Pe aceeași temă
Romantic sau pragmatic, mai revoluționar sau mai prudent, discursul teatrelor în prag de nouă stagiune pare să eludeze discuțiile aprinse din vara lui 2026 în jurul culturii și al vieții teatrale, în special. Tăindu-le parcă unora elanul, sau dimpotrivă, dându-le speranțe altora, anunțul privind concursurile de management la București acaparează atenția, și cu tot acest echilibru fragil, mai toate teatrele își anunță programul, unele chiar și evenimentele, respectiv premierele.
Din zona stabilității, a naționalelor care au depășit în linii mari criza interimatelor, ne vin declarații entuziaste. La Teatrul Național Caragiale din București, unde de două luni a fost numit prin concurs managerul, în persoana Adei Hausvater, pregătirile au început prin întâlniri cu publicul, inițiate de platforma online Mergem la teatru, semn că ochii sunt pe publicul așteptat în multele săli ale complexului numit TNB.
Numirea lui Andrei Șerban director onorific de către noua conducere, în comun acord cu Ministerul Culturii, gândită ca o garanție a valorii, a fost urmată de comunicatul privind direcțiile de preocupare pentru viitor ale instituției pentru care noul manager a conceput un proiect fastuos. Dominat de pluralul tineri, acesta dă asigurări cu privire la intențiile de continuitate și mă grăbesc să spun că la sfârșitul stagiunii trecute am văzut la sala Atelier a TNB-ului un spectacol scăpărător de inteligență și oportunitate, realizat de o echipă de tineri frumoși și talentați ai Naționalului, care se joacă cu casa închisă: Nimic nu este întâmplător, scris și regizat de David Schwartz. La fel, programul special destinat acestora, 9G la TNB, coordonat de Cristiana Gavrilă, care și-a lansat concursul de proiecte pentru noua stagiune.
Radu Afrim, emblema generației care rupea zăgazurile în anul de cotitură 2000, făcea nu demult elogiul lui Ion Caramitru, care i-a deschis ușile Naționalului unde și azi creează spectacole căutate de un public numeros, fidelizat. Un caz rar de recunoștință și reverență, care pe malurile Dâmboviței nu se prea poartă.
Și-au scris biografia artistică de excepție pe scena TNB și Alexandra Badea, și Eugen Jebeleanu, vârfuri ale scenei contemporane, a fost invitat și Thomas Ostermeier, care a realizat un spectacol exemplar – Hedda Gabler – din programul său consacrat temei feminismului, la care au mârâit unii și alții, dar care tot în top rămâne.
Așadar, pledoaria pentru uși deschise tinerilor e o garanție că aceste programe vor merge mai departe, adăugând și altele despre care se vorbește. Iar în atenția arătată atragerii publicului tânăr ar trebui să stea și grija pentru facilitarea accesului la spectacole, reglementarea unui sistem de abonamente școlare, universitare, reduceri de prețuri care în condițiile creșterii acestora, se impune.
Depre diversitatea repertorială și despre programe culturale pentru toate gusturile și interesele, importantă într-o instituție precum Teatrul Național din București (criteriu valabil și pentru toate celelalte din această categorie) vorbește programarea lunii septembrie întocmită pe baza repertoriului existent. Va urma probabil anunțul despre evenimentul stagiunii, acel spectacol-far pe care ar miza noua conducere, acesta ar putea fi premiera Romeo și Julieta, pentru care se anunțase un casting de către maestrul Andrei Șerban. Așteptăm și ceva concret despre programele adiacente menite să anime cultural spațiile Naționalului, dincolo de tururi ghidate, vizite la Muzeul Teatrului, expozițiile din foaiere, respectiv punerea în funcțiune a unei cafenele și reluarea programului librăriei, care a funcționat fluctuant.
Acum un an publicam în paginile acestei reviste, cu titlu de referință, programul stagiunii la Comedia franceză, pus în discuție cu mult timp înainte de începerea acesteia. Mă întorc la el pentru a semnala modelul de structură polimorfă care indica un profil complex acestei citadele a teatrului european, făcând loc și noutăților repertoriale și reluărilor clasice, și maeștrilor, și numelor noi, noilor tendințe inovative, proiectelor culturale destinate pe categorii de vârstă, caracterului educativ sau doar de informare potrivit datelor din calendarul de evenimente ale anului. Nu știm dacă ministerul român de resort pune la dispoziția instituțiilor din subordine documentarea corespunzătoare, respectiv un calendar al datelor cu caracter aniversar sau comemorativ. Dacă nu, e de datoria teatrelor să-l alcătuiască și urmărească pentru a fi sincrone cu evenimentele și a nu fi surprinse pe parcurs și obligate la improvizații festiviste. Date semnificative din domeniile literar, istoric, al artelor plastice, muzical sunt întotdeauna un bun îndreptar pentru un program ce se vrea cu deschidere culturală, dincolo de specificul și profilul instituției.
În prag de început de nouă stagiune, de la Sibiu sosește pe Facebook cuvântul înflăcărat al directorului general Constantin Chiriac, într-o alocuțiune plină de elanuri romantice, având cel puțin două ancore de stabilitate calitativă: reluarea spectacolului antologic Faust, care continuă să aibă săli pline cu spectatori din toate colțurile lumii, și evenimentul dedicat lui Thomas Ostermeier și Teatrului Schaubühne din Berlin, pe care-l conduce și cu care Teatrul Național „Radu Stanca” din Hermanstadt ar vrea să se asocieze într-un parteneriat. Insistent curtat în România, Ostermeier e așteptat, așadar, cu noi argumente pentru teoria sa despre Teatrul fricii, care de la un an la altul dobândește și mai multă relevanță.
La Naționalul din Timișoara, noul manager, Ion Rizea, și echipa sa anunță deschiderea stagiunii cu un spectacol accesibilizat în limbajul semnelor, marcând astfel luna dedicată susținerii persoanelor surde sau cu deficiențe de auz. Bolnavii de Antonio Alamo, în regia Irinei Moscu, e primul dintr-o serie de spectacole ce vor fi realizate pentru a putea fi gustate și de persoanele cu nevoi speciale.
La Teatrul de Comedie va vedea luminile rampei o nouă variantă a nemuritorului Avar de Molière, în viziunea lui Mihai Bendeac, care l-a distribuit în rolul lui Harpagon pe George Ivașcu. Dintre noutăți mai semnalăm spectacolul Centrul Central la Sala Nouă, care marchează intrarea pe afiș a unui autor interesant, ca Doru Vatavului, semnalat anterior la TDR. Iar dintre succesele stagiunii trecute revine Rinocerii, o pagină clasică a modernității readusă în actualitatea pe care o incriminează regizorul Vlad Massaci.
Teatrul Excelsior își reafirmă interesul pentru adolescenți – ilustrat strălucit cu spectacole unul și unul – programând pentru septembrie Solaris după Stanislav Lem, regia Bobi Pricop, scenografia Oana Micu, care chiar dacă nu poate atinge profunzimile cărții poate stârni interesul pentru aceasta. Revine pe afiș musicalul Mândrie și prejudecată, succes incontestabil al unei echipe feminine redutabile. Ca și în cazul spectacolelor Familia Addams și Opera de trei parale, Excelsior se recomandă ca un promotor veritabil al genului. Și, așa cum stă bine unei firme care se respectă, vom avea aici și premiera de deschidere a stagiunii, Marile speranțe de Neil Bartlett, după Charles Dickens, regia Andrei Huțuleac. Cum se vede, marea literatură ne sare mereu în ajutor pentru a găsi calea spre sufletele și mințile adolescenților și tinerilor, probabil și pentru că sațietatea în materie de virtual și artificial e aproape să explodeze.
Pe un drum aparte se situează și căutările Teatrului „Stela Popescu”, unde după succesele numite Hedwig and the Angry Inch , De profundis, Ulciorul sfărmat, incluse într-un program despre Anatomia mașinăriei umane, teatrul se pregătește să atace o temă la fel de pretențioasă: Metamorfozele dorinței. Dominând stagiunea, această idee ar vrea să atragă atenția asupra a ceea ce vrem și a ceea ce devenim, vorbind despre visuri și lumi fragile, comice, absurde sau întunecate. Marca grafică a acestei estetici va fi realizată de artistul Mihai Băncilă.
Și Nottara are noutăți, în premieră, Praf de stele de Norm Foster, text aparținând dramaturgiei americane axate pe ordinary men.
Până la proba contrarie, începutul sună bine pentru cele mai multe dintre teatrele noastre, care se străduiesc să depășească incertitudinile lumii contemporane.
