Pe aceeași temă
O carte de protocol cu succes neaşteptat
Între realizările anului 2009 aş vrea să trec o carte splendidă, scoasă sub auspiciile ArCuB, cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului (1459-2009). Ediţia a fost coordonată de Radu Oltean, care semnează şi texte alături de Constantin Rezachevici, Adrian-Silvan Ionescu, Emanuel Bădescu, Cezara Mucenic, Adrian Majuru. Toţi cei care au avut ocazia să o vadă şi-au dorit să o aibă în bibliotecă, să o trimtă prietenilor în străinătate, eventual chiar în engleză şi franceză. Va fi posibil acest lucru şi când?
Mi-aş dori foarte tare să o retipărim măcar în engleză. Noi nu am făcut un tiraj pentru vânzare şi, după ce am început să o distribuim la presă, ne-au sunat foarte mulţi oameni care ne-au certat: „Aţi făcut numai pentru voi cartea asta!“. Dar eu nu m-am gândit de la început la un tiraj mare, mi-am zis că fac un volum omagial pentru 550 de ani de atestare documentară a Bucureştiului, deocamdată numai pentru protocol, pentru delegaţii, primar, viceprimari, consilieri. Am promis însă că vom scoate un tiraj pentru vânzare şi ne vom ţine de cuvânt. Nu mi-am închipuit că volumul va fi atât de bine primit. Eu l-am descoperit din întâmplare pe autor, care mai scosese doar mici broşuri cu grafică făcută de el, despre Bucureştiul de altădată. A fost într-un fel un experiment, nu ne-am aşteptat la succesul acesta. Ne-am propus să facem un lucru corect, cinstit şi, pe cât se poate, să venim cu ceva nou.
Am devenit, treptat, fără să vreau şi fără să-mi doresc, o militantă pentru oraşul Bucureşti
El poate însemna un început de proiecte editoriale?
Sunt convinsă că există mulţi oameni de cultură care au la sertar cărţi sau materiale documentare pentru cărţi pe care, poate, din lipsă de fonduri, nu îndrăznesc să le scoată la iveală. Eu aş vrea, dacă s-ar putea, să scotocesc în câteva astfel de sertare, poate aş găsi ceva interesant, important pentru oraş şi pentru locuitorii lui. Lucrând pentru oraşul ăsta, încep să-l asemăn cu o persoană dragă, cu cineva de care te apropii, de care te-ai ataşat. Atunci când aud la televizor spunându-se „Bucureşti“ mi se pare că rezonez altfel decât înainte. Atunci când te interesează un lucru, o persoană, un obiectiv, când te apropii mai mult de el cu dorinţa de a face lucruri frumoase, începi să-i cunoşti şi părţile bune, îţi devine ca un apropiat. Aşa îmi este mie acum Bucureştiul. N-am conştientizat şi nu am crezut asta mai înainte, nu-mi plăcea foarte tare oraşul ăsta.
În general, Bucureştiul nu prea place, nici celor din provincie, nici celor care îl locuiesc, nici străinilor. De ce oare?
Am început să devin o militantă pentru oraşul Bucureşti, fără să vreau şi fără să-mi doresc, având aceeaşi părere despre el, că e un oraş care nu-ţi oferă nimic, nu te lasă să-l vizitezi, pentru că n-ai pe unde să te plimbi şi nu ai cum să-l cunoşti. Dar uitându-mă un pic mai atent, citind despre istoria lui, mi-am dat seama că nu este deloc aşa. E un oraş în care ai ce să descoperi, care are poveşti extrem de interesante.
Impozit pe lipsa bunului simţ
Mai multe lucruri rele decât în alte părţi?
Nu. Noi, ca români, nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât germanii, austriecii sau alte naţii. Eu i-am propus odată fostului viceprimar Răzvan Murgeanu să-mi dea o divizie de inspectori pe mână şi nişte camere de filmat să pot să dau amenzi. În alte ţări sunt amenzi foarte mari pentru orice încălcare a regulilor de comportament în societate. Din păcate, amenzile şi numai ele ne fac să fim mai civilizaţi.
Atunci de ce nu le aplicăm?
De, ce, de ce? Aici începe povestea cu: de ce nu respectăm legea, de ce autorităţile nu-şi fac treaba? etc., etc. Eu cred că porneşte de la exemplul personal al celor care fac legea şi nu o aplică. E ca într-o familie, copilul face ce vede la mama şi la tata. Nu e vorba de cum sau unde te naşti, ci de educaţia pe care o primeşti, de mediul în care trăieşti. Aşa şi cu cetăţenii Capitalei noastre. Nu au căpătat încă sentimentul apartenenţei la o comunitate, nu sunt cu adevărat bucureşteni decât poate pentru că s-au născut aici. E un sentiment pe care l-am găsit la locuitorii unor oraşe sau localităţi mai mici din ţară şi aproape peste tot în Europa.
Amenzile ar fi o idee, mai ales acum, în criza asta. Dacă s-ar impozita...
Nesimţirea, lipsa bunului simţ, eu asta le-aş propune să amendeze, pentru că ne-ar face bine tuturor. Pe bună dreptate artistul se revoltă când vine cineva şi-i spune: ia să-ţi mai iau eu ceva din ce câştigi tu. Şi de ce artistul? Pentru că pe el munca îl costă nervi, viaţă, sănătate. Eu aşa cred că ar trebui să facă rost de bani conducătorii noştri, taxând nesimţirea şi pe cei care nu respectă regulile în societate.
Mă bucur că vom transforma un centru comercial în centru cultural astăzi, când la noi tendinţa este să se facă exact invers
Începem înfrumuseţarea Bucureştiului cu Hanul Gabroveni?
Mi-ar plăcea să fie clădirea pilot a centrului istoric. În centrul istoric s-au pornit lucrările de infrastructură, dar e cazul să facem repede şi ceva la vedere. Oraşul Bucureşti nu are atât de multe săli de spectacole şi aşezăminte culturale câte are orice altă mare capitală din Europa. Mă bucur că transformăm un centru comercial în centru cultural, astăzi, când la noi tendinţa este să se facă exact invers. Istoricii spun că Hanul Gabroveni nu era chiar aici, era mai în spate, aici era de fapt pasaj comercial, unde se vindeau diverse, un fel de en gros. Cum să nu mă bucur eu? Astăzi, când totul se transformă într-un en gros, noi transformăm un en gros în centru cultural.
Cum va arăta, cum îl imaginaţi?
Acum nici nu mai pot spune că îl imaginez eu. În momentul acesta deja e imaginat. A avut loc concursul de proiecte şi deja ştim cum va arăta clădirea care va adăposti noul centru cultural.
Instituţiile împlicate sunt solidare şi se sprijină una pe alta
Cum imaginaţi atunci construcţia? Termenele?
În varianta ideală, în 2011 ar trebui să fim gata cu tot ce înseamnă refacerea monumentului. Avem ca termen final de la finanţatorul norvegian aprilie 2011. Urmează să încheiem contractul cu cel care a realizat proiectul declarat câştigător şi în aprilie vom demara licitaţia pentru alegerea firmei care va pune proiectul în practică. Proiectul va avea două componente: reabilitarea monumentului şi construcţia unei săli de spectacole aferente centrului cultural, pe terenul aflat în imediata apropiere a monumentului. Sursele de finanţare provin de la guvernul norvegian, pentru refacerea monumentului, şi de la Primăria Capitalei pentru construcţia nouă. În paralel, va trebui să reluăm licitaţia pentru alegerea unei firme care să realizeze lucrările de sprijinire a zidurilor, aflate într-o fază destul de avansată de degradare, şi apoi a lucrărilor de arheologie. Varianta optimistă este că am putea porni construcţia undeva în luna august a acestui an.
Încerc să-i conving pe toţi să sprijine această lucrare a bucureştenilor
Consolidarea o face Primăria?
Această lucrare de sprijinire o face Ministerul Culturii. Primăria face partea de arheologie. E o colaborare foarte bună între cele două instituţii şi sper să rămână aşa. Am aplicat împreună pentru granturile SEE (Spaţiul Eonomic European), Ministerul Culturii în calitate de coordonator de proiect şi Primăria Capitalei prin ArCuB, în calitate de partener şi beneficiar. Acum încerc să sensibilizez pe toată lumea din Primărie, de la primar şi Consiliul General la alţi funcţionari ai Primăriei care trebuie să înţeleagă că este un proiect al întregii comunităţi, e lucrarea bucureştenilor. Nu trebuie decât să mi se deschidă o uşă acolo unde mă blochez, pentru că sunt multe autorizaţii de luat, hârtii, documente. Nu mai e mult de făcut, e chiar puţin şi ce m-a înaripat e că acum avem bani. Nu cred că se pot pierde banii norvegieni. Evident, mai e şi suma de bani pe care Primăria trebuie să o dea pentru construcţia nouă. Şi aici, iarăşi, sper că voi găsi înţelegerea primarului şi a consilierilor.
Un spaţiu de împrietenire cu oraşul, prin intermediul nostru
Dorim să oferim publicului bucureştean un spaţiu cultural deschis, prietenos, cu multe evenimente în sala de spectacole, să avem un centru de informare, diverse workshop-uri, întâlniri cu personalităţi culturale, un bistro, unde oamenii se pot întâlni să bea o cafea şi să afle noutăţi în domeniul cultural, o librărie. Mi-aş dori foarte mult să avem un magazin de suveniruri marca Bucureşti. Probabil vom face un concurs de idei unde artiştii plastici vor veni şi vor propune, de la vederi, la cărţi, albume, obiecte decorative etc. Asta mi-aş dori eu să găsească oamenii acolo, această clădire trebuie să rămână aşa cum e, un pasaj de trecere, aşa încât dinspre Gabroveni oamenii pot trece spre Lipscani şi invers, prin clădirea noastră. Dacă omul trece şi are de ce să se oprească, se va opri, să bea o cafea, să cumpere o carte, să afle ce programe se mai derulează, fie că le pregătim în sala respectivă, fie că le pregătim aiurea prin Bucureşti. Îl văd ca pe un spaţiu de împrietenire cu oraşul, prin noi.
Şi mai ales în centrul istoric, un loc despre care s-a vorbit atât de mult şi nu s-a întâmplat mai nimic acolo.
Cred că noi putem da tonul.
E o lungă aşteptare. În aceşti 20 de ani nu se poate spune că s-a făcut ceva.
Centrul istoric e un loc unde ar trebui să fie spaţii culturale, comerciale, terase, cafenele, bănci, acolo să fie locul unde să ne ducem prietenii veniţi din străinătate, să le arătăm că oraşul are o istorie. Putem fi deschizători de drumuri, suntem ai Primăriei şi Primăria a avut această iniţiativă. Eu sunt pozitivă şi optimistă, sunt convinsă că ne ducem, uşor-uşor, spre calea cea bună, important este că există această dorinţă. E adevărat că nu e de-ajuns să vrei, trebuie să fii perseverent. Iar eu sunt, am răbdarea şi nervii să fac asta. Atunci când mă duc să-mi iau aprobarea pentru un eveniment, deschid toate uşile, zâmbesc, vorbesc cu toată lumea, fac PR. Multă lume e suspicioasă, neîncrezătoare: „Ce mai vrea şi asta? Iar iese în stradă şi face spectacole, iar vrea nu ştiu ce...“ E mai simplu să stai să nu faci nimic, să te uiţi peste gard la celălalt şi să comentezi ce şi cum face.
Anul acesta, în afară de acest proiect...?
În afară de Gabroveni, care e un proeict de permanenţă de câtva timp, sunt proiectele culturale, misiunea noastră, de fapt. Ne continuăm activitatea pentru care am fost creaţi, continuăm ce am început anii trecuţi, adică să facem spectacole, în săli, pe stradă, festivaluri de teatru, un festival de jazz, de muzică clasică, sunt câteva proiecte pe care le vom face să devină marcă a oraşului Bucureşti, aşa cum se întâmplă, de altfel, cu toate marile evenimente culturale. Anul acesta, Festivalul Internaţional de Teatru „Shakespeare“ se va afla din nou în Bucureşti şi, deşi a pornit ca un eveniment al oraşului Craiova, va deveni şi marcă a oraşului Bucureşti. Practic, anumite spectacole din festival nu se pot ţine decât în Capitală, doar aici există condiţiile tehnice în care anumite superproducţii se pot desfăşura. Am fost un pic necăjită la ediţia de acum doi ani, când, într-un ziar de specialitate, s-a scris că nu avem nici un merit la realizarea acelei ediţii. Dar, fără noi, festivalul nu ar fi putut avea loc la Bucureşti. Vor mai fi câteva proiecte pe care le susţinem în virtutea unui parteneriat între Primăria Capitalei, Ministerul Culturii şi UNITER: Galele UNITER şi Festivalul Naţional de Teatru. Apoi e proiectul numit Sala ArCuB, sperăm ca în martie s-o inaugurăm, acum suntem încă în reparaţii. E o sală foarte frumoasă care merită să fie redată publicului bucureştean. Ne-am propus, de asemenea, să transformăm Piaţa Enescu din centrul Capitalei într-o piaţă culturală, în care să organizăm evenimente culturale din luna mai până în luna septembrie, când sărbătorim Zilele oraşului Bucureşti. Avem, din 2007, când Bucureştiul a intrat în Clubul Nopţilor Albe, un eveniment important – Noaptea Albă –, foarte bine primit de public. E adevărat că nu e simplu, suntem o mână de oameni, 32 cu toţii, iar proiecte coordonează vreo 5-6, restul sunt oamenii care deservesc sala de spectacole, administrativ, compartimentul contabilitate, resurse umane, achiziţii şi numărul proiectelor creşte de la an la an.
Ar trebui să scoatem la iveală tot ce are oraşul ăsta mai frumos. Sunt atât de multe de făcut într-un oraş în plină transformare cum e Bucureştiul încât, dacă ar mai apărea încă două centre culturale ca noi, şi tot n-am putea spune că am acoperit toate nevoile. E important ca oamenii de cultură să ştie că au în noi un sprijin, dar şi că avem obligaţia de a fi selectivi.
Interviu realizat de GABRIELA ADAMESTEANU
