Pe aceeași temă
Toți copiii o ascultă cu mare atenție în timp ce le spune ce au de făcut astăzi. Le-a scris pe grupul de WhatsApp că ar dori să amenajeze grădina din spate, ca să poată ieși în aer liber cu activitățile. Câțiva părinți au răspuns că o ajută cu ce pot. Unul a făcut rost de paleți de lemn, altul a donat niște vopsea, iar altul a venit cu scule de tâmplărie. Cineva a adus unelte de grădinărit și mănuși imprimate cu flori. Se cunosc între ei, locuiesc toți în cartier, iar copiii lor merg la aceeași școală. Acum, frecventează aceeași bibliotecă la care obișnuiau să meargă când aveau aceeași vârstă. Făceau parte din „colectivul de sprijin”, așa cum se numea pe atunci. Își aduc aminte cum veneau mereu la bibliotecă după ore, își aruncau ghiozdanele într-un morman mare și, cu uniforma încă pe ei, inventau tot felul de jocuri, prin curte ori cu foarfeca și lipiciul; uneori mai luau și o carte. Părinții lor erau mulțumiți că sunt ocupați cât ei sunt la serviciu, iar bibliotecara îi lăsa să facă tot ce vor. Au devenit de-ai casei, până când cititorii au început să o întrebe pe bibliotecară dacă sunt copiii ei. „Nu, nu sunt ai mei, sunt copiii bibliotecii!” Fierăstrăul electric întrerupe discuțiile și acoperă și muzica de petrecere care se aude de la vecini. La treabă! Trebuie să termine de construit și vopsit băncile de lemn din grădină, până la prânz.
Harta bibliotecilor de cartier
Istoria evoluției bibliotecilor publice din București este a unei instituții mereu aflate în nevoie. Începuturile modeste din perioada interbelică au fost recuperate de orașul socialist printr-o dezvoltare abruptă a unei rețele de filiale deschise în cartierele mărginașe, urmată însă de pierderile de spații, de anularea de programe și de tăierile bugetare de după 1990. Fără un program coerent de construcție a unor spații dedicate, filialele sunt amplasate inegal în oraș, iar spațiile, uneori mici și improprii, le afectează funcționarea. Cu toate astea, bibliotecile rămân locuri importante pe harta cartierelor, susținute și prin grija unor bibliotecari dedicați și solidaritatea unor utilizatori atașați de bibliotecile de proximitate.
În acest context, cercetarea calitativă Harta Bibliotecilor de Cartier*și-a propus să evidențieze prin exemple din filialele locale impactul bibliotecilor asupra calității vieții, contribuția lor la menținerea echității sociale și la coagularea comunităților urbane. Cercetarea a avut un caracter calitativ, folosind metode specifice antropologiei, urbanismului și istoriei. Prin organizarea în toate filialele a unor ateliere de cartografiere, au fost colectate de la utilizatori și bibliotecari spațiile-suport semnificative din zonă, redesenând harta cartierelor „văzute din ușa bibliotecilor”. În urma etnografiei și interviurilor cu cititori și bibliotecari, au rezultat rolurile pe care biblioteca le îndeplinește dincolo de schimbul de carte: spațiu-suport, spațiu sigur, instrument social și democratic sau nod comunitar. În paralel, au fost consultate periodice și fotografii din arhiva BMB, trasând evoluţia urbanistică a bibliotecilor de cartier şi aportul lor comunitar.
Rezultatele au fost diseminate publicului larg printr-o broșură disponibilă filialelor BMB, cât și partenerilor specializați, printr-un raport de politici publice și ateliere de lucru. Susținerea bibliotecilor s-a materializat și printr-o serie de acțiuni în filialele studiate, cum a fost contribuția la amenajarea participativă a grădinii Bibliotecii „Dimitrie Cantemir” (2023). În ultimii ani, echipa proiectului a susținut cauza bibliotecilor în spațiul public și a adus argumente pentru dezvoltarea și extinderea rețelei de biblioteci de cartier.
Nod comunitar
Printr-o mahala înghesuită din centru, pe unde încă supraviețuiesc case cu bolți de viță și grădini de flori, pe lângă o piață încă de legume și un centru încă public de îngrijire, un liceu plin de adolescenți și un service auto plin de cauciucuri, o stație de autobuz și un supermarket aglomerate, se află o filială a Bibliotecii Metropolitane București. Ridicată în anii 2000 pe locul unei clădiri mai vechi, unde, după 1990, funcționa o bibliotecă într-un fost depozit al Bibliobuzelor (biblioteci mobile ce au funcționat în București între 1974 și 1992), filiala „Dimitrie Cantemir” este una dintre cele doar două biblioteci construite cu această destinație și singura încă deschisă publicului. Nu doar asta o face specială, ci, mai ales, relația cu comunitatea.
Biblioteca a moștenit un loc în geografia comunității și o rețea de cititori-vecini ținuți aproape de bibliotecară. „Sunt produs 100% Cantemir”, ne mărturisește bibliotecara (A.D.), care prima dată a intrat aici ca elevă, a continuat ca voluntară, după care s-a atașat definitiv de loc și de meserie, a preluat depozitul friguros și l-a deschis către comunitatea din cartier. Utilizatorii s-au implicat în îngrijirea și amenajarea bibliotecii, de la ajutorul în curte, curățarea zăpezii și până la instalarea unor bănci în exterior. Grija pentru „biblioteca noastră” a fost transmisă generațiilor următoare, după cum își amintește bibliotecara:
„[...] veneau să împrumute și spuneau dacă vreodată aveți nevoie, pe mine puteți să contați. Unii dintre ei sunt cititori și în ziua de astăzi, de la alții îi am pe copiii lor cititori”.
Implicată încă din faza de concepție a noului spațiu, bibliotecara a organizat informal un grup de „prieteni ai bibliotecii”, acționând ca un adevărat agent comunitar. Astfel, biblioteca a devenit cu timpul un centru comunitar implicit.
Și filiala „Emil Gârleanu” este o asemenea „bibliotecă a comunității”. Deși ascunsă în spatele maidanului imens de pe bulevardul Unirii, descoperim viața ei interioară foarte activă. Și aici, sociabilitatea din jurul bibliotecii este strâns legată de persoana bibliotecarului (cel mai adesea, a bibliotecarei) și de munca emoțională pe care o depune.
Biblioteca are un aer ludic și prietenos. Din camera principală de lectură și împrumut, în care rafturile cu cărți sunt amplasate de-a lungul pereților, lăsând în mijloc un spațiu de joacă, cu fotolii cu puf și jucării, ajungem pe un culoar într-o cameră în care găsim jocuri pentru adolescenți și adulți – board games, fusball, jocuri electronice. Într-o altă cameră sunt păstrate marionetele și recuzita Teatrului de păpuși „Licurici” al bibliotecii, despre care aflăm că au fost transmise generațional de la o bibliotecară la alta, împreună cu meșteșugul producerii lor.
Realizăm că tot ce a ținut legat, viu și funcțional locul a fost îngrijirea informală pe care „prietenii bibliotecii” i-au purtat-o. Jocurile, jucăriile și amenajările sunt făcute din donațiile și cu îngrijirea cititorilor și a bibliotecarelor. „Am donat și un proiect arhitectural de amenajare a bibliotecii”, ne spune o cititoare.
Această formă de grijă este facilitată de o apropiere simbolică de către cititori și bibliotecari ai locului, devenită „biblioteca noastră”. Însă trebuie subliniat că o altă cauză o reprezintă subfinanțarea cronică a acestor infrastructuri sociale, ce face, astfel, implicarea colectivă indispensabilă.
Case ale comunității
Pe măsură ce spațiile comunitare dispar din Bucureștiul contemporan – închise, privatizate sau substituite de festivalizări temporare –, locuitorii au redescoperit bibliotecile de cartier ca forme de infrastructură socială, percepute tot mai mult ca veritabile „case ale comunității”, deschise participării și contribuției colective. Transformarea unor filiale în centre comunitare informale ilustrează potențialul bibliotecilor de a contribui la creșterea calității vieții în contextul locuirii urbane, dincolo de rolul lor cultural sau educativ. Astfel, susținerea prin politici publice a bibliotecilor de cartier poate contribui la formarea unor cetățeni mai bine informați, dar și mai echilibrați emoțional, mai bine integrați în comunități de proximitate, construite organic în jurul unor interese și practici similare, capabile să fie reziliente și solidare în situații de criză. Integrate în viața cotidiană a cartierelor, bibliotecile pot funcționa ca laboratoare comunitare, unde utilizatorii gestionează colectiv resurse, participă la programarea activităților și modelează spațiul în funcție de nevoile și aspirațiile proprii. Aici, la bibliotecă, utilizatorii se formează drept cetățeni conștienți de capacitatea și rolul lor într-o societate democratică.
__------
Alex Axinte este arhitect, lector la Departamentul de peisagistică, Facultatea de Horticultură, USAMV București.
Alexandru Vârtej este antropolog, asistent de cercetare la Universitatea din București.
*Notă asupra vignetei:
Scena din debutul textului combină mărturii, observații, referințe și amintiri într-o narațiune fictivă, urmărind să ilustreze concepte și procese analizate în cercetare.
*Cercetarea „Harta Bibliotecilor de Cartier din București” a fost derulată între 2021 și 2022 de: Alex Axinte (arhitect, cercetare, ilustrație), Alexandru Vârtej (antropolog, cercetare, ilustrație), Ioana Capotă (arhitectă, ilustrație) și Edi Constantin (artist, design grafic). Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București (BMB) și a fost sprijinit de Ordinul Arhitecților din România prin timbrul de arhitectură. Cercetarea a făcut parte și din doctoratul prin practică obținut în 2024 de Alex Axinte la Universitatea din Sheffield, UK.
