1+4: Memorialul Revoluției 1989

Editura Memorialul Revoluției 1989 (di­rector: Gino Rado; restul echipei: Adina Abruda, Traian Abruda, Maria-Loredana Popescu Rotaru) există deja de câțiva ani și scoate lucrări admirabile și foarte prețioase pentru istoria noastră recentă, mai cu seamă pentru memoria istoriei recente care gra­vitează în

jurul lui de­cembrie 1989, deocamdată cu o atenție (binevenită, bi­nemeritată) aparte acordată Timișoarei ca vital și tonic focar revoluționar. Voi sem­na­la în cele ce urmează cinci dintre titlurile care se regăsesc în por­tofoliul acestei edituri, patru dintre ele oarecum pe scurt (cu gândul de a reveni probabil, așa cum fiecare dintre ele merită cu prisosință, cu o altă ocazie pu­bli­cis­ti­că), insistând ceva mai mult, din rațiuni ca­re țin de faptul de a puncta o pers­pec­tivă de ansamblu cu privire la Revoluția din decembrie 1989, asupra celui de-al cin­cilea volum.

Enciclopedia Revoluției de la Ti­mișoara 1989 – proiect editorial amplu - are trei volume masive (pu­blicate între 2014 și 2016 – in­clusiv pentru a marca trecerea unui sfert de secol de la evenimentele din de­cembrie 1989). Cel dintâi, coordonat de Lucian Ionică, are ca predicate majore „cro­nologia și victimele Revoluției“. E pre­zentată, în detaliu, cronologia eve­ni­men­telor din Timișoara din perioada 15-22 decembrie 1989. De asemenea, într-un exer­cițiu de rigoare, de memorie și de res­pect, sunt menționate, pe zile și fiecare din­tre ele cu câte o fișă de identificare, vic­timele represiunii din acea perioadă.

Volumul al doilea al acestei trilogii (coor­donat de Romeo Bălan și Gino Rado) pre­zintă cele mai relevante documente des­pre Revoluția de la Timișoara care există în arhivele Memorialului Revoluției 1989. Sunt șase categorii tematice în care este grupat întregul material (cartea are peste 480 de pagini): documente al PCR, ale Mi­nisterului de Interne, ale Ministerului Apă­rării Naționale, ale Revoluției, ale noii puteri și, nu în ultimul rând, ale pro­ceselor Revoluției. O mențiune importantă pe care o fac editorii acestei cărți: „sunt în­că destule documente la care nu avem acces, iar o altă parte destul de sem­nificativă a fost distrusă de către sluj­ba­șii Direcției Securității Statului și ai Ins­pectatoratului General al Miliției, în data de 22 dec. 1989, cu scopul de a distruge probe care îi puteau incrimina“.

Teme ale Revoluției este titulatura sub ca­re stă volumul ultim al trilogiei. E, ca și pri­mul, coordonat de Lucian Ionică. Sunt trei mari capitole (fiecare dintre ele pu­tând sta, separat, drept o carte în sine) ca­re compun acest volum: în ordine – a) tex­te (articole) cu privire la cronologia eve­nimentelor; b) teme, în ordine alfabetică, cu privire la complexitatea confruntărilor ca­re au dus la o schimbare de regim po­litic; c) un inventar, ilustrat de asemenea cu texte consistente, al „enigmelor Re­vo­luției“. „Pe măsură ce timpul trece, fiind tot mai dificil de aflat noi detalii, rămâne doar ca semnificația evenimentelor să fie analizată, pornind de la ceea ce se cu­noaște“, scrie Lucian Ionică. În cazul Re­voluției din 1989, demersurile analitice au, în materia cuprinsă de aceste trei volume, o te­melie foarte solidă și pro­fesionist realizată.

Nu în ultimul rând, e sem­ni­ficativ de menționat, cred, și aspectul afectiv–moral care subîntinde un proiect de talia acestuia care a dat ce­le trei volume majore sem­nalate, foarte pe scurt, mai înainte. Cărțile acestea – foarte bine ritmate și dozate, temeinic sus­ținute de o documentație cu adevărat im­pre­sionantă – stau și sub o mereu nece­sa­ră etică a neuitării. Lucian Ionică: „De­cem­brie 1989 a fost un moment unic în viața noastră și în istoria orașului nostru. Atunci au murit oameni, în locuri unde as­tăzi ne plimbăm liniștiți. Treptat, me­moria acelor zile se va restrânge la o ce­remonie de comemorare. Nu cred că este suficient să-i omagiem numai în vorbe, ocazional. În amintirea gestului lor su­prem, trebuie să încercăm să obținem o mai bună înțelegere a ceea ce s-a în­tâmplat atunci. O formă a recunoștinței noastre, dar și a celor ce vor veni este cunoașterea detaliată a acelei încleștări în care unii au devenit eroi, unii au fost participanți, iar alții, simpli spectatori“.

Al patrulea volum al seriei pe care o sur­vo­lează acest text este o comoară de analiză, sinteză și documente. Se cheamă In­cur­siune în istoricul instituțiilor

par­ti­ci­pante la reprimarea Revoluției Române din 1989. Timișoara – 1989, este o lucrare de autor (Gino Rado) și face „o incursiune în istoricul instituțiilor care au fost implicate în acțiunile represive îm­po­tri­va manifestanților din Timișoara“. PCR, Miliție și Securitate, deci, inclusiv, Minis­te­rul de Interne și Ministerul Apărării Naționale. „Nădăjduiesc că documentele și informațiile care privesc implicarea con­cretă a instituțiilor de stat în re­pri­mare o să fie utile și celor care doresc să facă studii mai aprofundate pe această temă“, menționează autorul acestui vo­lum.

Cartea asupra căreia voi insista puțin mai mult, cum am men­ționat la începutul acestui text, se numește Revoluția de la Ti­mișoara din decembrie 1989 pe înțelesul tuturor. Este o lucrare care a fost realizată „la patru mâini“ – de același foarte inspirat și riguros Gino Rado și de un autor prolific și aplicat din Banat, pro­fesorul Lucian-Vasile Szabo.

Decupajul structural al acestui volum este admirabil. Calitatea informațiilor pe care le regăsim în carte este, la rândul ei, foa­r­te ridicată și exemplară sub raportul cer­cetării sublimate într-un volum, iar uti­li­tatea unei asemenea cărți este cât se poate de evidentă. Nu cred că ar fi deloc exa­ge­rat dacă aș sugera ideea că, măcar ca ins­trument auxiliar, volumul domnilor Gino Rado și Lucian-Vasile Szabo ar merita să facă parte din nucleul câtorva (mai mul­tora, de fapt, căci e aici, și subtil și direct, inclusiv o lecție despre pedagogia, teribil de dificilă uneori, a libertății!) ore de is­torie – și la liceu, și la facultate. Fiindcă Revoluția de la Timișoara din decembrie 1989 pe înțelesul tuturor este cu adevărat o lucrare foarte prețioasă care spune o elocventă și, în multe privințe, pilduitoare narațiune istorică despre morți, eroi, speranță, libertate, comunism, dictatură.

Pe scurt: cartea își realizează cu asupra de măsură obiectivul propus – anume, pen­tru publicul larg, într-o manieră ac­cesi­bi­lă, prezentarea etapelor esențiale ale Re­vo­luției Române din 1989, cu un focus (ine­vitabil, necesar și foarte riguros gândit și, pas cu pas, executat) care privește mo­men­tele fundamentale legate de Ti­mi­șoara și de rolul pivotal al acestui oraș și al aces­tor momente în economia nara­țiu­nii re­vo­luționare de la noi. O notă aparte, în for­mularea celor doi autori: „de ase­menea, lucrarea este importantă și pen­tru spe­cialiști, pentru cei familiarizați, într-o măsură mai mare sau mai mică,

cu cele întâmplate, deoarece le oferă o re­ca­pi­tulare necesară sub forma unei pre­zen­tări sintetice, cu componentele puse în contexte adecvate“. Sunt trei mari ca­lu­puri tematice prin care este susținut în­treg acest demers editorial: primul – de­di­cat referințelor generale ale Revoluției Ro­mâne din 1989, cu accent pe Timișoara ca loc fundamental al acelor mișcări; al doi­lea – o (aproape) monografie de istorie re­centă nuanțată, dedicată, o dată în plus, Timișoarei acelor zile de final de de­cem­brie 1989, sub titulatura „libertate versus represiune“; al treilea – „focalizat asupra unor aspecte mai puțin cunoscute cu pri­vire la cele întâmplate, eforturile au­to­ri­lor vizând scoaterea la suprafață a unor adevăruri incomode“.

Volumul răspunde, poate că se subînțelege oarecum din cele menționate imediat mai sus, și unor provocări interogative cu mare miză, așa încât, la finalul lecturii sale, putem spune că există nu­meroase răspunsuri frontale – cu im­pli­ca­ții majore istorice, sociale, politice, juri­di­ce, etice – date multora dintre marile în­trebări cu privire la ceea ce a fost în Ro­mânia, cu precădere în Timișoara, în de­cembrie 1989.

În fine, inventariez, ca un fel de teasing al cărui scop este echivalent unei invitații vibrante la o lectură a acestei cărți im­por­tante despre decembrie 1989, că, în ulti­ma parte a cărții (cea dedicată „ade­vă­ru­rilor controversate“), sunt fie răspunsuri, fie scenarii de interpretare bine argu­men­tate cu privire la: sustragerea morților de la Timișoara și incinerarea lor; distrugerea evidențelor medicale; anchetarea răniților în spitale; căutarea morților și a celor dis­păruți; situația medicilor investigați de me­dici; cazurile controversate de morți; Sindromul Timișoara – anatomia unei mistificări.

P.S. Mai multe detalii despre produsele edi­toriale (nu numai cărți, ci și alte tipuri de publicații – reviste, albume, buletine) ca­re stau sub această prestigioasă tutelă ins­ti­tuțională pot fi găsite pe site-ul editurii. De asemenea, site-ul Asociaţiei Me­mo­ria­lul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 din Ti­mişoara   (o instituție al cărei președinte este Tra­ian Orban, el însuși rănit în de­cem­brie 1989) care dă o imagine complexă și nuan­ța­tă în­tru adevăr a ceea ce a re­prezentat (sim­bolic și faptic) Revoluția din 1989.