Pe aceeași temă
De puţin timp a fost aleasă soluţia câştigătoare pentru realizarea Centrului Cultural Gabroveni. Cum aţi identificat şi atras resursele financiare necesare restaurării Hanului Gabroveni?
A fost un demers în care am plecat de la oportunitatea financiară, pentru că ministerul a avut oarecum responsabilitatea promovării mecanismului financiar în România şi atunci ni s-a părut firesc ca noi, cei care îl promovăm, să încercăm să-l şi accesăm. În acest scop, am încercat să identificăm obiectivele care ar putea fi restaurate. Am plecat de la analiza nevoilor şi, ştiind că cIMeC – instituţia subordonată nouă – la acel moment avea nevoie de un sediu nou, fiindcă cel pe care îl au nu e tocmai propice pentru activitatea lor, ne-am propus să găsim o clădire care să poată merita o astfel de investiţie şi astfel am aflat de investiţia Hanului Gabroveni, care implica deja un parteneriat între PNUD România şi ArCuB Bucureşti. Atunci ne-am adresat dumnealor şi, plecând de la premisa că noi am putea aduce finanţarea pentru proiect, le-am propus să ne pună la dispoziţie obiectivul.
Cum s-a organizat concursul de soluţii şi cu ce instituţii aţi colaborat?
Aici ne place să credem că am făcut pionierat, deoarece la fiecare etapă implicată de proiectele noastre încercăm să colaborăm cu cei mai buni din domeniu, fiindcă echipa noastră deţine expertiza managementului, având persoane specializate mai ales pe acte administrative, achiziţie publică, juridic, contabilitate, însă nu şi experţi atestaţi în restaurare. De ce? Pentru că, fiind în cadrul Ministerului Culturii, avem la dispoziţie experţii ministerului, aşa că de fiecare dată când se depăşeşte cadrul Unităţii de Implementare sau de Management, în cazul nostru, externalizăm şi prima întrebare pe care ne-o punem se referă la cine este cel mai bun în domeniu la momentul respectiv. Aşa am identificat că cel mai bun în organizarea de concursuri este Ordinul Arhitecţilor din România. A fost o bucurie şi mai cu seamă o descoperire, pentru că de cele mai multe ori în relaţiile interinstituţionale avem surpriza neplăcută de a nu găsi neapărat un răspuns de calitate, însă aici răspunsul a fost prompt, întâmpinat cu aceeaşi bucurie şi s-a cuantificat pe măsura susţinerii concursului într-un un dialog fructuos.
Ce noutăţi aţi introdus odată cu lansarea acestui concurs?
Noutăţile la care noi ţinem au fost transparenţa, încercarea de a nu solicita bani pentru accesul la concurs, promovarea lui dincolo de nivelul naţional şi utilizarea instrumentelor actuale, în sensul de IT.
Ce ne puteţi spune despre site-ul special creat cu această ocazie?
Din câte ştim noi, este primul concurs organizat de Ministerul Culturii care are toată documentaţia pusă online, iar site-ul s-a realizat cu suportul partenerului nostru ArCub. A fost o acţiune complexă şi datorită noutăţii, dar şi ca efort, documentaţia de concurs însemnând 700 MBit, care pe un site de promovare e o cantitate foarte mare, înseamnă vreo 600 de pagini. Toate lucrurile acestea, inclusiv ideea de „a-i forţa“ pe cei care vor să acceadă la informaţie să treacă printr-un filtru, de a se loga, oarecum de a-şi declina prezenţa acolo ni s-a părut un demers interesant. Astfel am putut să constatăm câte persoane vizitează site-ul zilnic, din ce ţări sunt cei care-l vizitează, care este media pe săptămână a vizitelor, câţi au downloadat informaţia spre lectură, ce procent dintre persoanele care au parcurs documentaţia s-a înscris. În baza informaţiilor pe care site-ul, prin micile lui script-uri, ni le-a pus la dispoziţie, am ştiut aproape până la final cam câte persoane se vor înscrie şi câte vor reuşi să depună proiectele.
Trebuie precizat că site-ul a avut, după primele 3 săptămâni, un număr de aproape 10.000 de vizitatori unici, dintre care foarte mulţi din afara ţării, poate chiar arhitecţi români aflaţi în alte părţi ale lumii. Documentaţia a fost downloadată de cei peste 330 de membri înscrişi de peste aproximativ 1.200 ori, ceea ce înseamnă că fiecare a făcut această operaţie de mai multe ori. Se poate ca această solicitare intensă să fi făcut necesară o reconstrucţie a site-ului, ceea ce se întâmplă şi în prezent. Oricum, el va avea o secţiune care să conţină aceste detalii, statistici şi imagini ale site-ului vechi.
Câţi participanţi au reuşit să se înscrie la concurs?
S-au înscris 80 de participanţi, iar numărul de proiecte finale este de 42. E chiar interesantă media care s-a menţinut, în sensul că tot timpul persoanele înscrise pentru concurs reprezentau oarecum 10% din persoanele înscrise pentru documentaţie şi această medie s-a menţinut până la capăt.
Poate fi acest concurs începutul unui nou mod de abordare în privinţa achiziţiilor publice de servicii de proiectare la clădirile de patrimoniu?
Într-un anumit fel, da. Inclusiv concursul de soluţii este reglementat de achiziţia publică, iar sub acest aspect pur legal nu se poate interveni, fiindcă achiziţia e clară şi e deja reglementată, însă l-am putea denumi un demers centrat pe calitate, în sensul că, dacă o temă de concurs avea un anumit parcurs şi nici nu ajungea în faţa unei comisii cum este Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, noi am făcut acest pas şi am prezentat-o inclusiv în faţa Comisiei. Demersul a fost atât de bine primit, încât s-a considerat că ar fi bine de acum înainte ca toate temele să ajungă înaintea Comisiei pentru avizare. Pe de altă parte, am abordat şi acest aspect al transparenţei, deoarece achiziţia impune şi publicarea anunţului în SEAP; or, noi am prezentat-o atât pe site-ul partenerului şi pe al Ministerului Culturii, cât şi pe cel al concursului, fiind deci şi un demers de expunere.
Dvs. v-aţi propus ca acest proiect pilot, cum îl numiţi, să aibă un caracter exemplar. De ce anume?
Acesta e un proiect pionierat şi în sensul ideii de a face pur şi simplu o acţiune centrată pe comunitate, care, la rândul ei, fără să fie vânată nici politic, nici sub ştiu eu ce altă formă, este invitată să primească ceva. Am spus de mai multe ori că marea victorie a proiectului ar fi aceea de a reda un spaţiu comunităţii. Mi-ar plăcea ca băieţelul meu să se plimbe prin centrul istoric şi să spună: „da, sunt născut în Bucureşti şi aici, în centrul istoric, îmi pot regăsi o parte a identităţii“. În acest moment am impresia că atât istoria, cât şi locurile trebuie scoase, expuse şi poate că rezolvarea problemei identităţii ar fi un pas mare pentru maturizarea comunităţii noastre, cel puţin în Bucureşti. Eu cred că asta ar fi cea mai mare bucurie, să poţi reda un spaţiu unei comunităţi, care să se identifice şi să-şi încheie eventual o parte din căutări în spaţiul respectiv, în sensul că viitorul spaţiu va avea de la sală de dans până la spaţiu social pentru cei din comunitate – de cele mai multe ori comunitatea are şi persoane cu probleme sociale –, dar şi un ONG care ar dori să aibă o iniţiativă, dar nu are un spaţiu în care să se manifeste. Noi vrem ca spaţiul să nu fie neapărat rezolvarea tuturor problemelor, dar cel puţin să fie un pas.
Va crea şi locuri de muncă pentru cei din comunitate?
Absolut. Va crea locuri de muncă atât în momentul acesta al implementării, cât şi după, prin funcţionalitatea sa, iar o componentă la care ţinem foarte mult este componenta socială. Nu credem în proiecte care au pur şi simplu un rezultat steril, fără să aducă şi un minim beneficiu la nivel social. În proiectul nostru, constructorul va fi obligat să angajeze şi tineri postinstituţionalizaţi, care vor fi instruiţi din costurile proiectului, primind o calificare pe şantier şi fiind menţinuţi pe toată perioada implementării, urmând ca la sfârşit cel care i-a angajat să se decidă dacă-i doreşte sau nu în continuare şi pentru alte lucrări. Din experienţa noastră, cam jumătate sunt păstraţi pentru lucrări viitoare, ceea ce e deja un câştig pentru toată lumea.
Care a fost costul total al proiectului şi pe ce perioadă se derulează el? Cine mai contribuie cu fonduri la extinderea şi remodelarea funcţională a monumentului?
Avem ca parteneri Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de ArCuB, şi Programul pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite în România. Chiar dacă nu sunt parteneri, un suport permanent ne-a fost oferit de Ambasada Norvegiei în România, prin d-l ambasador Îystein Hovdkinn, o persoană apropiată proiectului nostru şi căruia îi mulţumim şi pe această cale. De fapt, aş dori să mulţumesc tuturor partenerilor şi persoanelor implicate, pentru că, dincolo de profesionalism, suportul direct al oamenilor este cel care contează, care construieşte.
Costurile proiectului le vom şti probabil numai la finalizare, fiindcă depunerea proiectului spre finanţare implică anumite costuri care nu au fost niciodată cuantificate sau expuse. Noi am obţinut eligibilitatea cheltuielilor undeva în luna iulie a anului acesta, însă plăţile propriu-zise au început abia din septembrie. Asta a însemnat iarăşi o perioadă care nu a fost neapărat acoperită financiar. Pe de altă parte, deţinem suficient de multă expertiză pe care nu o putem remunera, în sensul că avem experţi din minister sau din alte instituţii publice care-şi pun la dispoziţie efortul, însă, din cauza calităţii lor de funcţionari publici, nu-i putem remunera. Acestea înseamnă tot costuri ale proiectului, care nu se pot regăsi decât dacă vom face acest demers în mod expres şi cred că ar fi bine să-l facem. Conform documentaţiei şi conform documentelor financiare, proiectul este estimat la aproximativ 5 milioane de euro, cu o rezervă de încă un milion de euro, aceasta ţinând exclusiv de dotarea ulterioară, dar rămâne la suma de 5 milioane, din care 3 milioane ar fi suma nerambursabilă, câştigată prin proiect, iar diferenţa ar trebui să fie obţinută din partea Primăriei Municipiului Bucureşti. Primăria s-a angajat că va suporta această diferenţă de 2 milioane, inclusiv alte cheltuieli viitoare. Din întreaga sumă, cele 3 milioane se referă la restaurarea propriu-zisă a obiectivului, pe când diferenţa înseamnă clădirea nouă care va fi ataşată obiectivului vechi.
Când apreciaţi că se va finaliza acest proiect?
Din punctul de vedere al sumei nerambursabile, avem obligativitatea de a-l finaliza la sfârşitul lunii aprilie 2011. Din punct de vedere al implementării propriu-zise, este un efort teribil, pentru că fiecare zi înseamnă demararea unor procese, iar noi încercăm să comprimăm totul; procese care în realitate ar fi durat un an de zile încercăm să le aducem la jumătate, fără să le alterăm. Noi ne dăm silinţa să finalizăm până în aprilie 2011, dar cred că undeva, cel mai târziu în martie anul acesta, o să reevaluăm situaţia şi o să vedem exact dacă în baza unor calcule economice putem să-l finalizăm la timp, în caz contrar, soluţia fiind să terminăm întâi restaurarea şi apoi clădirea nouă.
Aveţi în derulare pentru Bucureşti şi alte proiecte asemănătoare celui de la Hanul Gabroveni?
Proiectele noastre, de la acest departament de finanţări nerambursabile, sunt proiecte punctuale şi care ţin de oportunităţi punctuale. Pentru Bucureşti suntem într-o negociere permanentă cu Primăria de a ne pune la dispoziţie şi alte obiective la care noi să venim cu proiecte, exact ca în situaţia Hanului Gabroveni. Până acum cel mai avansat proiect strategic este Fortul 13 Jilava, la care lucrăm în acest moment strict pe reabilitare şi pentru care am încheiat deja un parteneriat cu proprietarul, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Şi aici plecăm tot de la ideea pionieratului şi ne propunem un demers mai simbolic, în sensul că spaţiul respectiv, Fortul 13 Jilava, deţine aproape un secol de istorie, care nu este nici cea mai frumoasă şi nici cea mai reprezentativă pentru ţara noastră, dar am considerat mereu că asumarea istoriei este un pas uriaş în procesul de maturizare al societăţii româneşti. Dorim să reabilităm Fortul, să creăm un spaţiu de conferinţe şi unul muzeal, încadrându-l inclusiv într-un circuit internaţional. Plecând de la valoarea sa memorialistică, ne-am gândit că ar putea merita chiar o propunere la Lista UNESCO, dar toate acestea sunt momentan intenţii, pentru că el nu este nici măcar declarat monument istoric, însă am demarat inclusiv procedura de clasare.
În sensul reabilitărilor sau monumentelor mai avem un proiect, destul de mic ca sumă, dar deosebit şi prin care vom reuşi să punem plăcuţe pe toate clădirile de patrimoniu din Bucureşti. Şi în acest proiect avem parteneriatul oferit de ArCub – tot ca reprezentant al Primăriei Municipiului Bucureşti –, dar şi de Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Istorie şi Fundaţia Culturală ARTEX. Astă-vară era o simplă idee, acum am primit deja finanţarea, tot din fonduri nerambursabile, şi nu de la bugetul de stat, iar important este că paşii pe care-i facem, mai mici ori mai mari, rămân şi sunt în clipa asta necesari.
Revenind la Concursul de soluţii pentru Hanul Gabroveni, ce vă propuneţi să faceţi în continuare?
În acest moment, pregătim începerea negocierilor cu echipa care a luat Premiul I, pentru a putea primi din partea acesteia ideea câştigătoare transpusă într-un proiect tehnic. În baza acestui proiect şi a altor documente care îl însoţesc procedural, vom lansa licitaţia pentru începerea efectivă a lucrărilor de construcţie şi restaurare. Aşadar, efortul concretizării proiectului continuă.
Totodată, fireşte la un cu totul alt nivel al discuţiei, pregătim în aceste zile festivitatea de premiere a câştigătorilor, care ne dorim să fie un eveniment deosebit, care va îngloba şi o conferinţă de presă privind proiectul Hanului Gabroveni.
Ionuţ Ilie este născut în 1978, director al Unităţii de Management a Proiectelor SEE şi coordonator al Unităţii de Implementare a Proiectelor Europene din Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Interviu realizat de Cristina Koneffke
