Pe aceeași temă
Pe bună dreptate, avem de-a face cu o Galaxie Śvejk, cum ne spune Alexander Hausvater în noul său spectacol cu acest nume de la Teatrul Ţăndărică, ţintind şi mai sus prin motivaţii ca acestea: „Într-o societate fără formă şi conţinut din viitorul depărtat se creează forme autocratice care duc la violenţă şi război. Singurul care luptă contra acestor fenomene e faimosul soldat Śvejk, acum lansat pe bolta celestă a unui viitor cu forme noi, dar obiceiuri vechi“. Plasat printre stele, Śvejk îşi rememorează, evident, trecutul. Iar scenariul regizorului preia din întâmplările cărţii mai tot ce era necesar pentru a ni-l înfăţişa pe faimosul anarhist, rudă de sânge cu scriitorul, cunoscut pentru ciudăţeniile sale din care şi-a hrănit cariera de jurnalist şi scriitor. Povestea nu e doar cazonă, deşi se învârteşte în jurul primului război mondial.
Are toate ingredientele unei fresce de epocă, panoramând asupra lumii şi vieţii la început de secol, cu stratificările ei bine cunoscute la nivel social şi discriminările la nivel uman. În forfota pe care o recreează spectacolul îi întâlnim şi pe bogaţii infatuaţi gen patronul crâşmei unde e arestat Śvejk, şi pe aristocraţii din suita regelui împuşcat la Sarajevo, dar şi pe ofiţerii care jefuiesc statul. De partea cealaltă, săracii trimişi pe front, buni să-şi lase numele pe un mormânt (frumos momentul pângăririi acestor morminte, pe care acum fac dragoste profitorii războiului). Lumea cazonă cu ierarhiile ei ridicole în care nimereşte Śvejk este cea mai larg reprezentată, de la preotul garnizoanei, fustangiu şi beţiv, la care ajunge ordonanţă soldatul Śvejk, şi până la maiorul care-l pierde la cărţi. Spre deosebire de ruda sa tragică Woyczek din piesa lui Büchner, personajul lui Hašek e însă unul pus pe şotii, ironic şi vesel, care biruie sub masca prostiei şi a naivităţii nedreptăţile din jur (e taxat, ce-i drept, ca tâmpit iremediabil).
Scenariul exploatează cu folos amănuntul biografic potrivit căruia Śvejk, ca şi Hašek, de altfel (redactor la Lumea animalelor), trăia până la război din comerţul cu animale. Astfel că raisonneurul spectacolului e chiar o căţeluşă ghiduşă, interpretată cu tandreţe şi graţie de Tania Popa, de la Teatrul Naţional. O bună bucată de vreme însă, după un prolog cam prea lung fără vorbe, despre erou vorbeşte el însuşi, generând de aceea o oarecare incoerenţă în scenariu.
Cum în acest spectacol de marionete, conceput ca un grand guignol, importantă era dinamica imaginilor şi a sunetelor, lucrurile se reglează pe parcurs, trecând sub semnul creativităţii chiar şi hiatusurile. Ca mai totdeauna la Hausvater, acest regizor tumultuos, spectaculos, reprezentaţia debordează de vitalitate, de energie. Coloana sonoră, muzica (Yves Chamberland), însoţeşte din abundenţă fiecare cadru, iar ansamblul interpreţilor îşi preschimbă identitatea şi înfăţişarea într-un ritm ameţitor.
Tablourile au intensitatea fulgerului şi durata unui strănut, numai bine ca să nu fie timp de pictiseală. (Uneori schimbările par totuşi prea rapide pentru a lăsa timp de efect.) Coregrafia Mălinei Andrei ţine pasul cu ritmul, fiind în acelaşi timp fluentă şi laxă, cu mişcări moi, dar precis caligrafiate, ceea ce imprimă spectacolului o linie abstractă, uşor suprarealistă. Scenografia lui Constantin Ciubotaru, creatorul marionetelor, are în schimb un ton predominant dramatic, adesea sumbru, mai ales datorită expresiei mohorâte a lui Śvejk (poate asta s-a dorit). Prin compensaţie, costumele Florilenei Popescu îmbracă colorat şi viu spectacolul. Deşi în burduful cenuşiu în care stau spectatorii rotirea continuă a imaginilor „stelare“ dă bine, conceptul video al lui Lucian Moga e parcă totuşi cam sărac.
În fine, echipa redutabilă formată din actorii mânuitori ai Teatrului Ţăndărică realizează o adevărată performanţă, îndeplinind multiple sarcini artistice în acest spectacol complex şi foarte solicitant. Condiţia fizică, dar şi calităţile expresive şi buna tehnică de mânuire de care dau dovadă sunt atuuri esenţiale în reuşita montării, la care participă cu bucurie. Ei se numesc Gabriel Apostol, Victor Bucur, Cristian Mitescu, Marin Fagu, Ilona Hrestic, Georgiana Dinescu, Petronela Purima, Roxana Vişan, Alina Teianu, Matei Chioariu. În dubla calitate de asistent de regie şi interpret al rolului principal, Ioan Brancu este adecvat în ambele ipostaze.
Pe scurt, prin Galaxia Śvejk proiectul spectacolelor de seară pentru adolescenţi şi adulţi al Teatrului Ţăndărică a debutat cu dreptul.
