Pe aceeași temă
AI – cu plusuri și minusuri
După o excelentă – și de mare impact – carte despre demența digitală, după o alta despre singurătate (dătătoare de multe cearcăne – nu că prima dintre cele enumerate nu ar fi avut și asemenea consecințe...), Manfred Spitzer (unul dintre faimoșii specialiști în neuroștiințe din Germania și, de fapt, din lume, foarte implicat în dezbaterile despre tehnologie și educație) revine cu un alt volum extrem de provocator: „Inteligența artificială. Cum ne ajută și cum ne amenință o creație superioară omului”. Tradusă și la noi – la Humanitas, acolo unde sunt și precedentele două titluri ale dlui Spitzer. Autorul: „Ce este IA, ce este aceasta în stare să facă, cum funcționează și unde sunt problemele – toate acestea vor fi discutate în cartea de față. Spre deosebire de un manual despre inteligența artificială, care ar începe cu multă matematică, eu am ales un alt mod de prezentare. Utilizând exemple din domenii cât se poate de diferite, voi arăta care sunt proprietățile specifice ale IA, clarificând totodată modul ei de funcționare. În acest fel, IA poate fi înțeleasă cu totul intuitiv – la fel cum se poate înțelege intuitiv, adică fără apel la teoria lui Pitagora sau la teoria evoluției, ce este o broască, un copac sau un triunghi dreptunghic”. Parțial tonică, subîntinsă de o viziune optimist-moderată sau de un scepticism activ, această carte merită, desigur, o discuție mult mai amplă.
Naționalismul – din nou o provocare
Sunt mai multe cărțile apărute la noi care forează tema naționalismului. Majoritatea pun pe masă (de conversație) perspective – juste, nu încape îndoială, bine argumentate – critice în legătură cu această idee care produce (multă) realitate. Una dintre aceste cărți aduce în prim-plan o perspectivă mai puțin obișnuită. Și anume: „De ce naționalism?” – de Yael Tamir. În ediția de limbă română, cartea a fost publicată la Editura Vremea. „De ce a reapărut acum naționalismul? Ce a stârnit sentimentele naționale și ideologia națională, făcându-le mai relevante ca niciodată? Este oare naționalismul o forță malefică latentă, care așteaptă să iasă la suprafață de fiecare dată când apare o criză, o forță ce trebuie reprimată cu orice preț sau este o putere constructivă, o ideologie valoroasă care ar putea și ar trebui strunită pentru a face lumea un loc mai bun?” – acestea sunt, cum e și firesc, întrebări-ancoră pentru o demonstrație care merită toată atenția. „De ce naționalism?” e un eseu care stă, retoric, în logica – foarte profitabilă – a lui „pe de o parte” & „pe de altă parte”. Un eseu despre care cei de la Princeton University Press au scris: „Yael Tamir susține cu pasiune un tip foarte diferit de naționalism – unul care îi reînvie virtuțile participative, creative și egalitare, răspunde la multe dintre problemele cauzate de neoliberalism și hiperglobalism și este esențial pentru democrație, la apogeul ei”.
Povestea martorului speranței
George Weigel este (una dintre marile voci de autoritate de astăzi ale catolicismului occidental) și autorul uriașei – la propriu, la figurat – biografii dedicate celui mai important, mai carismatic și mai influent papă al ultimei jumătăți de secol, dacă nu chiar mai mult decât atât, al ultimului secol: Papa Ioan Paul al II-lea. Biografia la care am făcut trimitere mai înainte există și în limba română (tradusă la excelenta editură Galaxia Gutenberg): „Martor al speranței. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005)”. Încă se găsește și, în legătură cu ea, aș avansa o formulă tare din limba engleză, care se plimbă foarte bine și la noi, „it’s a must”. Mult mai recent – un alt titlu care poartă aceeași prestigioasă semnătură și care e publicat de aceeași lăudabilă casă editorială: „Lecția Speranței. Surprinzătoarea mea viață alături de Sfântul Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea”. „Un portret profund și emoționant al unui mare gânditor în dialog cu un sfânt, Lecția speranței este o lectură esențială pentru oricine caută să înțeleagă mai deplin un Papă care a schimbat lumea. La 12 mai 1982, când a ajuns la Sanctuarul marian de la Fátima pentru a aduce mulțumire că i-a fost cruțată viața în atentatul din anul precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a spus: În planurile Providenței nu există coincidențe. Acest enunț lapidar rezumă concepția sa despre felul în care Dumnezeu acționează în lume și în istorie”, așa cum ne spun, foarte inspirați, editorii români ai acestei cărți.
Lupta cea mare
„12 reguli de viață”, „Dincolo de ordine” și „Hărțile sensului” sunt trei dintre titlurile de mare impact (inclusiv la noi, cu un accent pe primul – „12 reguli...”) ale unuia dintre cei mai influenți intelectuali ai momentului din lume, Jordan B. Peterson. Trei titluri – toate publicate în românește la Editura Trei. Ca și un al patrulea, cel mai recent: „Noi, cei care ne luptăm cu Dumnezeu. Percepții ale divinității”. Nu e chiar o carte de tip „lamă de ras”, ci o (bună) cărămidă: are aproape 600 de pagini. Despre, între altele, acestea (cuvintele sunt ale autorului cărții): „Dacă lumea ni se dezvăluie sub forma unei povești – care este acea poveste? Cum ne-am putea caracteriza în mod adecvat scopurile, tentațiile cele mai profunde și cele mai admirabile eforturi ascendente? Ce este relevant și ce poate și trebuie să fie ignorat? Cui ar trebui să-i acordăm atenția noastră în mod prioritar? Care este ierarhia adecvată a valorilor, prin care lumea se dezvăluie în modul cel mai productiv, generos și sustenabil? Cu alte cuvinte, care este povestea, adevărata poveste a vieții noastre – ce este și ce ar trebui să fie?”. În alte cuvinte: o incursiune adâncă și plină de perspective, care nu sunt neapărat ușor de intuit, în filosofie, mitologie, povești arhetipale, istorie veche. Toate acestea, pentru a argumenta ce teribilă luptă e între om și divinitate, între oameni și divinități. Cartea e, într-o formulă succintă, și o adâncire șarmantă a „hărților sensului”.
Let's Talk About Drink
Autorul – Elliot Martyn – a absolvit cu o diplomă de merit Facultatea de Istorie Modernă a Oxford University și și-a continuat studiile de masterat la University of London. În prezent, este consilier pe probleme de politică, iar cercetările sale sunt publicate de diverse think tank-uri și reviste internaționale. Scrie, uneori, despre alcool. Nu oricum, ci foarte seducător & cu acel umor britanic la purtător. La Polirom, de puțină vreme, avem această carte excelentă, foarte bine documentată, fâșneață & oarecum lichidă: „Cele mai frumoase jocuri de băut din istorie. De la cele notorii la cele, pe bună dreptate, uitate”. Tot la Polirom e o fermecătoare (scrisă cu nerv în pix pagină-cu-pagină) „Scurtă istorie a beției”, datorată lui Mark Forsyth. Revenind la jocuri, cam astea ar fi: Kottabos, jocul din Grecia Antică; carafe-enigmă și cupe amețitoare în Anglia modernă timpurie; boluri cu pulque și ritualuri preoțești în America Centrală precolonială; nobila artă touhu în China și Coreea; nebunii de carnaval, gorzałka, vodka – lubrifiantul social al Poloniei; Passatella în Italia; astronomie, automate și alcool în Germania aristocratică; jocuri de băut (ne)diplomatice în Rusia; jocuri de băut și spiritul vikingilor în Scandinavia medievală;• despre cum să găsești băutură în Lumea Nouă pe timp de prohibiție; highlands, biruri mari, pozne bahice: Scoția, alcoolul și Uniunea; libație și eliberare: vin de palmier și akpeteshie în Ghana; Jiuling și inventarea cărților de joc în China. Carte amețitoare pe alocuri.
