Arhive, cărți, spectacole. Magda by Gianina la Teatrul Masca

Cercetarea Cristinei Modreanu din care a rezultat volumul Învinși și învingători, Artiști în culisele scenei socialiste (Editura Vremea, 2025) a început să inspire spectacole. Spun a început pentru că producția Magda by Gianina de la Teatrul Masca din București – lectură performativă – e doar prima dintr-o serie pe care o văd lungă, având în vedere materialul bogat și, într-un fel, inedit al cărții. Valoarea documentară, dar și calitatea de a crea suspans pe un subiect provocator prin definiție sunt primele și cele mai la îndemână argumente care decurg din amploarea investigației, pe de o parte, și domeniul de referință, respectiv culisele vieții în teatrele din România înainte de 1989, pe de altă parte. Cum aceste culise sunt devoalate în mare măsură nu din biografiile romanțate ale unora sau altora dintre artiștii vizați, ci direct din arhivele CNSAS și ale altor instituții publice, curiozitatea stârnită de subiect devine dublată de interesul istoric într-un domeniu care, într-o anumită măsură, a fost și este responsabil de educația civică în societate.

Numele alese de autoare dintr-un peisaj bogat, sugerat la începutul cărții, urmăresc să devină argumente privind motivele unor trădări din partea acelora care se fac vinovați de colaboraționism cu regimul dictatorial – învingătorii –, pe de o parte, și a unor învinși, marginalizări până la persecuții în cazul celor cu un comportament de soldați ieșiți din rând, cum îi numește C.M.

Referindu-se la destinul câtorva regizoare – femei din această ultimă categorie, autoarea se situează pe terenul unor preocupări mai vechi privind condiția femeii-artist în societate, căreia i-a acordat regim preferențial în Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc la capitolul: Arhiva feministă de teatru FEM 100.

O problemă pe care o ridică însă orice cercetare de acest tip, semnalată și în prefață, privește omologarea în studiul istoriei a faptului divers, a anecdoticii legate de subiect, până la invadarea intimității persoanelor vizate. Cu alte cuvinte, care ar fi valoarea de argument istoric a culiselor care alcătuiesc acea contra-istorie de la care se speră atât de mult în privința adevărului? Luându-și această precauție susținută și de exemple din practica mondială, Cristina Modreanu ne asigură de toată buna ei credință și de responsabilitate în reconstituirea unor biografii prin prisma dosarelor de la Securitate, cu tot dogmatismul lor tendențios de atitudine și limbaj care le face uneori irelevante, completate cu ecouri de presă și declarațiile unor martori ai timpului. Adevărate studii de caz, aceste analize  sunt învestite cu valoare de reprezentativitate și ar urma să servească prezentului, care, ne place să spunem și să credem, își află explicațiile, și poate și soluțiile, în acel trecut niciodată investigat până la capăt.

Nu știm dacă includerea printre aceste cazuri a regizoarei Magda Bordeianu s-a datorat în plus rumorilor din spațiul public în jurul istoriei teatrului studențesc Podul, la temelia căruia găsim și numele regizoarei, pe atunci studentă la regie la IATC, fapt ce pare uitat. Dar e cert că portretul realizat, cu fundalul de epocă aferent, devine semnificativ pentru momentul revoluționar al anilor ’60-’70, când s-a afirmat regizoarea, odată cu renașterea spiritului civic la care au contribuit artiștii, susținând valul nou de speranță care începea să agite și România.

Din ce în ce mai evocat sub ispita comparației cu prezentul (vezi spectacolul Reconstituirea de la T.N. Craiova în regia Catincăi Drăgănescu), anul 1968 și semnalul dat de schimbare, vezi mișcarea tinerilor furioși americani și britanici, revolta studenților francezi, este mobilul din umbră care stimulează și cercetarea fenomenului românesc din care face parte acest demers spectacologic privind-o pe Magda Bordeianu, devenită eroina documentarului Magda by Gianina (dramaturgie Kinga Boros).

Asemănare de destin? Pledoarie pentru un teatru de atitudine, militant într-un prezent confuz și incert? Și una, și alta, pentru că, întâmplător sau nu, Gianina Cărbunariu, cunoscută pentru angajarea ei în proiecte de teatru social și politic, tocmai a abandonat nu demult managementul Teatrului Tineretului de la Piatra-Neamț, acuzând nepotrivire de viziune. De altfel, întregul ei parcurs reiterat cu ocazia spectacolului de la Masca pare să ne spună că istoria se repetă și artiști ca ea interesați de noul trend al teatrului contemporan au dificultăți în a-și îndeplini programul. De la dramAcum, când participă ca student la inițierea unui proiect destinat împrospătării repertoriului cu texte noi, debutând ea însăși strălucit cu Stop the tempo, experiențele regizoarei fie la Teatrul din Sibiu, fie pe alte scene pe care și-a pus amprenta și despre care relatează acum, nimic nu pare să fi venit firesc pentru o tânără regizoare care va da proba valorii în curând și în străinătate. Și e cu atât mai neașteptat să aflăm acum ce lupte a dus regizoarea pentru a se impune în teatrul românesc contemporan, ca femeie, ca tânără, cu cât o consideram un caz de succes având în vedere spectacolele de la Teatrul Mic, Odeon, de la Act sau, recent, de la Nottara și contribuția la afirmarea unui teatru angajat social, în care crede. Teatrul documentar de tip manifest pe care l-a impus prin spectacole ca Tipografic Majuscul, Sold out 20/20 e asimilat azi ca procedeu de referință, iar confesiunile cu iz ironic din acest spectacol vin să-i dea dreptate peste timp Magdei Bordeianu, legitimând un fenomen care depășește situațiile individuale.

Nonconformismul ambelor nu poate fi desprins însă de asemănarea dintre epoci și criza de încredere prin care atunci, ca și acum, trecea societatea. Într-un timp al revoltelor din vestul Europei anului ’68 sub lozinca „Libertate, fraternitate, sexualitate”, teatrul lua act rapid de transformări proclamând ruptura cu trecutul conservator. Chiar și în lagărul socialist, ecourile nu întârziau să se simtă. În Cehoslovacia, în Polonia, Ungaria, dar și în România, în timpul dezghețului și îndepărtării de Moscova, tineri lucizi și nu doar rebeli, cum erau calificați, ca Magda Bordeianu, considerau că e momentul lor, fie și doar în numele viitorului pe care-l reprezintă. Cu entuziasmul vârstei și spiritul întreprinzător întreținut de vocația inovării, tânăra regizoare, alături de alți câțiva colegi de generație, transformă un spațiu anodin în ceea ce se va numi Teatrul Studențesc Podul, un spațiu al libertății de gândire și exprimare, adevărat creuzet al ideilor moderne. Repede anihilat ca un pericol al stabilității regimului, fenomenul o aruncă și pe promotoare în nesiguranță după ce un spectacol produs aici atrăsese atenția și-i deschidea drumul spre scenele bucureștene. Asocierea cu dramaturgul Radu Dumitru, un favorit al mediilor de avangardă, duce la realizarea producției A opta zi dis-de-dimineață la Teatrul Nottara, atrăgându-și aprecierile presei și elitei teatrale. Dar conjuncturi nefavorabile în care se va interfera eficient vigilența organelor de supraveghere nu-i vor permite să-și urmeze drumul ce părea început bine. Până la plecarea din țară, în anul 1981, după nenumărate motive de dezamăgire, Magda Bordeianu a avut de luptat cu pervertirea morală și dogmatismul sistemului în care, ca femeie, mai ales, se răzbătea greu.

Despre toate ne povestește acum în spectacol Gianina Cărbunariu, punctând etape ale parcursului de învins al Magdei. Între nostalgie și resentiment, confesiunile inserate pe care autoarea cărții le-a obținut inițial de la regizoare (M.B. trăiește azi în Germania), la care se adaugă un amplu material video, înscrisuri și fotografii, folosite inteligent de regizoare, întregesc un portret în care prima care se regăsește e autoarea însăși – Gianina. Interacțiunea cu publicul la care apelează spectacolul de la Masca deschide cu succes calea punerii în discuție a problemei prin stimularea spectatorilor, procedeu practicat de ambele. Să ne amintim cum la Sold out spectatorii urmau actorii așezați pe niște cuburi portabile. Oare nu așa proceda și Magda, când implica publicul stârnind neliniște printre cenzori? Formula era periculoasă în societatea supravegheată de atunci și oarecum incomodă azi din cu totul alte motive. Gianina Cărbunariu pare interesată să sublinieze aceste asemănări și în privința condiției femeilor-artist, lăsând prin zâmbete ironice concluzia pe seama spectatorilor.

Așadar, să privim acest episod din cartea-document a Cristinei Modreanu, transformat în lectură-performativă, ca pe o șansă de dialog cu dezvăluiri despre istoria recentă, inițiat și extins printr-un turneu al spectacolului prin câteva orașe-centre universitare din țară și străinătate. La urma urmelor, nimic nu e definitiv într-un timp care ne amenință cu teorii despre postadevăr.