Pe aceeași temă
Peca: Hei, Cinty, am vești super bune. O să apărem în Revista 22.
Cinty: Excelent, Peca. Și pentru că tu chiar ești scriitor, nu o să-mi bat eu capul cu asta.
Peca: Bine, nu neapărat scriitor... mai mult dramaturg, câteodată scenarist. Faza e că nici dramaturgul, nici scenaristul nu prea au dormit foarte bine azi-noapte. Teroarea paginii goale, sindromul impostorului. Așa că mă gândeam că poate
aș putea să înregistrez un dialog între noi și apoi doar să-l transcriu și să-l trimit? Revista 22 e citită de oameni foarte deștepți. N-aș vrea să ne facem de râs...
Cinty: Am foarte multă treabă, Peca. Și trebuie să mai termin și partea video pentru 2025: Nouameapiesă? Dar sunt sigură că te gândești tu la ceva. Hai că poți. Vorbim mai încolo.
Peca: Stai așa, nu închide. Că asta voiam să te și întreb. Cum merge treaba?
Cinty: Treaba merge foarte bine și e aproape gata, dacă m-ai lăsa să termin.
Peca: Fix despre asta vreau să te întreb, Cinty. Ce repetăm? Și mai ales de ce repetăm?
Cinty: Repetăm pentru turneul national pe care-l facem, Peca. Cu 2025: Nouameapiesă? În cadrul Narative și intersecții performative, organizat de Asociația Narative, din care facem amândoi parte. Și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Și amânat de câteva ori, știi, fila de buget…
Peca: AFCN, da, da...
Cinty: Ai probleme cu memoria?
Peca: Nu, doar cu încrederea în forțele proprii. Deși mă gândeam să introduc citatul din Performance Review. Articolul scris de Ilinca Todoruț despre prima versiune, cea online: „Nouameapiesă?” a încercat să ne facă să vizualizăm ceva încă neexistent și neimaginat. Piesa își dorea să destabilizeze structurile de gândire, simțire și dorință, scoțându-le din teritoriul limitat, blocat de un defetism care descrie structurile de violență și inegalitate ca fiind inevitabile. Dacă ne-a cerut să visăm împreună, a fost pentru a încerca să visăm ceea ce nu mai suntem obișnuiți să visăm, că toate acestea ar putea fi diferite.
Cinty: Iar începi cu asta? Tot ai emoții?!
Peca: Da. E o versiune complet nouă. Și acum vei fi și tu pe scenă. Plus că Narative și intersecții performative nu înseamnă doar noul 2025: Nouameapiesă? Sunt discuții cu publicul, într-un format de joc, care n-a fost încercat niciodată. Sunt interviuri filmate cu oameni din teatre din toatățara. Ateliere de storytelling participativ la cele mai mari universități de profil. Serial online... și atât de multe caractere lipsă.
Cinty (oftând): OK, deci tu chiar ții morțiș să facem asta acum.
Peca: Așa poate aș reuși să dorm și eu un pic, în sfârșit. Ca să am un pic de energie la repetiții. Până la urmă fac un tur de forță acolo, e singurul meu text în care miza e să fiu și performer. Și mai e și toată partea de interacțiune neintruzivă cu spectatorii. Plus că textul se tot transformă după fiecare reprezentație, un public lasă moștenire următorului public ceva. Creează și ei ceva nou împreună cu noi.
Cinty: OK, Peca, îți dau o idee desprece poți să scrii. Așa cum te-am impulsionat și când ai venit la mine cu ideea acestui turneu! De ce ai simțit tu nevoia asta să apari în propriul text? Nu puteam găsi niște actori talentați în țara asta?
Peca: Aha. Deci să plec de la faptul că mă simt deconectat de scena românească de teatru, că nu-mi mai găsesc locul în ea.
Cinty: Da, bine, poate n-ar trebui să stai atât de mult prin Neukölln.
Peca: De fapt, nici nu știu dacă am avut vreodată chiar un loc al meu. Mă simt ca un străin inadecvat. Plus, în ultima vreme planeta și România au luat-o complet razna. Și încerc să găsesc răspunsuri de la oameni și în spații teatrale despre care cred că încearcă să facă lucrurile altfel și bine. Acum. Să aflu cam cum mai e treaba cu publicul. Și dacă cumva nu am putea defini mai bine contractul ăsta nescris dintre spectatori, noi, artiștii, instituții. Adică, mai e nevoie de teatru în 2025? Sau poate trebuie regândiți termenii contractuali? Uită-te și tu ce apare mereu în Barometrul cultural...
Cinty: Știu. 73 la sută dintre oameni nu au văzut nici măcar o piesă de teatru într-un an.
Peca: Aș zice că avem o mică-mare problemă. Mai e nevoie de teatru? Mai e nevoie de mine? De fapt, mai e nevoie de dramaturgi în teatru, în general? Mai e nevoie de tine?
Cinty: Da, Peca. Nici eu nu simt că-mi găsesc locul. Și eu mai am și problema lipsei granturilor pe un termen mai lung, a unor politici culturale sustenabile și, în același timp, să continui să faci artă care deschide dialoguri.
Peca: Vezi? Exact despre asta e vorba. Cum stă toată faza cu realitatea din teren? Pentru ce fel de scenă sepregătesc studenții? Care mai sunt visurile legate de teatru posibile azi?
Cinty: Da. Și uite cum, ușor-ușor, îți vin și niște idei. Și poți să te apuci de scris.
Peca: Da, dar nu sunt doar eu în proiectul ăsta, Cinty. Mai ești și tu. Mai sunt și mulți alții cu care o să vorbim pe drum. Oameni talentați, oameni cu care am lucrat, alții cu care am vrut mereu să lucrăm...
Cinty: Cum ar fi?
Peca: Păi, hai să vedem... Pe 17 aprilie avem spectacol la Câmpulung, la Convivial.
Cinty: Un oraș care nici nu are teatru. Dar acolo îl vom avea pe Laurențiu Bănescu, nu știu dacă ți-l amintești, actor la bază, am co-fondat Narative împreună.
Peca: Dar n-o să fie numai Laur. Facem discuția de după și cu alți artiști locali, care încearcă să cristalizeze o mișcare. Și tema va fi exact cum ar putea arăta un nou teatru în Câmpulung.
Cinty: După care vine Centrul de Teatru Educațional Replika în București, pe 23 aprilie. Un model excelent de teatru educațional independent, care mereu oferă publicului gratuit spectacolele. Accesibilizare în acțiune. Replika tocmai celebrează 10 ani.
Peca: După care urmează și un atelier de storytelling participativ cu studenții de la UNATC...
Cinty: Atelier care se numește Narative și (auto)ficțiuni participative.
Peca: Da, o să fie foarte fun. O să construim concepte de spectacole participative prin diferite exerciții și jocuri.
Cinty: După care mergem și la Târgu Mureș, după primul tur al alegerilor, pe 9 mai, și jucăm la 3g HUB.
Peca: Mereu am vrut să ajung acolo. Și mă bucur că putem face și un atelier cu studenții de la UAT, de la scriere dramatică.
Cinty: Apoi Cluj, Reactor de creație și experiment, 13 mai. Și ei fac spectacole la intersecții performative. Și ei încearcă să ofere un teatru deschis nevoilor comunității. Și există tot de un deceniu. Facem atelier și la UBB, altă școală de teatru importantă.
Peca: Eu abia aștept să ajungem și la Centrul de Creativitate pentru Copii și Adolescenți – stART înființat de Asociația Sub Stejar în Târgu Lăpuș. O inițiativă pe care aș copia-o în secunda doi, dacă aș fi Ministerul Educației.
Cinty: Iată! Și nici în Lăpuș nu există un teatru. După care mergem la Satu Mare, la Teatrul de Nord, pe 21 mai.
Peca: Teatrul de pe graniță, practic. Hai că mă mai înviorez. Ajungem și la Timișoara, pe 23 mai, la vechii prieteni de la AUĂLEU.
Cinty: Ei fac 20 de ani, nu 10! Și în jurul lor s-a consolidat o comunitate faină. Și nu uita că facem și atelier la UVT – Facultatea de Muzică și Teatru. După care ajungem la TAM din Sfântu Gheorghe, pe 30 mai. Un alt teatru foarte updatat!
Peca: După care ne oprim la Iași. Trebuia să și jucăm acolo inițial, dar teatrul independent are probleme destul de mari în Iași și aș vrea să le aflăm.
Cinty: 3 iunie, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, unde am lucrat amândoi. Tradiție lungă, pepinieră de talente. Teatru conectat european. După care ne apropiem de finiș. Teatrul GONG, din Sibiu, pe 5 iunie. Și o ultimă oprire în București, la Teatrul Masca, pe 9 iunie. Unde se visează la schimbare.
Peca: Unde am tot sperat să ajung să lucrez.
Cinty: Nu e vorba despre tine, Peca. E vorba despre ei. Și nu uita de serialul online pe care-l facem. Că și despre asta poți să scrii.
Va fi difuzat de TVR Cultural.
Peca: Chiar. Voiam să-ți zic că m-am gândit la o premisă pe care s-o punem pe www.narative.ro, acolo unde va fi disponibil serialul. Fii atentă la un fragment: Între destinații, cei doi prieteni discută în mașină despre toate și despre tot, de la sensul teatrului la sensul vieții.
Cinty: Cei doi prieteni suntem noi doi, adică?
Peca: Exact. Un fel de My Dinner with Andre. Dar stai că mai am. Ce se află la finalul drumului? Reconectarea mult sperată sau doar un lung rămas bun? Vor afla doar după ce parcurg... Și aici intră titlul: Narative în km.2025
Cinty: Bine, hai că eu chiar trebuie să mă întorc la lucru. Te-ai mai calmat? Ai despre ce să scrii?
Peca: Mă rog, în cel mai rău caz o să mă gândesc la o scuză bună.
Cinty: La fel ca în Nouameapiesă?... O scuză bună ca să nu scrii nicio piesă nouă.
Peca: Nu fac chiar așa spoiler. Ne vedem pe drum, Cinty.
Cinty: Și chiar și mâine, la repetiție.
Peca: Corect. O, mai e un text pe care putem să-l băgăm! Acest proiect nu reprezintă neapărat poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabil pentru conținutul proiectului sau pentru modul în care rezultatele sale pot fi utilizate. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Cinty: Noroc că suntem totuși artiști și oameni responsabili! Pa, Peca. //
