Pe aceeași temă
Din buda unde era, a scos capul afară, deşi ploua. A văzut un vampir uriaş deasupra Kremlinului. Ducea în gheare ceva ca o statuie. Am presupus că e mumia, am telefonat la Miliţie. Ofiţerul mi a spus să mi bag un deget în cur şi a nchis. Alt beţivan, Costea, zice că o haită a morfolit toată ziua mumia în faţa cinematografului. Câinii au fost prinşi, li s au prelevat probe de sânge şi urină1. În stomac s au găsit resturi de miel cu spanac de la bodega din colţ, nu de mumie. Prea târziu, maidanezii fuseseră omorâţi cu ciomegele. Rămâne speranţa că Lenin va fi găsit. Ai zis că Dracu l a scos d acolo? Cum nu crede în Dumnezeu, vasăzică e ateu! Beţivii ţopăie, trag de acordeon. Trecătorii nu au chef de distracţie, ocolesc pe trotuarul de vizavi. De când a murit Stalin, au parte numai de nenorociri. Beţivii noştri, dacă nu şi membrii Biroului Politic, ştiu că dispariţia a creat o situaţie periculoasă. Fără Lenin, Rusia şi tot restul kaputt! Dacă zeul dispare, poporul ia calea bejeniei, îşi caută altă ţară. Ce Dracu! Când Costea zice „Dracu“, toţi simt un suflu fierbinte în obraji.
Aud clar: Preeeezent! Bat din călcâie, salută cu degetele la tâmplă. L au recunoscut. Ştiu cu cine au de a face. E chiar persoana în cauză. O recunosc după mirosul de pucioasă, de căcat, de spermanţet şi ciorbă rece, de gamelă şi obiele. Să fi fost vreun soldat al glorioasei Armate Roşii? Pfiu, a trecut fără ca ei să l vadă. Fierbinţeala lasă loc umezelii reci a ploii. Li se face pielea de găină. Cine a îndrăznit să fure mumia din inima puterii sovietice? Ca să nu se trezească cu El în mijlocul lor, să le ceară vodcă, hotărăsc să i zică Împieliţatul. Şi Ulianov şi a dat alt nume, Lenin; tovarăşii i au zis Starik. Poftim, a dezertat! A aruncat Rusia în haos. Unchiul zice că asta e o calomnie americănească. L am vizitat ieri pe seară. Stătea întins cu mâinile pe lângă corp. Era cam frig, aşa că am băut un gât. Nu m am trezit, dar am deschis un ochi. Zău? se miră orbul Serioja, lovind întunericul cu bastonul. Să mori tu!? face Liuba. Jur! Dispariţia este înregistrată în raportul comandantului gărzii. Membrii Biroului Politic au aflat de ieri. Păi, încă nu dispăruse. Ei şi! Pravda & Izvestia azi nu au scris nimic. Costea duce sticla la gură. Când o lasă, zice: Ca măsură de precauţie, a fost arestată o sosie. De unde ştii? Ştiu, că e văr cu mine. A ieşit să cumpere ţigări şi, baf, l au umflat. A acceptat să moară în schimbul unei butelii de aragaz care urmează să fie dată unei vecine oxigenate de la etajul 2, ap. 15. I au lipit un barbişon, i au tras o pereche de nădragi – ambele din garderoba Balşoi Teatr. I au încheiat nasturii la prohab. Lipseau trei, au fost cusuţi urgent. Sufletul lui e păstrat într un samovar fabricat la Baku, în 1899. Dimineaţă, când mausoleul s a deschis, nimeni nu a observat substituirea.
Cum îţi explici? se miră Liuba. Nu mi explic! face Costea. Liuba: Spre deosebire de tine, Lenin a întinerit. Roşu în obraji, are un aer proaspăt. Nu mai e vânăt cenuşiu ca originalul. Îi put picioarele; pui la nas o batistă parfumată şi gata. Costea: Mai ai ţâţele alea mişto? Liuba: Ai grijă, că ţi dau în cap cu ceva. Ce, vrei pizdă? Să nu fie o istorie Agitprop! face împăciuitor unchiul. Orbul: E o intoxicare KGB! Costea: Lenin chiar a existat? Orbul: Fireşte, în capul câtorva babe proaste! Liuba îl adoră. În Rusia e nevoie de o fantasmă ca să strângi lucrurile la un loc. Starik al nostru ţine loc de zeu.
Unchiul ştie că marele lider al proletariatului a fost obţinut prin colaj. S au bricolat câteva coperţi color din Life găsite în pubela unei ambasade. Babele au dus apoi vorba prin gubernie. Tot Afanasi: A fost îmbălsămat pentru a fi arătat lumii după moarte. Cadavrul a fost furat de rudele în dezacord cu oficialii. Ele au vrut să l mănânce viermii. Cine a dispărut? Un biet bătrân îmbibat cu vodcă. Costea: Niet. A fost reţinut la vamă şi jupuit de viu, presărat cu sare şi trecut prin afumătoare. Liuba: Spui prostii. L au găsit într un bordel din Odessa, epuizat după ce aranjase zece târfe. Orbul: Lenin a fost îngropat în secret la Skt Petersburg. Dacă era chiar el! zice sceptic unchiul. A fost văzut (chel, barbişon, şapcă) închinându se la marea icoană a Sfintei Fecioare de la Vasili Blajenîi şi denunţat de preot, Oleg, un bâlbâit. Până să înţeleagă miliţienii şi să l aresteze, Starik s a făcut nevăzut. O portăreasă l a identificat: cumpăra irişi pentru o cochetă. I s a înfundat când patrula i a cerut actele. Soldaţii au ştiut cu cine au de a face pentru că îi cărau portretul la defilarea de 7 noiembrie. L au ţinut între baionete şi l au băgat la zdup. Acum dă declaraţii: „Subsemnatul, Vladimir Ilici Ulianov, mărturisesc că în seara zilei de…“. Beţivilor, cine e întins în sarcofag lângă generalissim? vă întreb. Nimeni! E un mulaj de ceară făcut la Londra şi adus cu zeppelinul. Eh, face Liuba, nu au curaj să i anunţe dispariţia. Asta e tragedia noastră. Trăiască maica Rusia! S a dus Dracului revoluţia! Costea: Pssst! Să nu te audă!
Unchiul: Un denunţ anonim ar fi bun! În zilele astea se toarnă din greu. Toată lumea ştie tărăşenia, chiar dacă în ziare nu scrie nimic. Şi radioul tace. Vizitatorul plăteşte biletul, intră n mausoleu, dă din cap, varsă o lacrimă. Ca şi cum l ar zări pe Starik. După un minut, iese în stradă. Nu se găseşte nimeni să strige: Lenin nu e în sarcofag! Pravda minte! Liuba: De ce nu cer banii de bilet înapoi? Orbul: Finanţele Rusiei s ar prăbuşi. Rubla face cât ochii mei! Liuba: Stalin a rămas singur. Îl plâng. Are resturi de mâncare între dinţi, fire de tutun pe piept, urdori la ochi. Îmbrăcat în generalissim, aşteaptă musafirii. Arată ca la bâlci, copilul cu două capete, clavicordul şi peştele cu blană. Preaiubitul nostru şef ne a tras clapa! Costea: Nu e Stalin. E un domn chel cu barbişon! Soarbe o înghiţitură şi trece sticla. Am un lapsus, cum îl cheamă, vă rog? face Orbul. Dacă ai uitat, mori la Lubianka! râde Costea. Cine îndrăzneşte să iasă în Piaţa Roşie să zică: L au furat. Suntem minţiţi! Liuba: E ca şi cum Împieliţatul ar fi spus în secolul lui Hristos: Dumnezeu nu există, numai Diavolul!
Vestea proastă nu e asta, ci că beţivii noştri sunt înghesuiţi în duba Miliţiei şi băgaţi la zdup sub acuzaţia că răspândesc zvonuri duşmănoase, art. 56, paragraf b & c, Cod Penal.
2. Dispariţia e descoperită când un funcţionar cu bune perspective şi perciuni stufoşi, trimis de Kremlin, se prezintă la mausoleu să facă revizia. Are o servietă nouă şi pe nas ochelari cu rame de sârmă. Documentele lui sunt în regulă – semnate, ştampilate. Intră, agaţă un anunţ „Închis pentru inventar“. Se aşază la masă, desface dosarele, bea ceai rece, preparat chiar de Starik în seara dinaintea dispariţiei sale. Ascunde cana cu smalţ albastru într o pungă de celofan – pentru amprente. Citeşte hârtiile, bifează cu creionul. Îl poartă pe după ureche, sub un ciuf blond înspicat. Înmoaie vârful cu limbuţa. O clipă mai târziu, trage o liniuţă. Dacă nu e Împieliţatul, măcar a fost trimis de Dumnealui. Dacă nu, de Ohrana. Umblă de un secol să îl captureze pe acest conspirator periculos al cărui frate a complotat să l asasineze pe slăvitul nostru ţar. Abia după 5 zile de trudă, ajunge să bifeze rubrica: „Una mumie, Vladimir Ilici Lenin Ulianov. Data intrării în inventar: ianuarie 1924. Valoare: 37 ruble şi 15 kopeici“.
„Unde e? Putem s o vedem?“ întreabă revizorul pe cei prezenţi. Adică doi mareşali (unul adevărat, unul fals, adus de la Balşoi Teatr special să l intimideze). Mai sunt un amiral cu cei trei vâslaşi tatuaţi din flota Balticii, ministrul de resort, două dame cu pene de păun în coc, cinci adjuncţi de la Guvern, comandantul gărzii şi opt canari, toţi de vânzare. Plus beţivii noştri veniţi să caşte gura. Rămân interzişi, se holbează perplecşi. „D ta nu ştii? face tovarăşa care îngrijeşte closetul. Mumia e la locul ei. Mii de oameni aşteaptă în ploaie să l vadă pe ilustrul lider al revoluţiei!“ „Uite mumia în sarcofag!“ „Pardon, nu văd nici o nimic!“ zice trimisul. Până aici, toate în regulă. I au arătat măturile, stingătoarele de incendiu, draperiile, rastelul de arme, 25 drapele roşii, 14 căni ciobite, 11 farfurii, 87 sticle goale, 9 păsări împăiate, 31 suluri de hârtie igienică, un generalissim. Când să i arate mumia, ia o de unde nu i. „Matale ai orbul găinilor!“ îl asigură mareşalul mustăcios. Celălalt mareşal, chel ca o pulă, îi cere să l pipăie, dar cu grijă, pentru că Lenin se gâdilă. Se laudă că a făcut războiul din Crimeea, 1854, la Sevastopol, înfruntându i vitejeşte pe englezi. „Bizuiţi vă pe un ofiţer încercat!“ zice zdrăngănindu şi decoraţiile. „Unde vezi mata că tovarăşul Lenin lipseşte?“ Toţi încuviinţează ciocnindu şi căpăţânile. Îl asigură că mumia e întinsă la locul ei istoric. În primul sarcofag, cum intri pe uşă, în dreapta, sub lumina roz vineţie. Simţi frigul? Jură pe mama lor şi pe biserica din sat. Scot fotografiile copiilor din portofel şi plâng. Vociferează indignaţi, îl apucă de guler. „Cine te a trimis? Impostorule, vânzătorule, renegat odios, trădătorule!“ „Să pleci de unde ai venit!“ „Din neant!“ Vorbesc fără sens. Revizorul bifează în registru „Una mumie Lenin lipsă“ şi dă foaia. Trece la capitolul următor. De vreme ce toţi văd că mumia e acolo şi străinul nu, îi spun ferm că trebuie să se caute la un oculist. Ştiu ei unul bun şi ieftin, îi tratează pe tovii din Biroul Politic.
Admit totuşi că mumia nr. 1 e în garaj, îşi repară bicicleta. Cineva zice că a zărit un tov cu barbişon la bibliotecă la etaj, citind Pravda. Ca să l convingă, îl duc pe onorabilul revizor la Corpul de gardă al Kremlinului să l vadă pe Lenin jucând şah cu un ex dadaist, părul vopsit verde mov, eşarfă de mătase roşie, deget în nas, pălărie borsalino lăsată pe ceafă. Despre mumie nu reţinem niciun detaliu, pentru că nu se vede. Din fericire, survine un mat în trei mutări, cal negru d4 la f5. E săltat de subţiori, cărat în încăperea cea mare şi luat la palme. Aşa ne a fost vorba, ticălosule, javră ce eşti! Uite, Starik se odihneşte lângă generalissim. Tânărul cu perciuni stufoşi, deja fără perspective în carieră, bănuieşte că s a produs o substituire. E un delict grav în Codul Penal al URSS. Amploiaţii cu leafă de la stat sunt de regulă suspicioşi. Cadavrul, cf. unei surse anonime, a fost furnizat de devotata noastră Miliţie. A fost identificat cu o noapte în urmă zăcând în iarba înrourată. A fost colorat în obraji şi pus la dispoziţia onor public pentru a fi vizitat, cu o etichetă înnodată de degetul mare, laba piciorului stâng, „Vladimir Ilici Lenin“. Cel vechi, epuizat nervos, deteriorat grav, a fost tras de gât în Piaţa Roşie, ca un câine în lesă cu ştiinţa Biroului Politic, ăstălalt priveşte cum intră vizitatorii! Vezi, îngheaţă solemni. După un minut, o iau spre ieşire. Revizorul nu înţelege de ce se opresc de două ori, când în încăpere există o singură mumie. „Vezi, îl iau la rost ambii mareşali. Toată lumea vede două mumii, numai tu nu! O să capeţi o sută de vergi la tălpi.“ Încăpăţânat, scrie în registru cu creionul lui chimic muiat pe limbuţă: „Una mumie Lenin, lipsă“. Pe el nu l interesează ce a fost, bolşevic sau nu. Ţarist sau anarhist. Fapticul şi scripticul nu corespund. În acte îl cheamă Ulianov, nu Lenin sau Starik, nici Volodea, cum îi zicea Inessa. De aici, toată încurcătura! face râzând mareşalul mustăcios. Morţii preferă, orice s ar zice, să poarte numele lor adevărate ca să nu fie confundaţi în ceruri. Nu doresc – în mod legitim – nume de împrumut. Nu vor să sufere pedepsele altora dintr o greşeală de tipar. Să fie pârliţi ca şoriciul de porc, să li se bage ţepe în găoz, să li se smulgă unghiile şi dinţii, să le taie careva urechile cu un Black&Decker, să fie jupuiţi şi tăvăliţi prin sare, umflaţi cu paiul până pleznesc. De unde ştii mata? se răţoieşte mareşalul cel chel. Ştiu pentru că vin de Acolo, face Împieliţatul în persoană, având plăcerea de a se amesteca în vorbă când nu te aştepţi. O clipă mai devreme nu era prin preajmă. Mnealui apare din senin, însoţind o pală de aer fierbinte. Mata ce te bagi în discuţie?, întreabă revizorul. Te a invitat cineva? Preferă precizia, cum ar fi anul morţii, numele şi prenumele din certificat, părinţii, locul, data naşterii2. Morţii detestă confuziile. Doamne fereşte, să ajungi în ceruri incognito! În plus are o boală gravă: nu înţelege ce înseamnă mausoleul pentru Rusia. E un modest contabil trimis de statul proletar să noteze în registru ce se găseşte în Piaţa Roşie. Ce scrie în hârtii însă nu găseşte în sarcofag. Mumia lui Lenin – nr. de registru NK/24 – cert, lipseşte.
3. Cadavrul zis Koba Stalin, deşi generalissim, a rămas singur; fără Starik Lenin! zice Liuba, scoţându şi mâna din chiloţi. Ce am râs! face unchiul. A crăpat plâns de mujici, birocraţi şi ofiţeri. De curve şi beţivi ca noi, continuă Orbul. Bate un vânt mov. Cronicarul nu face decât să noteze, ca un scrib, după nişte adieri ale aerului. Zău, Koba a lăsat datorii la cârciumă de 14,5 ruble. Nu şi a plătit croitorul pentru o pereche pantaloni cu vipuşcă roşie lată de trei degete. Nici la dentist nu a achitat un curăţat tartru şi trei plombe. Nu i a dat nici părintelui Maftei preţul pe 4 batiste şi o iconiţă cu Sf. Pavel. Pravda – deşi Koba e rău platnic – i a publicat portretul în bernă pe trei coloane, pagina 1, de bucurie că a murit. Totuşi tonul e circumspect, sobru. Dacă e o farsă? şi şi a băgat Dracu coada! Ţi am zis să nu i mai rosteşti numele, proasto. Ei şi! L am văzut în frac, cu jobenul pe ochi, învârtindu şi bastonul. Miroase a drac, nu simţi? Niet. Bre, Moscova are mirosul celui plecat dintre vii pe 5 martie a.c., cu 6,8 kilograme/decoraţii la el. Zău, generalissimul joacă într o comedie Mosfilm, face unchiul. Costea: Aflaţi că, pentru dispariţia misterioasă a lui Starik, Koba e primul pe lista de suspecţi. E mâna lui, un complot. Mobilul: vrea să stea singur. Să nu împartă gloria cu nimeni. L-a băgat într o baie cu cianuri. I au găsit resturile în râu sub pod… Ştii sigur? întreabă Liuba. L a strangulat, l a tăiat bucăţi şi l a vârât într o valiză pe care a depus o la biroul de bagaje din gara Kazan. Am o mătuşă acolo la ghişeu. Ea mi a zis. Liuba: Cât a trăit, Koba şi a lichidat toţi rivalii. Nici după ce a terminat cu viaţa, nu se lasă. Ce a avut cu mumia? Starik era singurul care i-a scăpat. Îşi repară greşeala! râde Costea, înghiontind o. Facem şi noi ceva? îşi deschide gura ştirbă unde luceşte un dinte de viplă. Liuba: Nu mă fut, sunt în doliu după Stalin. Costea dă din cap: Las că te desfuţi repede şi ţii post după aia. Unchiul: Koba a fost întrebat de agenţii SMERŞ: Unde este Lenin? I a privit ca un motan după ce a înghiţit canarul şi-a zis: În vecini! Tu l ai ucis! Avem dovezi. Ai fost văzut chemând un taxi, ai urcat cu o valiză plină de etichete străine, Helsinki, Praga, München. Ăsta i Împieliţatul, nicidecum Koba, face Costea. El umblă trenţăros, cărând valiza aia cosmopolită. Koba e-n uniformă de generalissim.
Prostii, mumia lui Starik, slavă lui, a fost mâncată de molii. Codul Penal nu prevede nimic contra lor. Îmi pare rău, nu ştiţi nimic! zice Orbul despicând noaptea cu bastonul alb. A fost scoasă oficial din sarcofag ca să joace un rol secundar într o superproducţie eastmancolor. Machieuza îl boia în obraji; Starik era palid ca pentru un film alb negru. Unchiul: Afacerea a căzut. Era vorba să joace rolul lui Nosferatu, dar nemţii nu au dat banii. Dacă eram ca tine, colonel, erou al URSS, spunea în anchetă şi ce lapte a supt de la mă sa. Ţi au dat gradele degeaba. Fraţilor, revoluţia e n pericol! Costea: Astă noapte o maşină neagră a oprit la intrare. Eram chior de beat, căzut lângă felinar, cântam Internaţionala. Au năvălit patru tipi în haine de piele, bocănind din cizme pe caldarâm, trap trap. Cu pistoalele săltând pe buci. L au ridicat din mausoleu ca pe un balot. L au înghesuit pe bancheta din spate. Nu pe Starik, surdo, pe Koba! Pe drum decoraţiile zdrăngăneau, pfiu, au trezit tot cartierul. S au aprins ferestrele. Ieşea lumea la geam şi zicea: Îl duc pe Koba! Generalissim, bre, ştia să ordone – a cerut şoferului să pornească radioul să asculte ştirile despre funeralii. I au pus ochelarii de pânză neagră. Eh, aici se întâmplă miracolul, pupa i aş mâna lu sfântu Teodosie leprosu, ăla cocoşatu! Deşi băgat între agenţi, a pocnit din degete şi dus a fost. A ajuns tocmai la Kerci. Orbul: Împieliţatu a stricat jocurile. Lucrurile s au petrecut aşa, raportez: au intrat în Piaţa „Felix Dzerjinski“, au salutat statuia, urmărind o cu privirea ca n regulament. Echipajul SMERŞ a trântit portierele şi a coborât. Unul i a ordonat lui Koba: Hai, ieşi afară! Cum v am zis, mumia generalissimului, nicăieri! De infarct! Nu puteau intra cu mâinile goale la Lubianka. Ce să facă? Au prins un trecător întârziat şi l au prezentat ofiţerului de gardă: E Koba! Numa vezi, că era chiar Împieliţatul ieşit la o ţigară. În pauza dintre acte, ştii, spectatorii ies să ia aer, să fumeze, să schimbe impresii. L au înhăţat din faţa teatrului şi l au aruncat fără vorbă într o celulă. L au tratat rău, i au altoit câteva cu vergeaua armei la tălpi, până i s au înnegrit. I au smuls mustăţile, apoi le au pictat la loc cu frişcă. L au tras de urechi, i au dat găuri pentru cercei. Ca să şi scoată cheltuielile (mâncare, dormit, bec electric, salarii, vopsea pentru gratii), s au gândit să l trimită într un bordel din portul Odessa, unde travestiţii sunt la mare căutare. L au pus să deseneze porumbelul păcii după un afiş de Picasso. L au ţinut nedormit circa trei luni, numai cu apă şi pâine. Koba a rezistat eroic, nu a spus unde a ascuns mumia lui Lenin. L au expus la raze Roentgen. Avea în burtă câteva monezi dinainte de Hristos, veselă furată de la cantină, trei conserve cu hrană de câini, nişte oase ale Sfântului Haralamb de la mănăstirea din Prohodsk. Le a băgat în buzunar ca să l ocrotească în cele 40 de zile cât va trece prin vămile cerului. Trebuia să l ia îngerii de subţiori să l treacă dincolo. Împieliţatul s a opus, fireşte. A deschis braţele în cruce şi a zis: Niet. E al meu! Au închis dosarul. Cu un Colt ruginit, i au îndesat în tărtăcuţă un glonţ de 9 grame plumb fabricat la Tver. Costea: Minţi. L au găsit lovit de dambla. Sufletul i a părăsit corpul ca să vagabondeze prin Rusia! Bine zici, face Liuba beată. Mai întâi, i au şterpelit decoraţiile, şireturile de la pantofi şi epoleţii. Are semne de ruj pe obraji şi 1.586 fire de păr alb cenuşii lipsă din mustăţi. Aşa l au instalat în sarcofag lângă marele Lenin.
4. De fapt, lui Starik i s au tras toate de la un comunicat TASS. Aşa ştia Costea. S a caftit pentru un castron de tocană cu nişte câini în curtea bodegii „Steagul Roşu“. Avea ochii tumefiaţi şi era zgâriat. Când s a anunţat3 că Iosif Vissarionovici Stalin a murit, lumea progresistă a intrat în doliu. Un sentiment de uriaşă singurătate a cuprins miliarde de oameni. Au rămas singuri pe lume, sub ameninţarea stihiilor naturii, funcţionari, maidanezi, vizitii, portărese, încornoraţi, casnice, dinţoşi şi ştirbi, labagii şi colhoznici. Manevra unor cercuri oculte! face Serioja, am citit un manifest pe stâlp. De când am orbit, văd mai bine. Vinovaţi sunt masonii lojii Marelui Orient şi Iluminaţii din misiunea congregaţiei Alfa. Fals! Bandiţii din grupul troţkist revoluţionar. Ei aş, călugării misiunii ordinului Cenuşa Sfântului Gheorghe l au otrăvit. Beţivii noştri din staţia de metrou s au strâns să dezbată. Cert, Koba nu a murit! E nemuritor, aşa cum ne învaţă Agitprop. Paranoicii războiului rece şi revanşarzii au plănuit mascarada asta infectă, ştie şi un copil, face Liuba. Încă nu s a trezit din beţia de aseară. Complotul CIA a fost descoperit. KGB a procedat la arestări. Nu mă întrerupe, că fac urât! se repede Costea. E aşa: Koba a fost văzut viu în noaptea de 7/8 martie, două zile după ce a murit. Stătea la rând la carne, pentru o juma de kil de antricoate. Unchiul neagă. Avea alte informaţii, generalissimul, înţolit de gală, aştepta la chioşc să vină ziarele. Nenea Stiopa miliţianul l a reţinut pentru cercetări, fiind suspect pentru port ilegal de uniformă. A fugit hoţomanul de sub escortă ajutat de nişte lilieci. Să mă trăsnească dacă mint. Un martor a jurat pe copiii lui că aşa zisul mort stă pe spate şi se priveşte în oglinda din tavan. E de fapt un strigoi. A murit în proporţie de 45,7%. Trebuie să i se înfigă o ţepuşă în inimă. Vecinul l a văzut lipit de clădirea unui minister, îşi aprindea pipa. O madamă cu obrajii daţi cu făină, fostă cântăreaţă, având ca soţ un pitic cocoşat, zice că l a zărit pe acoperişul gării cu o mare umbrelă grena, posomorât, că ploua torenţial şi nu putea să coboare să ia trenul de şase şi un sfert. Din plictiseală, se încontra cu lumea de pe peron. Arunca pietricele, făcea bancuri, râdea singur ca prostul. Din păcate, autorităţile au rămas indiferente. Un student a zis că a aflat de la un post de radio străin că totuşi Stalin e mort. Se minte cu neruşinare. Asistăm la o diversiune lansată de duşmanii URSS. Va fi război, pregătiţi vă. Faceţi provizii de pesmeţi, aveţi grijă de măştile de gaze. Aranjaţi vă lemnele stivă sub şopron. Aşadar, trăieşte, a ghicit Liuba, cum e ea, bună la suflet. Conflictul dintre supraputeri, pare informat chioşcarul, continuă în forme sălbatice. Un speaker peltic a citit declaraţia oficială a Departamentului de Stat SUA la Voice of America. Studentul e denunţat de o femeie cu părul pe bigudiuri, abia scapă de linşaj. Mulţimea furioasă sparge geamurile unui magazin învecinat. Ia ce se găseşte, făină, salam, prune, ulei, oale de noapte, măsline, veioze, drojdie, detergenţi, pungi de plastic. La jaf participă şi şobolanii. Ei locuiesc sub podea. Să mi se usuce dreapta, aia cu care scriu! Un conţopist portocaliu zăreşte chipul lui Koba în fereastră. Uite l acolo, priveşte n zare. Arăta exact ca n portretul oficial, dar mai tânăr. În veston alb cu petliţe roşii, fără cascheta militară. Nu e un OZN, sigur4. Ţi s a părut! zice unul cu o căciulă neagră. Nu, deloc! S a produs busculadă.
Miliţia călare a şarjat mulţimea şi a lăsat în urmă morţi şi răniţi, până au apărut ambulanţele. S au operat arestări. Câţiva civili au scotocit clădirea să se asigure că nu l a văzut nimeni pe Koba. Nici ex proprietarul, nici agentul, nici lăptăreasa, nici găinile din coteţ, deşi gângureau vesele, nici beţivii. Erau nişte nenorocite vedenii ale unei femei proaste. Nu au găsit decât un cadavru căzut de la etajul 6 cu un patefon în braţe. Multe zile, lângă acel zid, oamenii au pus străchini cu mâncare, colaci, flori de câmp. Alături, lumânări aprinse, iconiţe, poza lui Koba. Noaptea, cerşetorii şmangleau tot. Ziua, proviziile depuse ca pomană pentru sufletul mortului, coliva, lumânările, cozonacii apăreau, aduse pe ascuns de un pitic, telal de vechituri, mirosind a pudră de talc şi a agent SMERŞ. Minunea a durat până s a isprăvit doliul, interval în care mortul a călătorit deghizat prin Rusia să şi ia adio de la supuşi. Fapt certificat de depoziţia lui solemnă în faţa Tribunalului revoluţionar. A apărut în jiletca lui roşie, roasă la mâneci, subţiată de purtare. Ducea o găină albă pe umăr, Fiodosia o chema. Îl ciugulea de scame şi mătreaţă. Koba era acoperit de fulgi de pernă şi avea în urechea dreaptă un cornet auditiv.
Biroul Politic, a aflat Liuba, a decis: Generalissimul va fi depus alături, să îi ţină de urât lui Lenin – care, a zis Hruşciov, dădea semne de oboseală. Ieftin, elegant. Să nu se plictisească, i au pus în bagaje un joc de şah, cărţi de joc, zaruri. Costea: În graba de a l vedea plecat pe înfricoşătorul lor stăpân, nu le a trecut prin cap să l întrebe şi pe Starik, vechiul locatar al mausoleului, dacă vrea şi el. Unchiul: Asta i procedura la Kremlin. Nu te întreabă nimeni niciodată nimic. E criză de spaţiu locativ. Autorităţile îţi bagă peste noapte în casă necunoscuţi. Burghezii se trezesc cu un lumpen, un homeless, o femeie cu burta la gură, un agent. Îţi ocupă holul, bucătăria&sufrageria. Tu urmând să dormi pe balcon, la aer, copiii în debara. Nu e ceva nou pentru Biroul Politic. Aşa se face că l-au înghesuit peste singuratecul locatar din Piaţa Roşie pe vechiul lui camarad de arme. Bătrânul Lenin avea mult spaţiu excedentar, circa 134 metri pătraţi cu vedere spre Kremlin. Se încălca legea 14/1931, cu modificări din aprilie 4/1945, într o zonă extrem de scumpă. Să se restrângă şi dânsul puţin! După război, situaţia spaţiului locativ s a agravat la extrem. Mii de moscoviţi dormeau în vagoane de tren. Starik să se sacrifice pentru cauza revoluţiei, cum a cerut altora în scrierile sale. Să împartă cu un tov preaiubit, Koba, locuinţa pe care o are în chirie – 30 kopeici, nerecalculată. Orbul: În doi vine mai ieftin. Fac faţă cheltuielilor, studenţeşte. Aşa au gândit membrii Biroului Politic, plus supleanţii, face Liuba. Au gândit prost, îi asigură unchiul. Fără această judecată greşită, povestea noastră nu ar exista şi nici această cronică umilă pe care o închinăm smeriţi slăvitului cititor.
1. Kaki Grangousier, La logique de la défécation dans le monde occidental, Editura K&K, Utrecht, 1673, pp. 543 546.
2. Ivan Hlestakov, Tratatul despre mumii, Editura Keops, Giseh, 1836, Premiul Gogol. A fost tradus în 43 de limbi. Amintirile sale, intitulate Suflete contabile, au rămas în revistele epocii şi aşteaptă un editor. Vezi mai ales, în Almanahul autopsiei, Editura Mitropoliei, Cernăutzi, 1878, pp. 56 58, eseul bilingv Cum să îţi îmbălsămezi câinele drag, în care autorul se confruntă cu superstiţiile epocii.
3. Pravda a publicat la 3 martie un comunicat: „Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi Consiliul de Miniştri al URSS anunţă nenorocirea care a covârşit partidul şi poporul: boala gravă a tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin. În noaptea de 1/2 martie, în timp ce se afla în apartamentul său din Moscova, tovarăşul Stalin a suferit o hemoragie cerebrală care a afectat zone vitale ale creierului. Tovarăşul Stalin şi a pierdut cunoştinţa, iar braţul drept i a paralizat. De asemenea, şi a pierdut capacitatea de a vorbi. Se pare că au apărut serioase tulburări ale funcţionării inimii şi respiraţiei. Cei mai buni medici au fost convocaţi pentru a i asigura tovarăşului Stalin tratamentul necesar“.
4. Sfântul Evghenie Macrameul, O viaţă dedicată Agitprop, Editura Lubianka Ltd, 1938, vol. 1, pp. 345 347. Idem, Cu spatele la zid, Editura Che, Havana, 1961, vol. 2, pp. 45 48.
(Fragment din romanul Dracul şi mumia, în curs de apariţie.)
