Adio, domnule Albee!

Ioana Moldovan | 20.09.2016

Un mare autor s-a stins, iar odată cu el se încheie o epocă tumultuoasă și glorioasă a teatrului.

Pe aceeași temă

 

Sâmbătă dimineața, printre știrile legate de atentatul din Manhattan, summit-ul de la Bratislava și neînțelegerile fățișe între ță­ri­le UE pe subiecte precum austeritatea și imi­grația, o știre-necrolog e repetată de toa­te marile agenții de presă din lume: moar­tea, la 88 de ani, a dramaturgului ame­rican Edward Albee.

 

Cu peste 30 de piese de teatru scrise, Al­bee rămăsese patriarhul dramaturgiei ame­ri­cane, legătura între generația care a lan­sat și ridicat dramaturgia americană - Eu­gene O’Neill, Arthur Miller, Tennessee Wil­li­ams - și noua generație de autori - To­ny Kushner, August Wilson, David Mamet etc. Albee și-a început cariera după dis­pariția lui O’Neill, într-un mo­ment în ca­re ceilalți doi (Miller și Will­iams) scri­se­seră deja capodoperele cu care au intrat în pantheonul teatrului ame­ri­can.

 

Necrologul publicat în seara zilei de 16 septembrie, de către co­tidianul The New York Times, face o analiză completă a ope­rei, insistând totodată și pe de­talii de biografie mai puțin cunoscute.

 

Nu se știe cu exactitate locul în care s-a năs­cut Albee. Mel Gussow, jurnalist și cri­tic, publică în 1999 o biografie intitulată Edward Albee: A Singular Journey (Ed­ward Albee: o călătorie singulară), în ca­re precizează că, probabil, Virginia este sta­tul american în care s-ar fi născut Al­bee, fără să poată însă urmări un fir care să-l ducă la un oraș anume. Mama sa se numea Louise Harvey și ea i-a ales numele de Edward. La câteva zile de la naștere, lui Edward i se întocmesc actele necesare pentru a fi dat spre adopție. În document este precizat faptul că tatăl a abandonat mama, nu a contribuit și nici nu vrea să con­tribuie la întreținerea copilului.

 

Edward (care încă nu se numea Albee) este trimis la o creșă din Manhattan. La nici trei săptămâni, copilul este plasat la familia Albee (Reed și Frances), moș­te­ni­to­rii unui lanț de săli de spectacol spe­cia­li­zate în vodevil. Cuplul nu are copii. La nici un an, Edward este adoptat legal de fa­milia Albee, iar numele său devine Ed­ward Franklin Albee III.

 

Familia adoptivă s-a dovedit a fi distantă și deloc potrivită pentru copilul care, de foarte timpuriu, manifestă înclinații ar­tis­tice. În 2011, anul în care un celebru tea­tru din Washington D.C. (Arena Stage) îi montează capodopera Cui i-e frică de Vir­ginia Woolf?, Albee se confesează direc­to­ru­lui său artistic, Molly Smith, spunând că mama sa adoptivă a aruncat primul text pe care-l scrisese la 14 ani, con­si­de­rându-l o farsă despre sex, în trei acte.

 

Albee nu și-a ascuns niciodată homo­se­xualitatea și în numeroase interviuri afir­mă că de la 8 ani știa că-l interesează bă­ie­ții. În 1949 se mută în Greenwich Village, un cartier boem, ocupat de artiști și situat în New York (Manhattan). Fenomenul off-Broadway începe să se contureze în ace­eași perioadă. În micile săli improvizate de teatru, Albee face cunoștință cu textele lui Beckett, Ionesco, Pirandello și Brecht. Prețul unui bilet este de un dolar! Mulți ani mai târziu, deloc apreciat de critica de specialitate, Albee face o remarcă caustică la adresa teatrelor de pe Broadway care nu sunt interesate să-l producă: „Poate că sunt un autor european, precum So­fo­cle, Marlow, Molière, Ibsen, Cehov, Pi­ran­dello, Beckett, Genet. Nici ei nu sunt ju­cați pe Broadway“, afirma în 1991 într-un interviu pentru revista Times.

 

Scrie poezie, romane, nuvele încă din adolescență, dar nu reușește să impresioneze. Și pentru că se considera autor, în ciuda eșe­cu­ri­lor repetate, se hotărăște să scrie şi teatru, încercându-și astfel norocul în toate genurile literare. Mel Gussow, unul din­tre biografii săi, scrie că Zoo Story a fost terminat în mai puțin de trei săp­tă­mâni pe o mașină de scris de la Western Union, unde tânărul Albee lucra. Nu îm­plinise încă 30 de ani. Piesa va avea pre­miera la Berlin, în 1959, într-un cuplet cu monologul lui Beckett, Ultima bandă a lui Krapp. În Germania, textul a fost bine primit. Premiera americană va avea loc în 1960, la Provincetown Playhouse, în Green­­wich Village, dar cronicile sunt mix­te. Doi ani mai târziu, Albee își ia revanșa cu piesa Cui i-e frică de Virginia Woolf?, text care se joacă direct pe Broadway. Es­te piesa care îi aduce primul Premiu Pu­litzer și consacrarea.

 

Succesul la public a fost imediat, deși cri­ti­ca de specialitate încerca încă să-l des­ci­fre­ze și explice. Pentru mulți, Cui i-e fri­că de Virginia Woolf? nu era decât o piesă oribilă între oameni oribili. Două cupluri, unul matur și unul tânăr, petrec o noapte împreună. Acțiunea se petrece într-un cam­pus universitar american. Ceea ce sur­prinde de la început este violența și umo­rul replicilor, confruntarea fără sfârșit în­tre aparență și esență. „Parcă luase foc con­deiul cu care scri­sese replicile“, ex­pli­că regizorul Mike Ni­chols, cel care în 1966 adaptează piesa în­tr-un film rămas clasic, cu Richard Burton și Elizabeth Taylor în ro­lurile ti­tulare. Este una dintre ul­ti­me­le pelicule filmate în alb-negru la Holly­wood și prima care să pre­cizeze că filmul poate fi văzut numai de la vârsta de 10 ani în sus, însoțit de un pă­rinte.

 

Piesa rămâne emblematică pentru desci­fra­rea teatrului lui Albee. Dramaturgul ame­ri­can descrie cruzimea și violența așa cum apar ele în toate păturile societății ame­ri­ca­ne de atunci. Albee își dorea un teatru care să-l irite pe spectator, să-l scoată din sală. Dar spectatorul trebuia să fie în așa fel fascinat de senzațiile care l-au făcut să plece, încât să vrea să se întoarcă să mai vadă o dată.

 

Capra sau cine e Sylvia?, un alt text neobișnuit semnat de Al­bee, a lăsat mulți spectatori ro­mâni nedumeriți. Piesa a avut pre­miera românească în 2007 (la Teatrul ACT, în regia lui Alexandru Da­bi­ja), la cinci ani după premiera mondială. Autorul pro­pune o familie aparent nor­mală: tatăl, ca­pul familiei (Martin), Soţia (Stevie), băia­tul (Ross). O familie aparent de succes: aflăm că Martin tocmai a fost onorat cu un premiu, echivalentul în lu­mea arhi­tec­turii al Oscarului. Povestea în­cepe cu pre­gătirea unui interviu pe care Martin îl dă lui Billy, prietenul lui de-o via­ţă, pre­zen­tatorul unei emisiuni de suc­ces. În timp ce aparatul înregistrează, spec­tatorul de­vi­ne martorul unui con­fe­sio­nal din ce în ce mai dur. Familia lui Mar­tin e departe de a fi perfectă: Ross este ho­mosexual, iar viaţa de cuplu este zguduită de o aventură. Da­că ingredientele împing simplist subiectul spre dramă, Albee sur­prinde printr-o „lo­vitură de teatru“ nu tocmai uşor de di­gerat, introducând-o în scenă pe Sylvia, o capră – pasiunea se­cre­tă a lui Martin. O po­veste despre o lume modernă, la fel de barbară ca şi cea din ne­gurile omenirii. O poveste despre oameni sofisticaţi care nu sunt altceva decât ani­male în Marea Gră­dină a Domnului.

 

După ce am auzit la radio știrea despre moartea lui Albee, am trimis câteva me­sa­je unui grup restrâns de actori (Florina Gleznea, Ionuț Grama) și regizoarei Maria­na Cămărășan - cei care de aproape 10 ani joacă Cui i-e frică de Virginia Woolf?. Pen­tru fiecare dintre ei, Edward Albee era părintele celor mai reușite personaje pe ca­re le-au cunoscut și interpretat în viața lor artistică de până acum. Dacă încă n-ați vă­zut spectacolul și nici nu-l cunoașteți pe Al­bee, poate acum e momentul să o faceți.

 

Un mare autor s-a stins, iar odată cu el se încheie o epocă tumultuoasă și glorioasă a tea­trului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22