Pe aceeași temă
Cu: Mihai Constantin, Sebastian Papaiani, Mihai Verbitki, Luiza Cocora,Virginia Mirea, Serban Celea, Ion Besoiu, Constantin Ghenescu, Irina Petrescu, Gheorghe Ifrim, Serban Pavlu
Un spectacol de Alexandru Tocilescu
Dramatizare: Mihaela Tonitza Iordache
Decor si costume: Dragos Buhagiar
Coloana sonora: Gabriel Basarabescu
Selectia muzicii: Alexandru Tocilescu
Lighting design: Dragos Buhagiar
Asistent regie: Crina Muresan
Teatrul "L.S. Bulandra"
Stagiunea 2003
Un spectacol de rafinamentul si profunzimea acestui Oblomov, montat de Alexandru Tocilescu la Sala "Toma Caragiu", pare ca descinde din perioadele de glorie ale teatrului romanesc. Si totusi regizorul nu s-a sfiit sa coboare in subsolul Teatrului LUNI, "teatru alternativ", inaintea premierei de la Bulandra, facand asistenta de regie. Cum nu se sfieste sa te abordeze, cunoscut intamplator sau nu, cu o formula complice: vino sa-ti povestesc spectacolul. Dar daca rezisti tentatiei, vei fi pe deplin rasplatit, caci vei descoperi de fiecare data o lume fabuloasa, ireductibila, ca orice taina. Precum frumusetea.
Prin urmare, incepand din toamna, sunteti invitati sa luati pe cont propriu o autentica aventura teatrala, care se cere a fi traita... Structurat polifonic, imbinand respiratia ampla si detaliul infinitezimal, claritatea clasica si gestul iconoclast, spectacolul te captiveaza intr-un fel aparte, ca o interogatie contemporana asupra rostului acestei arte. Au facut-o, la vremea lor, un Liviu Ciulei, un Esrig, un Pintilie sau Penciulescu carora li s-a alaturat, prin multe din creatiile sale si regizorul nostru. Nu intamplator ne vine in minte montarea de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, Nevestele vesele din Windsor, si nu doar pentru ca tanarul Tocilescu al acelor ani facea din Falstaff o ipostaza a generozitatii sacrificate, ci si raportandu-ne la motivul plastic, conceput de un François Pamfil, reluat aici intr-o tonalitate distincta. Daca Falstaff era crucificat pe verticala arborelui vietii, acest Oblomov al misteriosului suflet slav si totodata atat de falstaffian in spirit isi va gasi sfarsitul pe orizontala unui ciot de copac. Legendara sa lene are si un alt inteles decat cel comun, calutul de bataie al tuturor ismelor "salvatoare" - ca in savurosul text din caietul-program al Luminitei Raut intitulat Parlamentul Oblomovilor alesi.
Maestru al ambivalentei semnului teatral, Tocilescu pune in relatie franchetea-i caracteristica frizand uneori cruzimea cu acea cathartica, inefabila perspectiva a compasiunii. Totul e plin de sens, purtator de atmosfera: de la tabloul in clar-obscur din primul act, cu haosul de interior, poteca de pe marginea scenei pavata cu busteni instelati (loc de promenada, spatiu al orasului, cercul din afara) si mobila delabrata pe fundalul idilic unui satuc insorit, la universul domestic din actul al doilea, avand ca dominanta albul, strajuit de emblema Cinei cea de taina. "Iesirea din cercuri" e mai mult decat o ispasire, este proiectia mitica a drumului spre lumina. Exista de altfel in constructul plastic al lui Dragos Buhagiar, completat de arta distribuirii luminilor, o savanta combinare intre cele doua planuri, raspunzand ideii de simetrie care traverseaza intreg spectacolul. Scena centrala, construita rotund - figura geometrica de valoare arhetipala -, infatiseaza un batran arbore retezat, iar in fundal se afla o alta, ascunsa dupa cortina, cuprinzand spatiul feeric al Gradinii. Un univers in care simbolul si elementul realist, umorul si sentimentul tragic sunt parti ale aceluiasi tot, reconstituire a lumii rusesti din sec. XIX, pe de o parte, imagine a caderii, pe de alta. Si a inaltarii printr-un insolit martiriu existential. Caci Oblomov e, paradoxal, in desertaciunea vietii lui, cel ce priveste lucid desertaciunea lumii care il inconjoara. Prefigurand parca "blestematele probleme" dostoievskiene, intreaba si se intreaba - cum sa excluzi ceea ce Dumnezeu a lasat sa fie; el, nefericitul, "omul de prisos".
Scenariul semnat de Mihaela Tonitza Iordache sintetizeaza, in cheie dramaturgica, substanta romanesca. E, in fond, o opera de autor. Personajele, interpretate de acesti surprinzatori actori care se afirma aici, sunt conturate in desfasurarea partiturilor de anvergura ori prin cateva detalii, configurand o tipologie, o stare, un sens secund.
Mihai Constantin face o creatie de referinta, pornind de la rostirea slefuita, tempoul descompus al vorbirii/ miscarii si exploziile de vitalitate, indelung reprimate, ale eroului atunci cand evadeaza din coconul sau imaculat (patul-roaba al reveriilor si uimirilor sale) si pina la relatiile frante cu cei care viseaza la "viitorul Oblomov" - ce straniu suna acest cuvant (si cat de amenintator in tavalugul istoriei). Adica altcineva decat fragilul, generosul, "ultimul boier" cum il numeste Zahar, care este si ramane cel vechi. Astfel se stinge dragostea Olgai Sergheevna si tot astfel tumultuosul Stolz va intelege ca salvarea planuita este imposibila. Sebastian Papaiani e, in rolul servitorului Zahar, artistul pe care ni l-am imaginat uneori si care iata, ne depaseste asteptarile prin puternica sa personalitate. Dupa roluri de rutina, in reprezentatii oarecare, pare aici de nerecunoscut. Pentru ca a redevenit el insusi. Tot astfel cum Virginia Mirea (Agafia Matveevna Psenitana) te cucereste prin jocul fara fisura propriu marilor interpreti. Remarcabil Constantin Ghenescu intr-un rol secundar. Luiza Cocora, Mihai Verbitchi, Irina Petrescu, Serban Celea s.cl. intregesc galeria portretelor acestui memorabil spectacol. De altfel alcatuirea distributiei este unul din secretele creatiei lui Tocilescu, alaturi de obsesia pentru detalii, fondul muzical-sonor, inconfundabila stiinta a eclerajului scenic comunicand intre ele intr-o desavarsita armonie. Pe care o veti regasi, in curand, la o intalnire privilegiata cu teatrul.
