Pe aceeași temă
1. (Cam) așa începe o bibliografie spectaculoasă, profundă, seducătoare, dedicată împăratului-filosof, marelui Marcus Aurelius: „Știm că, spre sfârșitul vieții, împăratul a plâns în timp ce citea o scrisoare în care era înștiințat că un cutremur catastrofal distrusese din temelii orașul Smirna (în zilele noastre, Izmir, Turcia). Lacrimile îi șiroiau pe obraji în timp ce citea: «A rămas în urmă un deșert peste care suflă vânturile din vest». Marcus trăia suferința cu intensitate. Poate că tocmai de aceea s-a dedicat studiului filosofiei de-a lungul întregii sale vieți. A înțeles că, deși un mare conducător poate să simtă durere sau mânie, totuși el nu poate să îngăduie ca emoțiile intense să-i întunece judecata”.
2. Donald Robertson – cu J., adesea când semnează cărți, în numele său întreg; așadar: Donald J. Robertson – este autorul acestei cărți. Titlul ei: „Marcus Aurelius. Împăratul stoic”. Editura Litera. D. Robertson e autorul și al altor cărți, de altfel în aceeași linie de gândire care cunoaște un reviriment extraordinar în ultimii ani: școala de gândire stoică. Apropo de aceasta, de interesul spectaculos, cuantificabil în tiraje impresionante uneori: Humanitas trage, periodic, tiraje din exercițiile spirituale (unele dintre cele mai cunoscute și mai – cum se spune azi – de impact din toate timpurile) ale lui Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși. Revenind la autorul biografiei mai înainte menționate: Robertson a publicat, de asemenea la Litera, o carte tare – „Stoicismul și arta de a trăi fericit”. Și, mai înainte de aceasta, cu legătură directă cu Marcus Aurelius, la AntiFace, magnifica, subtila și (aș plusa!) de neocolit carte „Cum să gândești ca un împărat roman”. În limba engleză mai ales, titlurile cărților acestui autor – în linia de „biznis” stoic – sunt mult mai multe; pentru cine e interesat, ele sunt, cum se spune, la un click-două distanță. În orice caz, Donald J. Robertson e, acum, unul dintre starurile gândirii de tip stoic; de asemenea, unul dintre cele mai cunoscute nume ale momentului din întreaga lume pentru ceea ce înseamnă diseminarea acestei filosofii distincte – despre care s-a spus, cu temei, că funcționează ca mod de viață.
3. Robertson, by the way, e și psihoterapeut, specializat în terapie cognitiv behavioristă & în hipnoză clinică. Un citat relevant (și) în acest sens: „În Antichitate, stoicismul a fost înfloritor timp de cinci secole, iar numeroși susținători au vorbit despre beneficiile sale. Astăzi, mii de studii psihologice oferă dovezi științifice ale eficienței psihoterapiei cognitive moderne, inspirate de gândirea stoicilor. De asemenea, mulți cititori moderni descoperă în stoicism o filosofie care poate să schimbe viața în profunzime, care vindecă anumite emoții în loc să le elimine pur și simplu pe toate”. Desigur, stoicismul e cu mult mai mult decât atât. Pentru aceasta, stă mărturie inclusiv această biografie dedicată lui Marcus Aurelius, încă o dată (și nu lipsit de importanță), împăratul-filosof.
4. „Meditații” este lucrarea de care numele lui Marcus Aurelius e cel mai strâns legat. În limba greacă, în original așadar, titlul e ușor diferit: Ta eis heauton, „Gânduri către sine însuși”, așa cum a apărut acest text în 1558 în prima ediție publicată a faimosului – și deja – a atât de influentului manuscris. Formula sub care e cunoscută mai ales astăzi această carte – pur și simplu, „Meditații” e originată în ediția din 1614 –, odată cu traducerea în limba engleză: „Marcus Aurelius Antoninus the Roman Emperor – His Meditation Concerning Himself”. La noi, în limba română, circulă în prezent ambele variante de titlu: la Humanitas, cum spuneam, avem „Gânduri către sine însuși”; la Litera, pur și simplu, „Meditații”. Traducerile în românește sunt, desigur, diferite.
5. Dincolo de aceste nuanțe – că sunt gânduri către sine, gânduri către sine însuși, meditații sau, ceea ce e demult evident că sunt, exerciții spirituale – marea idee-directoare a acestor însemnări e „viața conform cu Natura”. Stoicii au spus despre aceasta că reprezintă țelul suprem al omenirii. a mic: „Pentru stoici, a trăi conform cu Natura înseamnă a trăi rațional”. b mic: „Dacă am trăi pe deplin conform cu rațiunea, ne-am perfecționa firea umană și am reuși să dobândim virtutea înțelepciunii. Dacă am folosi această înțelepciune în relațiile noastre cu ceilalți, tratându-i onest, am reuși să dobândim virtutea socială a dreptății”. c mic: „Însă, pentru a trăi în acord deplin cu înțelepciunea și cu dreptatea, trebuie să ne stăpânim temerile și dorințele care amenință să ne abată de la calea cea dreaptă”.
6. Nu s-a terminat această enumerare de alfabet (truc retoric, desigur); am putea spune, exagerând puțin, că abia acum începe (iarăși, truc retoric, desigur). Fiindcă d mic: pentru toate acestea, „avem nevoie de curaj și de stăpânire de sine, mai precis, de cele patru virtuți cardinale ale stoicismului antic: înțelepciune, dreptate, tărie de caracter și cumpătare. În acest sens, idealul de viață al stoicilor poate fi înțeles ca viață trăită conform cu virtutea, dacă avem în vedere faptul că stoicii considerau toate virtuțile ca fiind forme de înțelepciune morală”.
7. E evident că, fiind o biografie – cu atât mai mult cum e aceasta: cu adevărat spectaculoasă! –, din carte nu puteau lipsi personajele (unele dintre ele: personalități de mare anvergură) conexe vieții lui Marcus Aurelius, din diferite etape ale acesteia. Sunt, așadar, numeroase, iar povestea fiecăreia dintre acestea aduce o lumină în plus asupra vieții Împăratului-filosof, dar și asupra operei acestuia – una în devenire, nu „turnată” dintr-o bucată. Unul dintre cele mai complexe portrete pe care Donald Robertson le face aici e cel al mamei lui Marcus Aurelius, a cărei influență asupra fiului său a fost covârșitoare. Un singur citat în acest sens: „Ea l-a învățat să fie foarte atent la gândurile sale, să privească înlăuntrul său și să-și analizeze propriile motive și valori. Nu este suficient să facem bine în exterior; adevăratul țel al vieții este să fim buni în noi înșine”.
8. Un alt portret – repet: dintre cele numeroase ale acelora care au alcătuit „anturajul” unuia dintre cei mai fascinanți împărați din întreaga istorie a Imperiului Roman – e cel al lui Hadrian. Împăratul Hadrian. Cel despre care Margueritte Yourcenar a scris o carte magică – Memoriile lui Hadrian. False memorii și, spune asta apăsat D. Robertson, personaj mare cu o imagine destul de falsă în posteritate tocmai datorită acestor memorii care i-au înfrumusețat-o nespus. Hadrian – deși crud, criminal, cu pusee paranoice, cu o poliție secretă amplă și eficientă la îndemână, manipulator -, e, totuși, cel care l-a adoptat pe Marcus Aurelius.
9. Biografia de față e, cum e firesc în cazul unui personaj de complexitatea lui Marcus Aurelius, și amestec de „exterior” și „interior”. Avem, pe de o parte, marile borne cunoscute – sau deduse/presupuse – ale vieții unui mare împărat și, pe de altă parte, suntem invitați să aflăm și să înțelegem cum crește gândirea de tip stoic a lui Marcus Aurelius, din ce e făcut softul acesteia. Un pasaj din marea sa operă, Meditații: „De dimineață, începe să-ți spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoașterea celor bune și a celor rele. Eu, în schimb, care am înțeles că natura binelui este frumusețea morală și că aceea a răului este urâtul moral și că natura celui care greșește este înrudită cu mine, nu numai prin sângele și prin sămânța sa, ci și prin rațiune și participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul dintre ei, căci nimeni nu mă poate urâți moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut, pentru a ne ajuta unii pe alții, precum picioarele, mâinile, pleoapele, șirurile de dinți de sus și de jos”.
10. Și - un filosof stoic grec, Cornutus, citează într-una dintre operele sale un pasaj dintr-o operă pierdută a lui Euripide, cu trimitere la misterele eleusine: „Seceră viața întocmai ca pe un spic cu rod. Un om se naște, un altul moare”. D. Robertson: „Marcus a îndrăgit atât de mult această afirmație, încât o repetă ulterior în Meditații. Ea anticipează ultimele cuvinte pe care le-a rostit înainte să moară: „Du-te spre soarele care răsare; eu sunt deja la apus”. Așa cum grânele sunt semănate în pământ, iar apoi sunt secerate: un om se naște, altul moare. Trăind și murind, întotdeauna, conform cu Natura”.
