cadrul Forumului. Prima e iar Romania - ma intreb si eu, de unde atata elan patriotic in fiinta mea mai degraba internationala, datorita programarii mele genetice. Gabriela Adamesteanu si-a terminat cu brio maratonul ca un adevarat alergator de cursa lunga, entuziasmand auditoriul cu sinuoasele ei schimbari de culoar prin care l-a purtat de la o generatie literara la alta, luand startul cu marii interbelici si atingand linia de sosire in mileniul 3, in aplauzele tuturor. Un inceput bun, imi spun, o bila alba pentru Romania. Ales Šteger, 30 de ani, inalt, suplu, cu plete, frumos, poet, sloven. Ei s-au facut cunoscuti in Europa hat, inca din secolul 19, desi poporul lor numara numai 2.000.000 de suflete. Imperiul a avut si partile lui bune... si vecinii - ce mult conteaza vecinii, imi spun. Orele serii apartin lecturilor. Poezia e regina. Ales Šteger, Peter Hamm, Laszló Simon, Lucia Stupica, Nora Iuga. Limbile isi disputa performantele melodice - un quintett perfect armonizat, nici o stridenta. Culmea, poezie pura, fara politica, fara violenta, fara socuri sexuale, culmea, retorica mai mult sau mai putin postmoderna, dar acelasi fluid subteran, urmand printre randuri misterioasele legi ale poeziei eterne. Parca ma trezesc brusc din somn. Intre poezia lui Ales Šteger si cea a lui Marius Ianus se intinde un vid planetar. Oare de ce lor nu le e rusine nici de frumos, nici de livresc, nici de sentiment? Si proza isi arata varfurile: Gabriela Adamesteanu, Zsuzsa Vathy, Joachim Wittstock, Jochen Missfeldt. Monologul Vicai din Dimineata pierduta in excelenta traducere a lui Georg Aescht cucereste sala. Joachim Wittstock - singurul din generatia de aur a scriitorilor de limba germana, afirmati in Romania in anii 70, ramas in tara - ne prezinta un fragment de roman in prima auditie. O abordare inedita a temei vinovatului fara vina, din care nu lipsesc aluziile directe la Securitate. Dar toata actiunea se pulverizeaza undeva in spatele intamplarilor, dincolo de imediat, unde vocea martorului vorbeste din spatele vocii ca o constiinta ascunsa, ca o premonitie. Dr. Walter Engel rosteste involuntar “Kafka” si eu simt acelasi lucru si deodata inteleg de ce Joachim Wittstock vorbeste atat de putin. Dar mai sunt si discutii; despre ce a fost inainte de 1989 mai mult, despre ce va fi dupa, deloc. Un moment vag melo, de necrezut la Herta Muller. Cand Joachim Wittstock pomeneste de cei cativa poeti germani traitori azi in Romania, cu regretul ca “s-a stins viata falnicei Venetii”, poate definitiv - Herta marturiseste cu glasul inecat de emotie ca uneori are un sentiment nu numai de nostalgie, dar mai ales de culpabilitate ca au distrus prin plecarea lor ceva ce nu mai poate fi pus la loc. Pe 13 noiembrie ma urc in trenul de Viena. O silueta imi face cu mana. Stiu, simt ca nu sunt singura.
DOINA PAPP
Festivalul National de Teatru - o gala a regizorilor
Ideea Marinei Constantinescu, directoarea Festivalului, de a dedica afisul acestei editii creatiilor regizorale din perioada luata în calcul (stagiunea 2004- 2005) urmeaza un adevar indubitabil. Faptul ca spectacolul contemporan de teatru sta sub semnul autoritatii regizorului nu induce însa, pe de alta parte, o consecinta minimalizatoare în privinta celorlalte componente ale acestuia si mai cu seama asupra actorului ca element esential al teatralitatii. Altfel, ar trebui sa acceptam ca putem avea un teatru facut de regizori buni fara actori pe masura sau ca actorii excelenti pe care îi are teatrul romanesc trebuie sa-si accepte conditia de executanti în raport cu regizorul. Ca nu este asa se vede chiar din acest festival, unde au fost admisi la o sectiune inventata ad-hoc, spectacole ale unor actori ca Horatiu Malaele si Rodica Negrea, recunoscand pozitia de prim plan unor vedete.
In fine, respectand viziunea selectionerului, sa adaugam ca, oricare ar fi fost criteriul, spectacolele bune ale stagiunii în cauza tot acestea ar fi fost în linii mari, valoarea fiind de domeniul evidentei cand nu suporta presiunea unor subiectivisme, ceea ce cred ca nu e cazul. Bune si foarte bune în raport cu CV-ul propriu al regizorilor selectati în foarte multe cazuri, si ne vom referi chiar la Mihai Maniutiu, poate cel mai productiv reprezentant al regiei romanesti actuale, care ni s-a înfatisat în Woyzeck într-o stare de gratie absoluta. Cu trupa Teatrului Maghiar din Cluj, despre care nu degeaba se spune ca este la ora actuala cea mai buna trupa din Romania, regizorul si-a dat aici masura capacitatii de a-si armoniza gandul cu exprimarea artistica, datorata unor creatori de exceptie, de la actori la scenografi, muzicieni, maestri de lumini. Forta, emotie, rigoare si un infinit sentiment de compasiune la adresa fragilitatii trestiei ganditoare, pe toate le-a obtinut regizorul tinand în mana desfasurarea debordanta a reprezentatiei. Tot din zona multiculturalitatii a venit si spectacolul lui Alexander Hausvater, Regele Cymbeline de William Shakespeare, realizat la Teatrul German din Timisoara, cu colaborarea celorlalte doua teatre timisorene, maghiar si roman. Aceeasi zodie fasta îl guverneaza se pare si pe neobositul si nelinistitul Hausvater, un perfectionist inspirat, vibrand de energie si fantezie. Montarea lui seducatoare exploateaza o poveste arhaica încalcita din care stie sa desprinda sensuri folositoare, exploatand amestecul de realism si fantastic, de culori si ritmuri. Cunoscut ca si Hausvater drept un adept declarat al experimentului, al cautarilor perpetue, Dragos Galgotiu încearca prin Portretul lui Dorian Gray sa ne redeschida pofta pentru decadenta. Lux, calm si voluptate, cum ar zice poetul - o directie riscanta si foarte rar abordata în spectacolul contemporan, bantuit de cosmarurile unui secol sangeros. Ca nume de referinta în regia contemporana, Alexandru Dabija ne-a convins din nou, prin Trei surori de Cehov, montat la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiesti, nu numai de inteligenta sa scenica aparte, dar si de puterea de a capta atentia trupei în sensul unui teatru al adevarurilor imediate minutios cercetate. Pentru regizor s-ar putea ca spectacolul sa fie doar un “divertisment psihologic”, cum declara cu cinism; pentru cele trei actrite distribuite în rolurile principale, Oxana Moravec, Elena Popa, Ada Simionica, el va ramane cu siguranta un reper în cariera. Infinitului mic din Cehov, regizorul îi contrapune infinitul mare din Asteptandu-l pe Godot de Samuel Beckett, realizat la Teatrul “Sica Alexandrescu” din Brasov (excelent aici decorul lui Dragos Buhagiar). Asocierea temelor ne-o sugereaza tot Dabija, prilejuindu-ne sa vorbim în context despre coerenta unor programe regizorale de care se preocupa regizorii seriosi, ordonandu-si montarile dupa conceptii si etape de cercetare teatrala, si nu dupa conjuncturi. In acelasi sens, Victor Ioan Frunza se afla în plina aprofundare a teatrului ionescian, din care ne-a oferit pana acum Lectia, Regele moare si acest Scaunele de la Teatrul German din Timisoara (urmeaza Rinocerii la Teatrul din Braila). Personajul cel mai important al spectacolului sau ramane puzderia de scaune cu care scenografia Adrianei Grand populeaza fabulos scena, atribuindu-i fiecaruia personalitate, dupa functie si proprietar.
La o analiza atenta, pentru care selectia din acest Festival a fost o oportunitate, s-ar putea spune ca regia actuala din teatrul romanesc cultiva într-o anume parte a ei o tendinta a constructiilor mentale. Coerenta demonstratiei din spectacolele lui Tompa Gabor spre pilda, ne duce cu gandul la o atare abordare. In Medeea-cercuri, dupa Euripide, realizat la Novi Sad, actorii se integreaza si ei viziunii regizorale chiar executand cu devotament sarcinile, dar miracolul, revelatia se produce mai greu. Celalalt spectacol sub semnatura lui Tompa Gabor prezentat în Festival, Casa de pe granita de Slawomir Mrozek, exprima mai bine vitalitatea conceptelor regizorului. Trupa Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu încalzeste ideile si reda cu aplomb sarcasmul cu care e privit delictul de granita incriminat de autor.
Alexandru Tocilescu soseste la acest banchet regizoral cu apetitul sau pentru un teatru al urgentelor. In acest sens, spectacolul sau cu O zi din viata lui Nicolae Ceausescu raspunde unor urgente morale. Recenta premiera a Teatrului “L.S. Bulandra” cu Triumful dragostei de Marivaux, gazduita de Festival, ne da ocazia sa rostim numele lui Alexandru Darie, talent bogat sedus în ultima vreme de poezia luminilor, din pacate o rara avis pe afisele ultimelor stagiuni.
Cu un foarte frumos spectacol Harap Alb, realizat la Teatrul “Ion Creanga”, Cornel Todea atrage atentia asupra exigentelor teatrului pentru copii, gen adesea persecutat, pe care e bine ca Festivalul nu l-a ocolit.
Un regizor despre care se vorbeste mult în ultima vreme este Boczardi Laszló. El a realizat în stagiunea trecuta doua spectacole în Bucuresti, dintre care pentru Festival a fost ales pe buna dreptate Nu se stie cum, de Pirandello, de la Teatrul “Nottara”. O mica bijuterie, nu doar pentru ca are aspectul unei sonate de camera, ci si pentru finetea analizei pe care o aplica acestei ipoteze pirandelliene, determinand actorii sa plonjeze în haul personajelor. Desi s-a zvonit ca, suparati pe selectia oficiala, independentii si-au organizat propriul lor festival - off - la Green Hours, selectia oficiala nu i-a neglijat pe tineri, programandu-i alaturi de consacrati. Odata cu ei a explodat în Festival si dramaturgia contemporana de ultima ora si temele ei arzatoare, precum sexul, drogurile, alienarea, ratarea, conflictul dintre generatii si lipsa de orizont a tinerilor. A putut fi vazut astfel spectacolul terifiant al Gianinei Carbunariu, cu Mady-baby.edu, violent si mortal ca un soc electric, 89, 89... fierbinte dupa 89, al Anei Margineanu, ironizand cand dur, cand duios lumea în care traim, ambele de la Teatrul Foarte Mic, Cheek to cheek, de Jonas Gardell, al lui Radu Afrim, remarcabil mai ales pentru revelatia numita Emilia Dobrin, ravasitoare prin tragism tandru, Nora, de Ibsen, în viziunea nonconformista a lui Radu Nica, dar si zglobiul spectacol cu Romantiosii, realizat de Vlad Massaci la Casandra, cu toate respirand aerul proaspat al unei noi si ofensive generatii.
A facut, ca si alta data, senzatie spectacolul Un tramvai numit Popescu, un unicat, o curiozitate numita de regizorul sau, Gavril Pinte, teatru comunitar, prezentat sub egida Societatii Romane de Radiodifuziune.
Am lasat la urma momentele omagiale dedicate unor mentori spirituali ai teatrului romanesc. Liviu Ciulei, cu cele doua montari Pirandello de la Teatrul “L.S. Bulandra”, Sase personaje în cautarea unui autor si Henric al IV-lea, o ocazie de a vorbi despre lectia de teatru a maestrilor care au reformat arta spectacolului romanesc, dar si despre actori exemplari ca Victor Rebengiuc sau Marcel Iures. Debutul Festivalului a stat sub semnul evocarii Vlad Mugur, iar finalul a fost onorat de Silviu Purcarete, cu al sau Noaptea de la spartul targului sau Cum doriti, de W. Shakespeare, în interpretarea Teatrului National din Craiova. Aceasta metafora plina de melancolie din spectacolul shakespearean deplange însasi efemeritatea teatrului, cu clipele lui calde si de neuitat. Cateva asemenea clipe am trait si în acest festival. Multumirile noastre celor care ni l-au daruit.
Din Programul manifestarilor Targului International “Gaudeamus - carte de invatatura”
23 noiembrie 2005
12.00: Deschiderea oficiala
14.30: Ed. Paralela 45: Piatra si lumina - Liviu Georgescu, In urma învingatorilor - Elena Stefoi, Semence de sens. Sonnets - Paul Miclau. Invitati: N. Manolescu, I.B. Lefter, T.T. Cosovei, Mihai Zamfir, Lucian Pricop, Calin Vlasie
15.30: Ed. Paralela 45: Confesiuni ale eului feminin - Liana Cozea; Eminescu III - Petru Mihai Gorcea; Litteratures et pouvoir symbolique - Mihai Dinu Gheorghiu. Invitati: Al. Cistelecan, Traian Stef, Nicolae Oprea, I.B. Lefter, Gh. Craciun
16.00: Ed. Cartea Romaneasca: Fetita cu o mie de riduri - Nora Iuga. Invitati: Elena Vladareanu, Carmen Musat, Octavian Soviany
24 noiembrie 2005
12.30: Ed. Paralela 45: Goethe, Faust (trad. Mihail Nemes). Invitati: M. Martin, Corneliu Mihai Ionescu, Dan Flonta
16.30: Ed. Polirom: Lupta mea pentru sindicate libere în Romania - Vasile Paraschiv. Invitati: Marius Oprea, Ion Vianu, C. Secasiu, Oana Ionel, Dragos Marcu
18.30: Ed. Paralela 45: Tineri scriitori: Epoca Lu - Victor Nichifor, Campia cu numere (Geometria visului) - Petrut Parvescu; Patria de carton - Cezar Pricop. Invitati: M. Martin, I.B. Lefter, S. Antohi, Calin Vlasie, Lucian Pricop
13.00: Ed. Polirom: Reconstituiri necesare. Sedinta din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creatie din Romania. Invitati: A. Cioroianu, Basarab Nicolescu, Marius Oprea, Mihaela Cristea
14.30: Ed. Polirom: Tratat de psihopatologie - Constantin Enachescu. Invitati: Vasile Morar, Mircea Dumitriu
16.00: Radio Romania Cultural: “Ziua Educatiei: Analfabetism si analfabetism functional”. Parteneri: revista Tribuna Învatamantului. Moderator Mirela Nicolae
10.00: Radio Romania Muzical: Spectacol “Lectia micului meloman”. Realizator Simona Tanascu
16.30: Univ. Bucuresti - CREDIS: “Msoft it Academy - prima Academie din Romania la Univ. Bucuresti”. Invitati: Alina Munteanu (CREDIS), Alexandra Foamete (Microsoft Romania), Luca Boboc Corcotoi (CREDIS)
16.00: Ed. Corint: Cimitirul Buna-Vestire - Tudor Arghezi, editie Mitzura Arghezi si Traian Radu, prefata Eugen Simion; Chira Chiralina - Panait Istrati, traducere Eugen Barbu, prefata H. Zalis. Prezinta: E. Simion, N. Manolescu, Daniel Cristea-Enache
17.00: Ed. Corint: Razboiul civil european - Ernst Nolte, traducere Irina Cristea; Ed. Runa. Prezinta: Florin Constantiniu, Anton Caragea, Radu Badale
Ed. Humanitas: Cand Socrate nu are dreptate - Andrei Cornea. Invitati: G. Liiceanu, Andrei Cornea, M. Sora; Manusile rosii - Eginald Schlattner. Invitati: E. Schlattner, Nora Iuga, Andrei Anastasescu; Istorie a filozofiei occidentale - Bertrand Russell. Invitati: Mircea Dumitru, Dragos Dodu, Dragan Stoianovici
25 noiembrie 2005
11.00: Ed. Paralela 45: Drumuri în lume. 1965-1980 - Dan Berindei; Carmen Sandulescu, Boierii de altadata. Amintiri din vremea lor” - Narcis Dorin Ion; Bucurestiul subteran (cersetorie, delicventa, vagabondaj), coord. Adrian Majuru. Invitati: E. Simion, C. Balaceanu-Stolnici, Razvan Theodorescu, D. Berindei, Ioan Opris, Mihai Oroveanu
14.30: Univ. Bucuresti - CREDIS: Prezentare Materiale suport pentru studentii geografi din Învatamantul la Distanta. Invitati Mihai Ielenicz, Florina Folea, Marian Ene
16.30: Ed. Polirom: Lansarea cartilor Polirom si a revistei Elle: Fiica dregatorului de oase - Amy Tan; La cumparaturi în rochie de mireasa - Sophie Kinsella; Impreuna - Anna Gavalda. Invitati: Denisa Comanescu, Mihaela Spineanu, Vali Florescu, Iustina Croitoru 18.30: Ed. Paralela 45: Puzzle cu «noul val». Addenda la falsul tratat de poezie Flashback 1985 - I.B. Lefter. Invitati: N. Manolescu, T. T. Cosovei, F. Iaru, C. Vlasie
12.00: Ed. Cartea Romaneasca: Mostenirea familiei Bildungsroman - Florin Toma; Un an în Paradis - Liliana Corobca; Cruciada copiilor - Florina Ilie. Invitati: Simona Sora, Doris Mironescu
13.30: Ed. Polirom: Un rol pentru Andra - Leonard Muha. Invitati: Robert Turcescu, Dan Silviu-Boerescu, Dan Popi, Cosmin Tudoran
14.00: Ed. Polirom: Moartea la Tomis - Marin Mincu. Invitati: Ion Simut, Razvan Tupa
15.30: Ed. Cartea Romaneasca: Tainele inimii - Cristian Teodorescu. Invitati: N. Manolescu, M. Mihaies
16.00: Ed. Polirom: De veghe în lanul de secara - J.D. Salinger. Invitati: Denisa Comanescu, Cristian Ionescu, Cristian Neagoe, Eugen Istodor
15.00: Ed. Paralela 45: O calatorie în lumea literelor - Alexandrina Dumitru, Viorel-George Dumitru
11.00: Radio Romania Muzical: Dezbateri pe tema manualului de muzica în scoli si licee. Moderator: Veronica Zbarcea
17.30: Univ. Bucuresti-CREDIS: Principatele romane în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Aspecte ale modernizarii - Alin Ciupala, Cristina Gudin. Invitati: Mihai Ielenicz, Florina Folea; Proiectarea unui curs de e-learning; Invitati: colectivul de informatica aplicata al departamentului ID-CREDIS
Ed. Humanitas: Povestiri incorecte politic pentru adormit copiii - James Garner. Invitati: Radu Paraschivescu, R. Turcescu, Mircea Toma
26 noiembrie 2005
11.00: Ed. Cartea Romaneasca: Cutia cu batrani - Andrei Oisteanu. Invitati: M. Mihaies, Paul Cernat
15.30: Ed. Polirom: Axa lumii - Gheorghe Schwartz. Prezinta: Tudorel Urian
11.30: Ed. Paralela 45: Fictiune fara frontiere, Copiii teribili - Jean Cocteau; Vechi maestri - Thomas Bernhard; Inversiunea idioteniei. Despre influenta a doi polonezi - David Foenkinos; Poveste despre Troica - Arkadi & Boris Strugatki; Imagini frumoase - Simone de Beauvoir; Suntem mereu prea buni cu femeile - Raymond Queneau. Invitati: I. Vulpescu, R. Vulpescu, Corneliu Mihai Ionescu, Radu Toma, Gabriela Dantis, Horatiu Decuble, Rainer Schubert, Laurentiu Zoicas, Lucian Pricop, Valerian Stoicescu, Ion Hobana, Marius Chivu, Ciprian Jeler
12.30: Ed. Polirom: LaFiare vechi. Dileme cotidiene - R. Turcescu. Invitati: Mircea Vasilescu, Emil Hurezeanu
14.00: Ed. Polirom: Explorari în comunismul romanesc, vol. II - Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir. Invitat: Sorin Alexandrescu
15.30: Ed. Polirom: DEX-ul si sexul - Radu Pavel Gheo. Invitati: Luminita Marcu, Ovidiu Simonca
16.30: Ed. Polirom: Povesti despre America: Conjuratia imbecililor - J.K.Toole, American Psycho - Breat Easton Ellis, Istoria secreta - Donna Tartt, O casa la capatul lumii - Michael Cunningham. Invitati: D. Comanescu, Doru Buscu, I.T. Morar, Elisabeta Lasconi, Antoaneta Ralian
17.30: Ed. Paralela 45: Privire dinspre golful San Francisco - C. Milosz; Geniul feminin. Melanie Klein II - Julia Kristeva. Invitati: Constantin Geambasu, Roland Chojnacki, Caius Dobrescu, Irina Holdevici
18.00: Ed. Paralela 45: Poezie în editii bilingve: Marriage of Heaven and Hell/Casatoria Raiului cu Iadul - William Blake; Ultimele sonete ale lui Shakespeare. Traducere imaginara/Les derniers sonnets de Shakespeare. Traduction imaginaire - Vasile Voiculescu. Invitati: Paul Miclau, Cristian Ciceu, Alex Moldovan, Andrei Voiculescu
16.00: Ed. Paralela 45: Valtoarea neagra - Michal Pawel Markovski; Filosofie în timpul terorii. Dialoguri cu Jurgen Habermas si Jacques Derrida - Giovanna Borradori. Invitati: Roland Chojnacki, Michal Pawel Markovski, Mircea Flonta, M. Martin, Romulus Brancoveanu, Bogdan Ghiu, Ciprian Jeler
17.00: Instituto Cervantes: Antologie de teatru spaniol contemporan. Invitati: Juan Mayorga, Andrei Ionescu, Florica Ichim, Andreea Dumitru, Juana Zlotescu, traducatoarele Ioana Anghel, Iulia Buttu, Luminita Raut
Ed. Humanitas: In intimitatea secolului XIX - Ioana Parvulescu. Invitati: G. Liiceanu, P. Susara, I. Parvulescu; Memorii. Amintiri din pribegie - Neagu Djuvara; Arhanghelii nu mor - Anca Maria Mosora; A toi cuando tu no estas - Mihnea Rudoiu; Josquin - Catalin Pavel. Invitati: Radu Paraschivescu, Dan C. Mihailescu, Marius Chivu
12.00: Ed. Paralela 45: Expozitie de carte bibliofila Anca Sell. Invitati: Aurelia Mocanu, Adrian Guta, Pavel Susara; Colectia “Bufnita”: titluri noi. Invitati: Elena Stefan, Ida Alexandrescu
12.00: Univ. Bucuresti - CREDIS: Didactica istoriei pentru învatamantul primar - Vasile Pasalla. Invitati: Mihai Ielenicz, Florina Foleav
12.00: Ed. Corint: Howards End - E.M. Forster; Colectia “Galeria de proza”, Ed. Leda. Prezinta: Elisabeta Lasconi, Bogdan-Alexandru Stanescu, Raluca Popescu
13.00: Ed. Paralela 45: Paradigme universale - Solomon Marcus; Geografia literaturii romane azi. Vol. IV. Banatul - Cornel Ungureanu. Invitati: M. Sora, S. Marcus, M. Mihaies, C. Ungureanu
13.00: Univ. Bucuresti-CREDIS: Asa va place fizica? Experimente virtuale de labOrator. Invitati: Michaela Logofatu si colectivul de profesori.
14.00: Univ. Bucuresti-CREDIS: Practica de teren în învatamantul geografic la distanta. Invitat: Marian Ene
16.00: Ed. Corint: Un roman cu un contrabas si alte povestiri - A.P. Cehov; Fata capitanului - A. Puskin; Dama de pica si alte proze - A. Puskin; Bulgare de seu si alte nuvele - Guy de Maupassant; Portretul lui Dorian Gray - O. Wilde; Doña Perfecta - Benito Perez-Galdos. Prezinta: Ion Ianosi, Dan Grigorescu, Florina Parjol, Emil Paraschivoiu
17.00: Univ. Bucuresti-CREDIS: Învatamantul la distanta în Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti. Invitati: Mihai Ielenicz, Florina Folea
27 noiembrie 2005
12.30: Ed. Paralela 45: Ghidul manierelor elegante pentru secolul XXI - Mary Mitchell; Biblia vitaminelor si a mineralelor esentiale - Shary Lieberman. Invitati: Liliana Ciuche, Aurora Sitarus
13.30: Ed. Paralela 45: Codul Da Vinci - sursele secrete - Jean Jaque Bedu; Lexiconul erorilor biblice - Walter Jorg Langbein; Dictionar critic de mituri si simboluri ale nazismului - Rosa Sala Rose. Invitati: Fl. Constantiniu, Mirela Petcu, Nicolae Constantinescu, Silviu Dancu, Constantin Dumitru
14.00: Decernarea Premiilor Gaudeamus.
13.30: Ed. Paralela 45: Mahabharata - trad. Vasile Al-George. Invitati: Vasile Andru, Radu Bercea, Vlad Sovarel
12.30: Univ. Bucuresti-CREDIS: Tehnologiile informatice si de comunicatie în învatamant. Invitat: Bogdan Logofatu
Ed. Humanitas: Puterea fragilitatii - Doina Cornea; Film Memorial Doina Cornea - proiect. Invitat: G. Liiceanu; Cartea codurilor - Simon Singh; Biserica liturgica - Andre Scrima; O gandire fara tarmuri - Andre Scrima. Invitati: Andrei Plesu, Anca Manolescu, Vlad Alexandrescu
12.00: Ed. Corint: Gool! - Robert Rigby. Prezinta Adrian Macarie, Anca Eftime si un celebru fotbalist roman, care va oferi autografe la stand.
14.00: Univ. Bucuresti-CREDIS: Scenarii de labOrator pentru certificarea CCNA. Invitati: instructorii Academiei CISCO-CREDIS. La stand, zilnic: demonstratii de cursuri online pentru studentii departamentului de învatamant la distanta. Prezentare de servicii educationale: campusul virtual al universitatii.
