Pe aceeași temă
• a predat istoria până în 1987; corector la revista Contemporanul (1988-89); secretar executiv al revistei literare Contrapunct, a Uniunii Scriitorilor (1990-1993); redactor-şef al săptămânalului de cultură Dilema (1993-1997) şi al publicaţiei lunare LInvitation, editată de Institutul Francez din Bucureşti (1995-1997); a fost corespondent permanent în România al Radio France Internationale (1990-1997)
• în 1998, a intrat în Ministerul Afacerilor Externe, unde a ocupat câteva posturi executive: consilier şi şef al staff-ului ministrului, şef al Departamentului pentru Planificare Politică, apoi consul general în Montreal (1999-2001); ambasador al României în Canada (2005); obţine titlul diplomatic de ministru plenipotenţiar (2006); membră a Senatului Academiei Diplomatice a MAE (2003-2005); preşedinte al Asociaţiei Diplomatice din Ottawa (2006-2007)
• membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) şi membră de onoare a Asociaţiei Internaţionale a Jurnalişilor de Limbă Franceză
• a publicat numeroase volume de poezie şi interviuri, având şi o carieră prodigioasă ca jurnalist şi analist politic • printre premiile şi distincţiile obţinute: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1983), Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor de Limbă Maghiară (1997) • medaliată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Ofiţer (2000) şi Medalia „Meritul Diplomatic“ (2007), acordate de preşedintele României.
An nou
A fost frenezie de toamnă prin primăvară,
dar şi spaimă cu trâmbiţe la-nceput de decembrie.
M-a rănit puţin laţul gâtuitor al imensului gol,
înainte de topirea zăpezii. Câteva luni mai devreme
culorile frunzelor de arţar mă învăţaseră să dansez
pe cărare, după vacanţa de vară, cu povara
adusă de-acasă, de parcă mi-aş fi adus
iubitul dintâi la primul nostru bal vienez.
A fost din când în când negură cu sclipici,
sărăcie cu protocol, victorie cu tone de zgură
dar aproape tot timpul bucurie de viaţă
simplă altfel şi altcum decât ştiam că există.
Aştept noul an pe două fuse orare,
fără să ştiu pe care să-mi număr dorinţele
şi mă înfrăţesc cu puiul de caribou
despre care am aflat că fuge pe picioarele lui
după mama, miop şi curios, prin peisajele arctice,
imediat ce-a scăpat din placentă.
O trec pe lista marilor frumuseţi
care mi-au tăiat calea, privindu-mă-n ochi,
pe Brunette, decana pisicilor fără stăpân
de pe colina parlamentară, plecată de-a pururi
înainte de Sărbători: lângă buchetul de flori
agăţat pe gardul adăpostului pentru pisici
în jurul căruia 18 ani şi-a tors libertatea,
cineva i-a dedicat un panou de aducere aminte
şi pe el flutură, lângă propria-i poză, steagul Canadei.
Lumea e mare e mică e bună şi rea.
Cumpăna dintre ani e de aur de hârtie de tinichea.
Echilibru de inukşuk
Cu pietrele pătrate de sub podul Hurdman
cineva a ridicat de ieri până azi
un inukşuk geamăn cu toţi aceia
pe care-i văzusem pe broşuri
şi pe ilustratele din muzee
cu mult înainte de a mă adăposti
într-o seară fumegândă de iunie
în Nordul îndepărtat pe colina din Tuktoyakuk
în aureola unghiului protector
dintre braţele înaripate perfect paralele
cu linia cerului gata de ducă
şi cu picioarele solid fixate pe sol
ale întemeietorului neamului lor
m-am oprit să-i mulţumesc că-mi apăruse în cale
l-am îmbiat cu apa din sticla pe care-o umplusem
la izvorul din Parcul Guvernatoarei
podul sălta deschizându-se pe mijloc spre ceruri
făcând loc unor iahturi de lux
în susul şi-n josul pârâului
din ele ne priveau nenumărate ocheane
în căutare de fapte diverse
între mine şi simbolul de piatră
se ţesuse deja o dragoste cu totul şi cu totul aparte
ca între două fiinţe care cântă împreună muzică gospel
într-un lăcaş pândit îndeaproape
de colţii grohăitori ai vreunui flămând Antichrist
Întâlniri la Muzeul Civilizaţiilor
O flacără neînfricată
coboară scările din faţa muzeului
în timp ce un val înspăimântat de moarte
le urcă
pe pajişte, la doi paşi,
Personajele lui Archambault
mă strigă pe nume, îmi fac reverenţe,
albă şi filiformă
una dintre statui se desprinde de grup
mă ia de mână, mă alintă şoptit
cu vorbele mamei, cu vocea bunicii,
cu dragostea întregului şir de femei
din familia noastră
care-au adus din greşeală pe lume
câte-un spirit rebel
Pe alt fus, în altă poveste
De-a lungul râului, pe Cărarea Drumeţilor,
de la Podul Lady Aberden până la Podul Champlain,
am răscolit într-o zi de vară, centimetru cu centimetru,
înainte şi după furtună, această frumuseţe
meşteşugit ordonată şi cu totul lipsită de ifose,
câutând verighetele părinţilor mei
pe care aflasem copil fiind trăgând cu urechea
la sfatul unor guralive vecine
că mama mamei le-ar fi aruncat
legate strâns c-un fir aspru de cânepă
(smuls de pe fusul pe care-l torcea)
în groapa cu bălegar din spatele grajdului
chiar în seara în care tata venise s-o cheme la nuntă
mintea mea a umblat după ele noapte de noapte
în toţi anii adolescenţei
fără să-i pese de vârcolaci şi mirosuri
de blesteme şi viermi
închipuindu-şi neodihnit şi neînfrânată
că ele o să-mi iasă odată şi-odată în cale
atunci când voi fi ajuns să mă bucur de drumul
pe care alesesem să mă îndepărtez cât mai mult
de această poveste rurală
la asfinţit, la doi paşi de casă, pe uliţa strâmtă
care uneşte strada Laurier cu Augusta
– asemănătoare până-n ultimul amănunt
cu scurtătura care tăia drumul între şcoală şi magazin
şi pe care-o luau bătrânele la înmormântări
ieşind înaintea cortegiului
chiar la colţul final dinspre cimitir –
pe gardul din cercevele de-o parte şi alta
cineva întinsese snopul de cânepă,
sub tufa de liliac degetele unui heruvim se pregăteau
să tragă din caier pe fusul viitorului meu
firul întreg şi nicicând rănit de nodul atât de dureros
la care-l condamnase mânia bunicii materne
Reportaj în prerii
Spre graniţa de nord-vest a Canadei,
într-un fel de Bărăgan din care răsar,
din jumătate în jumătate de ceas,
în drumul maşinii, câte-o casă măruntă
şi câte-un hambar burduhos
– adică o fermă însemnată pe hartă ca un oraş
pierdută pe-o colină înspre Kayville,
o troiţă românească veghează
peste vreo două duzini de morminte
(i se spune Cimitirul cel vechi)
pe fiecare lespede încă se vede
o urmă din Bucovina
mă duc la centenarul unei biserici
ridicată de-ai noştri, în vale, la adăpost,
unde azi au venit să-şi pomenească strămoşii
canadieni din întregul Saskatchewan
deşi în preajmă nu locuieşte nimeni de fapt
(prima aşezare e la zeci de kilometri distanţă,
aici a rămas doar lăcaşul şi sala de-alături
folosită din când în când pentru baluri şi parastase)
parcarea e înţesată, zumzetul pios al ceremoniei
tămâiază treptele la intrare
între pronaos şi altarul pictat ca acasă
păşesc pălării elegante de doamne
desprinse din scene de bal vienez
alături de ii şi catrinţe
de jeanşi şi tricouri
de ţinute modeste de fermieri
de paiete gablonzuri şi diamante
un nepot de rutean face slujba de liturghie
după o carte tipărită în română-engleză
silabiseşte buchea întemeietorilor ortodocşi
cărora li se aduce prinos
la fel de greu cum buchiseau fără îndoială aceştia,
la sosirea pe pământul făgăduinţei,
silabele jumătăţii celeilalte de pagină
aici şi acum îmi e foarte uşor să-mi închipui
tot şirul celor din neamul meu
care nu şi-au părăsit nicicând ţara natală
fiecare încercând să se descurce pe lumea cealaltă,
între străini, învăţând sârguincios
gramatica Turnului Babel,
indicatoarele atâtor autostrăzi fără margini,
motorul de căutare al cerescului Internet,
regulile vieţii de emigrant
care ia totul curajos de la capăt
acolo, în rai sau în iad,
trimiţând alor săi semne doar la Crăciun şi la Paşti,
hotărând zilnic că odată şi-odată se va întoarce.
Regina, Iunie 2008
