Pe aceeași temă
Vineri, 10 iunie, orele 19.00, Orchestra Naţională Radio şi Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, vă invită la Sala Radio la un concert în care veţi asculta celebra partitură „Aşa grăit-a Zarathustra”, semnată de compozitorul german Richard Strauss.
Poemul simfonic este inspirat de tratatul filozofic cu acelaşi nume al lui Friedrich Nietzsche, ce tratează problema divinităţii într-un mod inedit pentru epoca respectivă, cuprinzând şi cunoscuta formulare „Dumnezeu a murit”. Premiera absolută a lucrării a avut loc la Frankfurt, în 1896, chiar sub conducerea dirijorală a compozitorului. Partea de început, intitulată „Răsăritul”, a devenit foarte cunoscută şi datorită includerii sale în banda sonoră a filmului „Odiseea Spaţială”, al regizorului Stanley Kubrick.
În acelaşi eveniment o veţi aprecia şi pe tânăra violonistă Ioana Cristina Goicea, distinsă, în 2013, la doar 20 de ani, cu premiul I la prestigioasa competiţie internaţională Johannes Brahms (Pörtschach, Austria), care este invitată să cânte Concertul în re major pentru vioară şi orchestră de Brahms, alături de Orchestra Naţională Radio. În urma concursului organizat în 2013 de Fundaţia Deutsche Stiftung Musikleben din Hamburg, violonista a câştigat dreptul de a cânta pe vioara Giambattista Guadagnini, realizată în 1761, la Parma. În prezent, artista urmează cursurile de Master ale Universităţii de Muzică din Hanovra.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.