Pe aceeași temă
* Mostenirea lui Goldfaden
De la Iasi la New York - La Pomul Verde
Regia: Radu Gabrea
Scenariul: Manase Radnev si Radu Gabrea
Consilier special: Moshe Yassur
Director de imagine: Mihai Tanase
Montajul: Melania Croitoru
** Rumenye! Rumenye!
Doina si Miles Davis
Scenariul si regia: Radu Gabrea
Director de imagine: Nik Burghelea
Montajul: Melania Oproiu
O productie Total TV SRL si Radu Gabrea Studio
Producator: Victoria Cocias
La finele lui ianuarie, Cinemateca Romana (Sala Union) a prezentat doua dintre creatiile regizorului Radu Gabrea inca nerulate pe ecranele din tara. O premiera in format coupe, ce va fi continuata in urmatoarele luni printr-o "replica", pe tema peregrinarii ultimilor pastratori ai traditiei evreiesti in comprehensiunea fata de constantele la care s-a raportat, repere in proteica ascensiune spre origini. Si deschiderii, in varii modalitati expresive, in aria culturii universale. Paradigma ce angajeaza, iata, fara reticente, motivul doinei romanesti ("dor", "nostalgie", "duiosie", afectiuni elective decelabile la cercetatori aplicati nascuti pe aceste meleaguri, precum Moses Tiktin, Lazar Seineanu, Moses Gaster, care s-au dedicat, in pofida discriminarii, prin opere de referinta asupra folclorului autohton), perpetuata astazi peste mari si tari.
Arta documentarului lui Radu Gabrea foreaza intr-un univers al comunicarii prin excelenta, aceea a evreilor ashkenazi, integrati Europei de Rasarit cu un mileniu in urma; lume depopulata dramatic sub spectrul intolerantei religioase, pogromurilor, Holocaustului, nu mai putin totalitarismului comunist. Ipostaze focalizate admirabil datorita unei proiectii multiculturale, cum este aceasta, inspirata de vitalitatea teatrului yiddish fondat la Iasi in 1877, de unde a strabatut continentele. Sigur, fara a-i ignora pe martirii care au infruntat, impotriva perpetuei amenintari cu disparitia si pentru salvarea memoriei, Molohul prejudecatilor. Astfel, desi intr-o nota specifica, nu e hazardat sa-l includem printre reprezentantii spiritului european modern pe unul dintre marii prozatori ai secolului XX, Vasilii Grossman (readus in actualitate prin fascinanta opera a regizorului rus Lev Dodin si a tuturor celor care i-au prezervat memoria - spectacol jucat de 15 ani la Malii Teatr dupa romanul Viata si destin -, marturie tragica depasind limitele conjuncturale; moment de varf in cadrul ultimei editii a Festivalului Uniunii Teatrelor Europene organizat in Romania), ori, printre atatea valori de prima marime recunoscute in Est si in Vest, Sholem Aleichem (Shalom Alehem), Isaac Bashevis Singer. Nemaivorbind de (mai) aproapele nostru in orizontul spatiu-temporal Nicolae Steinhardt. Sunt cativa dintre pilonii memoriei colective, simbol al rezistentei impotriva barbariei si exclusivismului. Ceea ce, la o abordare superficiala, pare sa figureze deja o alta poveste.
Teatrul yiddish a asimilat/prelucrat de la fondarea sa nenumarate motive in directia prezervarii identitatii, altfel mereu puse in discutie prin insusi caracterul sau neortodox. Din orice unghi l-ai privi. Asa se face ca un cantec plin de ironie la adresa cutumelor a intrat in folclorul comunitar ca un simplu cantec de leagan si exemplele ironiilor lui Goldfaden pot continua.
Axat pe renasterea si disiparea culturii yiddish in si din sud-estul european, expandand prin emigrarea in masa dincolo de Ocean la inceputul veacului trecut, devine un act de pionierat cu toate riscurile asumate. Documentarul reface aceasta istorie nesfarsita a descendentilor din Mostenirea lui Goldfaden* si Rumenye! Rumenye!, partea I: Doina si Miles Davis** sunt in si prin obstinatia explorarii consonante ale unui legato. Regizorul apeleaza la materiale arhivistice, dublate de comentarii avizate si rafinamentul cromatic/sonor al imagologiei reprezentarii, filtrate printr-o sensibilitate si viziune integratoare. Documentarul cinematografic, ca gen, devine substanta creatiei artistice - si spunem asta fara a minimaliza autenticitatea specifica. Dimpotriva. Perceptia este una ancorata in real, transfigurata totusi prin accentele persuasive proprii in dinamica vietii contemporane. Nicidecum o simpla "reconstituire". Desi tematica parea sa conduca la aceasta. Intai de toate, dintre cele Doua filme... cu cantec, figurand ca generic, prefateaza o calatorie in insolit. Asa cum a fost si traseul intemeietorului teatrului yiddish la Iasi, personalitate caruia i s-a dedicat in 1991 primul Festival International de Teatru Yiddish, intitulat 115 Ani de Teatru Idis in Romania, dedicat figurii lui Avram Goldfaden, eveniment organizat la Bucuresti, cu sprijinul Ministerului Culturii, de Teatrul Evreiesc de Stat. Initiativa pare-se deja uitata - intemeietorul teatrului yiddish venit din zona Cernauti pentru a inaugura la Iasi, in gradina de vara "La pomul verde", la 1876, ajuns in ultima parte a vietii in America tuturor posibilitatilor simbolizate de emblema lui "Columbus" (Cristofor Columb), fenomenul a germinat dincolo de istoria tragica a continentului pana in jazz-ul new-yorkez si in traditiile afro-americane. (A mai existat un eveniment jubiliar prin care TES a marcat, in 1977, centenarul actului de infiintare a teatrului yiddish, matineul literar muzical De la Cantaretii din Brod la Avram Goldfaden). Experienta unica la care am participat direct, la inceputul anilor ‘90, impreuna cu graficianul Dan Perjovschi, autorul unui excelent caiet-program, pentru ca ne-am apropriat ceea ce, in acea perioada a tuturor confuziilor, parea inca de domeniul exoticului.
Regizorul Radu Gabrea ne introduce acum pornind aparent de la datele configurand biografia reprezentativa a celui ce a fost sa fie un mare antecesor in lumea artei scenice, dar si un revolutionar in contextul mentalitatilor, Avram Goldfaden. O influenta ce a marcat substantial cultura moderna recognoscibila in opere de referinta, incepand cu nume precum Sholem Aleichem sau Isaac Bashevis Singer. Se profileaza astfel o rafinata radiografie a migratiei, fie prin emigratii individuale sau colective, purtatori ai unor motive ancestrale, afinitati elective, motive, traditii, musicalul isi are cumva geneza aici, fondand "spiritul tribal" in sensul teoretizat de un filozof de talia lui Mc Luhan, cu atat mai mult cu cat este in joc o comunitate amenintata de extinctie; rezistand vicisitudinilor prin raportarea specifica la origini, punte de start in reflexia actualitatii. O saga, prin acuitatea perceptiei si pertinenta detaliului, despre cei care au contrapus drept pavaza un inconfundabil amestec de nostalgie si ironie, culminand nu o data intr-un formidabil hohot de ras. Semn al bucuriei dezlantuite, pe de o parte, un fel de rasu’-plansu’, pe de alta. Dar teatrul si muzica Klezmer e si expresia patosului neincetatei redescoperiri de sine, chiar mergand impotriva curentului. Aceasta e "lectia" lui Goldfaden, recuperata in toata savoarea sa inconfundabila prin analogii dintre cele mai surprinzatoare, exemplificate in filmul lui Radu Gabrea Rumenye! Rumenye! (Doina si Miles Davis) de muzicologi si cantareti redutabili. Personalitati de valoarea unui Yale Strom si Elisabeth Schwartz sunt alaturi de regizorul Moshe Yassur, emigrat in State cu trei decenii in urma, Harry Eliad, director al TES, Ioan Holban, directorul Teatrului National "Vasile Alecsandri" din Iasi si organizatorul din anul 2000 al Festivalului International de Teatru Idis "Avram Goldfaden", sunt cateva dintre calauzele spre esente. Ritmurile muncii micilor intreprinzatori evrei, meseriasi umili, ce au populat in proportie de 50% Moldova la mijlocul secolului XIX, gratie unui edict domnesc permisiv intr-o epoca a resentimentului nationalist inconjurator, devin consubstantiale in aceste cantece care au invins timpul. Cu dominanta tarii de origine, transgresand imprejurarile: doina, trecand prin prelucari succesive in patrimoniul modernitatii. Asa cum s-a intamplat, firesc, in afara oricarei relativizari, in cazul tarilor din zona, Polonia, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Cehia, Austria, unde, cu mandrie patriotica, se vorbeste intr-unul dintre landuri limba yiddish. Doina romaneasca si doina Klezmer, cu rezonante din muzica de sinagoga, au parcurs impreuna un traseu vast, repercutandu-se asupra musicalului si jazz-ului afro-american. Captivanta prin bogatia documentara, finetea cromatica, interogatiile repetitive explorand magma unei traditii ce se rasfrange in tendintele universale ale culturii actuale, creatia regizorului Radu Gabrea are nervul si transparenta autenticitatii. Un laitmotiv plastic/sugestiv: miracolul germinatiei. Sunt asteptate in aceasta primavara premierele Rumenye! Rumenye!, Partea a II-a si filmul artistic Calatoria lui Gruber, dupa vizionari de succes la Ierusalim, Atlanta, New York si, curand, in cadrul Saptamanii filmului romanesc, urmeaza a fi prezentat la San Francisco si la Toronto.
