Pe aceeași temă
Asta declară iniţiatorii unuia dintre cele mai interesante proiecte editoriale din România ultimului an.
Într-o perioadă în care criza pune o mare presiune pe publicaţii, Decât o Revistă se încăpăţânează să apară într-o postură independentă, iar mâna de oameni din jurul lui Cristian Lupşa nu fac rabat de la jurnalismul de calitate: „DoR asamblează realităţile şi obsesiile contemporane – schimbările sociale, dilemele de consum, dezvoltarea personală, tehnologia, politica – într-un puzzle eclectic şi provocator. DoR spune poveşti bine documentate, aflate la graniţa dintre interese, sensibilităţi (de masă şi alternative) şi nevoi (cunoaştere şi amuzament)“.
Din sumarul recent lansatului număr 3 al revistei atrag atenţia, printre altele, amplul material dedicat regizorului Cristi Puiu, povestea lui Otto Barbarul, un puştan de 16 ani care cântă punk şi „vrea să schimbe lumea“, o privire asupra evoluţiei culturale, antropologice şi turistice a satului (staţiunii?) Vama Veche şi un bilanţ a 20 de ani de publicitate românească.
Decât o Revistă poate fi găsită în reţeaua din Capitală şi din ţară a librăriilor Humanitas şi Cărtureşti; în Bucureşti poate fi cumpărată şi de la librăria Anthony Frost (Calea Victoriei 45), de la Verde Café (Str. Domniţa Ruxandra nr. 15), de la cafeneaua Lente (Str. Gen. Praporgescu nr. 31), de la Violeta Vintage Kitchen (Str. Batiştei, nr. 23) şi de la ceainăria Bernschutz & Co (Str. Smârdan nr.3); de asemenea, poate fi comandată online la [email protected].